Istoria orașului Kovrov din Rusia centrală (KAZAKIEVICI 1952)

<
(...)
Orașul Kovrov* est așezat pe malurile înalte ale rîului Kliazma și a fost întemeiat în secolul al XII lea de vînătorul Epifan - cel puțin așa glăsuiește legenda. Patru secole mai tîrziu, orașul era în stăpînirea unei ramuri a prinților Starodubski - anume a prinților Kovrov, sau Kovrî, așa cum stă scris într-un adaus la letopisețul lui Nestor**. Acest oraș, care seamănă ca două picături de apă cu multe alte reședințe de județ din Rusia centrală - cu biserici, cu șiruri de prăvălii din piatră roșie, mărginite de case cu două caturi, primul din cărămidă, al doilea din lemn - avea în pragul revoluției treizeci și trei de cîrciumi, un liceu, o școală urbană și un spital, vreo cîteva filaturi de bumbac, o întreprindere de topit untură, o moară, precum și atelierele de cale ferată ale sectorului Moscova-Nijogorod. În anii Puterii sovietice orășelul se dezvoltase, devenind mare și zgomotos, plin de un tineret sănătos și dornic de învățătură, un tineret în sîngele și înfățișarea căruia trăiau generațiile de vînători și plugari care trudiseră pe meleagurile acelea.
Dintr-un oraș de țesători și filatoare, Kovrov se transformase într-un oraș al metalurgiștilor, iar atelierele de cale ferată deveniseră o coșcogeamite uzină ce fabrica acum excavatoare puternice, pe care le puteai întîlni acum pe toate șantierele mari și mici, de la Komsomolsk pînă la Moscova.
(...)
Bătrînul îi arătă dealul Șirin, unde aveau loc adunările și demonstrațiile. Tot acolo, pe vremuri, se măsurau voinicii în lupta cu pumnii.
Kovrov era un oraș al metalurgiștilor și al țesătorilor una din multele așezări muncitorești rusești care nu și-au precupețit sîngele și energia luptînd pentru cauza revoluției și socialismului. Cînd, la Moscova, izbucnise răscoala socialiștilor-revoluționari de stînga***, Kovrov trimisese în ajutorul muncitorilor din Moscova pe ostașii regimentului 250 infanterie și bolșevici**** din localitate, în frunte cu Abelman, președintele sovietului***** și secretarul comitetului județean de partid. În timpul înăbușirii răscoalei, Abelman căzuse ca un erou la datorie. În cinstea lui, o barieră****** a Moscovei primise numele acestui om neînfricat. Bolșevicii și muncitorii din Kovrov trimiseseră oameni și pentru zdrobirea răscoalei gardiștilor albi******* din Murom, apoi înăbușiseră rebeliunea chiaburilor******** din plășile********* Kliucinovskaia și Belkovskaia. După aceea, munciseră cu avînt și perseverență ca să-și refacă fabricile și uzinele, în 1931 construiseră primul excavator, iar după doi ani trecuseră la fabricarea lui în serie.
- Iar în Marele Război pentru Apărarea Patriei**********... bătrînul se înecă, apoi încheie cu voce sugrumată: ...au dat tot ce-au putut...
>

SURSA
Emmanuil Kazakievici, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiritdoneanu & V. Rădulescu, Editura pentru Literatură Universală, București, 1964, pp. 180-181, 394-395.

NOTĂ M.T.
* Kovrov = Localitate în Rusia, oraș din secolul XVIII. Azi aparține regiunii Vladimir, având o populație de 145000 de persoane. (http://kovrov-gorod.ru/)
** Cronica vremurilor trecute - O istorie a Rusiei Kievene din perioada 850-1110, scrisă la puțin timp după aceea.
*** Partidul Socialist Revoluționar = Partid de stânga înființat în 1901, cu ideologie preponderent țărănească și cu activități teroriste, și care în 1917 se va scinda aripa de dreapta (moderată) și cea de stînga (radicală). (http://www.contributors.ro/global-europa/revolu%C8%9Bia-rusa-din-februarie-1917-origini-semnifica%C8%9Bii-implica%C8%9Bii-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/)
**** Bolșevic = 1. S. m. și f. Adept al bolșevismului. 2. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1), care se referă la bolșevism sau la bolșevici; propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. – Din rus. bol’ševik, fr. bolchevik. 
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/bol%C8%99evic) Facțiune a Partidului Social Democrat Rus condusă de V. I. Lenin, care, după ce a devenit majoritară în 1903, va promova marxismul revoluționar. (http://www.marxist.com/bolshevism-old/)
***** Soviet = Consiliu local muncitoresc, baza politică și administrativă a regimului comunist instalat de V.I. Lenin prin lovitura de stat din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917. (https://www.marxists.org/archive/reed/1918/soviets.htm)
****** Barieră =  2. Punct de intrare în oraș, unde se încasau în trecut taxele pentru mărfurile aduse spre vânzare; – Din fr. barrière. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/barier%C4%83)
******* Alb = Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist(după rus. belogvardeeț). Sursa: DEX '09  (2009)  (https://dexonline.ro/definitie/albgardist)(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/rusia-ntre-r-zboi-i-revolu-ie-1914-1921)
******** Chiabur = Țăran înstărit, bogat.- Din tc kibăr. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/chiabur)(http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/1989+Anul+care+a+schimbat+lumea/Imagini+document+Chiaburii+dusmani+ai+poporului)
********* PLÁSĂ =  II. 1. Parte dintr-o moșie în Evul Mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ în vechea împărțire administrativă a României; – Din sl. plasa. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/lexem/plas%C4%83/43433)
********** Marele Război pentru Apărarea Patriei = Războiul împotriva Germaniei naziste din 1941-1945, parte a celui de-Al Doilea Război Mondial.

POLITICA CULTURALĂ A LUI ȘTEFAN CEL MARE

Personalitatea complexă a domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (1457-1504) reprezintă o temă importantă în istoriografia românească, printre cei care au abordat-o numărându-se şi medievistul Şerban Papacostea. În opinia sa, pe lângă abilităţile de om politic, diplomat şi comandant militar, trebuie recunoscut şi rolul lui Ştefan de promotor al culturii moldoveneşti (1).

Papacostea vede o dublă finalitate politică a realizărilor culturale ale Moldovei obţinute în timpul domniei lui Ştefan. Pe de o parte, ca expresie a credinţei voievodului, creaţiile arhitectonice bisericeşti au avut ca scop simbolizarea protecţiei divine asupra persoanei şi ţării sale. Pe de altă parte, actele sale culturale au avut ca scop afirmarea unei tradiţii, prin legarea faptelor sale de ale predecesorilor şi transmiterea lor succesorilor săi (2).

Medievistul român consideră că încheierea păcii cu turcii în contextul pierderii Chiliei şi Cetăţii Albe (1484) la circa trei decenii de la preluarea domniei, a instituit un mediu de securitate intern şi extern prielnic unei dezvoltări arhitectonice religioase remarcabile. În această etapă a domniei lui Ştefan locul bisericuţelor de lemn, caracteristice vremurilor neprielnice, este luat de biserici în piatră, atât la sate, cât şi la oraşe. Ridicarea bisericilor a fost motivată de diverse evenimente importante (3). De exemplu, biserica de la Milişăuţi (1487, Suceava), cu hramul Sf. Procopie, a fost ridicată în cinstea victoriei din 8 iulie 1481 (ziua Sf. Procopie) de la Râmnic împotriva lui Basarab cel Tânăr, domnul Ţării Româneşti. Cea de la Borzeşti (1493-1494, Bacău) este legată, potrivit tradiţiei, de satul copilăriei domnului, fiul său Alexandru fiind co-ctitor, iar lăcaşul de cult de la Reuseni (1503-1504, Suceava) trimite la locaţia uciderii tatălui lui Ştefan, Bogdan II (1455). În sfârşit, biserica de la Războieni (1496, Neamţ) este legată de înfrângerea nedecisivă din campania antiotomană din 1476, iar Sf. Ioan din Vaslui (1490) de victoria de aici împotriva turcilor din 1475.

De asemenea, Ştefan a construit mănăstirile Putna (1466-1469, Suceava), Voroneţ (1488, Suceava), Neamţ (1497). Avântul arhitectonic al domnului nu s-a limitat la teritoriul Moldovei, construind şi la muntele Athos (Zografu, Grecia) sau în cetăţile deţinute în Ardeal ca feude.

În total lui Ştefan i se atribuie 44 de biserici şi mănăstiri, tradiţia spunând că după fiecare victorie înălţa un lăcaş de cult. La acestea se adugă cele ale boierilor săi, pentru care domnul a reprezentat un exemplu, evidenţiindu-se prin bisericile ridicate hatmanul Şendrea la Dolheşti (Suceava, 1481), logofătul Ioan Tăutul la Bălineşti (Suceava, 1494-1499) sau Luca Arbore, portarul Sucevei, la Arbore (Suceava, 1503).

Ctitoriile domneşti, după arhitectura lor, pot fi grupate în trei categorii. Din primul grup fac parte biserici de ţară cu caractere asemănătoare şi dimensiuni reduse, precum cele de la Pătrăuţi (1487) şi Milişăuţi, Sfântul Ilie (1488) şi Voroneţ ( 1488). Acestea au fost zidite după planul trifoi, cu  turlă pe naos, ridicate pe arcele piezişe moldoveneşti şi  decorate cu  firide alungite şi ocniţe. Al doilea grup, de plan dreptunghiular, format de bisericile de la Arbore şi Reuseni, precum şi biserica Sfânta Parascheva din Cotnari, atribuită lui Ştefan cel Mare, se remarcă prin complexitatea şi ingeniozitatea sistemelor de boltire. Cel mai evoluat grup de biserici îl constituie edificiile religioase de la Borzeşti, Războieni şi biserica ,,Sfântul  Ioan” din Piatra Neamţ (1497- 1498), toate fiind de plan mixt şi având câte două cupole în pronaos (4).

Lăcaşurile de cult au fost înzestrate cu danii funciare, obiecte de cult şi cărţi liturgice, produse în centrele de creaţie din mănăstirile Putna şi Neamţ. În scriptoriul de la Putna au lucrat caligrafii Nicodim şi Evrasie, veniţi de la Neamţ, Casian, Chiriac, Vasile şi Iacov, care au venit la Putna gata formaţi, Paladie, Spiridon, Filip şi Paisie, care s-au format acolo.

Grija domnului pentru cultivarea tradiţiei dinastice este reliefată de începuturile literaturii istoriografice în timpul domniei sale. Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei, scris în limba slavonă la curtea domnească, începe cu întemeierea Moldovei ca stat şi acoperă, în cea mai mare parte, domnia lui Ştefan. Papacostea consideră că domnul s-a implicat personal în descrierea campaniei antiungare din 1467 şi a celor antiotomane din 1475-1476. Această capodoperă istoriografică va servi ca model cronicilor interne din secolele XVI - XVII. Va reprezenta un element de politică externă, un exemplar în limba germană fiind trimis umanistului Hartman Schedel la Nurnberg, iar unul în limba rusă la curtea cneazului Moscovei (5).

Astăzi după ce a fost sistematizată de specialişti, această scriere istorică, cunoscută şi sub numele de Analele Moldovei sau Analele Putnene, are două variante: Putna I (rezumată şi continuată până la 1526) şi Putna II ( apropiată de textul iniţial). În Letopiseţ se realizează sinteza documentului cu arta expresiei, fiind remarcabilă creaţie literară. În Rusia a circulat o Povestire pe scurt despre domnii Moldovei, ataşată letopiseţelor ruseşti. Informaţiile se opresc la preluarea puterii de către Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare şi au fost scoase, potrivit slavistului G. Mihăilă, din cronica oficială a Moldovei. (6)

De asemenea, remarcă Papacostea că eforturile prinţului pentru promovarea tradiţiei dinastice se manifestă şi în aşezarea de pietre funerare împodobite cu inscripţii pe mormintele din necropola domnească de la Rădăuţi a lui Bogdan I desălecătorul, precum şi de mutarea în 1468 la Putna a bisericuţei de lemn de la Volovăţ, construită de Dragoş descălecătorul în 1353 (7). Astfel, în 1465, a fost executată piatra de pe mormântul doamnei Oltea, mama lui Ştefan cel Mare, îngropată la Probota.Pietre frumos sculptate au fost montate în 1480 pe mormintele lui Bogdan (fratele lui Alexandru cel Bun), Laţcu voievod, Bogdan (fiul lui Alexandru cel Bun), Bogdan şi Petru (fiii lui Ştefan cel Mare) şi Ştefan I. De asemenea, la Putna se găsesc şi  mormintele a  două  dintre soţiile voievodului ( Maria de Mangop şi Maria Voichiţa), a  copiilor săi (Bogdan, Petru şi Maria), a nepotului său Ştefăniţă Vodă şi a Mariei, prima soţie a lui Petru Rareş. Sub un baldachin în acoladă se află şi mormântul domnului  Bogdan al III-lea, fiul şi urmaşul lui Ştefan la tronul Moldovei (8).

Dispariţia lui Ştefan cel Mare a fost resimţită de contemporani ca un sfârşit de epocă, aşa cum reiese din cronica scrisă la un secol şi jumătate de la moartea sa: ’’Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era de dânsul zidită. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştea toţi că s-au scăpat de mult bine şi de multă apărătură.’’(9) Iar după trei secole, Mihail Kogălniceanu consemna că ’’românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare, vitejesc şi chiar neînţeles. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, întreabă-l cine l-a făcut, el îţi va răspunde: Ştefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său. Orice bunătate, orice aşezământ ale căruia rămăşiţe mai tărăgănează până astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale înţelepte, Ştefan-vodă le-a urzit. În  sfârşit, acest domn pentru moldoveni rezumă toate isprăvile şi instituţiile făcute în cinci veacuri…”(10)

Studii din bibliografia lucrării lui Ş. Papacostea despre cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare:

Balotă A., La litterature slavo-roumaine a l’epoque d’Etienne le Grand , ‘’Romanoslavica’’ I, 1958, p.210-236

Balş G, Bisericile lui Ştefan cel Mare. Cu un rezumat in limba franceză, Bucureşti, 1926, 331 p.

Bogdan D.P., Pomelnicul de la Bistriţa şi rudeniile de la Kiev şi Moscova ale lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1940

Bogdan T.A., Ştefan cel Mare. Tradiţii, legende, balade ş.a. culese din gura poporului, Braşov, 1904

Gonţa Al., Domeniile feudale şi privilegiile mănăstirilor moldoveneşti în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, ‘’Biserica Ortodoxă Română’’LXXV, 1957, p.438-445

Henry Paul, Le regne et les constructions d’Etienne le Grand, prince de Moldavie (1457-1504), Melanges Charles Diehl, II, Paris 1930, p. 43-58

***, Istoria artelor plastice în România, I, Bucureşti, 1968

Panaitescu P.P., Les chroniques Slaves de Moldavie du XVe siecle’’, Romanoslavica’’, III, 1958, p.146-168

***, Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1958

Teodorescu Kirileanu, Ştefan vodă cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi cântece populare strânse la un loc, ed III, Mănăstirea Neamţ, 1924

Turdeanu E., L’activite litteraire en Moldavie a l’epoque d’Etienne le Grand, ‘’Revue des etudes roumanines’’, V-VI, 1960, p.21-67.

SURSE

(1)   Şerban Papacostea, Ştefan cel Mare domn al Moldovei 1457-1504, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p 65.

(2)   Ibidem, p.66

(3)   Ibidem, p.66

(4) Emilia Ţehaniuc, Dezvoltarea culturii în timpul lui Ştefan cel Mare, www.didactic.ro/files/19/colocviu.doc, p. 3-4

(5) Ş. Papacostea, op. cit., p.73-75

(6) Alexe Rău, Cultura scrisă în epoca lui Ştefan cel mare şi Sfânt, ’’Dava international’’, Chişinău, 2004, http://www.iatp.md/dava/Dava10/Rau_10/rau_10.html

(7) Ş. Papacostea, op. cit., p.72

(8) E. Ţehaniuc, op. cit., p.5

(9) Ş. Papacostea, op. cit., p.76

(10) E. Țehaniuc, op.cit., p. 1