(...)
Obligat să efectueze calcule complexe cu un aparat matematic primitiv, omul a căutat să își simplifice munca. (...) Pe de o parte a dezvoltat știința matematică, iar pe de altă parte a perfecționat procedeele de calcul și a inventat dispozitive care să crească viteza și precizia operațiilor și să-i micșoreze eforturile minții.
(...)
Cu aproximativ 4000 de ani în urmă, în Asia antică, un chinez ingenios s-a gândit să-și ușureze calculul în memorie cu ajutorul unei numărători. Astfel a apărut abacul*, primul dispozitiv de calcul, un cadru cu 9 bare pe care culisau 7 bile. Abacul a fost "mașina de calcul" cu viața cea mai lungă. El a fost folosit până la începutul acestui secol.
Un alt pas important în ușurarea calculelor a fost descoperirea cifrei 0. Primele calcule cu nunărul 0 au apărut în cartea matematicianului Brahmagupta**, în secolul al VII lea după Hristos.
Sistemul de numerație pozițional a fost preluat din India de către arabi și dezvoltat. În secolul al IX lea, matematicianul arab Al Horezmi*** a făcut prima expunere a numerației poziționale (1) și a algoritmilor utilizați pentru efectuarea operațiilor aritmetice. În secolul al unsprezecelea cartea lui s-a răspândit și în Europa, având ca efect înlocuirea scrierii cu cifre romane cu scrierea cu cifre arabe în sistemul de numerație pozițional. Adoptarea sistemului de numerație pozițional în locul sistemului de numerație nepozițional roman a permis utilizarea în calcule a tabelelor de adunare și a tabelelor de înmulțire, care au ușurat foarte mult efortul calculatorilor.
(...) În 1617, la Edinburg, John Neper**** a creat logaritmii. Folosind tabelelor de logaritmtui, el a construit un instrument de calcul format din zece bastoane, numit "Bastonașele lui Neper".
Pornind de la tabelele cu logaritmi, matematicianul german Gunter***** a inventat o metodă de calcul cu ajutorul unei scări logaritmice și a unui compas. (...)
Pornind de la metoda lui Gunter, matematicianul englez William Oughtred****** în 1633, apoi englezul Partridge******* în 1662 au construit rigla de calcul în forma sub care s-a transmis până în zilele noastre.
(...)
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 274-275.
Note M. T.
* abac (latină "abacus") = Instrument de calcul format dintrun cadru de lemn cu 10 vergele metalice, pe care se pot mișca câte 10 bile colorate. (destepti.ro - 8 septembrie 2012)
** Brahmagupta (598 - 660?670) = Unul din cei mari matematicieni ai Indiei. A trăit în statul indian Rajastan, unde a condus observatorul astronomic din Ujjain. A scris manuale de matematică și astronomie, folosind matematica în astronomie. (www.famous-mathematicians.com)
*** Abu al-Horezmi (780 Horezm (Uzbekistan) ? Bagdad - 845 Bagdad) = Matematician, astronom și geograf musulman. A lucrat în "Casa înțelepciunii" din Bagdad, academie fondată de califul al-Mamun în capitala imperiului arab. Latinizarea unui cuvânt din tilul uneia din cele cinci cãrți ale sale a dat termenul "algebră". Latinizarea numelui său a dat termenul "algoritm". (www-history.mcs.st-andrews.ac.uk)
**** John Napier of Merchiston (1550 Edinburgh/Scoția - 1617 Edinburgh) = Al 8 lea lord Merchiston. Matematician, fizician și astronom. Neper este forma latinizată a numelui său, latina fiind limbă de cultură în lumea catolică medievală. A studiat la universitatea St. Andrews din Fife (Scoția). Descoperirile logaritmilor naturali și "bastonașelor" au fost publicate în lucrări matematice apărute în latină în 1614 și 1617. (www.scientia.ro)
***** Edmund Gunter (1581 Hertfordshire/Anglia - 1626 Londra) = Preot anglican de origine galeză. Absolvent al Universității Oxford. Profesor de astronomie la colegiul Gresham. A inventat lanțul, cuadrantul și scala care-i poartă numele. A publicat lucrări de matematicã. (galileo.rice.edu)
****** William Oughtred (1574 Eton/Anglia - 1660 Albury/Anglia) = Fiu de preot anglican, a absolvit Eton College și King's College Cambridge. A devenit preot anglican în 1603. În 1622 inventat rigla de calcul sau rigla logaritmică, manuscrisul latin fiind tradus și publicat de un elev al său în 1632. (www-groups.dcs.st-and.ac.uk)
******* Seth Partridge (1603?1604 - 1686 Hemel Hempstead) = Matematician englez. (www.oxforddnb.com)
Se afișează postările cu eticheta arabă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arabă. Afișați toate postările
marți, 5 decembrie 2017
miercuri, 18 februarie 2015
Împăratul romano-german Frederic II și tirania (JONG 1985)
<
(...) După două pahare de vin se încălzi și ținu un panigeric la adresa împăratului Frederic al II lea*, sprijinindu-se în discurs, mai ales pe propriile sale cunoștințe, ceea ce nu-i scăpă din vedere lui Simonetti. Zuccarelli vorbi despre comandantul de oști, politicianul filozof, eruditul care se întreținea într-o arabă curgătoare cu astrologii săi, agnosticul** care îi sîcîia pe teologii parizieni cu întrebări despre amplasamentul exact al iadului, cosmopolitului familiarizat cu culturile vest-europeană, bizantină și arabă, amatorul de vînătoare cu șoimi, despotul căruia îi plăcea să se înconjoare cu o gardă personală alcătuită din sarazini***. Simonetti îl ascultă cu răbdare.
- Ai făcut deosebirea între diferite forme de tiranie, - zise Zuccarelli în încheiere, întorcîndu-se la tema care îl interesa cel mai mult. - Tirania**** omului de stat, tirania generalilor, cea a cărturarilor, cea a teologilor, tirania femeilor din haremul lui. Ei gem cu toții sub regimul îndatoririlor lor, regimul propriei lor puteri, regimul ideilor lor. Bine, dar de ce să ducă tirania prin definiție la o neîncredere nemăsurată, la o răcire și încremenire a afectivității, la lipsa de dragoste? Ca să începem, există o tiranie nevinovată? Aceasta o poți constata la copii și nu numai la copii.
- Firește, - răspunse Simonetti, enervat. - În cîntul al doilea, tema tiraniei este legată și de imaginea unui copil tiranic. Cu asta am început: cu tirania și cruzimea ingenuă a copilului, cu indiferența copilului. Împăratul nu era un om chiar cu totul candid. Strămoșii lui fuseseră suverani, el însuși era fiu de suveran, sarcina lui era să conducă în mod despotic o mare împărăție, era uzual pe atunci ca adversarii din propriul cerc să fie înlăturați, comportarea lui, adeseori nemaipomenit de dură și de crudă în ochii noștri, era pe atunci ceva de la sine înțeles, și totuși trebuie să fi simțit că tirania lui îl îndepărtează tot mai mult de viață, și pe măsură ce îmbătrînea, asta trebuie să-l fi durut. O brută ca Ezzelino*****, păros de sus pînă jos, poate că n-a suferit conștient de pe urma cruzimilor sale absurde, dar împăratul era un om simțitor și civilizat.
- La urmă, pune să fie căzniți și măcelăriți sub ochii lui niște nevinovați. Poruncește să fie opriți cu apă clocotindă și jupuiți, ca porcii, adică nici măcar ca porcii, pentru că aceste animale sînt jupuite abia după ce au fost ucise. De ce face astea?
- Am arătat în poem.
- Da, dar vreau să aud asta din gura ta.
- Împăratul este bătrîn și deznădăjduit. Se simte uzat și epuizat, lipsit de dragoste și vitalitate. E un om care vrea să știe, dovadă experiențele lui ciudate. Pune să fie măcelăriți făr nici un motiv oameni cu totul nevinovați, ca să vadă dacă ma poate să simtă milă. Își impune sieși o grea încercare. Face o faptă neomenească, ca să se poată simți om.
- Măsura în care o ființă este om depinde pentru tine de măsura în care poate simți milă?
- Mila nu e decît un cuvînt. pe mine mă interesează capacitatea de a participa la simțămintele altora, capacitatea de adaptare a propriului ritm de viață la cel al altora, capacitatea de a fi o părticică a lumii. Conștient, nu conștient, pentru că o participare inconștientă duce lesne la calamități.
- Și crezi că acest despot luminat****** din secolul al XIII lea a bănuit, întocmai ca tine, existența vreunei legături între tirania neînfrînată și lipsa de sentimente, de dragoste, de viață?
- Am făcut uz, cît am putut de mult, de fapte, dar n-am încercat să reconstitui viața interioară a unui personaj istoric sau sentimentul de viață în cercul din jurul lui Frederic. În poem se contopesc între ele diferite epoci, și n-am încercat decît să expun diferite ritmuri sau mișcări ale vieții.
- Să vrei să simți că ești în viață și să vrei să fii fără viață.
- Asta este una dintre acele mișcări impenetrabile. Orice tiranie se bazează pe teamă și se mișcă în mod inevitabil în direcția lipsei de viață: sisteme, legi, terorii, birocrație. Tiranul se străduiește să creeze certitudini, ceea ce este necesar ca să poată supraviețui, dar pe măsură ce numărul de certitudini crește, slăbește sentimentul că e în viață,slăbește vitalitatea, slăbește contrastul cu realitatea și slăbește și sentimentul de libertate. Există, în această privință, un hotar critic. Și există o mișcare contrarie. Fiecare vrea din cînd în cînd să simtă cît mai intens cu putință că e în viață. Această senzație, cînd este mai puternică decît oricînd? Contactul cu realitatea, cînd este mai puternic ca oricînd? De îndată ce ești atins în certitudinile tale și ești silit să le lepezi. Să te îndrăgostești este un mod de a cunoaște această situație. Prin patimă, această armură de certitudini este sfărîmată, și atunci poți deodată să-ți trăiești cu toată intensitatea. Este excitant să plonjezi în mare de pe o stîncă înaltă, după ce ai șovăit îndelung, pentru că te joci într-un mod relativ sigur cu ultima ta certitudine: cea de a ști că ești în viață. Violența este un mod de a te face pe tine însuți să simți că ești în viață. Excesele care însoțesc faza decadentă a unei culturi le poți socoti ca fiind niște excitante extreme, de care unele persoane au evident nevoie pentru ca să se mai poată convinge de propria lor vitalitate. Decadența este un fel de desensibilizare.
(...)
>
SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, p.209-210.
NOTE M.T.
* Frederic II Hohenstaufen (1194-1250) = Împărat (1220-1250) al Sfântului Imperiu Roman de națiune Germană (962-1806). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/217800/Frederick-II)
** Agnostic = Limba greacă: a (fără) +gnostikos (a ști). Termen lansat în 1869 de biologul Huxley, El considera că afirmațiile teologiei sunt fie de necunoscut, fie imposibil de aflat. (http://www.newadvent.org/cathen/01215c.htm)
*** Sarazin = termen cu care erau desemnate în Evul Mediu populațiile musulmane. (http://www.cnrtl.fr/etymologie/sarrasin)
**** Tiranie = Formă de conducere neinstituțională a unei cetăți antice grecești (greacă - tyranos). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
***** Ezzelino III da Romano (1194-1259) = Nobil aliat al lui Frederic II, cu întinse domenii în nordul Italiei. (http://www.mondimedievali.net/personaggi/ezzelino.htm)
****** Despotism luminat = Formă de conducere politică din secolul XVIII, inspirată de filozofia iluministă. (http://www.crispedia.ro/Despotism_luminat)
(...) După două pahare de vin se încălzi și ținu un panigeric la adresa împăratului Frederic al II lea*, sprijinindu-se în discurs, mai ales pe propriile sale cunoștințe, ceea ce nu-i scăpă din vedere lui Simonetti. Zuccarelli vorbi despre comandantul de oști, politicianul filozof, eruditul care se întreținea într-o arabă curgătoare cu astrologii săi, agnosticul** care îi sîcîia pe teologii parizieni cu întrebări despre amplasamentul exact al iadului, cosmopolitului familiarizat cu culturile vest-europeană, bizantină și arabă, amatorul de vînătoare cu șoimi, despotul căruia îi plăcea să se înconjoare cu o gardă personală alcătuită din sarazini***. Simonetti îl ascultă cu răbdare.
- Ai făcut deosebirea între diferite forme de tiranie, - zise Zuccarelli în încheiere, întorcîndu-se la tema care îl interesa cel mai mult. - Tirania**** omului de stat, tirania generalilor, cea a cărturarilor, cea a teologilor, tirania femeilor din haremul lui. Ei gem cu toții sub regimul îndatoririlor lor, regimul propriei lor puteri, regimul ideilor lor. Bine, dar de ce să ducă tirania prin definiție la o neîncredere nemăsurată, la o răcire și încremenire a afectivității, la lipsa de dragoste? Ca să începem, există o tiranie nevinovată? Aceasta o poți constata la copii și nu numai la copii.
- Firește, - răspunse Simonetti, enervat. - În cîntul al doilea, tema tiraniei este legată și de imaginea unui copil tiranic. Cu asta am început: cu tirania și cruzimea ingenuă a copilului, cu indiferența copilului. Împăratul nu era un om chiar cu totul candid. Strămoșii lui fuseseră suverani, el însuși era fiu de suveran, sarcina lui era să conducă în mod despotic o mare împărăție, era uzual pe atunci ca adversarii din propriul cerc să fie înlăturați, comportarea lui, adeseori nemaipomenit de dură și de crudă în ochii noștri, era pe atunci ceva de la sine înțeles, și totuși trebuie să fi simțit că tirania lui îl îndepărtează tot mai mult de viață, și pe măsură ce îmbătrînea, asta trebuie să-l fi durut. O brută ca Ezzelino*****, păros de sus pînă jos, poate că n-a suferit conștient de pe urma cruzimilor sale absurde, dar împăratul era un om simțitor și civilizat.
- La urmă, pune să fie căzniți și măcelăriți sub ochii lui niște nevinovați. Poruncește să fie opriți cu apă clocotindă și jupuiți, ca porcii, adică nici măcar ca porcii, pentru că aceste animale sînt jupuite abia după ce au fost ucise. De ce face astea?
- Am arătat în poem.
- Da, dar vreau să aud asta din gura ta.
- Împăratul este bătrîn și deznădăjduit. Se simte uzat și epuizat, lipsit de dragoste și vitalitate. E un om care vrea să știe, dovadă experiențele lui ciudate. Pune să fie măcelăriți făr nici un motiv oameni cu totul nevinovați, ca să vadă dacă ma poate să simtă milă. Își impune sieși o grea încercare. Face o faptă neomenească, ca să se poată simți om.
- Măsura în care o ființă este om depinde pentru tine de măsura în care poate simți milă?
- Mila nu e decît un cuvînt. pe mine mă interesează capacitatea de a participa la simțămintele altora, capacitatea de adaptare a propriului ritm de viață la cel al altora, capacitatea de a fi o părticică a lumii. Conștient, nu conștient, pentru că o participare inconștientă duce lesne la calamități.
- Și crezi că acest despot luminat****** din secolul al XIII lea a bănuit, întocmai ca tine, existența vreunei legături între tirania neînfrînată și lipsa de sentimente, de dragoste, de viață?
- Am făcut uz, cît am putut de mult, de fapte, dar n-am încercat să reconstitui viața interioară a unui personaj istoric sau sentimentul de viață în cercul din jurul lui Frederic. În poem se contopesc între ele diferite epoci, și n-am încercat decît să expun diferite ritmuri sau mișcări ale vieții.
- Să vrei să simți că ești în viață și să vrei să fii fără viață.
- Asta este una dintre acele mișcări impenetrabile. Orice tiranie se bazează pe teamă și se mișcă în mod inevitabil în direcția lipsei de viață: sisteme, legi, terorii, birocrație. Tiranul se străduiește să creeze certitudini, ceea ce este necesar ca să poată supraviețui, dar pe măsură ce numărul de certitudini crește, slăbește sentimentul că e în viață,slăbește vitalitatea, slăbește contrastul cu realitatea și slăbește și sentimentul de libertate. Există, în această privință, un hotar critic. Și există o mișcare contrarie. Fiecare vrea din cînd în cînd să simtă cît mai intens cu putință că e în viață. Această senzație, cînd este mai puternică decît oricînd? Contactul cu realitatea, cînd este mai puternic ca oricînd? De îndată ce ești atins în certitudinile tale și ești silit să le lepezi. Să te îndrăgostești este un mod de a cunoaște această situație. Prin patimă, această armură de certitudini este sfărîmată, și atunci poți deodată să-ți trăiești cu toată intensitatea. Este excitant să plonjezi în mare de pe o stîncă înaltă, după ce ai șovăit îndelung, pentru că te joci într-un mod relativ sigur cu ultima ta certitudine: cea de a ști că ești în viață. Violența este un mod de a te face pe tine însuți să simți că ești în viață. Excesele care însoțesc faza decadentă a unei culturi le poți socoti ca fiind niște excitante extreme, de care unele persoane au evident nevoie pentru ca să se mai poată convinge de propria lor vitalitate. Decadența este un fel de desensibilizare.
(...)
>
SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, p.209-210.
NOTE M.T.
* Frederic II Hohenstaufen (1194-1250) = Împărat (1220-1250) al Sfântului Imperiu Roman de națiune Germană (962-1806). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/217800/Frederick-II)
** Agnostic = Limba greacă: a (fără) +gnostikos (a ști). Termen lansat în 1869 de biologul Huxley, El considera că afirmațiile teologiei sunt fie de necunoscut, fie imposibil de aflat. (http://www.newadvent.org/cathen/01215c.htm)
*** Sarazin = termen cu care erau desemnate în Evul Mediu populațiile musulmane. (http://www.cnrtl.fr/etymologie/sarrasin)
**** Tiranie = Formă de conducere neinstituțională a unei cetăți antice grecești (greacă - tyranos). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
***** Ezzelino III da Romano (1194-1259) = Nobil aliat al lui Frederic II, cu întinse domenii în nordul Italiei. (http://www.mondimedievali.net/personaggi/ezzelino.htm)
****** Despotism luminat = Formă de conducere politică din secolul XVIII, inspirată de filozofia iluministă. (http://www.crispedia.ro/Despotism_luminat)
vineri, 29 iunie 2012
Istoria medicinii din India („Enciclopedia medicală...” 2009)
<
Localizată în timp, între aproximativ anul 3000 î.Hr. și 1200 î. Hr., istoria gândirii medicale indiene este marcată de numeroasele curente politice și religioase care au dominat episodic regiunea Gangelui. În vastul spațiu al Indiei s-a dezvoltat încă din mileniul III î. Hr. o civilizație cu unele caractere mesopotamiene. În această epocă pe valea Indului au fost clădite câteva cetăți-orașe (Mohenjo-Daro, Harappa, Amri, Taxile) cu clădiri din cărămidă și canalizări care asigurau igiena comunității. Către anul 1500 î. Hr. India a fost invadată de arieni, o populație din zona Pamirului, înrudită cu iranienii. Vechile civilizații dispar lăsând în urmă legende, mituri, rituale religioase și o medicină elementar populară. Începând din anul 1500 î. Hr., India parcurge o etapă de mare înflorire religioasă și culturală: se scriu „Vedele” sau „Cărțile științei” și lucrările care le explicau (Upanișadele, Araniakas, Brahmanas) și se compun epopeile „Ramayana” și „Mahabharata”.
Cultura indiano-ariană este imortalizată de textele vedice, de epopeile amintite ca și de alte multe texte de natură religioasă, filzofică și de practică medicală. Prin anul 600 î. Hr. perșii conduși de Darius pun stăpînire pe India pentru o perioadă de trei sute de ani, după care nord-vestul teritoriului indian este cucerit de Alexandru Macedon.
Regele Asoka (273-323) reușește pentru scurt timp o mare unificare de teritorii și înlocuirea parțială a brahmanismului (religia Indiei antice) cu budismul. În sec. d. Hr. India este invadată de huni, apoi între 700-1875 intră sub stăpînire arabă care, sub domnia Marilor Moguli, impun islamismul. Din 1875 pînă la proclamarea independenței sale în 1950, India a fost dominion britanic. Aceasta istorie zbuciumată și-a lăsat amprenta în polimorfismul lingvistic, cultural, filosofic și chiar religios care definesc India în toate timpurile.
În evoluția medicinei indiene se distinge următoarele etape: vedică (de la începuturile confirmate până spre anul 2500 î. Hr.), epică (anul 2500 î. Hr. până la anul 1400 î. Hr.), pre-budhistă (anul 1400 î. Hr. - anul 500 î. Hr.), budhistă (anul 500 î. Hr. - sec. VII d. Hr.), arabă până spre anul 1000, musulmană, până spre anul 1500 al erei noastre.
Dacă istoriei civilizației indiene i se poate delimita, dealtfel destul de aproximativ, o asemenea cronologie, medicina indiană nu poate fi fragmentată prin perioade de timp în primul rând pentru că tradiția va traversa întotdeauna granițele vremii, iar un al doilea factor este constituit de imprecizia datărilor. Ceea ce este caracteristic pentru practica medicală indiană este construcția precisă și sistematică în care fiecare boală, chiar simptom este încadrat într-o categorie determinată, iar prescripția terapeutică este atît de detaliată, încât cărțile indiene care au traversat timpul reprezintă adevărate enciclopedii care conțin date importante pentru civilizația acestei țări.
>
SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davilla”, București, 2009, pp. 42-43.
Localizată în timp, între aproximativ anul 3000 î.Hr. și 1200 î. Hr., istoria gândirii medicale indiene este marcată de numeroasele curente politice și religioase care au dominat episodic regiunea Gangelui. În vastul spațiu al Indiei s-a dezvoltat încă din mileniul III î. Hr. o civilizație cu unele caractere mesopotamiene. În această epocă pe valea Indului au fost clădite câteva cetăți-orașe (Mohenjo-Daro, Harappa, Amri, Taxile) cu clădiri din cărămidă și canalizări care asigurau igiena comunității. Către anul 1500 î. Hr. India a fost invadată de arieni, o populație din zona Pamirului, înrudită cu iranienii. Vechile civilizații dispar lăsând în urmă legende, mituri, rituale religioase și o medicină elementar populară. Începând din anul 1500 î. Hr., India parcurge o etapă de mare înflorire religioasă și culturală: se scriu „Vedele” sau „Cărțile științei” și lucrările care le explicau (Upanișadele, Araniakas, Brahmanas) și se compun epopeile „Ramayana” și „Mahabharata”.
Cultura indiano-ariană este imortalizată de textele vedice, de epopeile amintite ca și de alte multe texte de natură religioasă, filzofică și de practică medicală. Prin anul 600 î. Hr. perșii conduși de Darius pun stăpînire pe India pentru o perioadă de trei sute de ani, după care nord-vestul teritoriului indian este cucerit de Alexandru Macedon.
Regele Asoka (273-323) reușește pentru scurt timp o mare unificare de teritorii și înlocuirea parțială a brahmanismului (religia Indiei antice) cu budismul. În sec. d. Hr. India este invadată de huni, apoi între 700-1875 intră sub stăpînire arabă care, sub domnia Marilor Moguli, impun islamismul. Din 1875 pînă la proclamarea independenței sale în 1950, India a fost dominion britanic. Aceasta istorie zbuciumată și-a lăsat amprenta în polimorfismul lingvistic, cultural, filosofic și chiar religios care definesc India în toate timpurile.
În evoluția medicinei indiene se distinge următoarele etape: vedică (de la începuturile confirmate până spre anul 2500 î. Hr.), epică (anul 2500 î. Hr. până la anul 1400 î. Hr.), pre-budhistă (anul 1400 î. Hr. - anul 500 î. Hr.), budhistă (anul 500 î. Hr. - sec. VII d. Hr.), arabă până spre anul 1000, musulmană, până spre anul 1500 al erei noastre.
Dacă istoriei civilizației indiene i se poate delimita, dealtfel destul de aproximativ, o asemenea cronologie, medicina indiană nu poate fi fragmentată prin perioade de timp în primul rând pentru că tradiția va traversa întotdeauna granițele vremii, iar un al doilea factor este constituit de imprecizia datărilor. Ceea ce este caracteristic pentru practica medicală indiană este construcția precisă și sistematică în care fiecare boală, chiar simptom este încadrat într-o categorie determinată, iar prescripția terapeutică este atît de detaliată, încât cărțile indiene care au traversat timpul reprezintă adevărate enciclopedii care conțin date importante pentru civilizația acestei țări.
>
SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davilla”, București, 2009, pp. 42-43.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)