„Observație și realism” (APOSTOLEANU 2002)

 Corina Apostoleanu, Scriitori la Tomis. Observație și realism, „Tomis”, Constanța, nov. 2002, p. 32

Victor Loghin, medic și scriitor constănțean, aduce în atenția iubitorilor de lectură volumul de proze scurte Puzzle, mult diferit de ceea ce scrisese anterior, romanul Dedublarea de exemplu. Cartea se află în zona filosofiei Zen și aceasta cere lectorului să se familiarizeze cu un mod de gândire mai puțin cunoscut și exersat la noi.

Existența umană se dovedește a fi ea însăși un puzzle (o povestire chiar așa se numește), pe care fiecare individ reușește mai mult sau mai puțin să-l descifreze sau să-l „rezolve”, operație nu tocmai lesne de îndeplinit.

Cele peste douăzeci de proze scurte - având ca subtitluri concepte Zen - caută un posibil răspuns la tot atâtea situații și o ierarhizare a lor este foarte dificilă.

La prima vedere, V. Loghin este un anticalofil; cititorul atent descoperă cu totul altceva: tonul frust este adesea îmblânzit de un vocabular bine temperat și abil mânuit scriitoricește. Proza are o curgere intrinsecă, o mixtură de stil oral și discurs intelectual.

Multe dintre personaje se află în momente de cumpănă, de bilanț, de conștientizare a parcurgerii vieții în mod mecanic, practic trecând pe lângă, și nu trăind-o în toate fibrele sale. Extincția, neantul, ca o amenințare clipă de clipă obligă la o trezire bruscă a individului. Așa se întâmplă în Etajul de sus.

Tulburătoarea opunere între viața care își cere vehement dreptul și moartea care, la rându-i, își ia nemilosul  tain o întâlnim și în Trecerea, Theo și Tea, legendarii Philemon și Baucis sau Parastasul, aceasta din urmă proză o foarte expresivă „punere în scenă” amintind sofisticatele descrieri călinesciene.

O altă categorie accentuează ironic neplăcerile vieții cotidiene. Gelozie este cea care animă povestirile Buchetul de flori și Paftaua. Dizidentul este reconstituirea unei existențe, pornind de la momentele politice tulburi ale anilor de după cel de al doilea război mondial și instalarea comunismului la noi.

În Cantonul, Marea Monotonie devine lege într-o existență dominată de nimicul absolut și anularea speranței.

În Finit coronat opus, K., proaspăt pensionat de banca la care a lucrat o viață întreagă, ține să-și organizeze permanenta duminică a existenței după aceleași legi de fier care i-au guvernat timpul lucrativ. Singura abatere de la regulă: relația amoroasă cu d-ra R., o funcționară a băncii; evenimentele se petrec după ce încetaseră a mai fi colegi. Singură, d-ra R. îl susține continuu, îi reorganizează existența, îl îndeamnă să-și abandoneze fixismele. Plecarea la munte este mai mult decât un concediu banal: înseamnă o libertate care îi permite ca după un număr incredibil de ani să trăiască adevărat.

Cu Puzzle, V. Loghin demonstrează o forță a observației și realism benefic  prozei scurte, mai cu seamă când acesta explorează viața în fibrele sale intime. P. este ridicat în miez de noapte, anchetat și bătut, cerându-i-se detalii despre manifestele pe care se presupune că le ascunde. Într-o bună zi se recunoaște eroarea și P. este eliberat. El își urmează cursul vieții cât se poate de normal. Revoluția din 1989 l-a găsit „într-o funcție bine plătită și nu lipsită de poziție socială rezonabilă”. Zilele petrecute mai demult în arest i-au „folosit” în a-și construi o aură de „dizident” unanim recunoscut și cu apariții în media foarte numeroase. Zvonul că ar fi colaborat la un moment dat cu cei care i-au fost cândva torționari nu mai poate dărâma piedestalul pe care P. este deja solid instalat.