Transformarea femeii după Primul Război Mondial (1914-1918) (TEODOREANU 1935)

<
(...)
De altfel, femeile de la război încoace deveniseră prea evidente, din generaţie în generaţie. Descoperindu-le pulpele, rochia le scurta misterul, după cum şi părul car ele descoperea şi masculiniza ceafa. Nudismul desfiinţa acest mister împuţinat de dimensiunile hainelor. Odinioară erau un foşnet pentru suflet, acum deveniseră un marş. Trăiau şi ele încorporate în vremea mulţimilor, cot la cot cu viaţa de toate zilele, acceptînd soarele pe faţă şi pe trup, aşa cum tinereţea străbunelor lor nu acceptase decît luna - pe vremea poeţilor ei -, convinse că sufletul trebuie să fie o sonoritate agresivă - dinamică: spuneau -, nu o tăcere abea străvezie; vorbind prea mult, cu vocabularul bărbaţilor, determinînd cinismul masculin, nu suportîndu-l, nu adaptîndu-se lui. Şi nu înţelegeau că prestigiul de Hamlet feminin pe care îl avea Greta Garbo* pentru mulţimile bărbăteşti nu exprima preefrinţa pentru maladiv şi excepţional, ci mărturisea indirect nostalgia după vechea feminitate reamintită pe ecran de o femeie care readucea - dar numai pe ecran - moda demodatului ''ieri'' de care în viaţă se lepădau.
(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 51.

NOTĂ M.T.
* Greta Garbo (1905 Stockholm-1990 New York) = Actriţă suedeză, sex-simbol şi star de cinema încă din vremea filmului mult. (http://www.eva.ro/divertisment/features/greta-garbo-divina-ecranului-articol-6648.html)

„Observație și realism” (APOSTOLEANU 2002)

 Corina Apostoleanu, Scriitori la Tomis. Observație și realism, „Tomis”, Constanța, nov. 2002, p. 32

Victor Loghin, medic și scriitor constănțean, aduce în atenția iubitorilor de lectură volumul de proze scurte Puzzle, mult diferit de ceea ce scrisese anterior, romanul Dedublarea de exemplu. Cartea se află în zona filosofiei Zen și aceasta cere lectorului să se familiarizeze cu un mod de gândire mai puțin cunoscut și exersat la noi.

Existența umană se dovedește a fi ea însăși un puzzle (o povestire chiar așa se numește), pe care fiecare individ reușește mai mult sau mai puțin să-l descifreze sau să-l „rezolve”, operație nu tocmai lesne de îndeplinit.

Cele peste douăzeci de proze scurte - având ca subtitluri concepte Zen - caută un posibil răspuns la tot atâtea situații și o ierarhizare a lor este foarte dificilă.

La prima vedere, V. Loghin este un anticalofil; cititorul atent descoperă cu totul altceva: tonul frust este adesea îmblânzit de un vocabular bine temperat și abil mânuit scriitoricește. Proza are o curgere intrinsecă, o mixtură de stil oral și discurs intelectual.

Multe dintre personaje se află în momente de cumpănă, de bilanț, de conștientizare a parcurgerii vieții în mod mecanic, practic trecând pe lângă, și nu trăind-o în toate fibrele sale. Extincția, neantul, ca o amenințare clipă de clipă obligă la o trezire bruscă a individului. Așa se întâmplă în Etajul de sus.

Tulburătoarea opunere între viața care își cere vehement dreptul și moartea care, la rându-i, își ia nemilosul  tain o întâlnim și în Trecerea, Theo și Tea, legendarii Philemon și Baucis sau Parastasul, aceasta din urmă proză o foarte expresivă „punere în scenă” amintind sofisticatele descrieri călinesciene.

O altă categorie accentuează ironic neplăcerile vieții cotidiene. Gelozie este cea care animă povestirile Buchetul de flori și Paftaua. Dizidentul este reconstituirea unei existențe, pornind de la momentele politice tulburi ale anilor de după cel de al doilea război mondial și instalarea comunismului la noi.

În Cantonul, Marea Monotonie devine lege într-o existență dominată de nimicul absolut și anularea speranței.

În Finit coronat opus, K., proaspăt pensionat de banca la care a lucrat o viață întreagă, ține să-și organizeze permanenta duminică a existenței după aceleași legi de fier care i-au guvernat timpul lucrativ. Singura abatere de la regulă: relația amoroasă cu d-ra R., o funcționară a băncii; evenimentele se petrec după ce încetaseră a mai fi colegi. Singură, d-ra R. îl susține continuu, îi reorganizează existența, îl îndeamnă să-și abandoneze fixismele. Plecarea la munte este mai mult decât un concediu banal: înseamnă o libertate care îi permite ca după un număr incredibil de ani să trăiască adevărat.

Cu Puzzle, V. Loghin demonstrează o forță a observației și realism benefic  prozei scurte, mai cu seamă când acesta explorează viața în fibrele sale intime. P. este ridicat în miez de noapte, anchetat și bătut, cerându-i-se detalii despre manifestele pe care se presupune că le ascunde. Într-o bună zi se recunoaște eroarea și P. este eliberat. El își urmează cursul vieții cât se poate de normal. Revoluția din 1989 l-a găsit „într-o funcție bine plătită și nu lipsită de poziție socială rezonabilă”. Zilele petrecute mai demult în arest i-au „folosit” în a-și construi o aură de „dizident” unanim recunoscut și cu apariții în media foarte numeroase. Zvonul că ar fi colaborat la un moment dat cu cei care i-au fost cândva torționari nu mai poate dărâma piedestalul pe care P. este deja solid instalat.

11 septembrie 2001 (RUSU 2002)

Titus Rusu, Kamikaze, „Tomis”, Constanța, ianuarie 2002

Atacurile Kamikaze împotriva Statelor Unite au produs, credem noi, saltul calitativ hegelian al unor acumulări îndelungate. Lumea s-a obișnuit cu actele de cruzime și vandalism. S-a ajuns la acea banalizare a răului despre care scria Hannah Arendt. Înainte de 11 septembrie 2011, Bernard Henry Levi a demontat mecanismul psihologic al unui Kamikaze. Tinerii Kamikaze, adevărate bombe umane, umblă printre noi ca extratereștrii. Sunt dresați în cultul morții. Ani de zile sunt îndoctrinați sub autoritatea unui maestru demonic. Fondul mentalității kamikaze este: omori și mori tu însuți; tu ajungi în paradis, inamicul în infern. Moartea nu-i sperie. Levy scria că, într-o zi, o femeie tânără, după ce își bea ultima cafea, se urcă într-un autobuz, își alege ținta, face să declanșeze explozia și moare odată cu victimele inocente. Zeci de tineri trăiesc în extazul morții și al martiriului, gata să-și dea viața pentru a ajunge în paradis. Profesorii care i-au îndoctrinat pe kamikaze îmi amintesc de preoții aztecilor, care sacrificau în templele lor mii de oameni pentru a-i îndupleca pe zeii norilor să aducă ploaie.
A existat o perioadă romantică în istoria terorismului, când erau asasinați regi, miniștri, generali și alți înalți dregători și nu persoane civile inocente.
În 1878, la Petersburg, ca protest față de maltratarea revoluționarilor în închisoare, generalul Trepov a fost împușcat de Vera Zasulici. Trepov biciuia bărbații și pălmuia femeile pentru participarea lor la acțiuni revoluționare. Cei maltratați proveneau de regulă din familii nobiliare. Opinia publică a fost alături de Zasulici. Curtea cu juri din Petersburg a achitat-o pe revoluționara ucigașă. La ieșirea din tribunal, ea a fost întâmpinată de mii de studenți, care au aclamat-o.
La 13 martie 1883 a fost asasinat țarul Alexandru II. Într-unul din procesele ce a urmat a fost implicat și eminentul student Alexandr Ulianov din Simbirsk, fratele lui Vladimir, viitorul Lenin. Condamnat la moarte, a refuzat să-și exprime căința în schimbul comutării pedepsei la închisoare. Aleksandr a motivat mamei sale refuzul: „Imaginează-și doi bărbați față în față. Primul a tras deja în adversarul său, celălalt încă nu, iar celălalt care a tras mai înainte îl roagă pe adversarul său să renunțe. Nu, nu pot să mă port în felul acesta”. Înainte de a fi spânzurat în curtea fortăreței Slisselburg, tinerii au fost încunoștiințați din nou că cerând clemență țarului, li se va cruța viața. Și au refuzat din nou. Ca  o ultimă dorință, Alexandr a cerut mamei sale o carte de Heine, pentru a citi înainte de moarte. Nu știu dacă atitudinea lui Alexandr a fost numai fructul lecturilor din Marx, Engels, Plehanov. Mulți se întreabă care ar fi fost destinul lui Vladimir Ulianov și al omenirii, dacă Alexandr nu ar fi fost spânzurat. Secolul XX a fost caracterizat prin terorismul de stat.
După 11 septembrie este arătată stupefiant pe ecranele televizoarelor o doamnă blondă, fermecătoare, avocat Barbara Olson. Cunoscută animatoare la dezbaterile televizate, ea cucerea publicul cu inteligența sclipitoare și cu o elocință vitriolantă. A murit în Boeing-ul care s-a prăbușit deasupra Pentagonului. În momentul prăbușirii îl întreba la telefon pe soțul ei ce sfat să dea pilotului. Soțul ei, Ted Olson, este adjunctul lui John Ashcroft, ministrul Justiției. L-a apărat pe George W. Bush în fața Curții Supreme în procesul privind contestarea voturilor din Florida. Olson a fost însărcinat să întocmească proiectul de lege împotriva terorismului. Autorul proiectului, excelent jurist (reprezintă statul în fața Curții Supreme), cu tendințe conservatoare, a suferit direct de pe urma atacurilor teroriste.
Unele ziare pretind că profitând de climatul actual de teamă, este posibil să fie adoptate prevederi legale care să limiteze drepturile și libertățile persoanei în numele securității naționale.Jurnaliștii se preocupă în special de dreptul de expresie. Ei sunt împotriva intruziunii statului în viața privată. Înainte de 11 septembrie, juriștii și jurnaliștii discutau în presă sau în lucrări prestigioase dacă este permis a se propovădui violența! Astăzi, uni se tem că ar apărea din nou umbra Maccarth-ismului. Americanii se obișnuiesc greu cu gândul că ar putea avea loc arestări arbitrare, în spatele ușilor închise, fără avocat (în afaceri secrete), în numele securității naționale.
Anthony Kennedy, judecător la Curtea Supremă, a propus chiar modificarea Constituției: „Trebuie să modificăm Constituția, pentru a o adapta fiecărei generații, cu riscul de a o vedea periclitată”. Această declarație  a părut unora o blasfemie. Americanii au un adevărat cult față de Constituție.
Atentatele din 11 septembrie au bulversat chiar și vocabularul american, bazat pe optimism și încredere. Unele cuvinte, noțiuni, concepte au dobândit o altă semnificație. Lucrările de ficțiune de vor fi autocenzurate și cenzurate (mai ales filmele cu catastrofe naturale, invadatori de pe alte planete, incendii în zgârie nori).
Dar politica merge înainte. Ted Olson, ministrul adjunct al justiției, însărcinat cu întocmirea legislației antiteroriste, se preocupă de publicarea cărții soție sale, intitulată Final Days. Cartea se ocupă de ultimul mandat Clinton și de cuplul prezidențial. Se așteaptă dezvăluiri de senzație.

„Călăuza filatelistului” (TEBEICĂ 1957)

 Val Tebeică, Călăuza filatelistului, Ed. Tineretului, București, 1957, 131 p.

Cuprins 

5 Cuvînt înainte

9 Marca poștală - „Ambasadorul tăcut” al tuturor țărilor

19 Propunerea lui Rowland Hilll

29 Capul de zimbru

54 Colecționarea măștilor poștale
54 Primii pași
56 Uzate sau neuzate?
61 Hârtie, imprimare, culori
63 Cum și ce colecționăm
67 Cum deslipim mărcile de pe plicuri
70 Îngrijirea colecției

73 O muncă cu folos

86 Enciclopedii în imagini
87 Muzica
92 Sportul
99 Aviația
104 Victoria asupra fascismului
106 Fauna
110 Coloniile

114 Unele curiozități poștale și filatelice

119 Mic vocabular filatelic (album, amincissement, bandă, bloc, burelage, catalog, cadre variate, caracter, centraj, clasor, coliță, colecție,cotă, cuș, desperechiată/depareiată, dințătură, emisiune, eroare, eseu, expres, filigran, fir de mătase, format, gumă, locală, margine, mancolistă, odontometru, pensetă, provizoriu, pliat, pereche întoarsă, ripsat, schimb, șarnieră, serie, surșarj, ștraif, talpă, timbru/marcă poștală, unicat și dublet, valoare)

127 Este folositor să știți că următoarele state au emis primele mărci poștale astfel: 1840 Anglia; 1843, Elveția, Brazilia; 1846 SUA; 1849 Belgia, Franța; 1850 Spania; 1851 Austria, Canada, Danemarca; 1852 India, Luxemburg, Olanda; 1853 Chile, Portugalia; 1855 Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia; 1856 Finlanda, Mexic; 1857 Rusia; 1858 Argentina, Romînia; 1859 Noua Caledonie; 1860 Polonia; 1861 Grecia, Italia; 1862 Costa Rica, Nicaragua; 1863 Turcia; 1865 Honduras; 1866 Egipt, Serbia; 1870 Paraguay; 1871 Japonia, Ungaria; 1872 Germania; 1873 Islanda; 1877 San Marino; 1878 China; 1879 Bulgaria; 1885 Monaco; 1912 Australia, Lichtenstein; 1913 Albania; 1918 Cehoslovacia; 1922 Irlanda; 1928 Andorra

129 Biliografie
Georges Olivier, Le timbre, valeur de placement
Edmond Rocard, Manuel de philateliste
Vaille I., L histoire de timbre postale
Dobîcina, Organizarea legăturilor poștale în URSS
C. Minescu, Istoria poștelor romîne
St. Bellanger, Trois ans en Europe et en Asie
N. Iorga, Drumuri vechi, 
Nestor Ureche, Căruța poștei
Anatole de Demidov, O călătorie în Principatele Române
P. Murea, Istoricul timbrelor poștale romîne

Oswald Durand, les timbres des Colonies francaises