Stat versus terorism în Italia anilor ”70 (DE JONG 1985)

<
(...)

La vreo câteva ore după aceea fu din nou deranjată de oamenii puterii. Lucra în grădina de pe acoperiș și-și vârâse dopuri de vată în urechi, ca să se poată concentra mai bine. Elicopterul, care zbura deasupra orașului la mică altitudine, o zări abia când ajunse peste piazza Farnese. (...) Hanna sări în sus din fotoliu, o luă la fugă înspre chepeng și se retrase la mezanin. Reacția ei, evident, nu-i scăpase patrulei militare: elicopterul făcu o curbă și veni înapoi. Aparatul rămase suspendat vreo cinci minute deasupra grădinii de pe acoperiș: miltarii urmăriră cu binoclurile chepengul în care dispăruse în mare grabă o femei. Hanna Piccard rămase ascunsă în camera de baie până ce sunetul elicopterului se stinse. Cînd se întoarse în grădina de pe terasa acoperișului, și văzu că aproape toate petalele oleandrului fuseseră smulse de palele elicopertului, începu să plîngă.

-Ce paranoia, oftă Simonetti, după ce Hanna îi povesti  în timpul cinei, incidentul cu elicopterul; Leda îl întrebă ce înseamnă cuvântul „paranoia”.

-Este o boală psihică, îi explică Hanna. O persoană paranoidă trăiește într-o lume a aparențelor. Bolnavul este înclinat să creadă că e victima unui complot. Își construiște singur asemenea comploturi, dar de cele mai multe ori este inconștient. Descoperă pretutindeni indicii despre existența unui complot îndreptat împotriva sa. Trăiește într-o lume a iluziilor, dar altminteri se comportă absolut normal.

-E un semn de teamă, de neputință, adăugă Simonetti. În clipa de față am impresia că stimații noștri conducători se gândesc mult prea repede la comploturi. Un complot împotriva statului. De pildă răpirea de pe via Fani. Toată lumea a rămas țuț când a văzut cât de perfect a fost organizată această acțiune de luptă. E cu neputință ca o asemenea acțiune să fi fost opera unor italieni. Căci de astfel de treburi noi nu suntemm în stare. Atunci cine? Nemții, firește, nemții, asta a fost opera unor teroriști nemți.  Așa au scris și ziarele. Desigur, nu este decât o bănuială. – Simonetti tăcu.

- Continuă, - zise Hanna.

-Aldo Moro* a fost răpit și, pentru prima dată după ani de zile, taica-statul are o erecție.

- Las-o baltă. – zise Leda roșind.

-De frică, taica-statul are o formidabilă erecție, întocmai ca un spânzurat în lupta sa cu moartea. Zeci de mii de militari pornesc la treabă ca să arate ce este în stare să facă taica-statul la bătrânețe. Cât ai bate din palme prin Parlament zboară numeroase legi excepționale. Mii de apartamente, alese la ntâmplare, sînt violate și cercetate. Ieri am fost lipit de mașina mea, ca un răufăcător, și percheziționat. N-a mai lipsit decât să mă pună să-mi dau jos pantalonii, pentru ca autoritățile să vadă dacă în cutare loc nu ascund ceva suspect. Câte linii telefonice sunt ascultate în momentul de față? Să nu ne punem această întrebare.

-Andrea , tu reacționezi dând dovadă de aceeași exaltare ca și cel pe care îl iei peste picior, zise Hanna enervată. Pentru moment sunt de acord că acțiunile de căutare duc uneori la situații ridicole. Și în scurt timp va fi descoperită, fără îndoială, o ascunzătoare a Brigăzilor Roșii, confecționată de unul dintre serviciile secrete, pentru a i se putea anunța poporului o izbândă. N-au încotro. Nu pot să reacționeze altfel. Justiția trebuie ocrotită.

(...)

-Justiția care trebui e ocrotită, zise Simonetti. În primul rând, cei ce dețin puterea doresc bineînțeles să se ocrotească pe ei înșiși. Câțiva oportuniști inerți, implicați în zeci de mii de interese, simple mașini care toacă hârtie și scuipă hotărâri.

-Pot cel puțin să ia hotărâri.

-Și vor stabili într-o bună zi cine sunt barbarii în această societate. Barbarii. Pentru mai mult comoditate, el uită că societatea este un organism, un tot organic, și că lezarea căilor respiratorii este în cele din urmă o boală a întregului trup, căci trupul poate să se prăpădească din această cauză.

-Datorită acestor boli rămânem sănătoși, dădu replica Hanna replica.

-Barbarii. Cine sunt aici barbarii? Este un procedeu cât se poate de superficial. Și de ipocrit să spunem că teroriștii sunt barbari. Fiecare societate civilizată dă naștere propriilor ei barbari, așa cum femeile civilizate și nevrotice, în neînfrînata lor plictiseală și mizantropie, pot să prefere o adevărată brută ca tovarăș de pat...În închipuirea lor, firește, numai în închipuirea lor.

(...)

-Societatea în totalitatea ei este cea care produce sentimentele ce duc la revolta armată, la crimele politice, la falsul eroism. Bineînțeles că eu nu aprob toate acestea, așa cum crezi tu uneori, dar găsesc ă este stupid să-i judeci pe teroriști numai ca teroriști. Nu poți niciodată să reacționezi asupra altuia numai judecându-l. (...) Legile, iubitele tale legi, justiția, securitatea statului, detectoarele de minciuni, de la ministere, sateliții de spionaj care mișună în jurul pământului, aparatura de ascultare...la ce servesc toate astea? Ca să ne garanteze libertatea individuală?. Desigur. Dar ce fel de libertate e aia? Este o libertate aparentă, o libertate exterioară, care se exprimă prin bani, avere, prin drepturi și prin comportare. Ideile noastre cu privire la libertatea individuală sunt învechite, pentru că imaginea romantică a individului eliberat, a maimuței eliberate, este învechită. Dorul de libertate a devenit o nevroză, pe care o manipulează cu înaltă profesionalitate oamenii politici... Am dreptul să votez. Dar de ce să votez și să-mi dau întreaga încredere cuiva care își pune pe obraz o mască de îndată ce aparatul de filmat începe să înregistreze? Pe scurt, la ce avantaje pot să mă așteptdin partea cuiva care n-are nici un contact real cu realitatea? (...) Când este liber un om, Hanna? Cine poate spune despre sine că este cu adevărat liber? Sau începând de la o anumită vârstă nu ne mai putem târî mai departe decât stăpâniți de o cumplită plictiseală?

(...)
>

SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, pp.  172-175.

NOTĂ M.T.
* Aldo Moro = Premier creștin-democrat al Italiei, răpit și ucis în 1978 de organziația de extrtemă stângă Brigăzile Roșii. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/392584/Aldo-Moro)

Acuitatea vederii astronomului german Moestlin din secolul XVI (VERNE 1863)

„El și cu Moestlin, profesorul lui Kepler*, posedau rara facultate de a vedea fără ochelari sateliții lui Jupiter și de a putea număra în grupul Pleiadelor 14 stele, ultima fiind de mărimea a 9 a.

* Astronom german (1571-1630), autorul celor 3 legi pe care se sprijină principiul atracției universale.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Descoperire istorica in spatele unei scoli din Anglia: "E unic. Are 2000 de ani vechime"

PROTV 26 decembrie 2012

SIMON SINGH: Big bang

Originea universului

Traducere de Vlad Zografi
460 p.

În 1992, satelitul COBE a transmis spre pământ date legate de radiația cosmică de fond, iar acestea au fost transformate în imagini care au făcut repede înconjurul lumii. Era cea mai veche mărturie privind universul nostru, „semnătura lui Dumnezeu”, care scotea în evidență infime variații ale densității materiei din universul timpuriu - germenii galaxiilor și stelelor, în ultimă instanță semințele din care am apărut și noi. Această descoperire, considerată una dintre cele maimari din toate timpurile, venea să certifice valabilitatea modelului bing bang: universul nu e etern și imuabil, ci s-a născut dintr-o explozie și se află în expansiune.
În Bing bang, S. S. scrie istoria ideilor și modelelor pe care ni le-am făurit despre univers,  de la desprinderea științei de religie și mit până în prezentul cercetărilor prin sateliți. Copernic, Galilei, Einstein, Hubble, Garnow sau Hoyle sunt personajele unei povești pasionante la care participăm și cu mintea, și cu sufletul. Însă dincolo de povestire, admirabil construită, în cartea lui Singh găsim analiza fină a înseși condiției cunoașterii științifice.

SURSA

Vlad Zografi, Catalogul cărții de știință Humanitas 2011, p.26.

Migrația de la sat la oraș în Anglia în secolul XIX (HARDY 1891)

<
(...)
Veni și luna aprilie și ajunul Bunei-Vestiri după stil vechi.Printre țărani domnea o mare agitație, care se isca în acel moment al anului, căci Buna-Vestire era ziua termenelor; atunci urmau să intre în vigoare învoielile pentru munca la cîmp din anul în curs, învoieli care fuseseră făcute de ziua Întîmpinării Domnului. Lucrătorii – sau „oamenii muncitori”, după cum își spuneau ei înșiși înainte ca termenul de „lucrător” să fi fost introdus din afară – care nu mai voiau să rămînă la ferma unde munciseră pînă atunci, se duceau să caute de lucru în altă parte.

Migrațiunile anuale de la o fermă la alta luaseră mari proporții prin locurile acelea. Pe vremea cînd mama lui Tess era copil, majoritatea țăranilor de la Marlott rămîneau toată viața la aceeași fermă, unde-și avuseseră căminul părinții și bunicii lor; dar în ultima vreme, tendința de a-și schimba locul crescuse simțitor printer țărani. Pentru familiile de oameni tineri, asta însemna o schimbare plăcută și uneori chiar un avantaj. Un loc care, pentru unii, era asemenea Egiptului (1), apărea altora, care-l priveau de la distanță, ca un pămînt al făgăduinței, dar cînd veneau mai aproape, locul se dovedea a fi însă la fel de vitreg. Și așa, se tot mutau de colo, colo.

Totuși, aceste schimbări din ce în ce mai dese nu erau pricinuite numai de agitația care-i cuprinsese pe țărani. Scăzuse și populația. Pe lîngă muncitorii agricoli, se aflau pe vremuri în sat o pătură socială mai interesantă și mai instruită, care era net superioară celeilalte și din care făcuseră parte și părinții lui Tess; această pătură socială cuprindea pe dulgher, pe fierar, pe cizmar, pe negustorul de mărunțișuri și pe alți lucrători care nu munceau la cîmp; cu alte cuvinte, era o categorie socială care se bucura de o anumită stabilitate de idei și de conduită, datorită faptului că era alcătuită din proprietari pe viață, cum era cazul cu tatăl lui Tess, din cei care căpătaseră pămînt în arendă printr-un act legal sau din mici proprietari de pămînt. Dar se întîmpla foarte rar ca la expirarea contractului acesta să fie prelungit în aceleași condiții; de cele mai multe ori, atunci cînd erau cerute de către fermier pentru lucrătorii lui, casele erau dărîmate. Sătenii care nu luau parte direct la munca cîmpului erau prost văzuți și exilarea unora atrăgea după sine ruinarea anumitor meseriași, care erau astfel nevoiți să-i urmeze pe cei dintîi. Aceste familii care altădată alcătuiseră pătura cea mai reprezentativă a satului și care îi păstraseră tradițiile, trebuiau acum să-și caute adăpost în marile centre. Procesul acesta, pe care statisticienii plini de umor l-au numit „tendința de migrațiune a populației rurale către marile orașe”, este de fapt un proces asemănător cu tendința apei de a urca la deal, cînd e împinsă de un motor.

NOTĂ TRADUCĂTOR

(1) Aluzie la fuga evreilor din robia egipteană.
(...)
>

SURSA

Thomas Hardy, Tess d’Urberville*, trad. E. Cincea și C. Ralea, editurile Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, pp. 400-401

NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)

Descoperirea ce ar putea rescrie istoria unei civilizații. Piramidele pierdute din Egipt

ȘTIRILE PROTV, București, 14 august 2012

„Cunoașterea, o comoară primejdioasă”

17. Cunoașterea, o comoară primejdioasă

1.Miezul problemei

Cunoașterea interzisă? Cred că o mai bună aprofundare a problemei necesare, dacă ținem cont de realitățile ascunse pe care istoria le conține de multe ori.

Distrugând cartea, îl distrugem și pe autor, îi distrugem spiritul, ideea și poziția contrariantă, stânjenitoare pe care poate s-o reprezinte pentru oricine nu gândește la fel. Cunoașterea este periculoasă, fie că vorbim de științe sau de ceea ce numit paraștiințe, dezvoltate de spirite romantice și independente, iar o difuzare prea rapidă și prea extinsă a cunoașterii ar putea să ducă la distrugerea civilizațiilor.

a)Pugwash

În acest spirit a apărut Pugwash, un organism creat de un miliardar canadian, Cyrus Eaton, împreună cu un mic grup de savanți și profesori, în iulie 1957, în orășelul Pugwash, situat în provincia canadiană Noua Scoție, la sud de Terra Nova. Mișcarea cuprindea savanți din toate țările, indiferent de înclinațiile politice sau religioase.

Mișcarea a durat mulți ani. Această ideologie dorea să protejeze omenirea de abuzurile unor conștiințe științifice care constituiau un pericol permanent pentru omenire. În acest spirit s-au afiliat acestui grup francezi  precum Saint-Yves d-Alveydre, Joseph de Maistre și Rene Guenon, chiar și eu, ca și mulți alți scriitori, care au participat cu numeroase lucrări la avertizarea împotriva acestui pericol.

Dar această frăție științifică încearcă să găsească antidoturi la otrăvurile create chiar de proprii reprezentanți. Suportăm invențiile celor care, din spirit de căință sau abnegație subită, au contribuit mai mult sau mai puțin la realizarea unor centrale nucleare - precum cea de tristă amintire de la Cernobâl - a organismelor modificate genetic care pun în pericol harta noastră genetică, a armelor chimice cu care ne amenință terorismul actual, a sateliților spion, (...).