<(...)
Tatiana Borisovna e o femei de vreo cincizeci de ani, cu ochi mari, cenușii și bulbucați, cu un nas puțintel turtit, obraji rumeni și bărbie dublă. Fața ei e numai bunătate și blîndeță. A fost măritată pe vremuri, dar a rămas de timpuriu văduvă. E o femeie cu totul deosebită. Trăiește retrasă, fără a-și părăsi vreodată moșioara, cu vecinii se vede rar, nu primește în casă și nu-i plac decît oamenii tineri. Se trage dintr-o familie de moșieri foarte săraci și nu a primit nici un fel de educație, adică nu vorbește franțuzește; nici măcar la Moscova nu a fost vreodată, dar, cu toate aceste lipsuri, are un fel de-a fi atît de simplu și de plăcut, simte și gîndește atît de spontan, e atît de puțin molipsită de obișnuitele cusururi ale micilor moșierițe, încît, pe drept cuvînt, nu poți să n-o admiri... Într-adevăr: o femeie care stă tot timpul la țară, într-un fund de provincie, și totuși nu bîrfește, nu vorbește cu voce pițigăiată, nu face reverențe, nu-și pierde cumpătul, nu se sufocă, nu tremură de curiozitate... e o adevărată minune! Umblă întotdeauna îmbrăcată într-o rochie de tafta cenușie și c-o bonetă albă cu panglici lungi, liliachii; îi place să mănînce, dar fără lăcomie: dulcețurile, conservele și murăturile le lasă pe seama chelăresei.
Bine, dar atunci cu ce se îndeletnicește toată ziua? mă veți întreba. Citește? Nu, nu citește; la drept vorbind, cărțile nu se tipăresc pentru dînsa... Cînd n-are mosafiri, Tatiana Borisovna șade la fereastră și împletește ciorapi; asta - iarna; vara se duce în grădină, răsădește flori și le udă, se joacă ceasuri întregi cu pisoii, dă porumbeilor de mîncare... Cu gospodăria nu se prea ocupă.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 211.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu