(...)
Wallingford*, așezat la șase mile** mai sus de Streatley, e un oraș foarte vechi și a fost un centru foarte activ în făurirea istoriei engleze. În vremea britonilor***, nu era decît o așezare primitivă, cu case făcute din lut. Legiunile romane**** i-au evacuat pe britoni și au înlocuit zidurile de lut cu fortificații puternice, ale căror urme Timpul nu a reușit să le șteargă - într-atît de bine se pricepeau să construiască acești zidari de cînd lumea.
Dar Timpul, cu toate că s-a oprit la poalele zidurilor romane, i-a prefăcut curînd pe romani în pulbere; și în locul acela, mai tîrziu, i-a bătut în războaie pe sălbaticii saxoni***** și pe uriașii danezi******, pînă cînd au venit normanzii*******.
Wallingford a fost un oraș întărit - o adevărată cetate - pînă în vremea războiului parlamentar********, cînd Fairfax********* l-a supus unui asediu lung și necruțător.
(...)
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, p. 304.
Note M. T.
* Wallingford = Orășel pe cursul superior al fluviului Tamisa. A făcut parte din comitatul Berkshire până în 1974, când a fost transferat în comitatul Oxfordshire din regiunea Sud-Est. (eng.wikipedia.org)
** 1 milă terestră anglo-saxonă = 1609 m. (dexonline.ro)
*** briton = Derivat din latinescul "britto", denumire dată de romani celților care locuiau teritoriul Marii Britanii din mileniul I î. H. (www.etymonline.com)
**** În. timpul supunerii galilor (celților din Franța de azi), Cezar a întreprins două expediții demonstrative pe litorul Britanniei în 55-54 î. H. Apoi planurile de invazie ale împăraților Augustus și Caligula au fost puse în prcatică de împăratul Claudius I. În 43 d. H. el a trimis patru legiuni să intervină în luptele interne din insulă. Cucerirea teritoriilor de azi ale Angliei și Țării Galilor s-a încheiat în 84, după ce în 60 a fost reprimată o mare răscoală. Împăratul Hadrian (117-138) a construit o linie de apărare ("limes") pe istmul care reprezenta granița cu teritoriul de azi al Scoției. Armata și administrația Imperiului Roman de Apus, aflat sub presiunea generală a popoarelor germanice, au părăsit insula în 410.
***** După. 410, triburile germanice ale anglo-saxonilor au început cucerirea teritoriului Angliei, întemeind șapte regate. Regele Alfred cel Mare (871-899) al Wessex-ului (saxonii vestici) a încheiat procesul de unificare al celor șapte state. (www.historia.ro)
****** În 835, vikingii din Danemarca au început incursiunile pe litoralul Angliei, iar în 865 au început invazia. Faptul că teritoriul ocupat de ei (Danelaw) nu avea organizare centralizată a facilitat procesul de recucerire al anglo-saxonilor, încheiat în 927. (www.historia.ro)
******* În 1066, Wilhelm, ducele Normandiei, vasal al regelui Franței, l-a învins la Hastings pe regele anglo-saxon Harold II și a devenit rege al Angliei ca William I Cuceritorul (1066-1087). Dinastia normandă a Angliei a durat până în 1154. (www.historia.ro)
******** Războiul civil între regele absolutist Charles I al Angliei, Scoției și Irlandei și Parlament (1642-1649) s-a încheiat cu capturarea, judecarea, condamnarea și executarea monarhului. (www.historia.ro)
********* Thomas Fairfax (1612-1671) = Fiul cel mare al celui de-al doilea lord Fairfax de Cameron a urmat o carieră militară. Comandant al Armatei Noului Model a Parlamentului în timpul războiului civil, la a cărui câștigare a avut o mare contribuție. Totuși, în 1660 a susținut restaurarea monarhiei, prin urcarea pe tron a lui Charles II (1660-1685), fiul cel mare al lui Charles I, după care s-a retras din viața publică. Al treilea lord de Fairfax de Cameron (1648-1671). (www.bcw-project.org)
Se afișează postările cu eticheta primitivă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primitivă. Afișați toate postările
duminică, 12 noiembrie 2017
luni, 8 septembrie 2014
Educație vest-europeană versus stil de viață est-european (SADOVEANU 1934)
<
(...)
Domnul Bernard simți o vagă dorință să ia și el parte la discuție. Îi aburea deci în mădulare acea înclinare la lene surprinzătoare, de care încercase a se mai scutura o dată. În orice caz, în sfatul lui cu țărcile, ar fi fost gata să expuie considerații serioase asupra vieții lui din trecut și asupra educației care făcuse din el un om în adevăratul sens al cuvîntului. În această parte de lume, unde se găsește de cîtva timp, energiile unităților nu se coordonează; oamenii tind la independență și la libertate primitivă; sînt foarte aproape de edenul* preistoric; pe cînd în Apus legea munci are un caracter așa de înfricoșat, încît omul nu se poate sustrage ei fără decădere. Fiu și nepot de ingineri și oameni de afaceri, domnul Bernard nu navigase încă în viață pe socoteala lui proprie. Ținea de un grup uman și de o lege neînduplecată, care-i ordona în ce chip să-și puie pe el hainele, cu ce ritual să treacă la masă, la ce oră fixă să se ducă la profesorul său, în ce zi și în ce clipă să îngenuncheze la un confesional. Mama sa doamna, Iustina Bernard trăise ca o femeie sfântă, într-un devotament și o tristeță continuă. N-avusese alt rost și alt scop al vieții decît căminul său și pe micul Bernard și murise zîmbind unui apus de soare. Tatăl său fusese om cu mustăți roșii aspre și cu fruntea încrețită. Punctual și neînduplecat în serviciul acelui departament cețos din provinciile de nord, supraveghea cu stricteță examenele și lucrările fiului său. Și de la el și de la mătuși nalte, sterpe și serioase moștenise deprinderea ordinea celei mai meticuloase și sume însemnate în renta bună a statului francez. Acum, în scaunul lui comod, sub bolta de smaragd curat a unei poieni, într-o pădure în care se amestecau o mie de esențe și miresme, îtr-un soare de o blîndeță și de o dulceață care vesteau toamna, aduna în el un fel de plăcere de a da felurite lămuriri țărcilor, care-și anticipau replicile, rîzînd.
Toate se armonizau în juru-i. Pînă și ritmul acela dezordonat al muncii meșterilor lemnari avea o legătură cu sărbătoarea fără noimă de a doua zi, cînd tot pămîntul lucrează, numai oamenii din Necșeni și din Bălănești și de la lingurari stau cu brațele încrucișate, de și mîni poate să bată asupra holdelor și așezărilor lor un vifor de iarnă. Această descumpănire și variație în schimbări neașteptate se oglindește și-n limba acelor localnici. Se amuzează de departe de toate replicile lor nostime. În cîțiva ani a desprins așa de limba țării și se desfătează în așa măsură de metaforele ei strălucitoare, încît s-ar putea spune că o vorbește mai bine decît Lupu Mavrocosti. Însă Lupu Mavrocosti, care vorbește mai bucuros o limbă franceză impecabilă, se integrează perfect în peisagiu, în pădurea aceasta, în orizontul cu desenuri moi și între satele acestea primitive, care-și viața între sărbători, praznice, zile de frupt și de post, zile cînd se mănîncă pește și cînd nu se mănîncă pește, zile cînd e îngăduită carnea și cînd nu e îngăduită, și care în definitiv nu mănîncă aproape nimic, ori, dacă mănîncă, preferă cîteva buruiene.
E adevărat că sînt și zile de mîncare și băutură; dar iarăși e adevărat că oamenii, ca și peisagiile, au și altă bucurie care e-n aer, în lumina și spuma sufletului lor. Abia acum observă domnul Bernard că plăcerea de a trăi în țara asta e aproape un vițiu.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 117-118.
NOTĂ M.T.
* Eden = Grădină descrisă în cartea Genezei din Biblie, în care au trăit Adam și Eva, după ce au fost creați de Dumnezeu. (http://www.ldolphin.org/eden/)
(...)
Domnul Bernard simți o vagă dorință să ia și el parte la discuție. Îi aburea deci în mădulare acea înclinare la lene surprinzătoare, de care încercase a se mai scutura o dată. În orice caz, în sfatul lui cu țărcile, ar fi fost gata să expuie considerații serioase asupra vieții lui din trecut și asupra educației care făcuse din el un om în adevăratul sens al cuvîntului. În această parte de lume, unde se găsește de cîtva timp, energiile unităților nu se coordonează; oamenii tind la independență și la libertate primitivă; sînt foarte aproape de edenul* preistoric; pe cînd în Apus legea munci are un caracter așa de înfricoșat, încît omul nu se poate sustrage ei fără decădere. Fiu și nepot de ingineri și oameni de afaceri, domnul Bernard nu navigase încă în viață pe socoteala lui proprie. Ținea de un grup uman și de o lege neînduplecată, care-i ordona în ce chip să-și puie pe el hainele, cu ce ritual să treacă la masă, la ce oră fixă să se ducă la profesorul său, în ce zi și în ce clipă să îngenuncheze la un confesional. Mama sa doamna, Iustina Bernard trăise ca o femeie sfântă, într-un devotament și o tristeță continuă. N-avusese alt rost și alt scop al vieții decît căminul său și pe micul Bernard și murise zîmbind unui apus de soare. Tatăl său fusese om cu mustăți roșii aspre și cu fruntea încrețită. Punctual și neînduplecat în serviciul acelui departament cețos din provinciile de nord, supraveghea cu stricteță examenele și lucrările fiului său. Și de la el și de la mătuși nalte, sterpe și serioase moștenise deprinderea ordinea celei mai meticuloase și sume însemnate în renta bună a statului francez. Acum, în scaunul lui comod, sub bolta de smaragd curat a unei poieni, într-o pădure în care se amestecau o mie de esențe și miresme, îtr-un soare de o blîndeță și de o dulceață care vesteau toamna, aduna în el un fel de plăcere de a da felurite lămuriri țărcilor, care-și anticipau replicile, rîzînd.
Toate se armonizau în juru-i. Pînă și ritmul acela dezordonat al muncii meșterilor lemnari avea o legătură cu sărbătoarea fără noimă de a doua zi, cînd tot pămîntul lucrează, numai oamenii din Necșeni și din Bălănești și de la lingurari stau cu brațele încrucișate, de și mîni poate să bată asupra holdelor și așezărilor lor un vifor de iarnă. Această descumpănire și variație în schimbări neașteptate se oglindește și-n limba acelor localnici. Se amuzează de departe de toate replicile lor nostime. În cîțiva ani a desprins așa de limba țării și se desfătează în așa măsură de metaforele ei strălucitoare, încît s-ar putea spune că o vorbește mai bine decît Lupu Mavrocosti. Însă Lupu Mavrocosti, care vorbește mai bucuros o limbă franceză impecabilă, se integrează perfect în peisagiu, în pădurea aceasta, în orizontul cu desenuri moi și între satele acestea primitive, care-și viața între sărbători, praznice, zile de frupt și de post, zile cînd se mănîncă pește și cînd nu se mănîncă pește, zile cînd e îngăduită carnea și cînd nu e îngăduită, și care în definitiv nu mănîncă aproape nimic, ori, dacă mănîncă, preferă cîteva buruiene.
E adevărat că sînt și zile de mîncare și băutură; dar iarăși e adevărat că oamenii, ca și peisagiile, au și altă bucurie care e-n aer, în lumina și spuma sufletului lor. Abia acum observă domnul Bernard că plăcerea de a trăi în țara asta e aproape un vițiu.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene, ed. Albatros, București, 1990, p. 117-118.
NOTĂ M.T.
* Eden = Grădină descrisă în cartea Genezei din Biblie, în care au trăit Adam și Eva, după ce au fost creați de Dumnezeu. (http://www.ldolphin.org/eden/)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)