Personalitatea complexă a domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (1457-1504)
reprezintă o temă importantă în istoriografia românească, printre cei care au
abordat-o numărându-se şi medievistul Şerban Papacostea. În opinia sa, pe lângă
abilităţile de om politic, diplomat şi comandant militar, trebuie recunoscut şi
rolul lui Ştefan de promotor al culturii moldoveneşti (1).
Papacostea vede o dublă finalitate politică a realizărilor culturale ale
Moldovei obţinute în timpul domniei lui Ştefan. Pe de o parte, ca expresie a credinţei
voievodului, creaţiile arhitectonice bisericeşti au avut ca scop simbolizarea
protecţiei divine asupra persoanei şi ţării sale. Pe de altă parte, actele sale
culturale au avut ca scop afirmarea unei tradiţii, prin legarea faptelor sale
de ale predecesorilor şi transmiterea lor succesorilor săi (2).
Medievistul român consideră că încheierea păcii cu
turcii în contextul pierderii Chiliei şi Cetăţii Albe (1484) la circa trei
decenii de la preluarea domniei, a instituit un mediu de securitate intern şi
extern prielnic unei dezvoltări arhitectonice religioase remarcabile. În
această etapă a domniei lui Ştefan locul bisericuţelor de lemn, caracteristice
vremurilor neprielnice, este luat de biserici în piatră, atât la sate, cât şi
la oraşe. Ridicarea bisericilor a fost motivată de diverse evenimente
importante (3). De exemplu, biserica de la Milişăuţi (1487, Suceava), cu hramul
Sf. Procopie, a fost ridicată în cinstea victoriei din 8 iulie 1481 (ziua Sf.
Procopie) de la Râmnic împotriva lui Basarab cel Tânăr, domnul Ţării Româneşti.
Cea de la Borzeşti (1493-1494, Bacău) este legată, potrivit tradiţiei, de satul
copilăriei domnului, fiul său Alexandru fiind co-ctitor, iar lăcaşul de cult de
la Reuseni (1503-1504, Suceava) trimite la locaţia uciderii tatălui lui Ştefan,
Bogdan II (1455). În sfârşit, biserica de la Războieni (1496, Neamţ) este
legată de înfrângerea nedecisivă din campania antiotomană din 1476, iar Sf.
Ioan din Vaslui (1490) de victoria de aici împotriva turcilor din 1475.
De asemenea, Ştefan a construit mănăstirile Putna
(1466-1469, Suceava), Voroneţ (1488, Suceava), Neamţ (1497). Avântul
arhitectonic al domnului nu s-a limitat la teritoriul Moldovei, construind şi
la muntele Athos (Zografu, Grecia) sau în cetăţile deţinute în Ardeal ca feude.
În total lui Ştefan i se atribuie 44 de biserici
şi mănăstiri, tradiţia spunând că după fiecare victorie înălţa un lăcaş de
cult. La acestea se adugă cele ale boierilor săi, pentru care domnul a reprezentat
un exemplu, evidenţiindu-se prin bisericile ridicate hatmanul Şendrea la
Dolheşti (Suceava, 1481), logofătul Ioan Tăutul la Bălineşti (Suceava, 1494-1499)
sau Luca Arbore, portarul Sucevei, la Arbore (Suceava, 1503).
Ctitoriile
domneşti, după arhitectura lor, pot fi grupate în trei categorii. Din primul
grup fac parte biserici de ţară cu caractere asemănătoare şi dimensiuni reduse,
precum cele de la Pătrăuţi (1487) şi
Milişăuţi, Sfântul Ilie (1488) şi Voroneţ
( 1488). Acestea au fost zidite după planul trifoi, cu turlă pe naos, ridicate pe arcele piezişe
moldoveneşti şi decorate cu firide alungite şi ocniţe. Al doilea grup, de
plan dreptunghiular, format de bisericile de la Arbore şi Reuseni, precum şi biserica
Sfânta Parascheva din Cotnari, atribuită lui Ştefan cel Mare, se remarcă prin
complexitatea şi ingeniozitatea sistemelor de boltire. Cel mai evoluat grup de
biserici îl constituie edificiile religioase de la Borzeşti, Războieni şi biserica ,,Sfântul Ioan” din Piatra Neamţ (1497- 1498), toate
fiind de plan mixt şi având câte două cupole în pronaos (4).
Lăcaşurile de cult au fost înzestrate cu danii
funciare, obiecte de cult şi cărţi liturgice, produse în centrele de creaţie
din mănăstirile Putna şi Neamţ. În scriptoriul de la Putna au lucrat caligrafii
Nicodim şi Evrasie, veniţi de la Neamţ, Casian, Chiriac, Vasile şi Iacov, care
au venit la Putna gata formaţi, Paladie, Spiridon, Filip şi Paisie, care s-au
format acolo.
Grija domnului pentru cultivarea tradiţiei
dinastice este reliefată de începuturile literaturii istoriografice în timpul
domniei sale. Letopiseţul de când cu voia
lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei, scris în limba slavonă la curtea
domnească, începe cu întemeierea Moldovei ca stat şi acoperă, în cea mai mare parte,
domnia lui Ştefan. Papacostea consideră că domnul s-a implicat personal în
descrierea campaniei antiungare din 1467 şi a celor antiotomane din 1475-1476.
Această capodoperă istoriografică va servi ca model cronicilor interne din
secolele XVI - XVII. Va reprezenta un element de politică externă, un exemplar
în limba germană fiind trimis umanistului Hartman Schedel la Nurnberg, iar unul
în limba rusă la curtea cneazului Moscovei (5).
Astăzi după ce a fost sistematizată de
specialişti, această scriere istorică, cunoscută şi sub numele de Analele Moldovei sau Analele Putnene, are două variante:
Putna I (rezumată şi continuată până la 1526) şi Putna II ( apropiată de textul
iniţial). În Letopiseţ se realizează sinteza
documentului cu arta expresiei, fiind remarcabilă creaţie literară. În Rusia a circulat o Povestire pe scurt despre domnii Moldovei, ataşată letopiseţelor
ruseşti. Informaţiile se opresc la preluarea puterii de către Bogdan al
III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare şi au fost scoase, potrivit slavistului G.
Mihăilă, din cronica oficială a Moldovei. (6)
De asemenea,
remarcă Papacostea că eforturile prinţului pentru promovarea tradiţiei
dinastice se manifestă şi în aşezarea de pietre funerare împodobite cu
inscripţii pe mormintele din necropola domnească de la Rădăuţi a lui Bogdan I
desălecătorul, precum şi de mutarea în 1468 la Putna a bisericuţei de lemn de
la Volovăţ, construită de Dragoş descălecătorul în 1353 (7). Astfel, în 1465, a
fost executată piatra de pe mormântul doamnei Oltea, mama lui Ştefan cel Mare,
îngropată la Probota.Pietre frumos sculptate au fost montate în 1480 pe
mormintele lui Bogdan (fratele lui Alexandru cel Bun), Laţcu voievod, Bogdan (fiul
lui Alexandru cel Bun), Bogdan şi Petru (fiii lui Ştefan cel Mare) şi Ştefan I.
De asemenea, la Putna se găsesc şi
mormintele a două dintre soţiile voievodului ( Maria de Mangop
şi Maria Voichiţa), a copiilor săi (Bogdan,
Petru şi Maria), a nepotului său Ştefăniţă Vodă şi a Mariei, prima soţie a lui
Petru Rareş. Sub un baldachin în acoladă se află şi mormântul domnului Bogdan al III-lea, fiul şi urmaşul lui Ştefan
la tronul Moldovei (8).
Dispariţia lui Ştefan cel Mare a fost resimţită de
contemporani ca un sfârşit de epocă, aşa cum reiese din cronica scrisă la un
secol şi jumătate de la moartea sa: ’’Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara
cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era de dânsul zidită.
Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştea toţi că s-au
scăpat de mult bine şi de multă apărătură.’’(9) Iar după trei secole, Mihail
Kogălniceanu consemna că ’’românul îi atribuie tot ce-i pare curios, mare,
vitejesc şi chiar neînţeles. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, întreabă-l cine l-a făcut,
el îţi va răspunde: Ştefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână,
orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său. Orice bunătate,
orice aşezământ ale căruia rămăşiţe mai tărăgănează până astăzi, orice legiuire
omenească, orice puneri la cale înţelepte, Ştefan-vodă le-a urzit. În sfârşit, acest domn pentru moldoveni rezumă
toate isprăvile şi instituţiile făcute în cinci veacuri…”(10)
Studii din bibliografia lucrării lui Ş. Papacostea
despre cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare:
Balotă A., La
litterature slavo-roumaine a l’epoque d’Etienne le Grand ,
‘’Romanoslavica’’ I, 1958, p.210-236
Balş G, Bisericile
lui Ştefan cel Mare. Cu un rezumat in limba franceză, Bucureşti, 1926, 331
p.
Bogdan D.P., Pomelnicul
de la Bistriţa şi rudeniile de la Kiev şi Moscova ale lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1940
Bogdan T.A., Ştefan
cel Mare. Tradiţii, legende, balade ş.a. culese din gura poporului, Braşov,
1904
Gonţa Al., Domeniile
feudale şi privilegiile mănăstirilor moldoveneşti în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, ‘’Biserica Ortodoxă
Română’’LXXV, 1957, p.438-445
Henry Paul, Le
regne et les constructions d’Etienne le Grand, prince de Moldavie (1457-1504),
Melanges Charles Diehl, II, Paris 1930, p. 43-58
***, Istoria
artelor plastice în România, I, Bucureşti, 1968
Panaitescu P.P., Les chroniques Slaves de Moldavie du XVe siecle’’, Romanoslavica’’,
III, 1958, p.146-168
***, Repertoriul
monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti,
1958
Teodorescu Kirileanu, Ştefan vodă cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi cântece populare strânse
la un loc, ed III, Mănăstirea Neamţ, 1924
Turdeanu E., L’activite litteraire en Moldavie a l’epoque d’Etienne le Grand,
‘’Revue des etudes roumanines’’, V-VI, 1960, p.21-67.
SURSE
(1) Şerban Papacostea, Ştefan cel Mare domn al Moldovei 1457-1504,
Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1990, p 65.
(2) Ibidem, p.66
(3) Ibidem, p.66
(4) Emilia Ţehaniuc, Dezvoltarea culturii în timpul lui Ştefan cel Mare, www.didactic.ro/files/19/colocviu.doc,
p. 3-4
(5) Ş. Papacostea,
op. cit., p.73-75
(6) Alexe Rău, Cultura scrisă în epoca lui Ştefan cel mare
şi Sfânt, ’’Dava international’’, Chişinău, 2004, http://www.iatp.md/dava/Dava10/Rau_10/rau_10.html
(7) Ş. Papacostea, op. cit., p.72
(8) E. Ţehaniuc, op. cit., p.5
(9) Ş. Papacostea, op. cit., p.76
(10) E. Țehaniuc, op.cit., p. 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu