„Ministerul groazei” (GRAHAM GREENE 1943)

Scriitorul și critical literar englez Henry Graham Greene (02.10.1904 Anglia - 03.04.1991 Elveția) a scris în tehnica romanului polițist, abordând probleme moral-politice ale lumii moderne.
Romanul de spionaj The Ministry of Fear (Ministerul groazei), a cărui acțiune se desfășoară în Anglia în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), a apărut chiar în timpul marii conflagrații, în 1943.
Evenimentele se desfășoară după evacuarea din portul Dunkerque a resturilor armatei britanice înfrânte (iunie 1940) și înainte de atacul Germaniei naziste împotriva URSS (22 iunie 1941), într-un în care aviația germană încă mai era concentrată pe bombardarea Londrei. În altă ordine de idei, într-o perioadă în care Marea Britanie, condusă de „buldogul” premier Winston Churchill, înfrunta singură în aer și pe apă forța militară germană care-și impusese supremația în Europa continentală.
Cartea este structurată în patru părți împărțite în capitole: „Un om nefericit” (Mamele libere, Anchetă particulară, Atac frontal, O seară la doamna Bellairs, Între somn și trezire, Pierdut fără urmă, Un transport de cărți), „Un om fericit” (Convorbiri în Arcadia, Pavilionul special), „Cioburi și crîmpeie” (Moarte romană, Curățenia, Numere greșite) și „Un om întreg” (Sfîrșitul călătoriei). Cele 13 capitole au ca motto-uri citate din Micul duce, carte scrisă de Charlotte Mary Yonge (1823-1901), al cărei erou este un nobil orfan din Evul Mediu timpuriu.
Personajul principal este Arthur Rowe, un fost ziarist care își otrăvise iubita soție suferindă de o boală incurabilă și care fusese judecat şi internat în ospiciu și apoi eliberat. Printr-o bizară coincidență, el intră în posesia unui cozonac la o tombolă organizată de „Mamele libere”, asociație a femeilor exilate din țările ocupate de naziști în Europa. Refuzul său categoric de a returna organizatorilor produsul alimentar, extrem de prețios într-o țară marcată de raționalizarea alimentelor în timp de război, va declanșa acțiunea romanului. Rowe va începe o investigaţie privind cozonacul la sediul asociației, unde îi cunoaște pe frații Hilfe, Anna și Wilhelm, din Austria. La un moment dat este prezent la comiterea unei crime și fuge ajutat de Wilhelm Hilfe, fiind căutat de poliție. În urma exploziei unei valize încărcată cu explozibil, când o va acoperi pe Anna cu trupul său și care se va solda cu pierderea memoriei, va ajunge chiar la un azil psihiatric provincial cu numele de Digby. Din lectura ziarelor în azil află de dispariția unor documente secrete de la sediul serviciului de informații. În discuțiile cu Johns, asistentul doctorului Forester, Digby/Rowe apreciază că această acțiune ar fi opera coloanei a V naziste din Marea Britanie, formată din oameni șantajabili. Johns îi confirmă că naziștii înființaseră deja în Germania „un soi de Minister al Groazei”, o organizație care colecta informații sensibile despre personalități din toate domeniile sociale, pentru a le șantaja în scopul de a obține colaborarea lor. În opinia lui Johns naziștii erau maeștri în acest tip de acțiuni, scopul fiind răspândirea neîncrederii în societatea vizată. După două vizite ale Annei și alte întâmplări misterioase petrecute în sanatoriu care vor avea ca efect revenirea parțială a memoriei, el va evada și se va adresa Scotland Yardului. Aici află că „Dacă nemții ar fi știut, îndată după Dunkerque, cât de slabi eram... Avem și azi unele slăbiciuni, pe care dacă le-ar cunoaște précis...” Apoi i se dezvăluie că crima la care a fost martor i-a fost înscenată şi că autoritățile caută un film, în Franța aliată un caz asemănător ducând la numeroase sinucideri în rândul personalităților publice. Pas cu pas rețeaua nazistă de spioni este anihilată de Scotland Yard, dar Rowe încearcă să încheie cazul pe cont propriu. El îi descoperă pe cei doi frați austrieci și-și mărturisește dragostea pentru Anna, care la rândul ei se îndrăgostise de el și-l ajutase în felul ei până atunci. Ea îi explică lui Rowe că faptul că erau încă în viață se datora „sentimentului familiei” al fratelui ei și al trăsăturii acestuia că „e econom din fire”. Această ultimă caracteristică a fratelui său i-o explică prin următorul dicton al rețelei naziste: „Maximum de teroare într-o perioadă minimă de timp și împotriva unui număr cât mai mic de persoane”. Prinsă între dragostea pentru Rowe și loialitatea fraternă, Anna încearcă să iasă iarăși în felul ei din această dilemă. În final, Rowe recuperează filmul de la Wilhelm Hilfe care încerca să fugă în Iralnda vecină şi neutră. Înainte de a se sinucide cu singurul glonț rămas, acesta îi readuce în memorie lui Rowe trecutul legat de soția sa, în speranța că-l va afecta psihic și va scăpa. Romanul se încheie cu reîntâlnirea celor doi îndrăgostiți, care nu-și dezvăluiseră unul altuia ce știa unul despre celălalt: „Nu vor ști niciodată ce înseamnă teama de a nu fi descoperit.”


SURSA
Graham Greene, Ministerul groazei, ediția II revizuită, traducere de Petre Solomon, editura Sirius, București, 1991, 211 pagini.

Pace, inteligență, conștiință, crimă și morală creștină în cel de-al doilea război mondial (GREENE 1943)

În 1943, scriitorul englez Graham Greene a publicat romanul de spionaj Ministry of Fear. Acțiunea se petrece în Marea Britanie, chiar în timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), după ce resturile înfrânte ale armatei britanice fuseseră evacuate din portul francez Dunkerque și Franța capitulase (iunie 1940). Arthur Rowe, personajul principal, este implicat din întâmplare în destructurarea unei rețele de spionaj progermane. El câștigase, apparent întâmplător, un cozonac la o tombolă organizată de asociația refugiatelor din Europa ocupată de naziști, dar la sfârșitul evenimentului organizatorii insistaseră în fel și chip să returneze cozonacul, ceea ce el refuzase ferm, partial și pentru că alimentele erau raționalizate. În imobilul în care era găzduit Rowe apare imediat un nou chiriaș, care îl vizitează sub pretextul de a asculta știrile la radio, dar la un moment dat individul impinge discuția într-o direcție bizară.

<(...)
În clipa aceea începu buletinul de știri, cu obișnuita formulă: „..Spicherul* de astă-seară este Joseph Mcleod”.
Străinul se ghemui în fotoliu, ascultînd într-o atitudine arogantă, ca și cum auzea niște povești al căror substrat real ar fi fost singurul în măsură să-l cunoască.
-Știrile de astă-seară sînt ceva mai îmbucurătoare, observă Rowe.
-Propagandă! replica individul.
(...)
-Sîntem amîndoi oameni inteligenți, auzi Rowe vocea străinului.Putem vorbi deschis... despre unele lucruri.
Rowe nu pricepea ce voia celălalt. Undeva, la vreo două mile deasupra capetelor lor, huruia un bombardier inamic, care zbura de-a lungul estuarului.
(...)
-N-are rost ca niște oameni ca noi să se certe pentru un fleac, spuse străinul așezîndu-se pe marginea fotoliului, ca să fie mai aproape de Rowe și punîndu-și astfel în lumină umărul diform. Ce război stupid! urmă el. Ce rost are ca eu și cu dumneata... oameni inteligenți... Ni se tot vorbește de democrație. Dar eu și cu dumneata nu înghițim chestii dintr-astea. Dacă vrei democrație - nu spun că vrei, dar să zicem că vrei - atunci du-te în Germania, căci numai acolo o poți găsi. Dumneata ce vrei de fapt? adăugă el brusc.
-Vreau pace, răspunse Rowe.
-Exact același lucru îl vrem și noi.
-N-aș crede că doresc aceeași pace.
Străinul nu-l auzi, căci se asculta numai pe sine:
-Îți putem oferi pacea. Noi luptăm pentru pace.
-Cine „noi”?
-Prietenii mei și cu mine.
-Adversari ai războiului pe temeiuri de conștiință?
Umărul diform avu o tresărire nervoasă.
-Conștiința asta poate fi uneori o povară.
-Ce-am fi putut face altceva? Să-i fi lăsat să ocupe și Polonia**, fără să protestăm măcar?
-Dumneata și cu mine cunoaștem bine lumea, și știm că Polonia era una din cele mai corupte țări din Europa***, rosti individual, aplecîndu-se și deplasînd puțin fotoliul, astfel încît părea să se îndrepte spre Rowe printr-un soi de mecanism.
-Cine sîntem noi să judecăm?
Fotoliul se apropie și mai mult, scîrțiind.
-Exact! Un guvern ca acela pe care l-am avut atunci***...și pe care-l mai avem...
-E o crimă ca oricare alta, spuse Rowe cu glas șoptit. Implică atîția nevinovați... Nu-i nici o scuză că prima victim e... necinstită, sau că judecătorul e bețiv...
Străinul îl întrerupse, cu o insuportabilă aroganță:
-Greșești, domnule! Uneori, chiar și o crimă e scuzabilă. Doar s-au văzut destule cazuri, le cunoaștem cu toții, nu-i așa?...
-O crimă, repeat Rowe cu amărăciune; nu se simțise niciodată sigur de ceva, ca omul acesta. Doar stă scris că răul nu poate adduce nimic bun.
-Baliverne! rînji omulețul. Morala creștină! Dumneata ești inteligent. De aceea, te întreb: ai respectat vreodată întocmai această poruncă*****?
-Nu... nu...******
-Firește că nu! Am luat noi informații despre dumneata, dar chiar și fără ele aș fi putut să-mi dau seama că... ești un om intelligent.
S-ar fi zis că „inteligența”este parola ce deschidea porțile unei elite restrînse și exclusiviste.
-Am știut din clipa în care te-am văzut că n-ai spirit de turmă.
(...)
Individul avea un fel ciudat de a fărîmița bucata de cozonac, pesemne din pricina nervozității. „Trebuie să fie groaznic să fii infirm în timp de război”, își spuse Rowe, simțindu-se răscolit pînă-n adîncul finite de primejdioasa lui milă.
-Spuneai că ați luat informații despre mine, dar cine sînteți voi?
Tăie și pentru sine o felie de cozonac, dar se simți iscodit de ochii individului, care-l privea ca un flămînd ce se uită rînjind prin vitrina unui restaurant la masa vreunui gurmand. 
(...)
Individul îl întrerupse, apucîndu-l nervos de încheietură cu o mînă osoasă, prinsă de un brat enorm.
-Știi prea bine căa fost o greșeală.Cozonacul ăsta nu-ți era destinat.
-Ce vrei să spui? Doar l-am cîștigat eu!
-Nu dumneata trebuia să-l cîștigi. Nici n-ai indicat greutatea exacta.
-Acum e cam tîrziu să ne mai facem scrupule, nu crezi? Doar am și mîncat aproape o jumătate din el!
Fără să ia seama argumentul, infirmul spuse:
-Ei m-au trimis aici să-l iau înapoi. Îți plătim un preț rezonabil.
-Cine sînt „ei”?
Știa însă bine despre cine era vorba. Îi venea să rîdă gîndindu-se la grupul acela caraghios - parcă-i vedea cum vin, pe gazon, spre el: bătrîna cu pălăria pleoștită (negreșit că picta acuarele în orele libere), cucoana aceea bizară care condusese licitația și uluitoarea doamnă Bellairs*******. Își trase mina din strînsoarea celuilalt, zîmbind:
-Ce fel de joc e ăsta? La ce vă mai poate folosi acum cozonacul?
Își spunea că nici o licitație nu fusese privită vreodată cu atîta seriozitate.
(...)
Cînd Rowe se întoarse cu ceainicul, văzu că străinul turna lapte în cesti și își tăiase încă o bucată de cozonac. Părea să se simtă la el acasă; trăsese și mai aproape radiatorul cu gaz. Îi făcu lui Rowe semn să se așeze, ca și cum el ar fi fost gazda; de altfel, parcă și uitase disputa de adineauri.
-În lipsa dumitale, m-am gîndit că numai niște intelectuali ca noi******** pot fi oameni într-adevăr liberi, dezbărați de convenții, de prejudecata patriotismului, de orice sentimentalism... Nu avem ceea ce se cheamă interese special. Adică, nu sîntem acționari ai vreunei societăți și puțin de pasă dacă se duce de rîpă. Iată o imagine potrivită, nu găsești?
-De ce folosești mereu pluralul?
-Uite de ce, zise schilodul: pentru că nimic nu dovedește că ai fi un participant activ. Iar noi, firește, știm de ce, nu-i așa?
Și clipi din ochi cu subînțeles
(...)
De data asta nu auziseră avionul.
(...)
Zidul din față și întreg acoperișul se năruiseră, iar schilodul zăcea lîngă fotoliu, cu un brat atîrnîndu-i slobod; lăsase să cadă la picioarele lui Rowe o bucățică de cozonac, neatinsă.
(...)
>


SURSA
Graham Greene, Ministerul groazei, ediția II revizuită, traducere Petre Solomon, editura Sirius, București, 1991, paginile 16-21.


NOTE M.T.
*Speaker=Vorbitor (engleză)
**Atacarea Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1939 a constituit momentul de început al celui de-al doilea război mondial. La 3 septembrie, ca urmare a garanțiilor de securitate acordate Poloniei în aprilie, Franța și Marea Britanie au declarat război Germaniei.
***Statul polonez refăcut în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost o democrație. Lovitura de stat militară din 1926 a dus la putere pe mareșalul J. Pilsudski, artizanul militar al recuceririi independenței față de Rusia, Austria și Germania. Regimul autoritar a continuat și după moartea lui Pilsudki în 1936.
****Aluzie la guvernul conservator condus de Neville Chamberlain în perioada 1937-10 mai 1940, care a dus o politică conciliatoare față de politica tot mai agresivă a liderului nazist Adolf Hitler.
*****Să nu ucizi=A șasea poruncă din Vechiul Testament.
******Rowe își eutanasiase soția pe care o iubea, dar care suferea de o boală incurabilă.
*******Participanți la evenimentul tombolei.
********Rowe fusese ziarist.

Patriotism versus mântuire în timpul celui de-al doilea război mondial (GREENE 1943 )

In 1943, în timpul celui de-al doilea război mondial, scriitorul englez Graham Greene publică romanul de spionaj The Ministry of Fear. Acţiunea se petrece  în Anglia, unde fostul ziarist Arthur Rowe, personajul principal, contribuie decisiv la destructurarea unei reţele de spionaj progermană. Pierzîndu-și memoria în urma exploziei unei bombe aviatice germane, el este sechestrat de membrii reţelei într-un spital psihiatric sub numele de Digby. Aici lecturează fragmente din lucrarea filozofică Crezul meu (1884) a romancierului rus Lev Tolstoi şi reflectează asupra conceptului de patriotism.

<
(...)
Așteptă încă o jumătate de ceas, fără să facă nimic, apoi se dădu jos  din pat și merse spre raftul de cărți. Cărțile, însă, nu-I promiteau cine știe ce distracție - îndeosebi înțelepciunea dogmatică aunor învățați bătrâni: Crezul meu de Tolstoi, Psihanaliza vieții cotidiene de Freud*, o biografie a lui Rudolf Steiner (1)... Digby luă cartea lui Tolstoi și, deschizînd-o, văzu pe marginile unor pagini urmele șterse, dar încă vizibile, al eunor linii trase cu creionul. Și, cum orice om e curios să știe ce i se pare remarcabil altora, începu să citească:
„Cînd îmi aduc aminte de tot răul pe care l-am făcut eu însumi, pe care l-am răbdat sau l-am văzut săvîrșindu-se în numele vrajbei dintre națiuni, înțeleg limpede  că pricina acestui rău stă în imensa înșelăciune pe care o numim patriotism și dragoste de țară...”
Această afirmație, brutală și dogmatică, avea oarecare noblețe, spre deosebire de încercarea de a șterge sublinierile de pe margine, o încercare nedemnă, vădind lipsa curajului opiniei.
Digby citi mai departe, pe aceeași pagină:
„Christos m-a făcut să înțeleg că zidul despărțitor ce-l durăm între noi și celelalte popoare ne știrbește fericirea. Sînt încredințat că așa stau lucrurile; de aceea, dacă așa ajunge, în vreun moment de rătăcire, să nutresc simțăminte de dușmănie împotriva vreunui om străin de neamul meu...”
„Nu, nu simt nici o dușmănie împotriva vreunui om de altă naționalitate, își spuse Digby. Dacă e să încep din nou să trăiesc, nu ura, ci dragostea vreau să-mi fie călăuză  în viață. Ca și Johns**, sînt un om obișnuit, lipsit de vreo ideologie, însă legat de peisaju de cîmpie din Cambridgeshire***: o carieră de calcar, o lizieră de sălcii, un orășel de provincie... (amintirile se închegau cu greu, stîngace)... un orășel unde în fiecare sîmbătă avea loc o serată dansantă...”
Gîndurile acestea îi dădură lui Digby un fel de certitudine odihnitoare. „O, dacă Tolstoi ar fi trăit într-o țară mica, nu în Rusia, care-i mai degrabă un continent decît o țară! De ce scrie el așa? Dacă ne-am lua după el, am crede că răul suprem pe care-l putem face unui semen al nostrum este să-l ucidem. De murit, trebuie să murim cu toții, și fiecare din noi se teme de moarte, dar omorînd un om îl scăpăm de această teamă, care altfel al  crește an de an... Și apoi, nu e neapărat nevoie ca să urăști ca să ucizi: poți ucide pe cineva pentru că-l iubești...”
Digby simți din nou o strîngere de inimă și o amețeală ciudată.
Se întinsă pe pernă, și parcă-l auzi pe bătrînul patriarh**** cu barba lungă, șoptindu-i la ureche: „Refuz să recunosc vreun stat sau vreo națiune... Nu pot să iau parte... nu pot să iau parte...”Cu ochii larg deschiși, visa despre un om - se prea poate să fi fost un prieten, dar nu-i vedea fața - un om care se ținuse de asemenea deoparte: o suferință personală îl izolase și-l ascunsese întocmai ca o barbă ... Cinse să fi fost? Nu-și putea aminti. Războiul și tot ceea ce se întîmpla în jurul lui nu păreau să-l privească direct. Digby simțea că bătrînul patriarh se înșelase: fusese prea obsedat de mîntuirea propriului suflet. Nu e oare mai bine să iei parte chiar la crimele acelora pe care-i iubești, să le împărtășești la nevoie și ura, și să suferi laolaltă cu ei pînă la moarte, decît să te mîntuiești de unul singur?
Numai că acest raționament îi absolvă și pe dușmani - ar putea obiecta cineva. „Și de ce nu? se întrebă Digby. L-ar absolve, deci, și pe cel care-ar ucide sau ar fi ucis din dragoste. De ce să nu-ți absolvi dușmanul? Totul e să nu te închistezi în superioritatea ta, refuzînd să ucizi și întorcînd mereu celălalt obraz. „Dacă un om te insultă”... Da, trebuie să știi să faci deosebirea, să nu ucizi pentru un interes egoist, ci de dragul acelora pe care-i iubești și alături de cei pe care îi iubești. Așa, da, merită să-ți primejduiești sufletul!”
Gîndurile lui Digby se întoarseră la Anna Hilfe*****. Ori de cite ori se gîndea la ea, simțea o ciudată strîngere de inimă. Întocmai ca odinioară, cînd aștepta - în curtea unui han numit parcă La stema regală - iar fata iubită venea încet pe uliță, în noaptea grea de frumusețe, dar și de suferință și deznădejde, pentru că pe atunci era prea atunci era prea tînăr pentru așa ceva...
Era sătul pînă peste cap de teoriile lui Tolstoi. Cine putea suporta să fie tratat ca un invalid?! Doar o eroină de roman se putea îndrăgosti de un invalid. Îi venea ușor lui Tolstoi să propovăduiască neîmpotrivirea la rău, după ce el însuși își trăise, la Sevastopol******, momentul eroic.
 

(1) Rudolf Steiner (1861-1925), teosof și ocultist german.

(...)>


SURSA
Graham Greene, Ministerul Groazei, ed. II, trad. P. Solomon, edit. Sirius, Bucureşti, 1991, p. 122-124.

NOTE M.T.
*Sigmund Freud (1856 Cehia - 1939 Londra)=Medic evreu de limbă germană, întemeietor al științei psihanalizei la Viena, capitala Imperiului Austro-Ungar.
**Johns=Infirmier din spitalul de psihiatrie în care era internat Rowe/Digby.
***Cambridgeshire=Comitat din centrul Angliei.
****Lev Tolstoi a trăit între 1828 și 1910.
*****Anna Hilfe=Emigrantă austriacă în Anglia, al cărei frate era membru al rețelei de spionaj pro- naziste.
******Tolstoi a participat la lungul asediu al portului ucrainean Sevastopol în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), pierdut de Rusia în fața alianței formate din Marea Britanie, Franța, Imperiul Otoman și Piemont.