ONG-urile și atelierele de cărămizi din Botswana (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
În Botswana, investigațiile guvernului au relevat faptul că facilitățile acordate micilor fabrici de cărămizi au determinat scăderea prețului de producție al acestora. Totodată, metodele tradiționale de combinare a materialelor (amestecul de argilă și apă este modelat în forme de lucru care sunt așezate pe o suprafață netedă și lăsate la uscat 10 - 30 de zile) au eșuat de nenumărate ori. Un grup local nonguvernamental a introdus prese de cărămidă, unde amestecul de argilă este presat manual cu putere. Presarea are ca rezultat o cărămidă mai uniformă și folosește mai puțină apă și ciment pentru a întări cărămida și a dat o rată de producție mai mare. (...) Utulizarea blocurilor de ciment și importarea cărămizilor e o altă alternativă costisitoare. Toate inovațiile de succes de până acum au fost promovate de organizații nonguvernamentale.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 102.

Daruri reciproce ale orașelor înfrățite Constanța și Yokohama în 1982 („Tomis” 1982)

<
La jumătatea lunii octombrie, Mutsuo Ariyama, președintele Comitetului japonez de prietenie Yokohama - Constanța, care a vizitat municipiul nostru în fruntea unei delegații a municipalității orașului a oferit locuitorilor Constanței o frumoasă statuie reprezentînd o lampă tradițională niponă, care a fost amplasată în parcul Tomis Nord.
La rîndul său, primăria municipiului Constanța a oferit locuitorilor Yokohamei, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la semnarea actului de înfrățire dintre cele două orașe, macheta compoziției sculpturale „Gemenii”, realizată de plasticianul Traian Marinescu.
Pornind de la motivul brâncușian al Coloanei Infinitului pe care o „rupe” în două pe verticală în încercarea de a-i adăuga cea de a patra dimensiune, timpul, sugerînd împlinirea prin ascendență în infinitul timpului și al spațiului a „rîurilor” ce împodobesc iile românești, „Gemenii” prezintă totodată surprinzătoare analogii cu arta sculpturală niponă ale cărei simboluri, triunghiuri suprapuse, reprezintă stema orașului Yokohama și te duc cu gîndul la splendidul suiș către cer al muntelui Fuji suprapus pe imaginea-i oglindită în albastrul lacului Ashi.
>

SURSA
***, „Gemenii” - la Yokohama, „Tomis”, Constanța, ?.10.1982

„Farmecul discreției” (ANTONESCU 1996)

 Costin Antonescu, Simeza. Farmecul discreției, „Tomis”, noiembrie 1996

Apreciativul din titlu nu se referă neapărat la o conduită stilistică, ci mai degrabă, în mod paradoxal, la un anumit stil de a dialoga cu obișnuiții sălilor de expoziții. Paradoxul vine din aceea că Eugenia Coman este o persoană deosebit de industrioasă, pentru domnia sa pictura fiind un fel uzual de respirație. Locuința a devenit neîncăpătoare pentru atâta energie plastică și poate că una din explicațiile parcimoniei cu care E. C. apare pe afișele manifestărilor plastice vine și din greutatea de a alege, din greutatea de a da coerență discursului plastic, atât de des întâlnită la persoane care, dedicate picturii și, în general, limbajului plastic, le vine adesea greu de a renunța la etape, la maniere sau la mici „retușuri” atunci când, în calitate de persoană publică, toate acestea trebuie aduse la cunoștința... publicului.

Ca orice artist care nu este preocupat în a exprima programe, adesea obsesii rătăcite în spațiul speculațiilor infertile, ci este preocupat în a se exprima pe sine, E. C. a ales întotdeauna acele incinte expoziționale în care avea certitudinea că i se vor afla prietenii, acele ființe care fac parte din biografia sa neromanțată și care adesea i-au confirmat impresia că gesturile sale plastice au un sens în metabolismul lor sufletesc.

Așa se face că, în mai bine de un deceniu, E. C. nu s-a încumetat decât la trei expoziții personale, dintre care numai una într-o sală constănțeană.

Specifică eternului feminin, pictura Eugeniei Coman rămâne în aria tematică a florilor și a peisajelor nu neapărat figurate, ci esențializate până la consecința impresiei pregnante.

Dualismul infailibil al ființei umane se exprimă și în cazul artistei noastre, antrenând de această dată, într-o relație  adesea productivă, forța și suavitatea. Dacă pictura în ulei divulgă știința artistei de a modela materia colorată, aducând-o la transparențe elegant temperate în compoziții florale de o sesizabilă sensibilitate, în cazul acuarelelor intervine, ca factor de mediere sensibilă, apa, ceea ce permite artistei accesul spre aburul diafan și misterios al atmosferelor din plastica tradițională asiată.

S-ar putea crede că discreția existenței expoziționale a Eugeniei Coman motivează entuziasmul supralicitat. Ar fi nepotrivit cu felul de a fi al acestei artiste care recunoaște că pictura este un gest zilnic,  E. C. fiind astfel dependentă de pictură și că numai în anumite momente, de grație sufletească, este bine să te mărturisești asupra cotidianului care sălășluiește în tine.

Căci, de altfel, ce altceva este viața decât perseverență în pasiune?