Bogoslovii din Banat în secolul XIX (SLAVICI. 1894)

<
(...)
Deoarece parohiile nu sînt la fel, bogoslovii* erau și ei fel de fel de oameni. Cei mai mulți erau foști cîntăreți de strană, care veniseră la preparandie** ca să se facă dascăli. Din preparandie au intrat apoi în școala teologică. Alții se făcuseră dascăli, se însuraseră și veniseră cu tot cu neveste la Arad, ca să se pregătească din ale socrilor pentru preoție. Puțini numai trecuseră și cîteva clase gimnaziale și abia cîte unul, doi de curs. Viitorii protopopi*** aveau toate cele opt clase. Pentru toți însă lucrul de căpetenie era să scape de cătănie, care pe timpul acela ținea doisprezece ani.
Nu-i vorba, puteai să te răscumperi ori să-ți plătești vreun obșitar**** să-ție locul: aceasta însă numai oamenii bogați puteau s-o facă; cei mai săraci ieșeau mai bine cu socoteala dacă intrau în școala de teologie.
(...)
>

Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, București, 1977, pp. 47-48.

Limba latină și limba română (SLAVICI 1880)

<
IV.
(...)
- Atunci pentru ce te-ai dus la școlile latinești? întrebă dascălul cu totul domol.
(...)
- Jupîne învățător! Profesorul, domnul Wondracek, a zis că mă dă la gimnaziu și i-am spus că nu se poate, fiindcă d-ta ai zis că trebuie să mă duc la preparandie, ca să mă fac învățător. El a răspuns că tocmai spre a mă face învățător trebuie să învăț mai nainte latinește. Eu atunci i-am spus că nu se poate, fiindcă d-ta ai zis că limba latinească e o limbă păgînească. El atunci a rîs și a zis că eu sunt prost, deoarece chiar limba românească e și ea un fel de limbă latinească și că nu pot să fiu profesor, dacă nu știu latinește.
- Vezi, grăi dascălul pus pe gînduri, despre aceasta am citit și prin gazete. Pentru că să vezi tu: eu am vreo nouă foi de gazete, pe care le țin fiindcă e într-însele pe ici pe colo cîte ceva frumos și folositor, și e bine ca omul să strîngă asemenea gazete. În cărțile noastre românești, cum le avem în biserică, nu stă nimic despre aceasta, dar în gazetele aste mai nouă se zice că latinii erau păgîni, cum sunt bunăoară turcii, și aveau un împărat Lațium*, care vorbea românește, și de acolo ne numim noi români. (...) Tu știi acum latinește, să fie oare ca românește?
- Tocmai pe tocmai! răpunse Huțu. Latinește se zice: Hic gallus cantans, in arbore sedens, pira pome comedens, chichirichi dicens!
(...)
- Dar nu prea seamănă a românește, adause dascălul.
- Cum nu? zise Huțu. Gallus e cocoș, cantare e cîntare, arbore e arbure, pira e pară, poma e poamă, sedere e ședere, dicere e zicere.
- Da, cam aduce, cam aduce, zise dascălul pe gînduri. Nu-i vorbă, e bine să știe omul și latinește. Se vede că e românească stricată, bunăoară cum vorbesc ungurii. Multe mai scornesc oamenii. Și cum ziceai că sună cocoș?
-  Gallus.
- Nu aduce cu românește, dar sună frumos. Gallus, parcă vezi cocoșul.
(...)
- Și cum zice om?
- Homo.
(...)
- Samănă. Dar muiere?
- Mulier.
- Curat românește!
- Dar aceea ce e, cînd popa papistășesc** zice: Dominus vobiscum?
- Domnul cu voi.
- Auzi? frumos o scoate! grăi acum dascălul cu totul îmblînzit. E bine să știe un dascăl și latinește. Pentru că să vezi tu: se pot găsi și în latinește cărți scrise despre lucruri folositoare și atunci le poți citi. Dar omul trebuie să fie înainte de toate creștin și să țină la limba lui, pentru că nu e nici o lmbă mai frumoasă la sunet și mai deslușită la înțeles decît cea românească.
Seara jucam cu toții cărțile, pe nuci, la dascălul Clăiță, care stătea la o parte, între gazetele lui, și cerea mereu cuvinte latinești de la Huțu. El avea cinci numere din "Gazeta Transilvaniei"** și patru din "Foaie pentru minte, inimă și literatură"*** și acuma căuta mereu locul unde se vorbea despre Latium.
- E, în sfîrșit, bine să le știi și aceste, zicea el din cînd în cînd, fiindcă se vorbește cîteodată despre ele și e frumos să știi care din neamul nostru au fost împărați și să arăți, negru pe alb, că nici noi nu suntem un neam prost.
(...)
>

Sursa
Ioan Slavici, Budulea taichii, "Convorbiri literare", Iași, 1880.

„Monografia Școlii Grădina” (BARDAC 2007)

 Anghel Bardac, Monografia Școlii Grădina, Metafora, Constanța, 2007, 63 p.

3 Cuvânt înainte

4 Prefață

5 Spre meditație despre... școală

9 Începutul învățământului sătesc în țara noastră

11 Scurt istoric al învățământului românesc 1945-2006
Dezvoltarea învățământului în etapa 1945-1965
Dezvoltarea învățământului în etapa 1965-1989
Dezvoltarea învățământului în etapa 1989-2006

19 Istoricul școlii cu clasele I-VIII Grădina

21 Activitatea sportivă și extrașcolară

23 Activitatea artistică

26 Folosirea elementelor de istorie locală la lecții

28 Perspectiva școlii

29 Evocări... Amintiri... Fapte
Portrete de dascăli
Amintiri despre dascăli

37 Remember

39 Încheiere

40 Anexe
Cadrele didactice ale școlii de-a lungul anilor
O zi de școală în secolul XIX
Elevi înscriși la începutul anului școlar 2006/2007

52 Anexe foto

61 Mulțumiri

62 Bibliografie

63 Cuprins

„Victoria Gavrilescu” (STANCIU 2000)

 Florica Stanciu, Victoria Gavrilescu, „Tomis”, Constanța, 2000

La cinci ani de la trecerea sa în neființă, omagiem un scriitor și un om de excepție. Dascăl neobosit și inițiator a nenumărate activități și instituții culturale, V. Gavrilescu a fost în primul rând un autor inspirat de literatură pentru copii. A dramatizat scrieri celebre din autori precum O. Wilde, E. T. Hoffman, Valdemar Bonsele, Jules Verne, I. L. Caragiale, piesele sale fiind jucate cu succes la teatrele de păpuși din Constanța, Arad sau Sibiu, în română sau germană, multe dintre ele primind elogii și premii la festivaluri naționale și internaționale. De asemenea, a pregătit pentru scenă câteva piese după cele mai reprezentative romane din literatura clasică și contemporană, precum și dramă originală: „Răpitorul de foc”. A prezentat dramatizări și la radio, în cadrul emisiunii „Înșiră-te mărgărite”. A scris până în ultima zi de viață, lăsând pe masa de lucru mai multe manuscrise. Pe 5 februarie anul acesta ar fi împlinit venerabila vîrstă de 97 de ani.

„Moartea cărții?” („TOMIS” 1999)

 T., Moartea cărții?, „Tomis”, Constanța, iul. 1999, p. 1

Tot ce știm este că nu știm, spunea Platon, dar tot el credea că am cunoaște mai mult decât din cele aflate de la dascăli, prin anamnezis. Din acest amestec de cunoaștere și necunoaștere oamenii trebuie să brodească adevărul. Mereu, deducerea viitorului din semnele timpului prezent a dat naștere la întrebări, în timp ce „lumea” și-a continuat mișcarea, indiferentă la ce s-a gândit despre ea. Am auzit ades o întrebare: va fi să dispară cartea, cartea pe suport de hârtie?... Și dacă da, de ce ne îngrijorează surparea unei împărății, cea a Galaxiei Gutemberg, cum i s-a spus și cu care eram atât de obișnuiți? Există pur și simplu în noi o doză de neliniște în fața schimbărilor ce ne par radicale sau neliniștea vine dintr-o întrezărire a unui viitor în care generațiilor care vor urma nu vor mai putea să participe la aproape nici una dintre valorile de care noi, părinții lor, am fost legați și pe care le-am creat? Neliniște, pentru că simțim că firele prin care credeam că vom pătrunde în viitor, se subțiază și se scămoșază, gata să fie rupte, adică noi nu vom mai putea face parte din acest viitor, pentru că lumea noastră de gânduri, de simțire, trăiri și credințe, va deveni neinteresantă și fără căutare. În moartea cărții pe suport de hârtie, scriitorii par că ar desluși semnele prevestitoare ale morții Cărții, adică a unei forme de creativitate ce ne-a însoțit de la scrierea lui Ghilgameș ori a Sakuntalei până astăzi. Va fi să dispară atunci cartea fiecărui scriitor de acum, ce e drept, odată cu Shakespeare, Homer, Vergiliu și Dante - măruntă sclavă în mausoleul regilor ei morți. Și, firește, dincolo de aceste întrebări ce ne vizează pe noi, stă altă întrebare: vor di copiii noștri fericiți în viitorul pe care îl vedem cum se naște din lumea de astăzi? Nu știm și trebuie să ne închipuim fericirea unor copii perfect înstrăinați de părinți.

Se poate întrezări că ne aflăm într-un moment de cotitură, în care are loc o schimbare profundă: se produce metamorfoza identității unei civilizații, odată cu metamorfoza identității oamenilor ei, după care valorilor de astăzi nu vor mai avea înțeles. Sperăm totuși într-un viitor capabil să comunice cu timpul nostru, cel al civilizației Gutemberg. Căci altfel, o prefigurare dusă la extrem, e cea a dizolvării oamenilor într-un ciberspațiu. Atunci nu va mai exista relație între om și real, deci nu va mai exista trăire așa cum o concepem azi, rezultat al unui contact aproape epidermic cu realul, cu timpul prezent. Și cum gândirea e urmarea sumelor de trăiri, în ciberspațiu nu va mai exista gândire, așa cum o cunoaștem noi. Abstractizarea se va duce până la limitele ei posibile? Vor mai exista prietenii sau doar legături în „rețea”? Va mai exista imbold creator sau, într-o realitate virtuală, satisfacerea unei dorințe, ce aneantizează aspirația, făcând ca dorința să-și ajungă sieși? Se vor mai naște valori spirituale ori hrană va fi doar aparența? Întrebări al căror răspuns nu îl putem da noi, ci doar ni-l putem închipui și putem accepta ce-ar putea să însemne moartea cărții...

„Bucureștii în legende și povestiri” (MITRU 1975)

 Alexandru Mitru, Bucureștii în legende și povestiri, Ed. Sport-Turism/Locuri și legende, București, 1975, 188 p.

4 Cuvînt înainte

9 București
12 Dîmbovița
20 Temnița
34 Ali-beg
49 Pedeapsa
55 Clopotele bat
71 Mihai -Vodă
77 Nunta
86 Sarea pămîntului
96 La Radu Vodă
103 Clucerul
114 Dascălul Florea
123 Datoria
130 Mugur, Mugurel
140 Fulgere îndepărtate
146 Soarele dimineții
153 Răsplata
163 Oborul
172 Libertate! ... Dreptate! ...

„Scrisori alese” (GHICA 1950)

 Ion Ghica, Scrisori alese, Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorilor din RPR, București, 1950

3 Prefață - Ion Manole

27 Introducțiune

45 Clucerul Alecu Gheorghiescu

54 Din vremea lui Caragea

69 Școala de acum 50 de ani

85 Partidele politice

93 O călătorie dela București la Iași înainte de 1848

106 Dascălii greci și dascălii români

107 118 Amintiri despre Grigorie Alexandrescu

137 Nicu Bălcescu