Istoria expedițiilor spre Polul Nord până în ecolul XIX (VERNE 1864)

(VI/32-3) „(...) acest cap cu un nume atît de potrivit (2). (...) Ați trecut pe aici Frobisher, Knight, Barlow, Vaugham, Serrogs, Barentz, Hudson, Blossevile, Franklin, Crozier, Bellot ca să nu vă mai întoarceți niciodată la căminul vostru, (...). Prin 970 navigatori porniți din Islanda (3) au descoperit Groenlanda, S. Cabot, în 1498, s-a ridicat până la 56 gr. lat., G. și M. Cotreal, între 1500-2, au ajuns pînă la 60 gr. lat., iar M. Frobisher, în 1576, a ajun spînă la golful care-i poartă numele.

Lui Jean Davis îi aparține onoarea de a fi descoperit strîmt. în 1585 și, 2 ani mai tîrziu, într-o  a treia călăt., acest mare vîn. de balene atinse par. 53, (...).

Barentz, în 1596, Weymouth în 1602, J. Hall în 1605 și, în 1607, Hudson, al cărui nume a fost atribuit acestu uriaș golf, J. Poole în 1611, înaintară în strîmtoare în căutarea Trecerii NV, a cărei descoperire ar fi scurtat deosebit de mult căile de comunuicație între cele două lumi.

Baffin, în 1616, descoperi, în marea cu acest nume, strîmtoarea Lancastre; a fost urmat, în 1619, de J. Munc și, în 1719, de Knight, Barlow, Vaugham și Serrogs, despre care nu s-au mai aflat niciodată vești.

În 1776, lt. Pickersgill, trimis în întîmp. cpt. Cook, care încerca să urce prin strâmtoarea Behring, atinse 68 gr.; în anul următor, Young se ridică în același scop pînă la Insula Femeilor.

Veni James Ross, care făcu, în 1818, înconjurul coastelor M. Baffin și corectă erorile hidrografice ale înaintașilor săi.

În 1819 și 1820, vestitul Parry se avîntă în strmtoarea Lancastre, ajunse la ins. Melville și cîștigă prima de 5.000 de lire promisă printr-un act al parlamentului marinarilor englezi care vor tăia al 170 lea meridian la o latitudine mai ridicată de paralela 77.

În 1826, Beechey ajunge pînă la ins. Chamisso; James Ross iernează, de la 1829 pînă la 1833, în str. Prince Regent și descoperă polul magnetic.

În timpul acesta, Franklin, pe uscat, pornea în recun. coastelor N ale Americii; cpt. Black mergea pe urmele lui, între 1823 și 1835, și acest explorări au fost completate în 1839 de Dease, Simpson și dr. Rae.

Sir John Franklin, dornic să descopere Trecerea NV, părăsi Anglia în 1845, cu vasele Erebus și Terror; pătrunse în M. Baffin și, de la trec. lui spre ins. Disko, nu s-a mai primit nici o știre despre exped. sa.

Dipariția acestuia a determinat numeroase căut. care au adus la găsirea Trecerii și la descoperirea acestor pământuri polare; cei mai îndrăzneți marinari din Anglia, Franța, SUA, s-au avîntat spre aceste ținuturi cumplite și, datorită strădaniei lor, harta atît de greu de alcătuit a acestei țări, a putut, în fine, să figureze în arhivele Societății Regale de Geografie din Londra.

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.