Atlas folcloric

 (33-34) (...) Atlasul. Nu a lipsit un interes istoric în ceea ce privește atlasul folcloric, manifestat timpuriu. Arhivele noastre s-au îmbogățit, uneori pînă la împovărare, cu importante colecții utilizate pentru dialectologia folclorică. Din păcate, de fiecare dată, ocazia elaborării atlasului a fost ratată din motive ce nu mai trebuie cercetate. Dacă s-ar încerca post-festum întocmirea celor trei variante de atlas în maniera discutată mai sus, aceasta ar însemna o muncă de recuperare a științei și de reconstituire ca tehnică a cercetării, în sensul că textele culese în scopuri arhivistice ar trebui preluate, cu multe riscuri, din alte perspective. Nici măcar cercetările de teren din ultimii ani nu sînt destinate dialectologiei folclorice și, în consecință, atlasului. Institutul de studii etnologice și dialectale, după ce și-a pus la punct, în cîteva decenii, problema terenului, are ca obiectiv principal Colecția națională de folclor, la drept vorbind operă de recuperare, iar secțiile specializate din țară, înființate nu de mult (Timișoara, Craiova, Baia Mare, Iași) au mereu aceleași preocupări colecționare. Experiența din alte domenii a pus în evidență faptul că întocmirea unui atlas pretinde o anumită strategie a cercetării, care începe și nu se sfîrșește cu identificarea ariilor stilistice, ca în cazul colecțiilor discutate mai sus (Hasdeu, Densusianu, Arhiva fonogramică) recuperabile, totuși din motive arătate, pentru dialectologia folclorică.

Este regretabil că ne lipsește experiența practică a unui atlas folcloric. De aceea, o discuție în detaliu mi se pare prematură. cel mult, pot fi abordate următoarele aspecte ale problemei:

Stabilirea criteriilor. Pentru aprecierea corectă a fenomenelor artistice din perspectiva dialectologiei  folclorice, propunem două tipuri de criterii: criterii-cadru și criterii-specifice. Prin  criterii-cadru înțelegem un sistem de fenomene geografice, etnografice, lingvistice, estetice, istorice, politice și sociale care permit dezvoltarea unitară în timp și spațiu a culturii. În limbajul lingviștilor, acestea ar echivala cu criteriile genetico-structurale, asociate cu altele de ordin politic și psihologic (conștiința vorbitorilor). Cu ajutorul acestora, poate fi pusă în evidență forța de expansiune a elementelor de cultură, precum și funcția lor uniformizatoare. Pentru dialectologia lingvistică ele sînt de însemnătate maximă. Prin criterii-specifice înțelegem fenomenele variabile de la o regiune la alta, de la o ramură a artei folclorice la alta. Ele se opun criteriilor-cadru prin tendința centrifugală de individualizare stilistică a creațiilor în timp și spațiu. Primele pun probleme comune tuturor dialectelor folclorice , celelalte permit să urmărim procesul de ramificare a fenomenelor artistice, de la categorii la subcategorii  și de la dialecte la subdialecte și graiuri. Prin criteriile-specifice, dialectologia folclorică se întîlnește cu tipologia folclorică (sînt autori care le și confundă), iar atlasul reprezintă o modalitate de clasificare a creației orale, pe lîngă cea de valorizare.

Luate împreună, criteriile-cadru și criteriile-specifice devin sinonime cu legea estetică unitate în varietate și numai sub acest raport trebuie conceput atlasul folcloric. Despre dubla dimensiune a folclorului românesc, existența lui în unitate și în varietate (tipologică și zonală) s-a scris în repetate rînduri. În special, au făcut-o muzicologii (C. Brăiloiu, Gh. Ciobanu, Emilia Comișel) și coregrafii (A. Bucșan). Este o caracteristică a etnoculturii. Din acest punct de vedere, fenomene artistice se dezvoltă paralel și în corelație cu limba vorbită. Va trebui să apelăm din nou la lingviști pentru ca, după modelul lor deja experimentat, să acceptăm existența unor dialecte folclorice. Deocamdată, rămînem la nivelul ipotezelor, nefăcîndu-se nici o încercare de delimitare a zonelor caracteristice, faza esențială în munca de elaborare a atlasului. (...)

(39) (...) Iată și exemple de aplicare limittaivă a criteriilor specifice. Să pornim de la fapte concrete:
„Frunzî verdi baraboi
ni-o făcut maica pi doi
ț-o umplut țările cu noi.
Frunzdileana lozioari,
s-o pornit maica prin țarî
sî ni stringî grămăzioari.
Grămăzioarî nu ni-o strîns,
numai mi-o pornit la plîns.
Astî varî n-o fost varî
ș-o fost om potop șț-o parî
și ni-o ars la inimioarî”.

Modelul acestor texte îl constituie următorul cîntec de largă circulație pe teritoriul nord-dunărean:

„Frunză verde lozioară,

La Focșani între hotară

Este un nuc cu frunza rară.

Se strîng cucii toți din țară

Și cîntă de se omoară...”

Exemplele fac parte dintr-o familie de variante aparținînd liricii de înstrăinare. Pentru dialectologia folclorică, ele sînt interesante și ca ilustrări ale convergenței și divergenței stilistice. Ultimul segment, de circulației modlo-munteană, apar mai unitar ca structură, iar în privința lexicului se apropie de limba literară. (...) 

(44) (...) Cît privește cea de a doua serie de termeni indicată mai sus, pledăm pentru formula atlas folcloric, nu dicționar ori album, cum s-a mai propus, iar disciplina cer îl elaborează să se numească dialectologie folclorică. Toate acestea ni se par utile și pentru eventualele și necesarele corelări cu discipline și sectoare înrudite ale cercetării: dialectologie lingvistică, Atlasul Etnografic al României (AER), bazele dialectale și folclorice ale literaturii scrise.

Tipul de atlas. Tipologia atlaselor lingvistice este bogată: fonetice, lexicale, morfologice, fonologice (48), istorice (49) și pentru diminutive (50). Interesează două categorii: atlase folclorice analitice și atlase folclorice sintetice, în această fază incipientă a dialectologiei folclorice. Ca să ne folosim de informația ui Romulus Vulcănescu, atlasul, indiferent de conținutul tematic, este un tip de reprezentare cartografică a culturii, la un anumit nivel de abstractizare (51). Pentru ca simbolurile utilizate să reflecte corect realitatea de pe teren, factorii indicatori, eșantioanele, schemele, modelele au nevoie de o bună corelare într-un sistem logic și coerent, astfel încît să permită oricînd jocul gîndirii și al cunoașterii, de la faptele particulare la cele generale. De aceea, firesc pare să se înceapă cu elaborarea atlaselor folclorice analitice, pe zone, pe țări și pe dialecte. La un alt nivel de abstractizare se poate realiza un atlas folcloric general, fiind corelate fapte caracteristice din toate ramurile artelor populare, ca, la nivelul țării, să putem vorbi de un model românesc. Cît privește „elaborarea unei opere etnografice de tipul AER, se poate trec gradat  de la ancheta generalizată pe țară asupra elementelor și aspectelor civilizației și culturii populare, efectuată prin concursul științelor etnologice particulare, la un sistem corelat de modele culturale analitico-descriptive  și stilistico-matematice, relevate de ancheta interdisciplinară, care să acopere nevoile unei imagini complexe și viziuni unitare despre viață și lume a poporului român” (52).