Migrația de la sat la oraș în Anglia în secolul XIX (HARDY 1891)

<
(...)
Veni și luna aprilie și ajunul Bunei-Vestiri după stil vechi.Printre țărani domnea o mare agitație, care se isca în acel moment al anului, căci Buna-Vestire era ziua termenelor; atunci urmau să intre în vigoare învoielile pentru munca la cîmp din anul în curs, învoieli care fuseseră făcute de ziua Întîmpinării Domnului. Lucrătorii – sau „oamenii muncitori”, după cum își spuneau ei înșiși înainte ca termenul de „lucrător” să fi fost introdus din afară – care nu mai voiau să rămînă la ferma unde munciseră pînă atunci, se duceau să caute de lucru în altă parte.

Migrațiunile anuale de la o fermă la alta luaseră mari proporții prin locurile acelea. Pe vremea cînd mama lui Tess era copil, majoritatea țăranilor de la Marlott rămîneau toată viața la aceeași fermă, unde-și avuseseră căminul părinții și bunicii lor; dar în ultima vreme, tendința de a-și schimba locul crescuse simțitor printer țărani. Pentru familiile de oameni tineri, asta însemna o schimbare plăcută și uneori chiar un avantaj. Un loc care, pentru unii, era asemenea Egiptului (1), apărea altora, care-l priveau de la distanță, ca un pămînt al făgăduinței, dar cînd veneau mai aproape, locul se dovedea a fi însă la fel de vitreg. Și așa, se tot mutau de colo, colo.

Totuși, aceste schimbări din ce în ce mai dese nu erau pricinuite numai de agitația care-i cuprinsese pe țărani. Scăzuse și populația. Pe lîngă muncitorii agricoli, se aflau pe vremuri în sat o pătură socială mai interesantă și mai instruită, care era net superioară celeilalte și din care făcuseră parte și părinții lui Tess; această pătură socială cuprindea pe dulgher, pe fierar, pe cizmar, pe negustorul de mărunțișuri și pe alți lucrători care nu munceau la cîmp; cu alte cuvinte, era o categorie socială care se bucura de o anumită stabilitate de idei și de conduită, datorită faptului că era alcătuită din proprietari pe viață, cum era cazul cu tatăl lui Tess, din cei care căpătaseră pămînt în arendă printr-un act legal sau din mici proprietari de pămînt. Dar se întîmpla foarte rar ca la expirarea contractului acesta să fie prelungit în aceleași condiții; de cele mai multe ori, atunci cînd erau cerute de către fermier pentru lucrătorii lui, casele erau dărîmate. Sătenii care nu luau parte direct la munca cîmpului erau prost văzuți și exilarea unora atrăgea după sine ruinarea anumitor meseriași, care erau astfel nevoiți să-i urmeze pe cei dintîi. Aceste familii care altădată alcătuiseră pătura cea mai reprezentativă a satului și care îi păstraseră tradițiile, trebuiau acum să-și caute adăpost în marile centre. Procesul acesta, pe care statisticienii plini de umor l-au numit „tendința de migrațiune a populației rurale către marile orașe”, este de fapt un proces asemănător cu tendința apei de a urca la deal, cînd e împinsă de un motor.

NOTĂ TRADUCĂTOR

(1) Aluzie la fuga evreilor din robia egipteană.
(...)
>

SURSA

Thomas Hardy, Tess d’Urberville*, trad. E. Cincea și C. Ralea, editurile Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, pp. 400-401

NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)