Englez islamizat forțat versus religie în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Magnific!
- Da, dar tu n-ai fi făcut-o niciodată!
- Habar n-am cum aș fi reacționat.
- Ba da, știi prea bine. Tu n-ai fi lăsat niciodată ca gîndirea sofisticată sau mai știu eu ce să-și înăbușe prima pornire așa cum s-a întîmplat cu mine. Prima mea pornire a fost să le răspund: „Trageți și dracu să vă ia!” și regret că n-am urmat-o, căci n-aș mai fi acum unde sînt. Lucru ciudat că dacă m-ar fi amenințat cu tortura, aș fi rezistat.
- Tortura-i ticăloasă.
- Fanaticii nu-s ticăloși. L-aș fi trimis la dracu, dacă realmente îi repugna că trebuie să mă împuște: m-a implorat, stătea cu pistolul în fața mea și mă implora să nu-l oblig s-o facă. Fratele lui mi-era prieten. Fanatismul religios e o chestiune foarte ciudată. Stătea acolo gata să tragă și implorîndu-mă. Îngrozitor de uman. Parcă-i văd și acum ochii. Făcuse un legămînt. În viața n-am văzut un om mai ușurat ca dînsul, după aceea.
- N-ai pomenit nimic despre asta în poem.
- A-ți milă de călăul tău nu prea seamănă a o justificare. Nu sînt mîndru de lucrul ăsta, mai ales că mi-a salvat viața. Și apoi, nu știu sigur dacă acest a fost adevăratul motiv. Religia, atunci cînd nu crezi în ea, e o înșelătorie. Să pășești în bezna eternității de dragul unei înșelătorii! Dacă e nevoie să mor, vreau să mor pentru o realitate.
- Nu crezi că ai fi îndreptățit să negi totul?
- N-am să neg nimic. Dacă a ieșit la iveală, va trebui să înfrunt totul.
(...)
- Laș. Eticheta „laș” - aș putea să renunț de pe acum la orice luptă. Și vor fi îndreptățiți să mă considere astfel.
- Pe dracu!
Wilfrid continuă fără să-i dea atenție:
- Și totuși, întreaga mea ființă se revoltă împotriva gîndului de a muri pentru o cauză în care nu cred. Un mănunchi de legende și superstiții - le detest! Mi-aș jertfi viața mai curînd ca să le dau o lovitură de moarte, decît să ajut la menținerea lor. Dacă cineva m-ar forța să torturez un animal, să spînzur un om, să violez o femeie, fără îndoială că aș prefera să mor decît s-o fac. Dar  de ce dracu să mor ca să le fac o bucurie celor pe care-i disprețuiesc; pentru că cred în niște dogme răsuflate, care au adus lumii mai multă nenorocire decît orice alt lucru înfăptuit de muritori? De ce? Spune-mi?
Michael se retrăsese în fața izbucnirii de pasiune, și stătea abătut și mohorît.
- Un simbol, mormăi el.
- Un simbol! Pentru normele de conduită în numele cărora merită să lupți sper că aș lupta și eu; pentru onestitate, umanitate, curaj; oricum, am făcut războiul; dar de ce să lupt în numele unei cauze care pentru mine nu valorează nici cît o ceapă degerată?
- Pur și simplu, povestea asta nu trebuie dată în vileag, strigă Michael cu violență. (...)
Michael se trezi în stradă înainte de a fi fost în stradă să se gîndească din nou. Wilfrid fusese prins într-o capcană. Era de lesne de imaginat cum disprețul lui răzvrătit față de convenționalism și de tot ceea ce presupuneau convențiile îi orbise viziunea firească. Dar cînd judeci un englez, nu poți disocia cutare sau cutare aspect de imaginea lui integrală; trădarea unei singure laturi va fi considerată ca trădarea întregului. Cît despre acel bizar acces de milă față de virtualul lui ucigaș, cine dintre acei care nu-l cunoșteau pe Wilfrid ar putea înțelege așa ceva? Cazul era dureros și tragic. Eticheta „laș” va fi lipită astfel ca să poată fi văzută de toți ochii, fără discriminare.
„Desigur, își spuse Michael, se vor găsi și unii să-l apere - egomaniacii și alții, ceea ce o să-l facă să simtă cu atît mai prost. Nimic mai agasant decît să fii susținut de oameni care nu înțeleg, care nu te pot înțelege. (...)”
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 380-381.

Relativ versus imuabil în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<

(...)

Desert se înclină spre ea.

- Îmi face impresia că ești o persoană leală. De pe unde ai cules lealitatea?

- Deviza familiei noastre este cuvîntul „leal”. Asta ar fi fost de natură să mă vindece, nu-i așa?

- Nu șțiu, răspunse el brusc, nu știu dacă înțeleg bine ce este lealitatea. Lealitatea față de ce? De cine? În lumea asta nu există nimic imuabil; totul e relativ. Lealitatea este îndemnul unei minți statice, sau o superstiție, sau, în orice caz, negarea curiozității.

- Există unele lucruri față de care merită, fără îndoială, să fii leal. Cafeaua, de pildă, sau religia ta.

O privi atît de ciudat, încît Dinny aproape că se sperie.

- Religia? Ai vreuna?

- Mă rog, în linii mari, presupun că da.

- Cum? Ești în stare să înghiți dogmele vreunei ședințe religioase? Consideri vreo legendă mai adevărată decît alta? Poți gîndi că un anumit mănunchi de crezuri despre Necunoscut poate avea mai mult valoare decît toate celelalte? Religie! Doar ai simțul umorului. Te părăsește la auzul acestui cuvînt?

- Nu; numai că religia ar putea fi, presupun, conștiința existenței unui spirit atotcuprinzător, și crezul etic care ar părea să-l slujească cel mai bine.

- Hm! O definiție foarte îndepărtată de sensul care se atribuie în general, dar chiar și așa, cum știi ce slujește cel mai bine un spirit atotcuprinzător?

- Asta o iau pe încredere.

(...)

Desert se uită la ea și începu să rîdă.

- Ești minunată. O să luăm amîndoi. Familia dumitale e foarte formalistă?

- Nu tocmai formalistă, dar e o familie care crede în tradiție și în trecut.

- Și dumneata?

- Nu șțiu. Cert că-mi plac lucrurile vechi, și locurile vechi, și oamenii vechi. Îmi place tot ce e tocit ca o monedă. Îmi place să simt că am rădăcini. Întotdeauna am îndrăgit istoria. Și, în același timp, nu te poți abține să nu-ți vină să rîzi. E ceva comic în felul cum sîntem cu toții legați, ca găinile cărora li se face un semn cu cretă pe plisc.

>

SURSA

John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 332-334.

Jansenismul catolic în Franța secolelor XVII-XVIII (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Fata făcea parte dintr-o familie cît se poate de evlavioasă, ale cărei convingeri catolice se datorau spiritului unei secte impropriu numită  jansenistă, și care, pe vremuri, a provocat tulburări în Franța; știi de ce?
- Nu..., răspunse Genestas.
Jansenius*, episcop de Ypres, a scris o carte în care unora li s-a părut că au descoperit niște afirmații în dezacord cu dogmele Sfîntului Scaun. Mai tîrziu, acele afirmații, luate cuvînt cu cuvînt, nu au mai fost considerate drept eretice, ba, mai mult, unii comentatori au mers pînă la a tăgădui existența materială acelor maxime. Aceste discuții fără importanță au dus la crearea, în biserica galicană**, a două orientări: cea a janseniștilor și cea a iezuiților***. Ambele părți aveau în rîndurile lor oameni de vază. Lupta s-a dat deci în două partide puternice. Janseniștii îi învinovățeau pe iezuiți că profesează o morală prea liberală și afișau o excesivă severitate a moravurilor și a principiilor; janseniștii au fost deci, în Franța, un fel de puritani**** catolici, dacă acești doi termeni se pot alătura. În timpul Revoluției franceze s-a format - în urma schismei fără importanță pe care a produs-o Concordatul (1) - o congregație de catolici puri care refuzau să-i recunoască pe episcopii numiți de puterea revoluționară și de tranzacțiile papei. Această turmă de credincioși a alcătuită ceea ce se numește „mica Biserică”, ai cărei enoriași duceau, ca și janseniștii, un trai exemplar de regulat, ceea ce pare a fi o lege necesară pentru existența sectelor proscrise și prigonite. Mai multe familii de janseniști țineau de „mica Biserică”. Părinții fetei îmbrățișaseră ambele aceste puritanisme, deopotrivă de aspre, care dau fizionomiei și caracterului ceva impunător; căci specificul învățăturilor absolute constă în a da măreție pînă și celor mai simple acțiuni, legîndu-le de viața viitoare: de aici, magnifica și suava puritate a inimii, respectul față de alții și față de sine; de aici un fel de - cum să spun? - un fel de sensibilitate exagerată la dreptate sau nedreptate; apoi o mare caritate, dar și o cinste severă și, ca să spun lucrurilor pe nume, neîndurătoare; în sfîrșit, o oroare profundă pentru vicii, mai ales pentru minciună, care le cuprinde pe toate celelalte.

(1) Care stabilise relațiile dintre Biserică și Stat (1810).
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 212-213.

NOTE M.T.
* Cornelius Jansenius (1585 Olanda - 1638 Ypres/Belgia) = http://www.newadvent.org/cathen/08285a.htm
** Biserica galicană = Biserica catolică din Franța. Galii au fost populația antică de pe teritoriul Franței, care au fost supuși de Cezar în secolul I î.H., iar din secolul V d.H. populația galo-romană i-a asimilat pe francii germanici cuceritori.
*** Societatea lui Isus (ordinul catolic iezuit) a fost întemeiat în 1540 de Sfântul Ignatius de Loyola. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
**** Puritanism = Confesiune protestantă din Anglia secolelor XVI-XVII. Era caracterizată printr-o viață și cult simple și prin purificarea Bisericii Anglicane de practicile catolice. (http://www.history.com/topics/puritanism)

Materialismul istoric și istoria civilizațiilor (PELLETIER & GOBLOT 1969)

 Antoine Pelletier & Jean-Jacques Goblot, Materialsimul istoric și istoria civilizațiilor, trad. D. Oroveanu & S. Oroveanu, pref. Al. Tănase, Ed. Politică/Idei contemporane, București, 1973 (1969 fr.), 188 p.

5 Prefață - Al. Tănase

14 Antoine Pelletier - Noțiunea de civilizație
14 De la istoria regilor la istoria oamenilor
20 Istoria, această contemporană
22 Ce este o civilizație?
25 Despre o reconstituire în istorie
29 Patrimoniu și permanențe
34 Civilizații și mentalități
40 Dinamica civilizațiilor
47 Civilizațiile lumii contemporane

57 Jean-Jaques Goblot - Istoria „civilizațiilor” și concepția marxistă despre evoluția socială

I
59 Problema schematismului
62 O „directivă de studiu”
66 Regularitate și particularitate
68 Dogmatismul stalinist
77 O schemă „dialectizată”?
80 Plehanov
85 Concluzii provizorii

II 
90 O „condiție naturală prealabilă”
93 Hominizarea și diversificarea etniilor 
96 Dezvoltările „locale” și istoria „mondială” 
99 Rămășițele
104 Inegalitatea dezvoltării
107 Revoluția neolitică 
109 Revoluția alfabetică
114 Progres tehnic și „circulație culturală”
120 Concluzii provizorii

III
123 Dezvoltarea socială și relațiile internaționale
129 Specificitatea formelor inferioare de evoluție
133 Evoluția comunităților agrare primitive
140 Excepția și regula

IV
144 „Sfera de acțiune” a materialismului istoric
147 Știința istorică sau fiziogonomie a istoriei?
150 A nu șterge „deosebirile istorice”
154 Forme și grade ale acțiunii istorice
160 Unitatea și deosebirea
164 Revoluție proletară și revoluții de tip „arhaic”
167 Nașterea feudalismului european
171 „Zorile civilizației europene”
178 Concluzii