<
În partea de nord a județului, atenția vizitatorilor este atrasă de salba de localități așezate de-a lungul Târnavei Mari și în văile perpendiculare pe aceasta.
Pornind din Sibiu sau din Mediaș, puteți vizita în excursii de o zi obiectivele specifice acestei zone - bisericile fortificate. Acestea au fost cnstruite de comunitățile sătești în sec. XV - XVI, după prima năvălire a turcilor în Transilvania (1395). Pentru apărare, sașii au construit biserici fortificate cu ziduri cu drum de strajă și guri de tragere sau chiar adevărate biserici-cetate cu fortificații succesive, creneluri, metereze și turnuri unde stocau provizii și unde, în caz de atac, se refugia întreaga comunitate.
Astfel de biserici fortificate sunt cele din Axente Sever, Șeica Mică, Valea Viilor (inclusă în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial*), Bazna, Ațel, Ighișul Nou, Moșna, Mălăncrav, Valchid, Copșa Mare, Richiș, toate de un pitoresc deosebit cu formele lor arhaice și incintele circulare sau rectangulare de fortifcații cu turnuri de apărare.
Printre pintenii de deal ce înaintează înspre Târnava se află Apold, cu o biserică ridicată pe un deal și apărată de două incinte de zid cu nouă turnuri. O biserică deosebit de frumoasă este cea de la Biertan, înscrisă în lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Fortificațiile masive cu o centură triplă de ziduri cu arcade, șapte turnuri și trei bastioane protejează o biserică-hală (1500-1525), care adăpostește altare prețioase, strane medievale și plăci funerare sculptate. Ușa sacristei mai păstrează un uimitor mecanism de închidere din fier dn sec. XVI, care, cu o singură întoacere a cheii, fixează ușa în perete cu 13 zăvoare.
Un alt punct de atracție este orașul Dumbrăveni, în centrul căreia se poate vedea Biserica Armenească, o clădire în stil baroc din sc. XVIII, și Castelul Appafy** în stil renascentist, care astăzi adăpostește o școală.
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 29.
Note M. T.
* UNESCO = Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, a fost semnată în noiembrie 1972 la Paris. (www.cultura.ro/unesco)
** Mihai Apafi a fost ultimul principe al Transilvaniei vasal Imperiului Otonan înainte de cucerirea Habsburgilor de la sfârșitul secolului XVII. El i-a primit pe domeniul său armeni catolci, care au construit o catedrală. (Dumbrăveni: Castelul Apafi și Biserica Armenească - www.povesticalatoare.ro)
Se afișează postările cu eticheta Biertan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Biertan. Afișați toate postările
marți, 3 iulie 2018
duminică, 3 februarie 2013
marți, 19 iunie 2012
Județul Sibiu istoric (A. J. T. SiIBIU 2007)
<
Sudul Transilvaniei, cu văile râurilor și podișurile joase, a fost o zonă favorabulă pentru apariția și dezvoltarea așezărilor umane începând din Paleolitic și Neolitic. Pe bazele acestora a răsărit apoi civilizația geto-dacă ce s-a dezvoltat în epocile bronzului și fierului. După secolul II zona a intrat sub admnistrație romană, care însă s-a retras în 271 în fața valurilor migratoare de goți, gepizi, avari și huni. Chiar și după retragerea romanilor, în zonă au rămas populații creștine și latinizate, așa cum o arată descoperirea arheologică făcută la Biertan, unde a fost dezgropat Donariul reprezentat de un fragment dintr-o ofrandă votivă datând din secolul IV.
Mai multe valuri de populații migratoare au continuat să treacă în secolele următoare peste aceste teritorii - slavii, pecenegii, cumanii, tătarii și maghiarii. Cei din urmă au preluat în secolele IX - X controlul asupra Câmpiei Panonice și apoi și asupra Transilvaniei. Începând din secolul XII, regii unguri din dinastia arpadiană au adus în zonă coloniști sași pentru a păzi granițele acestui teritoriu, cea mai intensă colonizare fiind în părțile Sibiului. Zona a devenit un important punct de contact între celei populații de pe aceste meleaguri - românii, sașii și maghiarii.
În secolul XIII a fost recunoscut voievodatul Transilvaniei, iar în 1224 se atesta comitatul de Sibiu, condus de un comite condus de rege, cu reședința la Sibiu (atestat documentar din 1191). Zona dominată de sași a fost organizată apoi în scaune și districte. Provincia Sibiului a cuprins, din 1335, șapte scaune (Orăștie, Sebeș, Miercurea Sibiului, Nocrich, Cincu, Sighișoara și Rupea), cărora li se adăuga și Sibiul, ca scaun principal, iar mai târziu încă două (Mediaș și Șeica Mare).
Grație privilegiilor acordate de regii unguri, coloniștii sași aveau dreptul de a întemeia orașe și sate, de a cultiva pământul fără obligații feudale, de a-și alege magistrații și preoții, de a face comerț și de a bate monedă, de a se organiza în bresle. Orașele din zonă au avut parte de o înflorire economică în ciuda invaziilor turce care au urmat și în urma cărora Transilvania a căpătat în1571* statutul de principat autonom sub suzeranitate otomană.
Provincia Sibiului, cu cele zece scaune împreună cu districtele Brașov și Bistrița au format din 1486 până în 1876*, obștea sașilor (Universitas Saxorum) ca unitate politică, administrativă și judecătorească a tuturor comunităților săsești de pe pământul crăiesc, având în frunte pe comitele sașilor, care era și jude regal al Sibiului. Atacurile turcești din anii 1437, 1438 și 1442 s-au lovit de rezistența locuitorilor zonei și au determinat construirea unor fortificații prin care orașele și satele să-și apere populația și avuțiile. De la începutul secolului XV au fost ridicate cetăți puternice, iar cele vechi au fost întărite (Sibiu, Mediaș, Slimnic și în majoritatea satelor de pe văile Târnavei Mari și Hârtibaciului).
În octombrie 1599, în împrejurimile Sibiului, la Șelimbăr, a avut loc bătălia în urma căreia a înfrânt oștirea lui Andrei Bathory, unind apoi pentru o scurtă perioadă sub stăpânirea sa Transilvania, Muntenia și Moldova. Transilvania, prinsă la mijloc în conflictul dintre habsburgi și turci, s-a aflat sub suzeranitate otomană până în 1688, când a fost înglobată în Imperiul Habsburgic.
O figură importantă pentru Sibiul secolului XVIII a fost Samuel von Bruckenthal (1721 - 1803), guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, care a construit la Sibiu palatul care-i poartă numele și a strâns o bogată colecție de artă. Conform dorinței sale, colecția de picturi a fost deschisă publicului încă din 1790, iar începând din 1817 a devenit muzeu public.
Între timp, din 1867, Transilvania a fost din nou parte a Regatului Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar, iar Sibiul a devenit centrul luptei de emancipare și unitate a românilor. La Sibiu se afla sediul Mitropoliei ortodoxe a românilor din fostul Imperiu Habsburgic, aici a luat ființă, în 1861, ASTRA (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român) și aici a fost sediul ei central, aici s-a constituit și își avea organul central de conducere Partidul Național Român (1881).
În perioada interbelică, o parte a teritoriului actual al județului Sibiu intra în componența fostelor județe Târnava Mare și Făgăraș. După venirea la putere a regimului comunist, teritoriul județului Sibiu a fost înglobat în Regiunea Brașov, până la reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, când s-a constituit județul Sibiu în forma sa actuală. Deși cele două războaie mondiale nu au provocat distrugeri însemnate aici, în perioada comunistă zona a adus o lipsă acută de investiții.
De la sfârșitul anilor 70, au început să emigreze masiv în Germania, fenomen care a dus, până la jumătatea anilor 90, la descreșterea masivă a ponderii sașilor din întreaga populație a județului (de la 19,1% în 1977 la 3,56% în 1992).
Sibiul a fost unul din orașele care s-a revoltat împotriva regimului comunist chiar în zorii revoluției din decembrie 1989. (...)
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, pp. 8-9.
Sudul Transilvaniei, cu văile râurilor și podișurile joase, a fost o zonă favorabulă pentru apariția și dezvoltarea așezărilor umane începând din Paleolitic și Neolitic. Pe bazele acestora a răsărit apoi civilizația geto-dacă ce s-a dezvoltat în epocile bronzului și fierului. După secolul II zona a intrat sub admnistrație romană, care însă s-a retras în 271 în fața valurilor migratoare de goți, gepizi, avari și huni. Chiar și după retragerea romanilor, în zonă au rămas populații creștine și latinizate, așa cum o arată descoperirea arheologică făcută la Biertan, unde a fost dezgropat Donariul reprezentat de un fragment dintr-o ofrandă votivă datând din secolul IV.
Mai multe valuri de populații migratoare au continuat să treacă în secolele următoare peste aceste teritorii - slavii, pecenegii, cumanii, tătarii și maghiarii. Cei din urmă au preluat în secolele IX - X controlul asupra Câmpiei Panonice și apoi și asupra Transilvaniei. Începând din secolul XII, regii unguri din dinastia arpadiană au adus în zonă coloniști sași pentru a păzi granițele acestui teritoriu, cea mai intensă colonizare fiind în părțile Sibiului. Zona a devenit un important punct de contact între celei populații de pe aceste meleaguri - românii, sașii și maghiarii.
În secolul XIII a fost recunoscut voievodatul Transilvaniei, iar în 1224 se atesta comitatul de Sibiu, condus de un comite condus de rege, cu reședința la Sibiu (atestat documentar din 1191). Zona dominată de sași a fost organizată apoi în scaune și districte. Provincia Sibiului a cuprins, din 1335, șapte scaune (Orăștie, Sebeș, Miercurea Sibiului, Nocrich, Cincu, Sighișoara și Rupea), cărora li se adăuga și Sibiul, ca scaun principal, iar mai târziu încă două (Mediaș și Șeica Mare).
Grație privilegiilor acordate de regii unguri, coloniștii sași aveau dreptul de a întemeia orașe și sate, de a cultiva pământul fără obligații feudale, de a-și alege magistrații și preoții, de a face comerț și de a bate monedă, de a se organiza în bresle. Orașele din zonă au avut parte de o înflorire economică în ciuda invaziilor turce care au urmat și în urma cărora Transilvania a căpătat în1571* statutul de principat autonom sub suzeranitate otomană.
Provincia Sibiului, cu cele zece scaune împreună cu districtele Brașov și Bistrița au format din 1486 până în 1876*, obștea sașilor (Universitas Saxorum) ca unitate politică, administrativă și judecătorească a tuturor comunităților săsești de pe pământul crăiesc, având în frunte pe comitele sașilor, care era și jude regal al Sibiului. Atacurile turcești din anii 1437, 1438 și 1442 s-au lovit de rezistența locuitorilor zonei și au determinat construirea unor fortificații prin care orașele și satele să-și apere populația și avuțiile. De la începutul secolului XV au fost ridicate cetăți puternice, iar cele vechi au fost întărite (Sibiu, Mediaș, Slimnic și în majoritatea satelor de pe văile Târnavei Mari și Hârtibaciului).
În octombrie 1599, în împrejurimile Sibiului, la Șelimbăr, a avut loc bătălia în urma căreia a înfrânt oștirea lui Andrei Bathory, unind apoi pentru o scurtă perioadă sub stăpânirea sa Transilvania, Muntenia și Moldova. Transilvania, prinsă la mijloc în conflictul dintre habsburgi și turci, s-a aflat sub suzeranitate otomană până în 1688, când a fost înglobată în Imperiul Habsburgic.
O figură importantă pentru Sibiul secolului XVIII a fost Samuel von Bruckenthal (1721 - 1803), guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, care a construit la Sibiu palatul care-i poartă numele și a strâns o bogată colecție de artă. Conform dorinței sale, colecția de picturi a fost deschisă publicului încă din 1790, iar începând din 1817 a devenit muzeu public.
Între timp, din 1867, Transilvania a fost din nou parte a Regatului Ungariei în cadrul Imperiului Austro-Ungar, iar Sibiul a devenit centrul luptei de emancipare și unitate a românilor. La Sibiu se afla sediul Mitropoliei ortodoxe a românilor din fostul Imperiu Habsburgic, aici a luat ființă, în 1861, ASTRA (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român) și aici a fost sediul ei central, aici s-a constituit și își avea organul central de conducere Partidul Național Român (1881).
În perioada interbelică, o parte a teritoriului actual al județului Sibiu intra în componența fostelor județe Târnava Mare și Făgăraș. După venirea la putere a regimului comunist, teritoriul județului Sibiu a fost înglobat în Regiunea Brașov, până la reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, când s-a constituit județul Sibiu în forma sa actuală. Deși cele două războaie mondiale nu au provocat distrugeri însemnate aici, în perioada comunistă zona a adus o lipsă acută de investiții.
De la sfârșitul anilor 70, au început să emigreze masiv în Germania, fenomen care a dus, până la jumătatea anilor 90, la descreșterea masivă a ponderii sașilor din întreaga populație a județului (de la 19,1% în 1977 la 3,56% în 1992).
Sibiul a fost unul din orașele care s-a revoltat împotriva regimului comunist chiar în zorii revoluției din decembrie 1989. (...)
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, pp. 8-9.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)