Pictor în epoca sovietică versus pictor în epoca ţaristă (TRIFONOV 1978)

<
(...) Mama îl cunoscuse pe Gheorghi Maksimovici în timpul refugiului*, lucraseră la aceaşi uzină: mama la serviciul de planificare, iar Gheorghi Maksimovici la club, ca pictor. Era un pictor bătrîn, îşi făcuse studiile înainte de revoluţie**, lucrase cu un pictor grec vestit, călătorise în străinătate, participase la expoziţii, apoi fusese aspru condamnat, reeducat***, trecut pe linie moartă, treptat s-a dat la fund, s-a blazat, astfel că în perioada refugiului său în  micul orăşel din Urali, devenise un zugrav pe jumătate flămînd, care-şi cîştiga pîinea desenînd lozinci şi afişe. Dar, mai tîrziu, cînd s-a întors la Moscova cu noau lui familie, cu mama şi cu Olga Vasilievna, a căpătat un atelier şi o cameră în  casa pictorilor, a început să fie băgat în seamă, amintit în presă, a căpătat contracte şi unele comenzi, căci s-a văzut că în refugiu el nu şi-a pierdut vremea în zadar, a muncit ca un taur, şi arta este creaţia taurilor, după afirmaţia lui Renard****, scriitorul preferat al lui Gheorghi Maksimovici, deci a pictat o serie de portrete, o adevărată galerie de portrete de ''Oţelul Uralului''. Desenele au fost expuse în repetate rînduri, s-au făcut reproduceri după ele, chiar şi ilustrate, şi viaţa lui Gheorghi Maksimovici a cunoscut un fel de renaştere, o a doua tinereţe sau, după cum se exprima el ''o perioadă roz''.
(...)
În atelierul lui Gheorghi Maksimovici era o ordine neobişnuită, ceea ce, bineînţeles, n-a observat nimeni. Toţi s-au îngrămădit în mijlocul încăperii spaţioase, sub becul puternic de două sute de lumini, iar Gheorghi Maksimovici zvîrlea pe fotoliul ce-i servea drept piedestal, una după alta, lucrările sale. Olgăi Vasilievna nu-i prea plăceau lucrările astea. Dar, probabil, ea nu se pricepea, pentru că pictorii chiriaşi ai casei vorbeau despre Gheorghi Maksimovici cu respect şi-i arătau lucrările lor, cerîndu-i sfaturi. Iar Olgăi Vasilievna toate aceste rîuleţe, crînguri, lăculeţe, rîpe pictate în ulei, toate acest desene pe foi mari făcute cu sanguină, desene ce reprezentau bătrîni, copii, cîini, mîini şi capete, erau asemănătoare cu o mulţime de alte tablouri şi desene, făcute de mult de tot, de alţi pictori şi ea nu înţelegea de ce trebuie repete ceea ce există deja pe lume.
Se vede însă că dintr-un motiv oarecare era nevoie. Pentru că tablourile lui Gheorghi Maksimovici erau aprobate de consiliul artistic, erau cumpărate de cei ce făceau comenzi şi Gheorghi Maksimovici nu trăia în sărăcie. Era un om bun, cultivat, studiase la Paris, îi cunoscuse pe Modigliani***** şi Chagall******, îi plăcea să bage în conversaţie cîte un cuvinţel franţuzesc, deşi vorbea şi citea franţuzeşte foarte prost, cîndva fusese poreclit ''Van Gogh******* al Rusiei''. Un lucru părea ciudat: cum se putea ca cineva care înţelegea atît de bine totul în arta celorlalţi, nu înţelegea nimic în propria-i artă? Unii spuneau că în tinereţe pictase altfel. Din motive obscure însă, lucrările acelea nu se păstraseră. Lui Gheorghi Maksimovici îi plăcea foarte mult să cheme lume la el în atelier, să-i bată la cap pe musafiri, să-i înnebunească cu tablourile lui. Era limpede că era cu adevărat mîndru de rîuleţele şi dumbrăvile sale. Lucrul era scuzabil pentru un bătrîn care nu fusese răsfăţat nici de glorie, nici de bogăţie; (...)
>

SURSA
Iuri Trifonov, Altă viaţă: Iuri Trifonov, Casa de pe chei & Altă viaţă, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste nr. 228, Bucureşti, 1989, p. 163, 184.

NOTE M.T.
* Invazia nazistă din al doilea război mondial l-a forţat pe Stalin să transfere uzinele din zona ocupată departe în spatele frontului, în munţii Urali.
** Lovitura de stat comunistă din capitala Rusiei, Sankt Petersburg, din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
*** Reeducarea era o formă de îndoctrinare forţată a persoanelor care nu făceau parte din clasele sociale muncitorească şi ţărănească, conform preceptelor noii puteri comuniste.
**** Jules Renard (1864-1910) = Scriitor francez. (http://www.formula-as.ro/2007/792/cultura-9/selectia-formula-as-8544)
***** Amedeo Modigliani (1884 Livorno - 1920 Paris) = Pictor italian. Reprezentant al Şcolii Pariziene. (http://www.whoismodi.com/)
****** Marc Chagall (1887 Vitebsk/[Rusia ţaristă]/Belarus-1985 Franţa) = Pictor modernist de origine evreiască. (http://www.theartstory.org/artist-chagall-marc.htm)
******* Vincent van Gogh (1853 Olanda -1890 Franţa) = Pictor olandez post-impresionist. (http://www.moma.org/collection/artist.php?artist_id=2206)

Biografia lui P. Stuyvesant (1592-1672) guvernator al Noii Olande (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Stuyvesant a fost ultimul și cel mai important guvernator al Noii Olande (1) înainte de a fi cucerită de englezi.
Fiu al unui pastor calvin (2), P. S. s-a născut în Olanda, unde și-a făcut studiile premergătoare admiterii în învățământul superior. S-a înscris apoi la Universitatea din Franeker în 1629, dar, din motive necunoscute, a fost exmatriculat după un an. Fire de aventurier, el s-a angajat în Compania Olandeză a Indiilor de Vest (3) în 1635 și a plecat spre Lumea Nouă. În 1638 a ocupat postul de reprezentant comercial șef pentru Curacao (4) și a devenit guvernator în 1643. Chiar în acest moment și-a pierdut piciorul într-o luptă nefastă împotriva portughezilor din St. Martin (5). Poveștile populare îl zugrăvesc adesea pe S. pășind greoi cu piciorul lui de lemn, ceea ce a contribuit la conturarea imaginii sale, probabil corectă, de autocrat nestăpînit și irascibil.
În 1645, S. s-a oferit să preia funcția de guvernator al Noii Olande, ajungînd în New York-ul de mai tîrziu în ziua de Crăciun. Ca devotat calvinist, el a impus imediat restricții în privința comercializării alcoolului și a poruncit respectarea strictă a sabatului*. El i-a persecutat pe non-calvinisti, mai ales pe quaqeri (6) și luterani (7), pe care îi suspecta de instigare la răscoală.
S. a încercat să pună bazele unei administrații cinstite și eficiente, inițiind o campanie limitată de lucrări publice care viza îmbunătățirea drumurilor, repararea fortificațiilor, construirea unui debarcader pe East River (8) și ridicare unui zid de apărare la capătul de nord al Noului Amsterdam, de-a lungul a ceea ce avea să fie mai tîrziu cunoscut ca Wall Street. Însă loialitatea lui față de Compania Olandeză a Indiilor de Vest, la care se adăuga despotismul lui nemăsurat, a provocat un protest general. Coloniștii, mai ales orășenii din Noul Amsterdam (ulterior New York) pretindeau mai multă libertate de autoguvernare. Pentru a aplana situația, S. a instituit Comitelul celor nouă oameni în septembrie 1647, precum și un consiliu consultativ, dar și-a rezervat dreptul de a-i numi pe membri. Deoarece Comitetul nu era în măsură să-i tempereze atitudinea, cetățenii din Noul Amsterdam au apelat direct la Compania Olandeză a Indiilor de Vest. În februarie 1953, compania i-a ordonat lui S. să instituie controlul municipal independent în Noul Amsterdam.
Dincolo de granițele Noii Olande, S. a repurtat succese în tratativele cu coloniștii altor puteri europene. În 1655 el a invadat Valea Delaware și a forțat capitularea Noii Suedii. Dar sorții nu i-au fost la fel de favorabili în cazul Noii Anglii. În 1650 a fost obligat, în baza Tratatului din  Hartford, să cedeze englezilor toată Valea Connecticut.
Deși, dintre toate puterile coloniale, Olanda a stabilit cele mai pașnice și mai profitabile cu indienii, S. s-a dovedit neîndurător față de ei. În 1655 s-a declanșat așa numitul Război al piersicilor provocat de un fermier olandez care a omorît o indiancă Delaware pentru că furase piersici din livada lui. Faptul a stîrnit răzbunarea indienilor, astfel că S. a apelat la ajutorul milițiilor pentru a lansa o campanie de represalii. Trei ani mai tîrziu, S. a încercat să pună capăt violenței ca marca relațiile dintre indienii Esopus și coloniștii (...).

* Duminica la protestanți.
(...)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 461-462/STUYVESANT, PETER (cca 1592-1672)

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)