Roata Vieții în religia budistă (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Afară de asta, continuă bătrînul zîmbind, am început să fac imagini din Roata Vieții*. Ca să fac o icoană îmi trebuie trei zile. (...) E foarte bine că ești aici lîngă mine: îți voi arăta lucrările mele, nu din mîndrie, ci pentru că va trebui să înveți și tu. Sahibii** nu stăpînesc nici ei toată înțelepciunea lumii.
Întinse brațul și scoase de sub măsuță un caiet de hîrtie gălbuie de China care mirosea foarte ciudat, cîteva pensule și o bucată de tuș solidificat. În linii schițate sever, făcuse imaginea reprezentînd Roata Vieții cu cele șase spițe, și în mijloc mistrețul, șarpele și porumbelul (ignoranța, supărarea și plăcerea), între acestea erau toate fericirile și toate nenorocirile care se pot întîmpla în viață. Se spune că această roată a fost făcută pentru întîia dată de însuși Bhodisat***, din boabe de orez, în colbul drumului, pentru a învăța pe discipolii săi. Veacurile de mai tîrziu au limpezit această imagine în sute de figuri mărunte, și fiecare linie își are semnificația ei. Numai foarte puțini pot tălmăci parabola acestei imagini, și în toată lumea nu se găsesc nici douăzeci de oameni care să fie în stare să o deseneze cu precizie, fără să aibă un model la îndemînă; iar din cei care pot să o și deseneze și să o explice, nu sînt decît trei inși.
- Am învățat și eu să să desenez, dar desenul acesta este o minune a minunilor, zise Kim.
- Eu am făcut acest desen ani de-a rîndul. A fost un timp cînd îl terminam de la aprinsul luminii la opaiț, pînă cînd venea rîndul să schimbi feștilele. Te voi pregăti și pe tine pentru ca să poți face acest desen și te voi învăța ca să-l tălmăcești.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 71-72.

NOTE M. T.
* Dharmachakra = Roata dharmei cu 8 spițe (http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib)

Sursa: Marele Dicționar de Neologisme '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)

*** Bhodisat / Bodhisattva („Cineva al cărui scop este iluminarea”) = Prințul Gautama Siddharta (623 î. H.- 543 î. H. sau 563 î. H. - 483 î. H.) și-a părăsit familia și rangul la vârsta de 29 de ani , pentru a duce o viață de ascet. Prin meditație la umbra arborelui Bodhi, el a atins iluminarea și a devenit Buddha, fondând religia care-i poartă numele. (https://www.britannica.com/topic/bodhisattva)

**** Recenzie Libris.ro / editura All 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)

„Premiere la Dramatic” („TOMIS” 1995)

 ?, Premiere la Dramatic, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1995

*

„Nu știu cum arată realitatea ta paradisiacă, dar știu că Infernul exisă. L-am pipăit cu sufletul meu. Și asta nu-i o figură de stil, ți-o jur”. Replici de o atare densitate și fervoare întâlnești la tot pasul în piesa lui Lovinescu. O piesă ținută la „dospit” ani lungi până la premiera absolută din toamna lui 79 la Teatrul „Nottara” din București (regia: Dan Micu), într-o distribuție de zile mari: George Constantin, Alexandru Repan, Ștefan Sileanu și Dana Dogaru. Preluată și de Dramaticul constănțean la puțină vreme cu Lucian Iancu, Virgil Andriescu, Vasile Cojocaru și Maria Nestor. O montare de-a dreptul merituoasă semnată de maestrul Gh. Jora și răsplătită imediat cu câteva premii naționale. Horia Lovinescu, dramaturg înnăscut, cel mai important de după război, unul din puținii care, pe lângă un destin nu prea fericit, a avut șansa „căsătoriei” cu Thalia - în ultimii ani scria mai ales pentru actorii de pe Magheru, cărora le era director și bun părinte - condiție ideală pentru o trupă. Creația lui e inegală. Dar germenii performanțelor s-au întrezărit încă din piesele într-un act pentru nepotul de frate al marelui critic de la „Sburătorul”. Câteva din textele scrise și reprezentate mai ales după anii 70 (scenariul după „Karamazovii” e greu de egalat)au străluciri de diamant, sunt generoase și cu profunzimi filozofice aproape nebănuite la un trăitor în plin tărâm al gulagului ceaușist, cu verb tăios și rafinament intelectual. Au, în același timp, în ciuda staticului aparent, caractere surprinse în plină încleștare. Partituri, altfel spus. Mină de aur pentru un actor.

„Jocul...” prinde în textura sa o familie predestinată să refacă un crâmpei din mitul biblic: cenușa, omniprezentă, înseamnă deopotrivă necunoscutul, spaimele din noi, golul din noi, mizeria din noi. Din mit și parabolă cobori încet-încet în... viață. Ca spectator, ești curios să afli în ce măsură, după decenii, textul rezistă acolo unde-i locul - pe scenă. În ce măsură răspunde gustului „actual”; e ori nu la fel de proaspăt? Și e, cu asupră de măsură! Încă o dovadă a valorii incluse în scriitură, a stropului de eternitate. O scriitură, am îndrăzni s-o spunem, de valoare europeană, oricând gata a se plasa lângă una semnată de Mrozek, de exemplu.

Reluarea montării pe scena constănțeană e un act temerar, datorat aceluiași Gh. Jora. Și încă unul de înaltă responsabilitate artistică. Nu comentăm aici scăderile reprezentației, datorate mai ales lentorilor derulării și lipsei de modulații. Și nici faptul că se păstrează, cu câteva excepții, linia de ansamblu a celei anterioare. Nu intrăm în detalii în ce privește prestațiile destul de modeste ale lui V. Cojocaru (Cain), Radu Niculescu (Abel) și Mirela Klain (Ana). În ce-l privește, L. Iancu (Tatăl) creează o bijuterie: actorul domină scena, șarjează și impresionează în același timp. Aduce acel „je ne sais quoi” în plus chiar față de marele său congener George Constantin, smuls pe nedrept dintre noi, care-i uimise pe bucureșteni și prin acest rol.

Talentata scenografă Carmencita Brojboiu construiește un decor simplu, care reușește să sugereze că spaimele cresc în proporție geometrică „dincolo”, de unde, dacă te întorci, te întorci neapărat desfigurat; marile texte n-au nevoie de artificii.

**

Cu o seară înaintea premierei din 15 octombrie, Sala Studio a găzduit recitalul „Aici au ars cuvintele!” (excelent titlu!) din lirica lui Nichita Stănescu. Asupra inspiratei idei a direcției teatrului de a da undă verde recitalurilor în această intimă sală, vom (....).