Ucrainienii din Maramureș în 2006-2007 (MOVILEANu & PĂTRAȘCU 2007)

Ala Mivileanu & Constantin Pătrașcu, Ucrainienii din Maramureș, (Muzeul Național al Satului București)

Prezenta publicație este o succintă prezentare a unor aspecte de viață și de istorie a ucrainienilor (rutenilor/rusinilor), rezultat al studiilor de bibliotecă și al cercetărilor derulate în două campanii de teren: septembrie 2006 și iulie-august 2007, în județul Maramureș. programul Etnologia de urgență. Etnii din România susține de mai mulți ani o serie de inițiatve ale Muzeului Național al Satului „D. Gusti”, ce vizează o bună cunoaștere a etniilor de pe teritoriul țării noastre. printre acestea figurează și proiectul Multietnic și multicultural - două concepte ale etnologiei moderne. Mărturii de civilizație și cultură la ucrainienii din România. Acest proiect are ca scop principal cercetarea arhitecturii populare ucrainiene din Maramureș și vizează depistare unor monumente de arhitectură specifice acestei etnii, în vederea transferării în muzeu a unei gospării reprezentative.
Într-o perioadă de redefenire a identităților, atât naționale, cât și culturale, ni s-a părut oportună stimularea cercetării și a colaborării în domeniul studiului relațiilor interculturale.


Ucrainieni, ruteni sau rusini?
Rutenii sau rusinii sunt locuitorii unei zone din inima Europei Central Răsăritene, la nord și la sud de Munții Carpați. Teritoriul de baștină, cunoscut și sub numele de Rusia Subcarpatică, se întinde în părțile limitrofe ale Ucrainei, Slovaciei și Poloniei. Denumirile sub care sunt cunoscuți sunt multiple: ruși carpatini, rusini, rusini carpatini, rusini ucrainieni, ruteni, ruteni transcarpatini.
Originea rutenilor este și astăzi neelucidată. Este evident că rutenii fac parte din ramura slavilor, desprinsă din marele trunchi indoeuropean. Există o teorie care susține că rutenii sunt urmașii unei populații celtice slavizate.
Sunt pomeniți de Caesar în Comentario de bello Gallico ca un trib celtic așezat în Galia Narbonensis. Afirmați sa este confirmată în antichitate de Pliniu cel Bătrân.
Un moment semnificativ pentru istoria Europei Central Răsăritene este așezarea ungurilor în Pannonia. Anonymus descrie originile ungurilor, drumul parcurs de ei din Asia până la cucerirea Pannoniei. Pentru Anonymus, rutenii sunt toți slavii pe care ungurii îi întâlnesc în drumul spre Pannonia, mai puțin cei găsiți acolo.
În secolul XII exisatu formațiuni prestatale ale rutenilor aflate în conflict cu regatul maghiar. Regii maghiari reușesc, pe parcursul a două secole, să impună suveranitatea Ungariei asupra Ruteniei.
În Evul Mediu, ei sunt slavizați păstrându-și denumirea etnică de ruteni, la care se adaugă și cea de rusini. Explicația este prezentată de Paul Robert Magocis în Encylopedia of Rusin History and Culture, care arată că primul termen, rutean, este folosit de popoarele neslave, iar cel de rusin de slavi, definind o populație distinctă slavă locuind în Transcarpatia.
În secolele XV și XVI, rutenii sunt răspândiți pe un areal impresionant. Rutenii apar pomeniți și în timpul domniei lui Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546).

Irod Antipas (21 î. H. - 39 î. H.)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. (engleză 1995), Lider, București, 2000, p. 247

Tetrarh roman al Galileii din 4 î. H. până în 37 d. H., I. A. a devenit celebru pentru că a ascultat de fiica vitregă/nepoata sa, Salomeea, care i-a cerut să-l decapiteze pe Ioan Botezătorul.
Fiul lui Irod cel Mare, I. A. a moștenit regatul Iudeii în 4 î. H. După ce a divorțat de prima soție, fiica regelui nabatean Aretas, I. A. s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg. Căsătoria cvasiincestuoasă a stârnit mânia supușilor evrei ai lui I., inclusiv a lui Ioan Botezătorul, pe care I. A. l-a arestat. Fiica Irodiadei, Salomeea, i-a cerut lui I. ca de ziua ei să-i ofere în dar capul conducătorului religios. I. s-a supus și întregul episod a devenit material pentru numeroase opere de artă și lucrări literare, cea mai celebră fiind o operă a lui Richard Strauss.
Când Pontius Pilat, procurator al Iudeiii, l-a arestat pe Isus Hristos, el l-a trimis la I. A., care a refuzat să pronunțe sentința. În 36 d. H., I. A. a mediat convorbiri de pace între romani și parți. În anul următor, a ajuns la o dispută cu noul împărat roman Caligula și a fost exilat în Galia, unde a murit în 39.
Referințe bibliografice complementare: Harold Hoehner, Herod Antipas, Cambridge University Press, 1972.

„Istoria Franței” (MADAULE 1943)

 Jacques Madaule, Istoria Franței, vol. I, trad. E. Rusu, Ed. Politică, București, 1973, 384 p.

5 Prefață - Gh. Ciocan

31 Înainte de Franța (de la origini până la 987)
33 I.Cadru geografic
39 II:Primii locuitori
50. III.Imperiul roman
61 IV.Galia creștină
67 V.Năvălirile
73 VI.Francia
85 VII.Imperiul de Apus
96 VIII.Fărâmițarea feudală

109 Prima epocă: Franța și lumea creștină (987-1328)
111 I.Secolul XI
122 II.Secolul XII
132 III.Filip August
144 IV.Ludovic cel Sfânt
156 V.Filip cel Frumos și fiii lui

169 Epoca a doua: Franța și Anglia (1328-1461)
171 I.Prima fază a războiului (1337-1360)
184 II.Carol V (1364-1380)
190 III.Nenorocirile lui Carol VI (1380-1422)
207 IV.Ioana d Arc 
219 V.Domnia lui Carol VII

233 Epoca a treia: Monarhia franceză și încercuirea continentală (1461-1559)
235 I.Ludovic XI și familia Beaujeu (1461-1492)
253 II.Războaiele din Italia și Renașterea (1494-1517)
271 III.Francisc I împotriva lui Carol Quintul
289 IV.Henric II. Spania și Reforma (1547-1559)

303 Epoca a patra: Franța între Reformă și Contrareformă (1559-1661)
305 I.Ultimii Valois și războaiele religioase (1559-1589)
324 II.Henric IV (1589-1610)
342 III.Richelieu
368 IV.Mazarin și Fronda