<
(...) Apoi, deodată, nu mai simți nici un chef să se întoarcă la ”The Coffee House”. Locul nu se potrivea cu starea lui de spirit. Cluburile sînt atît de bărbătești și atitudinea lor față de femei este acel semidispreț, semidorință, ce caracterizează taclalele de după cină. Oricum, erau niște refugii confortabile, apărate de invazia femeilor, imune în fața somațiilor, și o dată pătrunși în atmosfera clubului, bărbații căpătau cu toții aceeași expresie de „tihnă în fotoliu”. Și ”The Coffee House”, aproape cel mai vechi dintre toate cluburile, era îmbîcsit de nelipsitele capete pătrate, oameni pe care nu ți-i puteai imagina în afara unui club.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 136.
NOTE M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
Se afișează postările cu eticheta refugiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta refugiu. Afișați toate postările
marți, 1 decembrie 2015
sâmbătă, 2 mai 2015
Pictor în epoca sovietică versus pictor în epoca ţaristă (TRIFONOV 1978)
<
(...) Mama îl cunoscuse pe Gheorghi Maksimovici în timpul refugiului*, lucraseră la aceaşi uzină: mama la serviciul de planificare, iar Gheorghi Maksimovici la club, ca pictor. Era un pictor bătrîn, îşi făcuse studiile înainte de revoluţie**, lucrase cu un pictor grec vestit, călătorise în străinătate, participase la expoziţii, apoi fusese aspru condamnat, reeducat***, trecut pe linie moartă, treptat s-a dat la fund, s-a blazat, astfel că în perioada refugiului său în micul orăşel din Urali, devenise un zugrav pe jumătate flămînd, care-şi cîştiga pîinea desenînd lozinci şi afişe. Dar, mai tîrziu, cînd s-a întors la Moscova cu noau lui familie, cu mama şi cu Olga Vasilievna, a căpătat un atelier şi o cameră în casa pictorilor, a început să fie băgat în seamă, amintit în presă, a căpătat contracte şi unele comenzi, căci s-a văzut că în refugiu el nu şi-a pierdut vremea în zadar, a muncit ca un taur, şi arta este creaţia taurilor, după afirmaţia lui Renard****, scriitorul preferat al lui Gheorghi Maksimovici, deci a pictat o serie de portrete, o adevărată galerie de portrete de ''Oţelul Uralului''. Desenele au fost expuse în repetate rînduri, s-au făcut reproduceri după ele, chiar şi ilustrate, şi viaţa lui Gheorghi Maksimovici a cunoscut un fel de renaştere, o a doua tinereţe sau, după cum se exprima el ''o perioadă roz''.
(...)
În atelierul lui Gheorghi Maksimovici era o ordine neobişnuită, ceea ce, bineînţeles, n-a observat nimeni. Toţi s-au îngrămădit în mijlocul încăperii spaţioase, sub becul puternic de două sute de lumini, iar Gheorghi Maksimovici zvîrlea pe fotoliul ce-i servea drept piedestal, una după alta, lucrările sale. Olgăi Vasilievna nu-i prea plăceau lucrările astea. Dar, probabil, ea nu se pricepea, pentru că pictorii chiriaşi ai casei vorbeau despre Gheorghi Maksimovici cu respect şi-i arătau lucrările lor, cerîndu-i sfaturi. Iar Olgăi Vasilievna toate aceste rîuleţe, crînguri, lăculeţe, rîpe pictate în ulei, toate acest desene pe foi mari făcute cu sanguină, desene ce reprezentau bătrîni, copii, cîini, mîini şi capete, erau asemănătoare cu o mulţime de alte tablouri şi desene, făcute de mult de tot, de alţi pictori şi ea nu înţelegea de ce trebuie repete ceea ce există deja pe lume.
Se vede însă că dintr-un motiv oarecare era nevoie. Pentru că tablourile lui Gheorghi Maksimovici erau aprobate de consiliul artistic, erau cumpărate de cei ce făceau comenzi şi Gheorghi Maksimovici nu trăia în sărăcie. Era un om bun, cultivat, studiase la Paris, îi cunoscuse pe Modigliani***** şi Chagall******, îi plăcea să bage în conversaţie cîte un cuvinţel franţuzesc, deşi vorbea şi citea franţuzeşte foarte prost, cîndva fusese poreclit ''Van Gogh******* al Rusiei''. Un lucru părea ciudat: cum se putea ca cineva care înţelegea atît de bine totul în arta celorlalţi, nu înţelegea nimic în propria-i artă? Unii spuneau că în tinereţe pictase altfel. Din motive obscure însă, lucrările acelea nu se păstraseră. Lui Gheorghi Maksimovici îi plăcea foarte mult să cheme lume la el în atelier, să-i bată la cap pe musafiri, să-i înnebunească cu tablourile lui. Era limpede că era cu adevărat mîndru de rîuleţele şi dumbrăvile sale. Lucrul era scuzabil pentru un bătrîn care nu fusese răsfăţat nici de glorie, nici de bogăţie; (...)
>
SURSA
Iuri Trifonov, Altă viaţă: Iuri Trifonov, Casa de pe chei & Altă viaţă, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste nr. 228, Bucureşti, 1989, p. 163, 184.
NOTE M.T.
* Invazia nazistă din al doilea război mondial l-a forţat pe Stalin să transfere uzinele din zona ocupată departe în spatele frontului, în munţii Urali.
** Lovitura de stat comunistă din capitala Rusiei, Sankt Petersburg, din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
*** Reeducarea era o formă de îndoctrinare forţată a persoanelor care nu făceau parte din clasele sociale muncitorească şi ţărănească, conform preceptelor noii puteri comuniste.
**** Jules Renard (1864-1910) = Scriitor francez. (http://www.formula-as.ro/2007/792/cultura-9/selectia-formula-as-8544)
***** Amedeo Modigliani (1884 Livorno - 1920 Paris) = Pictor italian. Reprezentant al Şcolii Pariziene. (http://www.whoismodi.com/)
****** Marc Chagall (1887 Vitebsk/[Rusia ţaristă]/Belarus-1985 Franţa) = Pictor modernist de origine evreiască. (http://www.theartstory.org/artist-chagall-marc.htm)
******* Vincent van Gogh (1853 Olanda -1890 Franţa) = Pictor olandez post-impresionist. (http://www.moma.org/collection/artist.php?artist_id=2206)
(...) Mama îl cunoscuse pe Gheorghi Maksimovici în timpul refugiului*, lucraseră la aceaşi uzină: mama la serviciul de planificare, iar Gheorghi Maksimovici la club, ca pictor. Era un pictor bătrîn, îşi făcuse studiile înainte de revoluţie**, lucrase cu un pictor grec vestit, călătorise în străinătate, participase la expoziţii, apoi fusese aspru condamnat, reeducat***, trecut pe linie moartă, treptat s-a dat la fund, s-a blazat, astfel că în perioada refugiului său în micul orăşel din Urali, devenise un zugrav pe jumătate flămînd, care-şi cîştiga pîinea desenînd lozinci şi afişe. Dar, mai tîrziu, cînd s-a întors la Moscova cu noau lui familie, cu mama şi cu Olga Vasilievna, a căpătat un atelier şi o cameră în casa pictorilor, a început să fie băgat în seamă, amintit în presă, a căpătat contracte şi unele comenzi, căci s-a văzut că în refugiu el nu şi-a pierdut vremea în zadar, a muncit ca un taur, şi arta este creaţia taurilor, după afirmaţia lui Renard****, scriitorul preferat al lui Gheorghi Maksimovici, deci a pictat o serie de portrete, o adevărată galerie de portrete de ''Oţelul Uralului''. Desenele au fost expuse în repetate rînduri, s-au făcut reproduceri după ele, chiar şi ilustrate, şi viaţa lui Gheorghi Maksimovici a cunoscut un fel de renaştere, o a doua tinereţe sau, după cum se exprima el ''o perioadă roz''.
(...)
În atelierul lui Gheorghi Maksimovici era o ordine neobişnuită, ceea ce, bineînţeles, n-a observat nimeni. Toţi s-au îngrămădit în mijlocul încăperii spaţioase, sub becul puternic de două sute de lumini, iar Gheorghi Maksimovici zvîrlea pe fotoliul ce-i servea drept piedestal, una după alta, lucrările sale. Olgăi Vasilievna nu-i prea plăceau lucrările astea. Dar, probabil, ea nu se pricepea, pentru că pictorii chiriaşi ai casei vorbeau despre Gheorghi Maksimovici cu respect şi-i arătau lucrările lor, cerîndu-i sfaturi. Iar Olgăi Vasilievna toate aceste rîuleţe, crînguri, lăculeţe, rîpe pictate în ulei, toate acest desene pe foi mari făcute cu sanguină, desene ce reprezentau bătrîni, copii, cîini, mîini şi capete, erau asemănătoare cu o mulţime de alte tablouri şi desene, făcute de mult de tot, de alţi pictori şi ea nu înţelegea de ce trebuie repete ceea ce există deja pe lume.
Se vede însă că dintr-un motiv oarecare era nevoie. Pentru că tablourile lui Gheorghi Maksimovici erau aprobate de consiliul artistic, erau cumpărate de cei ce făceau comenzi şi Gheorghi Maksimovici nu trăia în sărăcie. Era un om bun, cultivat, studiase la Paris, îi cunoscuse pe Modigliani***** şi Chagall******, îi plăcea să bage în conversaţie cîte un cuvinţel franţuzesc, deşi vorbea şi citea franţuzeşte foarte prost, cîndva fusese poreclit ''Van Gogh******* al Rusiei''. Un lucru părea ciudat: cum se putea ca cineva care înţelegea atît de bine totul în arta celorlalţi, nu înţelegea nimic în propria-i artă? Unii spuneau că în tinereţe pictase altfel. Din motive obscure însă, lucrările acelea nu se păstraseră. Lui Gheorghi Maksimovici îi plăcea foarte mult să cheme lume la el în atelier, să-i bată la cap pe musafiri, să-i înnebunească cu tablourile lui. Era limpede că era cu adevărat mîndru de rîuleţele şi dumbrăvile sale. Lucrul era scuzabil pentru un bătrîn care nu fusese răsfăţat nici de glorie, nici de bogăţie; (...)
>
SURSA
Iuri Trifonov, Altă viaţă: Iuri Trifonov, Casa de pe chei & Altă viaţă, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste nr. 228, Bucureşti, 1989, p. 163, 184.
NOTE M.T.
* Invazia nazistă din al doilea război mondial l-a forţat pe Stalin să transfere uzinele din zona ocupată departe în spatele frontului, în munţii Urali.
** Lovitura de stat comunistă din capitala Rusiei, Sankt Petersburg, din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
*** Reeducarea era o formă de îndoctrinare forţată a persoanelor care nu făceau parte din clasele sociale muncitorească şi ţărănească, conform preceptelor noii puteri comuniste.
**** Jules Renard (1864-1910) = Scriitor francez. (http://www.formula-as.ro/2007/792/cultura-9/selectia-formula-as-8544)
***** Amedeo Modigliani (1884 Livorno - 1920 Paris) = Pictor italian. Reprezentant al Şcolii Pariziene. (http://www.whoismodi.com/)
****** Marc Chagall (1887 Vitebsk/[Rusia ţaristă]/Belarus-1985 Franţa) = Pictor modernist de origine evreiască. (http://www.theartstory.org/artist-chagall-marc.htm)
******* Vincent van Gogh (1853 Olanda -1890 Franţa) = Pictor olandez post-impresionist. (http://www.moma.org/collection/artist.php?artist_id=2206)
duminică, 7 ianuarie 2007
Copilărie în haine funebre (NICOLĂESCU 2007)
Aurel Nicolăescu, Copilărie în haine funebre, Metafora, Constanța, 2007, 161 p.
5 Refugierea
9 Cantonament
37 A doua etapă de descompunere și dezastru
55 Strămutarea din Beidaud în Satul Vesel
69 Refacerea
78 Anii frumoși ai tinereții
80 Nunțile de la țară
83 Postul Crăciunului și colindele
94 Jocuri sportive în postul Paștelui
98 Din nou tragedie și durere
111 Colectivizarea agriculturii
144 O vizită fără adresă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)