(...)
Desert se înclină spre ea.
- Îmi face impresia că ești o persoană leală. De pe unde ai cules lealitatea?
- Deviza familiei noastre este cuvîntul „leal”. Asta ar fi fost de natură să mă vindece, nu-i așa?
- Nu șțiu, răspunse el brusc, nu știu dacă înțeleg bine ce este lealitatea. Lealitatea față de ce? De cine? În lumea asta nu există nimic imuabil; totul e relativ. Lealitatea este îndemnul unei minți statice, sau o superstiție, sau, în orice caz, negarea curiozității.
- Există unele lucruri față de care merită, fără îndoială, să fii leal. Cafeaua, de pildă, sau religia ta.
O privi atît de ciudat, încît Dinny aproape că se sperie.
- Religia? Ai vreuna?
- Mă rog, în linii mari, presupun că da.
- Cum? Ești în stare să înghiți dogmele vreunei ședințe religioase? Consideri vreo legendă mai adevărată decît alta? Poți gîndi că un anumit mănunchi de crezuri despre Necunoscut poate avea mai mult valoare decît toate celelalte? Religie! Doar ai simțul umorului. Te părăsește la auzul acestui cuvînt?
- Nu; numai că religia ar putea fi, presupun, conștiința existenței unui spirit atotcuprinzător, și crezul etic care ar părea să-l slujească cel mai bine.
- Hm! O definiție foarte îndepărtată de sensul care se atribuie în general, dar chiar și așa, cum știi ce slujește cel mai bine un spirit atotcuprinzător?
- Asta o iau pe încredere.
(...)
Desert se uită la ea și începu să rîdă.
- Ești minunată. O să luăm amîndoi. Familia dumitale e foarte formalistă?
- Nu tocmai formalistă, dar e o familie care crede în tradiție și în trecut.
- Și dumneata?
- Nu șțiu. Cert că-mi plac lucrurile vechi, și locurile vechi, și oamenii vechi. Îmi place tot ce e tocit ca o monedă. Îmi place să simt că am rădăcini. Întotdeauna am îndrăgit istoria. Și, în același timp, nu te poți abține să nu-ți vină să rîzi. E ceva comic în felul cum sîntem cu toții legați, ca găinile cărora li se face un semn cu cretă pe plisc.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 332-334.
