Expediția căpitanilor britanici Speke și Grant în Africa în secolul XIX (VERNE 1863)

„Societatea de geografie socoteşte foarte important explorarea acestui lac întrezărit de Speke. Sub auspiciile sale, locotenentul Speke, astăzi căpitan, s-a întovărăşit cu căpitanul Grant din armata Indiilor. Ei conduc o expediție numeroasă cu misiunea de a ajunge până la lac, de unde să se întoarcă la Gondokoro. Au primit o subvenție de peste 5000 lire şi guvernatorul Capului le-a pus la dispoziţie soldaţi hotentoţi. Au plecat din Zanzibar la sfârșitul lui octombrie 1860. În timpul acesta, englezul John etherich, consulul maiestăţii sale la Karthum, a primit de la Foreign Office 700 de lire; un vas cu aburi trebuie să fie echipat la Karthum, încărcat cu provizii şi îndreptat spre G., unde să aştepte caravana cpt. Speke.”

(V)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Expediția diplomatului austriac de Heuglin în Africa în căutarea lui Vogel în secolul XIX (VERNE 1863)

„(…) de Heuglin, viceconsulul Austriei la Karthum, a organizat de curând o expediție foarte importantă, al cărei scop este să-l caute pe călătorul Vogel trimis în Sudan în 185 pentru a lua parte la lucrările dr. Barth. V. a părăsit Bornu în 1856, hotărât să exploreze această ţară necunoscută, care se întinde intre lacul Ciad şi Darfu. Dar de atunci n-a mai reapărut. Nişte scrisori, sosite în iunie 1860 la Alexandria, spun că a fost asasinat din ordinul regelui Wadai. Iar altele, adresate de către dr. Hartmann tatălui exploratorului, spun că, după relatări unui felatah din B., V. s-ar afla prizonier la Wara aşa că nu s-a pierdut încă orice speranţă. S-a alcătuit un comitet, sub preşedinția ducelui regent de Saxa Coburg Gotha. (…): sumele de bani necesare expediției, la care au contribuit şi numeroşi savanți, s-au adunat printr-o subscripție naţională. De H. a plecat la Masuah, în iunie, şi, în timp ce caută urmele lui V., are misiunea de a explora ţinutul cuprins între Nil şi l. Ciad, adică de a face legătura între descoperirile căpitanului Speke şi acelea ale dr. B. () În felul acesta, Africa va fi străbătută de la E până la V.

n. = După plecarea dr. F. s-a aflat că de H., în urma unor disc., o luase pe alt drum decât cel hotărât şi comanda expediției fusese încredinţată lui Munziger. (Nota în textul francez.)”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Istoria expedițiilor pentru descoperirea izvoarelor Nilului (VERNE 1863)

„Diferitele expediții care merseseră în susul Nilului, nu ajunseseră la misterioasele izvoare ale acestui fluviu. După relatarea medicului german Ferdinand Werne, expediția încercată în 1840, cu sprijinul lui Mehmet-Ali, se oprise la Gondokoro, între paralelele N 4 și 5. În 1855, Brun-Rollet, origar din Savoia, numit consul al Sardiniei în Sudanul E, în locul lui Vaudey care murise în chinuri, plecă din Karthum și, sub numele de Yacub, negustor de guma și de piei, ajunse la Belenia, dincolo de 4 lat. N, și se întoarse bolnav la K., unde decedă în 1857. Nici dr. Peney, șeful serviciului medical egiptean, care ajunsese cu un grad mai jos de Gondokoro, călătorind pe un mic vas cu aburi, și care se întorsese să moară, sfîrșit de oboseală, la K., nici venețianul Miani, care ajunsese la paralela a doua, ocolind cataractele de la S de G., nici negustorul maltez Andrea Debono, care pătrunsese și mai mult pe Nil, nu putuseră depăși această limită. În 1859, Guillaume Lejean, însărcinat cu o misiune de guvernul francez, se duse la K. prin Marea Roșie și se îmbarcă pe un vas de pe Nil, cu un echipaj de 21 de marinari și 20 de soldați. Înfruntă mari primejdii printre negrii răzvrătiți, dar nu putu depăși nici el G. O expediție. condusă de d Escayrac de Lautur încercă să ajung la faimoasele izvoare... Dar călătorii erau totdeauna opriți de acest punct fatal.Trimișii lui Neron atinseseră 9 lat. N.;  în 18 secole nu se cîștigase decît 5 sau 6 grade, între 300 și 360 de mile geografice. Mai mulți călători încercaseră să ajungă la izvoarele N. pornind de pe coasta E a Africii. Între 1768 și 1772, scoțianul Bruce plecă din portul abisinian Masuah, străbătu Tigru, vizită ruinele de la Axum, crezu că a dat peste izvoarele N., (…). În 1844, dr. Krapf, misionar anglican, întemeie un așezămînt religios la Monbaz, pe coasta Zanzibarului, și descoperi, în tovărășia preotului Rebmann, doi munți la o depărtare de 300 de mile de coastă; erau munții Kenya și Kilimandjaro, pe care de Heuglin și Thornton îi urcaseră, în parte. În 1845, francezul Maizan debarcă singur la Bagamayo, în fața Zanzibarului, și ajunse la Deje-la Mhora, unde șeful tribului îl omorî în chinurile cele mai groaznice. În 1859, în august, tînărul călător Roscher, din Hamburg, porni cu o caravană de negustori arabi și ajunse la lacul Nyassa, unde fu asasinat în timpul somnului.”

(IV)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.