<
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta City. Afișați toate postările

joi, 21 ianuarie 2016
Căderea bursei din Londra la întoarcerea din Elba a lui Napoleon în 1815 (THACKERAY 1848)
Labels:
acțiune,
aliat,
Austria,
Belgia,
Boney,
City,
conspirație,
Corsican,
duce,
Elba,
englez,
Europa,
franc francez,
Gazette,
investiție,
împărat,
pace,
regent,
Rusia,
Te Deum
luni, 4 ianuarie 2016
Înfrângerea și prima abdicare a împăratului francez Napoleon I în 1814 (THACKERAY 1848)
<
(...) Papa conducea operațiile lui misterioase din City*, loc de mare vînzoleală în zilele acelea cînd războiul cutreiera toată Europa și cînd era în joc soarta cîtorva imperii, cînd ziarul Courier avea zeci de mii de abonați, cînd într-o zi ți se anunța bătălia de la Vittoria**, iar într-alta incendierea Moscovei*** sau cînd cornul vînzătorilor de ziare, sunînd pe sub ferestrele din Russell Square***** în jurul orei prînzului, anunța fapte ca: „Bătălia de la Leipzig*****... șase sute de mi de oameni încleștați în luptă... înfrîngere totală a francezilor ... două sute de mii de morți”... O dată sau de două ori bătrînul Sedley se întoarse acasă cu o mutră cît se poate de gravă; și nu e de mirare, de vreme ce respectivele vești zdruncinau toate inimile și toate bursele din Europa.
Cu toate acestea, în Russell Square, Bloomsbury******, viața își urma cursul ei obișnuit, ca și cum starea de lucruri din Europa n-ar fi fost nicidecum dată peste cap. Retragerea de la Leipzig nu micșora numărul felurilor de bucate pe care le aducea Sambo de la bucătărie; aliații năvăleau în Franța, dar clopotul anunța ca și înainte ceaiul de la ora 5. Nu cred că biata Amelia să se fi sinchisit cîtuși de puțin de Brienne******* sau de Montmirail********, sau s-o fi interesat în vreun fel oarecare războiul înainte de abdicarea împăratului*********, cînd a bătut din palme de bucurie și a început să se roage - oh, și cu cîtă recunoștință! - și cînd s-a aruncat în brațele lui George Osborne cu tot elanul sufletului ei, spre uimirea tuturor acelora care au fost martori la revărsarea asta de sentimente. Fapt este că pacea fu proclamată, Europa urma să intre într-o lungă perioadă de liniște**********; Corsicanul*********** era înfrînt, iar regimentul locotenentului Osborne n-avea să mai primească ordin de plecare.
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor************, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 116.
NOTE M. T.
* Cartierul central City al Londrei era deja în epocă cartierul financiar al capitalei Marii Britanii și centru financiar al lumii în curs de industrializare. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
** Vitoria este un oraș din Spania, situat la 135 de km de granița cu Franța. La 21 iunie 1813, armata mareșalului Jourdan a fost înfrântă de armata anglo-spaniolo-portugheză comandată de ducele de Wellington. În urma eșecului, francezii au fost obligați să se retragă din Peninsula Iberică, pe care împăratul Napoleon I o ocupase în 1808. (http://www.peninsularwar.org/vitoria.htm)
*** În timpul campaniei împăratului Napleon I în Rusia în 1812, după sângeroasa bătălie indecisă de la Borodino, mareșalul rus Kutuzov decide să abandoneze Moscova fără luptă. La 1/13 septembrie Napoleon intră în fosta capitală rusă, dar în cursul nopții orașul este distrus de un incendiu planificat de guvernatorul Rostopcin. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-35-zile-ale-lui-napoleon-n-moscova)
**** Russell Square este o veche piață a Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
***** Lângă orașul Leipzig din regatul Saxoniei, la 16-19 octombrie 1813, împăratul Napoleon I a fost învins de o armată formată din ruși, austrieci, prusieni, suedezi și saxoni. Înfrângerea a fost decisă de trădarea saxonilor, iar urmarea a fost retragerea lui Napoleon din Germania. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_leipzig.html)
****** Bloombury este o veche piață din centrul Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
******* Brienne este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 29 ianuarie 1814, împăratul Napoleon I aobținut o victorie tactică cu armata sa de recruți împotriva mareșalului prusian Blucher. (http://www.napoleon-series.org/military/battles/1814/Weil/c_Weil6b.html)
******** Montmirail este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 11 februarie 1814, împăratul Napoleon I a obținut o victorie tactică împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
********* După ce aliații au ocupat Parisul în martie 1814, împăratul Napoleon I a abdicat la 11 aprilie, prin tratatul semnat la Fontainebleau cu Rusia, Austria și Prusia. El a fost exilat în insula mediteraneană Elba, pe care o conducea sub garanția celor trei mari puteri. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/200-ani-primul-exil-al-lui-napoleon)
********** Franța republicană (1792-1804) și Franța imperială (18104-1815) au luptat aproape necontenit împotriva a șapte coaliții europene succesive, conduse de Marea Britanie. (http://www.bbc.co.uk/history/british/empire_seapower/french_threat_01.shtml)
*********** Napoleon s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un an înainte de Ludovic XV de la republica Genova. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
************ Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

abdicare,
aliați,
bătălie,
Bloomsbury,
Brienne,
bursă,
City,
Corsican,
Courier,
Europa,
Franța,
imperiu,
incendiere,
Leipzig,
Montmirail,
Moscova,
pace,
război,
Russell Square,
Vittoria
luni, 9 noiembrie 2015
Tineret „sclipitor” versus formalism tradițional în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- Vărul meu Jack, începu Sir Lawrence vorba, ar trebui donat națiunii. La Washington există un muzeu în care sînt expuse în vitrine de sticlă grupuri de americani primitivi* fumînd pipa obștească, amenințîndu-se cu tomahawk-uri și așa mai departe. Ar trebui să-l prezerve și pe Jack. Sir Lawrence se opri. Întrebarea e în ce atitudine îl poți conserva pe Jack? E atît de greu să perpetuezi inexpresivitatea. Poți prinde o atitudine care iese în evidență; dar cînd ai de-a face numai cu un gol total de atitudine, în afara unei lascivități atente... și totuși un om cu Dumnezeu al lui.
- Forma este Dumnezeu și Mushkam este profetul său.
- Ar putea fi, desigur, imortalizat în actul unei lupte în duel, murmură Sir Lawrence. Asta este, poate unica activitate umană suficient de formală.
- Forma e sortită pierzaniei, spuse Yule.
- Hm! Nimic mai greu de distrus decît simțul conturului. Căci ce e viața, domnul Yule, decît simțul contururilor...? Încearcă să reduci totul la o uniformitate de moarte și conturul va ieși totuși la suprafață.
- Da, replică Yule, dar „forma ” este conturul ridicat la nivelul perfecțiunii și standardizat; iar perfecțiunea îi irită pe tinerii noștri sclipitori.
- Frumoasă expresie. Dar există din aceștia și în afara romanelor, domnule Yule?
- Ba bine că nu! Și plicticoși de-ți vine să caști, cum ar spune ei. Mai curînd aș accepta să particip tot restul vieții mele la dineurile din City*, decît să-mi petrec un week-end în compania acestor tineri sclipitori.
- Mă îndoiesc dacă am întîlnit vreunul, spuse Sir Lawrence.
- Ar trebui să-i mulțumiți lui Dumnezeu. Nu le mai tace gura o clipă, fie zi sau noapte, nu se opresc din trăncănit nici în timp ce se împerechează.
- Nu s-ar zice că îți plac.
- Mă rog, răspunse Yule, cu o mutră ca de sperietoare, nici ei nu mă înghit pe mine mai mult decît îi înghit eu pe dînșii. O mică adunătură agasantă, dar, din fericire, lipsită de importanță.
- Sper, urmă Sir lawrence, că Jack nu face greșeala de a-l considera pe tînărul Desert ca pe unul dintre aceștia.
- Mushkam n-a cunoscut în viața lui un tînăr sclipitor. Nu; ceea ce-l întătîtă la Desert e fața acestuia. Are o față al naibii de stranie.
- Înger căzut, comentă Sir Lawrence. Trufie spirituală, bătrîne! E ceva frumos în asta!
Yule dădu din cap.
- Eu unul n-am nimic împotrivă-i; și scrie versuri bune. Dar pentru Mushkam orice răzvrătire e anatema**. Lui îi place mentalitatea încorsetată, cu coama frumos împletită, vîrîndu-și delicat botul în căpăstru.
- Nu știu, murmură Sir Lawrence, cred că ăștia doi s-ar agrea unul pe altul dacă ar putea mai întîi să se împuște unul pe altul. Ciudați oameni mai sîntem noi, englezii!
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 409.
NOTĂ M:T.
* Americani primitivi = Americani precolumbieni. (http://www.nmai.si.edu/)
** City = Entitate administrativă a municipiului Londra, situată la marginea cetății medievale. Sediul mai multor instituții financiare, printre care Banca Angliei, fiind al doilea centru financiar al lumii, după New York. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/history-of-the-government-of-the-city-of-london.aspx)
*** anatema = Cea mai grea pedeapsă pe care poate da Biserica. (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/anatema-81872.html)

anatemă,
atitudine,
City,
dineu,
Dumnezeu,
englez,
formă,
înger,
mentalitate,
muzeu,
națiune,
perfecțiune,
profet,
răzvrătire,
sir,
spirituală,
tânăr,
trufie,
uniformitate,
Washington
marți, 31 decembrie 2013
„Ministerul groazei” (GRAHAM GREENE 1943)
Scriitorul și critical literar englez Henry Graham Greene (02.10.1904 Anglia - 03.04.1991 Elveția) a scris în tehnica romanului polițist, abordând probleme moral-politice ale lumii moderne.
Romanul de spionaj The Ministry of Fear (Ministerul groazei), a cărui acțiune se desfășoară în Anglia în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), a apărut chiar în timpul marii conflagrații, în 1943.
Evenimentele se desfășoară după evacuarea din portul Dunkerque a resturilor armatei britanice înfrânte (iunie 1940) și înainte de atacul Germaniei naziste împotriva URSS (22 iunie 1941), într-un în care aviația germană încă mai era concentrată pe bombardarea Londrei. În altă ordine de idei, într-o perioadă în care Marea Britanie, condusă de „buldogul” premier Winston Churchill, înfrunta singură în aer și pe apă forța militară germană care-și impusese supremația în Europa continentală.
Cartea este structurată în patru părți împărțite în capitole: „Un om nefericit” (Mamele libere, Anchetă particulară, Atac frontal, O seară la doamna Bellairs, Între somn și trezire, Pierdut fără urmă, Un transport de cărți), „Un om fericit” (Convorbiri în Arcadia, Pavilionul special), „Cioburi și crîmpeie” (Moarte romană, Curățenia, Numere greșite) și „Un om întreg” (Sfîrșitul călătoriei). Cele 13 capitole au ca motto-uri citate din Micul duce, carte scrisă de Charlotte Mary Yonge (1823-1901), al cărei erou este un nobil orfan din Evul Mediu timpuriu.
Personajul principal este Arthur Rowe, un fost ziarist care își otrăvise iubita soție suferindă de o boală incurabilă și care fusese judecat şi internat în ospiciu și apoi eliberat. Printr-o bizară coincidență, el intră în posesia unui cozonac la o tombolă organizată de „Mamele libere”, asociație a femeilor exilate din țările ocupate de naziști în Europa. Refuzul său categoric de a returna organizatorilor produsul alimentar, extrem de prețios într-o țară marcată de raționalizarea alimentelor în timp de război, va declanșa acțiunea romanului. Rowe va începe o investigaţie privind cozonacul la sediul asociației, unde îi cunoaște pe frații Hilfe, Anna și Wilhelm, din Austria. La un moment dat este prezent la comiterea unei crime și fuge ajutat de Wilhelm Hilfe, fiind căutat de poliție. În urma exploziei unei valize încărcată cu explozibil, când o va acoperi pe Anna cu trupul său și care se va solda cu pierderea memoriei, va ajunge chiar la un azil psihiatric provincial cu numele de Digby. Din lectura ziarelor în azil află de dispariția unor documente secrete de la sediul serviciului de informații. În discuțiile cu Johns, asistentul doctorului Forester, Digby/Rowe apreciază că această acțiune ar fi opera coloanei a V naziste din Marea Britanie, formată din oameni șantajabili. Johns îi confirmă că naziștii înființaseră deja în Germania „un soi de Minister al Groazei”, o organizație care colecta informații sensibile despre personalități din toate domeniile sociale, pentru a le șantaja în scopul de a obține colaborarea lor. În opinia lui Johns naziștii erau maeștri în acest tip de acțiuni, scopul fiind răspândirea neîncrederii în societatea vizată. După două vizite ale Annei și alte întâmplări misterioase petrecute în sanatoriu care vor avea ca efect revenirea parțială a memoriei, el va evada și se va adresa Scotland Yardului. Aici află că „Dacă nemții ar fi știut, îndată după Dunkerque, cât de slabi eram... Avem și azi unele slăbiciuni, pe care dacă le-ar cunoaște précis...” Apoi i se dezvăluie că crima la care a fost martor i-a fost înscenată şi că autoritățile caută un film, în Franța aliată un caz asemănător ducând la numeroase sinucideri în rândul personalităților publice. Pas cu pas rețeaua nazistă de spioni este anihilată de Scotland Yard, dar Rowe încearcă să încheie cazul pe cont propriu. El îi descoperă pe cei doi frați austrieci și-și mărturisește dragostea pentru Anna, care la rândul ei se îndrăgostise de el și-l ajutase în felul ei până atunci. Ea îi explică lui Rowe că faptul că erau încă în viață se datora „sentimentului familiei” al fratelui ei și al trăsăturii acestuia că „e econom din fire”. Această ultimă caracteristică a fratelui său i-o explică prin următorul dicton al rețelei naziste: „Maximum de teroare într-o perioadă minimă de timp și împotriva unui număr cât mai mic de persoane”. Prinsă între dragostea pentru Rowe și loialitatea fraternă, Anna încearcă să iasă iarăși în felul ei din această dilemă. În final, Rowe recuperează filmul de la Wilhelm Hilfe care încerca să fugă în Iralnda vecină şi neutră. Înainte de a se sinucide cu singurul glonț rămas, acesta îi readuce în memorie lui Rowe trecutul legat de soția sa, în speranța că-l va afecta psihic și va scăpa. Romanul se încheie cu reîntâlnirea celor doi îndrăgostiți, care nu-și dezvăluiseră unul altuia ce știa unul despre celălalt: „Nu vor ști niciodată ce înseamnă teama de a nu fi descoperit.”
SURSA
Graham Greene, Ministerul groazei, ediția II revizuită, traducere de Petre Solomon, editura Sirius, București, 1991, 211 pagini.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)