< (...) Ransome știa că John Baptistul pusese flautul deoparte, încheiase sporovăitul și acum pregătea cina. Îl vedea umblînd încoace și încolo, tăcut ca o umbră, și cu un ștergar înfășurat pe șolduri, în loc de orice alt veșmînt. Era atît de scund, încît părea miniatura unui om; dar nu aducea ca un pitic, ci cu un atlet perfect format, aidoma unei statui de bronz, însă de proporții reduse. Era slab ca mai toți aceia care au trudit din greu în copilărie, fără să-și fi astâmpărat niciodată foamea. Cînd năvăleau căldurile mari, Ransome îi îngăduia să umble gol prin casă. Era mai firesc și mai curat. De îndată ce îmbrăca haine europene, arăta murdar. În mai puțin de cinci minute își păta hainele albe cu supă sau facea, ori și le întina cu praf ori cenușă. N-avea darul de a purta haine europene. Gol, era curat. De la străbunii lui hinduși păstrase obiceiul de a se îmbăia în fiecare zi. În fiecare dimineață alerga la puțul din capătul grădinii și acolo, în arșiță, se spăla din cap pînă-n picioare. Ransome făcuse o constatare ciudată. De îndată ce treceau la catolicism, indienii din castele* inferioare uitau să se mai spele și se umpleau de jeg. Protestanții erau mai curați. În asta, gîndea el, consta diferența dintre misionarii iezuiți** și protestanți. Protestanții se preocupau de suflete, dar propovăduiau și îngrijirea corpului. Iezuiții nu urmăreau decît să extindă puterea bisericii catolice, fără să se intereseze și de educația sanitară a credincioșilor.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 25-26.
NOTE M. T.
* CÁSTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr.caste.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cast%C4%83) (http://www.descopera.ro/mari-intrebari/14419544-ce-este-un-sistem-de-tip-casta)** iezuit = Ordin călugăresc întemeiat în 1540 de Ignațiu de Loyola prin bula papei Paul III, cu denumirea oficială Societatea lui Isus. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
Se afișează postările cu eticheta Biserica Catolică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biserica Catolică. Afișați toate postările
joi, 2 iunie 2016
luni, 11 februarie 2013
joi, 5 aprilie 2012
F. Rolfe - „Adrian al VII lea” / 1904 (BOXHALL 2006)
<
Adrian al VII lea
Frederick Rolfe
n. 1850 (Anglia), m. 1913 (Italia)
Prima ediție 1904
Primul editor Chatto & Windus (Londra)
Titlul original Hadrian The Seventh: A Romance
Vrând să fie luat drept preot, el și-a scurtat prenumele în „Fr”; în acest roman, el se imaginează papă, Adrian al VII lea, primul papă englez de după Adrian al V lea, dar și un alter ego al autorului, un catolic convertit, excentric și sărac. Noul papă face ordine în Europa combinînd autoritatea religioasă cu abilitatea politică într-un mod indirect, dar uneori sinistru de profetic. Progerman într-o epocă antigermană, romanul imaginează o Europă sub hegemonie germană. Adrian este urmărit de Jerry Sant, membru al grupului Liblab (combinație de liberali și laburiști). Înșelat în așteptările sale că papa va sprijini socialismul, Sant îl împușcă. „Lumea a plîns, a oftat, s-a șters la gură și a răsuflat ușurată... Dacă nu ai fi domnit, ar fi fost conducătorul ideal.”
Aceste ironii finale demonstrează că Adrian al VII lea este o ficțiune ciudată, dar nu o încercare de autoamăgire. O senzualitate fermecătoare, inocentă, dar neechivoc masculină temperează impulsurile romanului de a curăți Biserica Catolică. Într-un episod de un farmec surprinzător, papa îl învață pe un tânăr mlădios, membru al gărzii, secretele fotografiei color (necunoscută la acea vreme), dovadă a interesului său pentru noile tehnologii, precum marconigraful. Obsedat de jurnalism, Adrian citește zilnic treizeci și șapte de ziare, calculîndu-și mișcările politice pentru a le da satisfacție. În pofida arhaismului său, romanul a identificat cîteva din componentele de bază ale modernismului. AMu
>
SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citi într-o viață, trad. , ed. , 2007, p. 24?:
Adrian al VII lea
Frederick Rolfe
n. 1850 (Anglia), m. 1913 (Italia)
Prima ediție 1904
Primul editor Chatto & Windus (Londra)
Titlul original Hadrian The Seventh: A Romance
Vrând să fie luat drept preot, el și-a scurtat prenumele în „Fr”; în acest roman, el se imaginează papă, Adrian al VII lea, primul papă englez de după Adrian al V lea, dar și un alter ego al autorului, un catolic convertit, excentric și sărac. Noul papă face ordine în Europa combinînd autoritatea religioasă cu abilitatea politică într-un mod indirect, dar uneori sinistru de profetic. Progerman într-o epocă antigermană, romanul imaginează o Europă sub hegemonie germană. Adrian este urmărit de Jerry Sant, membru al grupului Liblab (combinație de liberali și laburiști). Înșelat în așteptările sale că papa va sprijini socialismul, Sant îl împușcă. „Lumea a plîns, a oftat, s-a șters la gură și a răsuflat ușurată... Dacă nu ai fi domnit, ar fi fost conducătorul ideal.”
Aceste ironii finale demonstrează că Adrian al VII lea este o ficțiune ciudată, dar nu o încercare de autoamăgire. O senzualitate fermecătoare, inocentă, dar neechivoc masculină temperează impulsurile romanului de a curăți Biserica Catolică. Într-un episod de un farmec surprinzător, papa îl învață pe un tânăr mlădios, membru al gărzii, secretele fotografiei color (necunoscută la acea vreme), dovadă a interesului său pentru noile tehnologii, precum marconigraful. Obsedat de jurnalism, Adrian citește zilnic treizeci și șapte de ziare, calculîndu-și mișcările politice pentru a le da satisfacție. În pofida arhaismului său, romanul a identificat cîteva din componentele de bază ale modernismului. AMu
>
SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citi într-o viață, trad. , ed. , 2007, p. 24?:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)