Despădurirea și colonizarea Vestului SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

<
(...)
- Dumneata ce spui, bătrîne trapper*? se întoarse tatăl, hohotind cu cruzime și arătînd spre urma pe care o lăsase călcîiul său imens asupra pămîntului bătătorit. Crezi că ăsta-i pămîntul ce și l-ar alege un om care n-a supărat niciodată funcționarul districtului cu vreun titlu de proprietate?
- Pămînt bun se găsesște prin văi, răspunse liniștit bătrînul; ai străbătut milioane de acri** ca să ajungi prin pustietățile astea sterpe, pe cînd acolo, cel căruia-i place să lucreze pămîntul seamănă un kil și adună o baniță*** fără să se ostenească prea mult. Dac-ai venit să cauți pămînt arabil, apoi ai mers cîteva sute de mile**** prea mult, sau tot atîtea mile prea puțin.
- Atunci ar fi mai bine s-o fi luat spre oceanul celălalt? întrebă colonistul arătînd în direcția Pacificului.
- Da, căci am văzut totul cu ochii mei, fu răspunsul trapper-ului, care stătea rezemat de țeava puștii, ca și cum pe dinaintea ochilor i-ar fi trecut scene care-i trezeau amintiri pline de duioșie. Am văzut apele celor două mări*****. Pe malurile uneia m-am născut și am crescut ca orișice puști zburdalnic de acolo. America s-a mărit, oameni buni, din zilele copilăriei mele, și s-a preschimbat într-o țară mai mare, așa cum îmi închipuiam eu, cînd eram copil, c-ar fi lumea. Am trăit aproape 70 de ani în ținutul York, spre mijloc, ca și spre margini. Ai fost în York?
- Nu, eu nu; eu n-am fost niciodată prin orașe, dar am auzit de multe ori vorbindu-se despre locurile astea de care spui. Trebuie să se fi despădurit mult pămînt pe acolo, nu-i așa?
- Mult, prea mult chiar! Parcă pîrjolesc pămîntul cu topoarele lor. Ce dealuri și ce locuri de vînătoare am văzut eu mistuindu-se dintre bunurile lui Dumnezeu, și n-aveau nici un pic de rușine sau părere de rău! Am rămas acolo pînă cînd urechile cîinilor mei au asurzit de loviturile ciocanelor și apoi am pornit spre apus, căutînd liniște. A fost o călătorie tare trudnică; căci e o grea încercare cînd recti printre copaci care cad, înghițînd săptămînă după săptămînă fumul pămînturilor proaspăt desțelenite, ața cum am făcut eu. E cale lungă de-aici pînă-n țara York-ului.
- E așezată la capătul celălalt al bătrînului Kentucky******, socot; dar cît de departe o fi pînă acolo, n-aș ști să spun.
- Un pescăruș ar trebui să străbată o mie de mile de aer ca să ajungă la malul dinspre răsărit. Și, cu toate astea, nu era mare lucru să străbați atîta cale, atunci cînd puteai vîna în voie. A fost un timp cînd urmăream căprioara în munții Delaware******* și Hudson********, și luam castorul din rîurile lacurilor de sus********* în zilele acelea, iar picioarele mele erau ca picioarele elanului. (...)
(...)
- (...) Uitați-vă de jur împrejur, oameni buni: ce-ar spune tăietorii yankei*********, care și-au deschis drum de la apele de răsărit spre cele din apus, cînd s-ar afla c-a fost pe aici un ins ce poate dezgoli pămîntul cu o singură lovitură de topor și c-a măturat locul bătîndu-și joc de răutatea lor? Ar face cale întoarsă, ca un vulpoi care dă înapoi și ar înțelege cît de zadarnică le e nebunia. Dar astea sînt gînduri care se iscă mai degrabă în mintea unui om trecut de optzeci de toamne cu toată nesăbuința lor cu tot. O să mai aveți parte de multe și grele încercări, dacă vreți să scăpați de viclenia și ura indienilor lemn-ars. Ei susțin că sînt singurii proprietari ai acestor ținuturi, și odată stăpîni pe situație, foarte rar se întîmplă ca vreun alb să scape din mîinile lor și cu altceva în afară de pielea de care e atît de mîndru.
- Bătrîne, îl întrebă cu asprime Ishmael, din ce nație faci parte? Ai culoarea și limba unui creștin, dar inima ta pare că ține cu pieile roșii!
- Pentru mine, deosebirea dintre seminții e foarte mică. (...) Sîngele meu nu e încrucișat cu cel de indian; iar ceea ce datorează orice luptător națiunii sale datorez și eu Statelor Unite, deși brațul unui moșneag de optezeci de ani nu le folosește la nimic, cînd ele au armata și vasele lor de război.
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. I, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 837, București, 1975, p. 85-86.

NOTĂ M.T.
* Trapper (engleză americană) = Vânător care folosea capcane.
** Acru = Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m²)  DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/acru)
*** Baniță =  Veche unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l;  DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/bani%C8%9B%C4%83)
**** Milă = Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA).DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
***** Oceanul Atlantic și Oceanul  Pacific.
****** Kentucky = Stat din zona central-estică a SUA. A devenit membru al federației americane în 1792. (http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Map_of_USA_highlighting_Kentucky.png)
******* Delaware = Munți în statul Texas din sudul SUA. (http://www.peakbagger.com/range.aspx?rid=13564)
******** Hudson = Munți în statul New York de pe coasta atlantică a SUA. (http://en.wikipedia.org/wiki/Hudson_Highlands)
********* Marile Lacuri din America de Nord = Cele 5 lacuri (Erie, Ontario, Superior, Michigan și Huron) se întind pe 245.000 kmp la granița dintre SUA și Canada. (http://www.great-lakes.net/lakes/)
********** Yankeu = Nume dat, începând cu sec. XVII, locuitorilor din nord-estul SUA; p. gener. cetățean al SUA – Din engl. yankee.  DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/yankeu)

Istoria expedițiilor spre Polul Nord până în ecolul XIX (VERNE 1864)

(VI/32-3) „(...) acest cap cu un nume atît de potrivit (2). (...) Ați trecut pe aici Frobisher, Knight, Barlow, Vaugham, Serrogs, Barentz, Hudson, Blossevile, Franklin, Crozier, Bellot ca să nu vă mai întoarceți niciodată la căminul vostru, (...). Prin 970 navigatori porniți din Islanda (3) au descoperit Groenlanda, S. Cabot, în 1498, s-a ridicat până la 56 gr. lat., G. și M. Cotreal, între 1500-2, au ajuns pînă la 60 gr. lat., iar M. Frobisher, în 1576, a ajun spînă la golful care-i poartă numele.

Lui Jean Davis îi aparține onoarea de a fi descoperit strîmt. în 1585 și, 2 ani mai tîrziu, într-o  a treia călăt., acest mare vîn. de balene atinse par. 53, (...).

Barentz, în 1596, Weymouth în 1602, J. Hall în 1605 și, în 1607, Hudson, al cărui nume a fost atribuit acestu uriaș golf, J. Poole în 1611, înaintară în strîmtoare în căutarea Trecerii NV, a cărei descoperire ar fi scurtat deosebit de mult căile de comunuicație între cele două lumi.

Baffin, în 1616, descoperi, în marea cu acest nume, strîmtoarea Lancastre; a fost urmat, în 1619, de J. Munc și, în 1719, de Knight, Barlow, Vaugham și Serrogs, despre care nu s-au mai aflat niciodată vești.

În 1776, lt. Pickersgill, trimis în întîmp. cpt. Cook, care încerca să urce prin strâmtoarea Behring, atinse 68 gr.; în anul următor, Young se ridică în același scop pînă la Insula Femeilor.

Veni James Ross, care făcu, în 1818, înconjurul coastelor M. Baffin și corectă erorile hidrografice ale înaintașilor săi.

În 1819 și 1820, vestitul Parry se avîntă în strmtoarea Lancastre, ajunse la ins. Melville și cîștigă prima de 5.000 de lire promisă printr-un act al parlamentului marinarilor englezi care vor tăia al 170 lea meridian la o latitudine mai ridicată de paralela 77.

În 1826, Beechey ajunge pînă la ins. Chamisso; James Ross iernează, de la 1829 pînă la 1833, în str. Prince Regent și descoperă polul magnetic.

În timpul acesta, Franklin, pe uscat, pornea în recun. coastelor N ale Americii; cpt. Black mergea pe urmele lui, între 1823 și 1835, și acest explorări au fost completate în 1839 de Dease, Simpson și dr. Rae.

Sir John Franklin, dornic să descopere Trecerea NV, părăsi Anglia în 1845, cu vasele Erebus și Terror; pătrunse în M. Baffin și, de la trec. lui spre ins. Disko, nu s-a mai primit nici o știre despre exped. sa.

Dipariția acestuia a determinat numeroase căut. care au adus la găsirea Trecerii și la descoperirea acestor pământuri polare; cei mai îndrăzneți marinari din Anglia, Franța, SUA, s-au avîntat spre aceste ținuturi cumplite și, datorită strădaniei lor, harta atît de greu de alcătuit a acestei țări, a putut, în fine, să figureze în arhivele Societății Regale de Geografie din Londra.

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.