Biografia califului Abd ar-Rahman III (891-961) din Spania (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Cel mai mare conducător al Spaniei musulmane (1), Abd ar-Rahman și-a extins stăpînirea, devenind primul calif desemnat în regiune (2).
La moartea bunicului său, Abd Allah, în 912, A. R. a preluat conducerea unei Spanii măcinate de război civil și amenințată de invazia creștină. Cea dintîi prioritate a lui A. R. a constituit-o supunerea rebelilor răspîndiți în regiunile muntoase din sud-est. La zece zile după ce urcat pe tron, el a expus capul retezat al unui conducător rebel, iar în următoarele două decenii a întreprins anual expediții pentru a înăbuși rebeliunile care izbucneau într-un loc sau altul. În 917, cel mai puternic dintre rebeli, Hafsun, a murit, iar prin 928 A. R. a cucerit Bobastro (3), principalul focar al rebeliunii. Fii lui Hafsun au fost executați, iar ultimele scîntei de separatism s-au stins.
După ce și-a extins granițele de sud-est ale regatului, A. R. s-a întors spre nord pentru a stăvili incursiunile creștinilor. Regele din Leon (4), Ordono II, a condus în 913 (?) o expediție în teritoriul musulman, unde a săvîrșit un adevărat măcel. A. R. a inițiat o campanie de răzbunare în finalul căreia a înfrînt armatele unite din Leon și Navarra (5) în bătălia  de la Valdejunquera (6) la 26 iulie 920. După ce și-a împlinit răzbunarea, califul a cerut supunere, apoi a făcut o incursiune în Navarra în primăvara lui 924 și a șters de pe fața pămîntului capitala Pamplona.
Noul rege al Navarrei, Ramiro al II lea, s-a dovedit mai puternic decît înaintașii săi, și R. nu a fost în stare să-l domine ca pe Ordono. După ce a suferit o serie de înfrîngeri minore, Ramiro a distrus armata lui A. R. în bătălia de la Simancas (7) în 939. Fericit că a scăpat cu viață, califul a jurat că niciodată nu va mai conduce (...)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 12-13/ABD AR-RAHMAN AL III LEA (891-961)

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)

Muhammad ibn Tughluq (c. 1290-1351)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000, p. 342-343 (eng. 1995)

Ajungând la cîrma sultanatului Delhi, M. l-a guvernat cu severitate și nepricepere care au dus la decăderea acestuia.
În copilărie, M. s-a remarcat prin agerime, devenid un cunoscător perfect al Coranului, în jurisprudență musulmană, astronomie, logică, filosofie, medicină și retorică. Înainte de a urca pe tron, fusese comandant militar, trimis de tatăl său în orașul Deccan ca să-o reprime pe prinții hinduși, un exercițiu care avea să-l pregătească pentru viitor. După ce i-a succedat la tron tatălui în 1325, M. a trebuit să facă față unui număr de 32 de rebeliuni.
Sperînd să-și legitimeaze autoritatea și să-și întărească puterea, M. a încercat să-i atragă de partea sa pe teologii și misticii musulmani. Însă aceștia au refuzat cooperarea și M. i-a risipit prin India de nord, acțiune care i-a atras faima de necredincios. În 1327 a mutat capitala la Deccan, la 900 km de Delhi, forțînd migrarea une mari părți de populație. După ce și-a dat seama de eșec, a poruncit să se mute capitala la Delhi.
În 1328, sperînd  să îndrepte situația provocată de nebunia financiară a mutării, M. instituit impozite mai mari în zona deltei dintre fluviile Gange și Jamuna. Brutalitatea cu care s-au colectat banii a provocat o răscoală  care s-a soldat cu distrugerea unei mari părți din bogat zonă agrară, ce a avut un efect catastrofal asupra economiei. În efortul de  a stabiliza moneda șubredă, a introdus bani de aramă, fără să ia măsuri pentru ocrotirea rezervelor de cupru. Rezultatul a fost o inflație înspăimîntătoare și o mare rată a falsificărilor.
În dorința de a-și extinde frontierele spre vest, M. a plănuit o expediție în Horasan, pe care nu a reușit să o materializeze. Apoi a încercat să stabilizeze granița de nord în 1329, dar a suferit o gravă înfrîngere din partea forțelor chineze. M. a fost ucis în 1351 înr-o luptă împotriva rebelilor din Sind. Moartea sa a marcat începutul sfîrșitului pentru Imperiul Delhi.

„Operațiunea „Autonomous”” (PORTER 1989)

Ivor Porter, Operațiunea „Autonomous”, trad. (London 1989) G. Potra și D. Rădulescu, Humanitas, București, 1991, 336 p.

2 Ivor Porter a copilărit în Lake District, în nord-vestul Angliei, și a studiat la Universitatea din Leeds. În 1946 a intrat în diplomație, lucrând la ambasadele Marii Britanii din Africa de Vest, India, SUA , Franța și Cipru. A fost ambasadorul Marii Britanii la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva. După ce s-a pensionat, a început să scrie scenarii pentru BBC și o lucrare care s-a bucurat de mare succes - Operațiunea „Autonomous”.

La București, Ivor Porter a sosit pentru prima oară în 1939, ca să predea limba engleză la universitate. După izbucnirea războiului și intrarea României în tabăra Axei, a fost nevoit să plece. Dar avea să revină aici în 1943, ca membru în operațiunea „Autonomous”, pentru a-și aduce contribuția la răsturnarea regimului antonescian și instaurarea unui guvern de orientare pro-Aliată.

Cuprins

Partea întâi: martie 1939 - februarie 1941

9 I. București - Ghidul unui puritan

16 II. Conversații și urși

26 III. Dictatura regală

45 IV. Hitler și România

56 V. Războiul ciudat din România

68 VI. Dezmembrarea României

79 VII. Rebeliunea Gărzii de Fier

Partea a doua: februarie 1941 - decembrie 1943

95 VIII. Căderea rețelei române

105 IX. Restabilirea legăturilor radio

116 X. Maniu și Puterile Aliate

132 XI. „Autonomous” intră în acțiune

Partea a treia: decembrie  1943 - martie 1944

147 XII. Capturarea

151 XIII. Ne întoarcem la București

156 XIV. Antonescu protejează „Autonomous”

163 XV. Interogatoriul german

171 XVI. Antonescu spune „NU” Gestapo-ului

Partea a patra: martie 1944 - iunie 1944

180 XVII. Negocieri de armistițiu

191 XVIII. Antonescu spune „NU” Puterilor Aliate

203 XIX. Bomba lui Molotov

215 XX. Planuri de evadare

Partea a cincea: iunie 1944 - august 1944

224 XXI. Ultimele pregătiri pentru lovitură

233 XXII. Ultima vizită a lui Antonescu la Fuhrer

243 XXIII. Lovitura: Tempo I

262 XXIV. Lovitura: Tempo II

Partea a șasea: august 1944 - decembrie 1947

275 XXV. Subteranele Băncii

284 XXVI. Euforia de după lovitură

295 XXVII. Consecințele loviturii

315 Epilog

324 Note

331 Bibliografie selectivă