Se afișează postările cu eticheta cronologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cronologie. Afișați toate postările
marți, 15 august 2017
vineri, 29 iunie 2012
Istoria medicinii din India („Enciclopedia medicală...” 2009)
<
Localizată în timp, între aproximativ anul 3000 î.Hr. și 1200 î. Hr., istoria gândirii medicale indiene este marcată de numeroasele curente politice și religioase care au dominat episodic regiunea Gangelui. În vastul spațiu al Indiei s-a dezvoltat încă din mileniul III î. Hr. o civilizație cu unele caractere mesopotamiene. În această epocă pe valea Indului au fost clădite câteva cetăți-orașe (Mohenjo-Daro, Harappa, Amri, Taxile) cu clădiri din cărămidă și canalizări care asigurau igiena comunității. Către anul 1500 î. Hr. India a fost invadată de arieni, o populație din zona Pamirului, înrudită cu iranienii. Vechile civilizații dispar lăsând în urmă legende, mituri, rituale religioase și o medicină elementar populară. Începând din anul 1500 î. Hr., India parcurge o etapă de mare înflorire religioasă și culturală: se scriu „Vedele” sau „Cărțile științei” și lucrările care le explicau (Upanișadele, Araniakas, Brahmanas) și se compun epopeile „Ramayana” și „Mahabharata”.
Cultura indiano-ariană este imortalizată de textele vedice, de epopeile amintite ca și de alte multe texte de natură religioasă, filzofică și de practică medicală. Prin anul 600 î. Hr. perșii conduși de Darius pun stăpînire pe India pentru o perioadă de trei sute de ani, după care nord-vestul teritoriului indian este cucerit de Alexandru Macedon.
Regele Asoka (273-323) reușește pentru scurt timp o mare unificare de teritorii și înlocuirea parțială a brahmanismului (religia Indiei antice) cu budismul. În sec. d. Hr. India este invadată de huni, apoi între 700-1875 intră sub stăpînire arabă care, sub domnia Marilor Moguli, impun islamismul. Din 1875 pînă la proclamarea independenței sale în 1950, India a fost dominion britanic. Aceasta istorie zbuciumată și-a lăsat amprenta în polimorfismul lingvistic, cultural, filosofic și chiar religios care definesc India în toate timpurile.
În evoluția medicinei indiene se distinge următoarele etape: vedică (de la începuturile confirmate până spre anul 2500 î. Hr.), epică (anul 2500 î. Hr. până la anul 1400 î. Hr.), pre-budhistă (anul 1400 î. Hr. - anul 500 î. Hr.), budhistă (anul 500 î. Hr. - sec. VII d. Hr.), arabă până spre anul 1000, musulmană, până spre anul 1500 al erei noastre.
Dacă istoriei civilizației indiene i se poate delimita, dealtfel destul de aproximativ, o asemenea cronologie, medicina indiană nu poate fi fragmentată prin perioade de timp în primul rând pentru că tradiția va traversa întotdeauna granițele vremii, iar un al doilea factor este constituit de imprecizia datărilor. Ceea ce este caracteristic pentru practica medicală indiană este construcția precisă și sistematică în care fiecare boală, chiar simptom este încadrat într-o categorie determinată, iar prescripția terapeutică este atît de detaliată, încât cărțile indiene care au traversat timpul reprezintă adevărate enciclopedii care conțin date importante pentru civilizația acestei țări.
>
SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davilla”, București, 2009, pp. 42-43.
Localizată în timp, între aproximativ anul 3000 î.Hr. și 1200 î. Hr., istoria gândirii medicale indiene este marcată de numeroasele curente politice și religioase care au dominat episodic regiunea Gangelui. În vastul spațiu al Indiei s-a dezvoltat încă din mileniul III î. Hr. o civilizație cu unele caractere mesopotamiene. În această epocă pe valea Indului au fost clădite câteva cetăți-orașe (Mohenjo-Daro, Harappa, Amri, Taxile) cu clădiri din cărămidă și canalizări care asigurau igiena comunității. Către anul 1500 î. Hr. India a fost invadată de arieni, o populație din zona Pamirului, înrudită cu iranienii. Vechile civilizații dispar lăsând în urmă legende, mituri, rituale religioase și o medicină elementar populară. Începând din anul 1500 î. Hr., India parcurge o etapă de mare înflorire religioasă și culturală: se scriu „Vedele” sau „Cărțile științei” și lucrările care le explicau (Upanișadele, Araniakas, Brahmanas) și se compun epopeile „Ramayana” și „Mahabharata”.
Cultura indiano-ariană este imortalizată de textele vedice, de epopeile amintite ca și de alte multe texte de natură religioasă, filzofică și de practică medicală. Prin anul 600 î. Hr. perșii conduși de Darius pun stăpînire pe India pentru o perioadă de trei sute de ani, după care nord-vestul teritoriului indian este cucerit de Alexandru Macedon.
Regele Asoka (273-323) reușește pentru scurt timp o mare unificare de teritorii și înlocuirea parțială a brahmanismului (religia Indiei antice) cu budismul. În sec. d. Hr. India este invadată de huni, apoi între 700-1875 intră sub stăpînire arabă care, sub domnia Marilor Moguli, impun islamismul. Din 1875 pînă la proclamarea independenței sale în 1950, India a fost dominion britanic. Aceasta istorie zbuciumată și-a lăsat amprenta în polimorfismul lingvistic, cultural, filosofic și chiar religios care definesc India în toate timpurile.
În evoluția medicinei indiene se distinge următoarele etape: vedică (de la începuturile confirmate până spre anul 2500 î. Hr.), epică (anul 2500 î. Hr. până la anul 1400 î. Hr.), pre-budhistă (anul 1400 î. Hr. - anul 500 î. Hr.), budhistă (anul 500 î. Hr. - sec. VII d. Hr.), arabă până spre anul 1000, musulmană, până spre anul 1500 al erei noastre.
Dacă istoriei civilizației indiene i se poate delimita, dealtfel destul de aproximativ, o asemenea cronologie, medicina indiană nu poate fi fragmentată prin perioade de timp în primul rând pentru că tradiția va traversa întotdeauna granițele vremii, iar un al doilea factor este constituit de imprecizia datărilor. Ceea ce este caracteristic pentru practica medicală indiană este construcția precisă și sistematică în care fiecare boală, chiar simptom este încadrat într-o categorie determinată, iar prescripția terapeutică este atît de detaliată, încât cărțile indiene care au traversat timpul reprezintă adevărate enciclopedii care conțin date importante pentru civilizația acestei țări.
>
SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davilla”, București, 2009, pp. 42-43.
sâmbătă, 17 aprilie 1971
Scrieri (KOGĂLNICEANU 1967)
Mihail Kogălniceanu, Scrieri literare, istorice, politice, st. introductiv G. Șerban, Tineretului/Lyceum 11, București, 1967, 314 p.
5 Studiu introductiv - Geo Șerban
36 Notă asupra ediției
I. Scrieri literare și istorice
A.
41 Soirees dansantes Adunări dănțuitoare
55 Iluzii pierdute... un întâi amor
79 Fiziologia provincialului în Iași
89 Note de călătorie în Spania
102 Tainele inimei
41 Soirees dansantes Adunări dănțuitoare
55 Iluzii pierdute... un întâi amor
79 Fiziologia provincialului în Iași
89 Note de călătorie în Spania
102 Tainele inimei
B.
125 Introducție [la Dacia literară]
129 Teatru
[A. Demidoff în Banat, Valahia și Moldova - introducere]
141 Arhiva Românească: Introducție
144 Gheorghe Șincai
147 Viața lui A. Hrisoverghi
161 Cuvânt introductiv la cursul de istorie națională
180 Letopisețele Țării Moldovei - Prefață
II. Scrieri politice
189 Discurs cu privire la Unirea Principatelor
194 Discurs cu privire la acordarea de drepturi politice pentru toți locuitorii țării
212 Discurs cu privire la reglementarea relațiilor dintre țărani și proprietari
222 Discurs la alegerea lui Alex. I. Cuza ca domnitor
224 Discurs ținut din partea deputaților moldoveni în Adunarea de la București
228 Amendament și discurs la articolul 145 din Proiectul de Constituție referitor la stabilirea Capitalei țărei
239 Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
281 Fragmente
291 Aprecieri critice
297 Bibliografie selectivă
302 Tablou cronologic
coperta IV
Personalitatea lui se așterne dominatoare de-a curmezișul veacului al 19 lea la noi, sentințele lui își păstrează valoarea axiomatică în gândirea omului. Privit în diversele ipostaze, de îndrumător cultural și istoric, de om politic cumpănind trebile sau ițele echilibrului internațional, cu cât îl apropii mai mult de orice parte, la orice punct al vieții sale, el câștigă în fața celui mai exigent analist. Pe seama unei judecăți normale deprinsă să puie la cântar oameni, stări și lucruri cu gândul de a desluși limpede liniile mari ale trecutului unui popor, Kogălniceanu apare cu o semnificare cu totul particulară (...), e cel dintâi creier românesc organizat în sens modern, care primește și elaborează problemele gândirii continentului din vremea lui pentru a le pune de acord cu interesele naționale.
Octavian Goga, 1936
Personalitatea lui se așterne dominatoare de-a curmezișul veacului al 19 lea la noi, sentințele lui își păstrează valoarea axiomatică în gândirea omului. Privit în diversele ipostaze, de îndrumător cultural și istoric, de om politic cumpănind trebile sau ițele echilibrului internațional, cu cât îl apropii mai mult de orice parte, la orice punct al vieții sale, el câștigă în fața celui mai exigent analist. Pe seama unei judecăți normale deprinsă să puie la cântar oameni, stări și lucruri cu gândul de a desluși limpede liniile mari ale trecutului unui popor, Kogălniceanu apare cu o semnificare cu totul particulară (...), e cel dintâi creier românesc organizat în sens modern, care primește și elaborează problemele gândirii continentului din vremea lui pentru a le pune de acord cu interesele naționale.
Octavian Goga, 1936
Abonați-vă la:
Postări (Atom)