Biografia califului Abd ar-Rahman III (891-961) din Spania (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Cel mai mare conducător al Spaniei musulmane (1), Abd ar-Rahman și-a extins stăpînirea, devenind primul calif desemnat în regiune (2).
La moartea bunicului său, Abd Allah, în 912, A. R. a preluat conducerea unei Spanii măcinate de război civil și amenințată de invazia creștină. Cea dintîi prioritate a lui A. R. a constituit-o supunerea rebelilor răspîndiți în regiunile muntoase din sud-est. La zece zile după ce urcat pe tron, el a expus capul retezat al unui conducător rebel, iar în următoarele două decenii a întreprins anual expediții pentru a înăbuși rebeliunile care izbucneau într-un loc sau altul. În 917, cel mai puternic dintre rebeli, Hafsun, a murit, iar prin 928 A. R. a cucerit Bobastro (3), principalul focar al rebeliunii. Fii lui Hafsun au fost executați, iar ultimele scîntei de separatism s-au stins.
După ce și-a extins granițele de sud-est ale regatului, A. R. s-a întors spre nord pentru a stăvili incursiunile creștinilor. Regele din Leon (4), Ordono II, a condus în 913 (?) o expediție în teritoriul musulman, unde a săvîrșit un adevărat măcel. A. R. a inițiat o campanie de răzbunare în finalul căreia a înfrînt armatele unite din Leon și Navarra (5) în bătălia  de la Valdejunquera (6) la 26 iulie 920. După ce și-a împlinit răzbunarea, califul a cerut supunere, apoi a făcut o incursiune în Navarra în primăvara lui 924 și a șters de pe fața pămîntului capitala Pamplona.
Noul rege al Navarrei, Ramiro al II lea, s-a dovedit mai puternic decît înaintașii săi, și R. nu a fost în stare să-l domine ca pe Ordono. După ce a suferit o serie de înfrîngeri minore, Ramiro a distrus armata lui A. R. în bătălia de la Simancas (7) în 939. Fericit că a scăpat cu viață, califul a jurat că niciodată nu va mai conduce (...)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 12-13/ABD AR-RAHMAN AL III LEA (891-961)

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)