Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Alianța Franceză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alianța Franceză. Afișați toate postările

marți, 20 iunie 2006

„La Constanța, spectacole gratuite, în aer liber, la Sărbătoarea Muzicii”

 În acest an, „Sărbătoarea Muzicii” a ajuns la cea de a XXV a ediție. Celebrată pe 21 iunie de milioane de persoane din întreaga lume în peste o sută de țări, manifestarea va fi organizată și în orașul de la malul mării, de către Alianța Franceză Constanța în parteneriat cu Universitatea „Ovidius”, Academia Navală Mircea cel Bătrân”, Cercul Militar și Teatrul pentru Copii și Tineret.

Având în program numeroase spectacole gratuite în aer liber, evenimentul reunește muzicieni profesioniști și amator, care oferă, an de an, prilejul de a lua contact cu multe genuri muzicale. Astfel, de un sfert de secol, manifestația constituie un bun prilej de a descoperi muzica, deopotrivă de către public și artiști.

Noutatea ediției din acest an a „Sărbătorii muzicii” o reprezintă proiectul „Ecourile sărbătorii”, ce constă în realizarea unui tur multimedia al lumii, în special în țările în care manifestarea va avea loc. În această vară, programul manifestării va cuprinde o expoziție de fotografii găzduită de Cercul Militar, spectacole de animație în aer liber ce se vor desfășura pe platoul din fața Bibliotecii Județene „I. N. Roman”, în fața Casei de Cultură și în stațiunea Mamaia, în fața Radio Constanța.

La ediția a XXV a „Sărbătorii Muzicii” vor participa Fanfara Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Ansamblul folcloric „Rapsodia mării”, o echipă de dans sportiv din Mangalia, trupa de teatru „Arc de cer”.

(...)

luni, 3 martie 2003

Secretarul general al Alianței Franceze la Constanța

În data de 3 martie 2003 a avut loc vizita la Constanța a Secretarului general al Alianței Franceze din Paris și al Alianțelor din lume, Jean Claude Jacq, cu rang de ambasador al Francofoniei. Domnia sa a fost însoțit de doamna Odile Cobacho, atașat lingvistic al Ambasadei Franței la București și Delegat General al Alianțelor din România, și de adjunctul acesteia, Thierry Dumas. După vizitele oficiale, J. C. Jacq s-a întâlnit cu o parte din mass media constănțeană, insistând pe necesitatea păstrării specificității culturale a fiecărei națiuni, a comunicării inter-culturale, în contextul mondializării negative, văzută ca tentativă de impunere a unui model cultural unic.

marți, 29 octombrie 1996

„Periscop” („TOMIS” 1996)

 ***, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, octombrie

*

Muzeul de Artă din Constanța, devenit în ultima vreme un veritabil Centru Cultural al orașului, a găzduit lansarea volumului Erotismul în literatură, editat de Ion Cristoiu la Casa Presa Românească. Au prezentat ziariștii Gabriel Rusu și Marius Petrescu, regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Vasile Cojocaru și Daniel Tomescu.

*

În sala polivalentă a hotelului Parc din Mamaia a fost organizată cea de a doua ediție a Colocviului național de haiku. Au participat creatori din Republica Moldova, precum și din București, Constanța, Cluj, Bacău, Suceava, Târgoviște, Ploiești etc. Cu acest prilej, au fost lansate volumele Surâsul călugărului de Vasile Spinei (Republica Moldoova). Zefir nipon de Dumitru Ene-Zamfir și ediția bilingvă Between two Waves (Între două valuri) de H. F. Noyes.

*

Dublu eveniment cultural la Cercul Militar: lansarea volumului de povestiri Nurie, care marchează debutul editorial al prozatorului constănțean Costache Tudor și vernisajul expoziției de pictură a tânărului plastician Eduard Rosentweig. Cei doi au fost prezentați de scriitorii Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și de pictorul Valentin Donici. Actrița Diana Cheregi a oferit numeroasei asistențe lectura artistică a unei povestiri în volumul lansat.

*

Galeriile „Amfora” din Constanța au găzduit succesiv expozițiile artiștilor plastici Vasile Munteanu și Eugenia Coman. Au fost remarcate tematica vastă, dezinvoltura și acuratețea peisagisticii dobrogene la V. Munteanu, sensibilitatea, cromatica îndrăzneață și valoarea deosebită a acuarelelor semnate de E. Coman.

*

Dintre numeroasele reviste școlare apărute la Constanța, ne reține atenția revista Profesia editată de Grupul Școlar de Arte și Meserii Spiru Haret. Îndrumat de prof. ing. Marius Năstase și prof. ing. Valentin Biban, colectivul redacțional reușește să ofere tinerilor cititori sumare interesante și de la număr la număr mai variate, precum și o prezentare grafică deosebită, care se remarcă prin eleganță și utilizarea inspirată a tehnoredactării computerizate.

*

„Politica în recital” se intitulează cea mai recentă carte apărută la Editura Muntenia din Constanța, constituind debutul editorial al ziaristului Traian Brătianu, care a adunat în paginile acestui volum interviuri acordate de cunoscuți oameni politici.

*

Noua stagiune a Operei din Constanța a fost deschisă cu spectacolul Splendorile operei, la reușita căruia și-au dat concursul, alături de reputați artiști constănțeni, interpreți din Japonia, absolvenți ai cursului de măiestrie scenică, organizat în colaborare cu Asociația internațională de muzică din Roma.

*

Și-a încheiat activitatea Tabăra internațională de ceramică „Hamangia”. La aceasta a patra ediție au participat 36 artiști plastici din România, Japonia, Franța, Austria, Suedia, Albania, Bulgaria și Macedonia, care și-au reunit lucrările într-o foarte interesantă expoziție deschisă la Muzeul de Artă Constanța. De remarcat sprijinul financiar deosebit acordat de Consiliul Județean Constanța, fapt ce demonstrează încă o dată atenția CJ față de actul cultural.

*

Formată din elevi ai liceelor constănțene, trupa de teatru a Alianței Franceze a debutat cu spectacolul Theatre en miettes de Eugen Ionesco, spectacol prezentat și la ediția a II a a Festivalului liceal francofon de la Ploiești.