Sat al indienilor sioux din Vestul sălbatic al SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

(...) La marginea a ceea ce am putea numi un platou, se ridicau vreo sută de colibe ale indienilor sioux*, veșnic rătăcitori. Aceste șubrede adăposturi erau așezate fără nici un fel de noimă. Se părea că locul fusese ales numai fiindcă se afla  în apropierea unei ape. dar nici de faptul acesta nu se ținuse seama întotdeauna. Căci, în timp ce majoritatea colibelor se înălțau chiar la marginea câmpiei, unde terenul atingea înălțimea cea mai mare, celelalte erau așezate mult mai departe de apă, potrivit fanteziei celor care le stăpîneau. Tabăra n-avea nici pe departe înfățișarea unei așezări de războinici, iar poziția în care se afla nu însemna nici cea mai slabă chezășie împotriva unui atac dat prin surprindere. Era deschisă din toate părțile, așa că se putea intra în ea din toate direcțiile, ca în orice altă regiune a preriei; în privința asta nu exista decît o singură excepție, rîul. Pe scurt, așezarea indienilor sioux arăta ca și cum aceștia ar fi zăbovit mult mai mult decît au avînt de gînd la început, iar în momentul acela se vedea cît se poate de limpede că se pregătesc s-o părăsească în mare grabă.
Așa arăta vremelnica tabără a tribului sioux, care se îndeletnicise cîtva timp cu vînătoarea pe întinderile de pămînt ce despărțeau locuințele stabile ale tribului de cele ale războinicilor din tribul pawnee**. Adăposturile erau alcătuite din niște corturi din piele, înalte și de formă conică, și din alte cîteva construcții mult mai simple și mai primitive. Scutul, tolba, lancea și arcul stăpînului stăteau agățate de un par în fața ușii colibei sau deschizăturii fiecărui cort. Iar obiectele casnice ale nevestei sau ale celor două sau trei neveste (după faima, mai mică sau mai mare, a războinicului) erau aruncate care încotro, de jur împrejurul locuinței. Cînd și cînd se putea vedea și figura rotundă și pașnică a cîte unui prunc ce clipea alene; era înfășurat în niște scutece de scoarță de copac și suspendat, cu ajutorul unei curele din piele de căprioară, de același par din fața colibei sau a cortului. Copii ceva mai mari se jucau de-a valma, îngrămădindu-se unii peste alții; băiețașii, chiar cînd erau foarte mici, se deosebeau de fetițe prin purtarea lor trufașă și aerul lor de stăpîn, purtarea ce avea să însemne și mai tîrziu granița dintre cele două sexe. Băieții mai răsăriți erau pe cîmpie, încercînd să călărească sălbaticii cai ai părinților, iar uneori se zărea chiar și cîte o fetișcană, care își părăsise îndatoririle pentru a admira îndrăzneala băieților.
Așa arăta zi de zi o tabără de felul acesta, pe deplin încredințată că nu  o amenință nici o primejdie. (...)


SURSA
Fenimore Cooper, Preria***, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Bilioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 116-117.

NOTE M.T.
*Sioux = Neam amerindian format din șapte comunități care erau așezate în Câmpiile Nord ale SUA. Au devenit cunoscuți sub acest nume de europeni din secolul XVII. În secolul XIX s-au confruntat cu armata SUA sub comanda celebrilor șefi Sitting Bull și Crazy Horse. În secolul XX, Holywoodul i-a făcut cunoscuți în toată lumea. (http://plainshumanities.unl.edu/encyclopedia/doc/egp.na.107)** Pawnee = Trib amerindian situat la începutul secolului XVIII în actualul stat federal nordic Nebraska și actual în statul federal central Oklahoma. (http://www.pawneenation.org/page/home/pawnee-history)*** Prerie = Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/prerie)

„Mlădițe dobrogene” („TOMIS” 1981)

 Petru V., „Mlădițe dobrogene”, „Tomis”, Constanța, decembrie 1981

Cenaclul literar „Mlădițe dobrogene” îi reunește pe cei mai tineri creatori și iubitori ai literaturii din municipiul Constanța. Funcționând sub egida Casei Pionierilor în colaborare cu Biblioteca pentru copii, cenaclul și-a reluat cu brio activitatea în toamna anului 1981, devenind în scurt timp, am putea spune o prezență culturală a orașului. El este o „pepinieră” de tinere și foarte tinere talente, iar ședințele de lucru (care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale maturilor) dezbar creațiilor literare ale acestora, insuflă dragostea pentru literatură și pentru munca de creație. Pe parcursul unui singur an școlar, s-au remarcat, prin creațiile lor, în cadrul generos al acestui cenaclu, numeroși pionieri și șoimi ai patriei precum: Amalia Purcărea, Traian Rus, Dumitrașcu Lavinia, Dumitru Daniela Mirela, Amelia Doiciu, Bănică Mădălina, Diana Ioan, Diana Porumbaru, Vintilescu Daniela etc. Cei care debutează astăzi în paginile revistei „Tomis” merită acest lucru cu prisosință, înzestrarea lor literară fiind aproape o certitudine.

Adăpost
Furtuna clipelor plutește asupra mea
 cernând amintiri mărunte
ca o ploaie de toamnă;
sub recele ropot,
gândul își caută adăpost
în cuibul părăsit al rândunicii

Popas
Mi-am oprit pașii
Și-arunc un zâmbet prefăcându-mă
că l-a scăpat
din radiația buzelor fisurate
Bătrânul oraș cu ochi visători,
cască gura de somn și, fără să vrea 
gustă din zâmbet
în timp ce arcul sprâncenelor,
azvârle săgeata drumului meu.

AMALIA PURCĂREA

Toamna

Am auzit 

geamătul nucilor

sub scrâșnetul ciocanului,

am auzit 

pașii frunzelor

pe drumul aștrilor exasperați

am văzut

raze îndoliate

sfărâmându-se de stânci

numai merele

zâmbeau, eclipsând soarele

TRAIAN RUS

Despre copaci

N-am cunoscut copacul copil,

dar l-am văzut tânăr, semeț

și parcă am simțit nevoia

să mă plec în fața lu cu smerenie.

L-am văzut apoi matur, verde-negru

clătindu-și vârful în roua înălțimilor

și vântul se strangulase în crengile lui.

L-am văzut îmbătrânind, 

trosnind reumatic

rugându-se de anotimpuri

să-i cruțe frunzele.

Bătrânul copac a fost retezat!

Vântul zboară acum fără obstacole

dar un fior îl cuprinde

când trece pe deasupra locului

unde a fost cândva un copac...

LAVINIA DUMITRAȘCU

Reverie

Plouă cu tăceri

pe străzile pictate de arbori în roz

frânturile abstracte de frunze care cad

devin templele amintirilor.

În ochii tăi, 

s-au ascuns culorile toamnei

ca nilte năluciri de facle.

Strâng în pumni fire din frunzele roz

și simt cum toamna îmi inundă fața.

Alerg printre sufletele copacilor

Eu, culoarea fără umbră, 

ți-am pictat ochii în nuanța adevărului.

DIANA IOAN