< (...) Ransome știa că John Baptistul pusese flautul deoparte, încheiase sporovăitul și acum pregătea cina. Îl vedea umblînd încoace și încolo, tăcut ca o umbră, și cu un ștergar înfășurat pe șolduri, în loc de orice alt veșmînt. Era atît de scund, încît părea miniatura unui om; dar nu aducea ca un pitic, ci cu un atlet perfect format, aidoma unei statui de bronz, însă de proporții reduse. Era slab ca mai toți aceia care au trudit din greu în copilărie, fără să-și fi astâmpărat niciodată foamea. Cînd năvăleau căldurile mari, Ransome îi îngăduia să umble gol prin casă. Era mai firesc și mai curat. De îndată ce îmbrăca haine europene, arăta murdar. În mai puțin de cinci minute își păta hainele albe cu supă sau facea, ori și le întina cu praf ori cenușă. N-avea darul de a purta haine europene. Gol, era curat. De la străbunii lui hinduși păstrase obiceiul de a se îmbăia în fiecare zi. În fiecare dimineață alerga la puțul din capătul grădinii și acolo, în arșiță, se spăla din cap pînă-n picioare. Ransome făcuse o constatare ciudată. De îndată ce treceau la catolicism, indienii din castele* inferioare uitau să se mai spele și se umpleau de jeg. Protestanții erau mai curați. În asta, gîndea el, consta diferența dintre misionarii iezuiți** și protestanți. Protestanții se preocupau de suflete, dar propovăduiau și îngrijirea corpului. Iezuiții nu urmăreau decît să extindă puterea bisericii catolice, fără să se intereseze și de educația sanitară a credincioșilor.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 25-26.
NOTE M. T.
* CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr.caste.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cast%C4%83) (http://www.descopera.ro/mari-intrebari/14419544-ce-este-un-sistem-de-tip-casta)** iezuit = Ordin călugăresc întemeiat în 1540 de Ignațiu de Loyola prin bula papei Paul III, cu denumirea oficială Societatea lui Isus. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta catolicism. Afișați toate postările

joi, 2 iunie 2016
duminică, 4 ianuarie 2015
Ortodoxie versus alte credinţe (PETRESCU 1933)
<
(...)
- Religia condamnă sinuciderea, domnule Vasilescu... Nu ne e îngăduit nouă să corijăm hotărîrile Domnului... Un foarte mare păcat...Din cauza asta eu nici n-am luat parte la înmormîntarea lui.
Sunt uimit. Îmi aşez încet ceaşca filigeană pe tavă şi-l privesc serios.
- Dar eu nu ştiam că dumneavoastră sunteţi creştin, domnule Cibănoiu, mi se spunea că sunteţi unul dintre şefii mişcării teozofice.
Surîse blînd, îşi mîngîie mustaţa ca a lui Briand*.
- Nu, nu, nu... E drept că mai demult m-am interesat de teozofie... Am studiat de asemeni poate religiile. Uite, am aci cărţi şi dicţionare de tot soiul, dar am ajuns la convingerea că tot creştinismul ortodox e suprema împăcare a sufletului.
Ceea ce mi-a arătat Cibănoiu m-a îngrozit de admiraţie, ca să zic aşa. Niciodată n-am văzut, în felul ei, o bibliotecă atît de complectă. Cărţi groase cît ceasloavele, sau colecţii mari, legate, ca enciclopediile franţuzeşti şi nemţeşti despre catolicism, despre sfinţii filozofi, istorii de-ale conciliilor (lexicon iudaic, am descifrat pe o serie de tomuri la fel, în limba germană).
- Vezi dumneata, domnule Vasilescu, ceea ce are neegalat de frumos ortodoxismul faptul că e singura dintre confesiunile creştine întemeiată pe credinţa adevărată... Catolicismul e raţionalism curat... Dogmele creştin-ortodoxe, prin cuprinsul lor ilogic, şi intenţionat ilogic, menţinut aşa după lupte de sute ani în sinoade ecumenice, înlăturînd orice înţelegere, arată că ortodoxismul nu e o religie de discuţie logică, ci de credinţă totală în creatorul lumii...
- Dar acest creator cum îl înţelegi, cum vi-l închipuiţi?
A zîmbit blînd.
- Dacă l-am înţelege, dacă l-am închipui, ar mai fi deasupra noastră? Cînd eşti pe o movilă, o vezi toatăm, o închipui... dar cînd eşti pe un munte uriaş, care trece de nori, nu vezi nimic. Răsplata noastră va fi în viaţa viitoare, cînd vom vedea şi vom înţelege nesfîrşit mai mult decît cei care au avut vanitatea ştiinţei pe lumea aceasta...
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucureşti, 1983, p. 293-294.
NOTĂ M.T.
Aristide Briand (1862-1932) = Politician francez. Ministru şi şe şase ori prim-ministru în 1906-1929. Premiu Nobel pentru pace în 1926. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1926/briand-bio.html)

Labels:
bibliotecă,
Briand,
catolicism,
ceaslov,
confesiune,
creştin,
dicţionar,
francez,
german,
limbă,
mişcare,
Ortodoxie,
raţionalism,
religie,
sinod ecumenic,
teozofie
joi, 14 februarie 2013
Diaconii în Anglia secolului XIX (Bronte 1849)
În 1849 scriitoarea engleză Charlotte Bronte (1816 - 1855) a publicat romanul social Shirley, care începe prin a prezenta situaţia diaconilor* anglicani în secolul XIX.
<În anii din urmă, o ploaie deasă de diaconi s-a abătut asupra părților de nord ale Angliei: îi găsești puzderie pe dealuri; fiecare parohie are parte de unul sau mai mulți, sînt destul de tineri ca să poată fi foarte activi, și s-ar cuveni să facă tare mult bine. Dar nu despre anii din urmă are să fie vorba. Ne vom întoarce la începutul acestui secol: anii din urmă - anii de-acum - sînt prăfuiți arși de soare, închiși, arizi. Vom ocoli amiaza - o vom uita la vremea siestei, vom petrece miezul zilei dormind - și vom visa despre zori.
(...)
În anii din urmă, zic, prin părțile de nord ale Angliei a ploua cu diaconi; dar în una mie opt sute unsprezece-doisprezece un asemenea potop nu se abătuse pe acolo. Diaconii erau rari pe atunci: nu ființa nici un Ajutor pastoral, nici o Asociație a diaconilor care să întindă o mînă de sprijin bătrînilor parohi** și protoerei*** și să le ofere mijloace pentru a plăti un coleg tînăr și viguros, ieșit de la Oxford**** sau Cambridge*****. Urmașii de azi ai apostolilor, ucenici ai doctorului Pusey (1) și unelte ale Propagandei (2), pe vremea aceea abia se cloceau sub păturile molcuțe ale leagănelor, sau erau supuși purificării prin botez în ligheanul lavoarului. Uitîndu-te la oricare dintre acești prunci nuputeai bănui că dublele volănașe plisate ale bonetei încingeau fruntea unui dinainte hărăzit, anume blagoslovit ca urmaș al sfinților Pavel, Petru și Ioan; nici nu puteai prevedea în faldurile lungii cămășuțe de noapte stiharul alb în care avea să muștruluiască mai tîrziu, cu toată severitatea, sufletele enoriașilor săi, și să-l uluiască închip straniu pe preotul de modă veche, cînd aveau să-și fîlfîîe veșmîntul ca o cămeșoaie ce nu fluturase pînă atunci mai sus decît pupitrul.
Totuși, chiar și în vremurile acelea de lipsă, se mai întîlneau diaconi: planta prețioasă era rară, dar se putea găsi.
(...)
(1) Edward Bouverie Pousey (1800-1882), teolog englez, creatorul mișcării ritualiste, care a dus o fracțiune a bisericii anglicane spre catolicism.
(2) Congregație întemeiată și organizată de papa Grigore al XV lea (1622), pentru propagarea catolicismului în țările păgîne.>
SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, traducere D.Mazilu, vol. I, ed. Clip Impex SRL, București, 1993, pp. 5-6.
NOTE M.T.
*diacon=Rang inferior preotului în ierarhia bisericească.
**paroh=Preot conducător al unității teritoriale bisericești.
***protoereu=Preot conducător al mai multor parohii.
****Oxford=Orășel universitar englezesc cu tradiție medievală.
*****Cambridge=Orășel universtar englezesc cu tradiție medievală.

1622,
1811,
1812,
Anglia,
apostol,
asociație,
Cambridge,
catolicism,
diacon,
Grigore XV,
Oxford,
paroh,
Propaganda,
Pusey,
ritualism,
secol,
Sfântul Ioan,
Sfântul Pavel,
Sfântul Petru,
XIX
Abonați-vă la:
Postări (Atom)