<
(...) Iubitul acesta al ei era originar din Bruxelles, un husar* belgian. Trupele nației sale s-au făcut cunoscute în războiul acesta prin orice în afară de vitejie, iar tînărul Van Cutsum admiratorul Paulinei, era un soldat prea disciplinat ca să nu asculte ordinul comandantului său de a fugi care încontro. În timpul cît fusese în garnizoană în Bruxelles, tînărul Regulus (el văzuse lumina zilei în vremea revoluției**) își găsise marea mîngîiere petrecîndu-și aproape toate momentele de răgaz în bucătăria Paulinei; (...)
Din punctul de vedere al regimentului său, campania respectivă luase sfîrșit. El făcea parte dintr-o divizie sub comanda suveranului său legal, prințul de Orange***, și în privința lungimii săbiilor și a echipamentelor, Regulus și camarazii lui păreau fi una din cele mai viteze unități pentru care sunase vreodată trompeta.
Cînd mareșalul Ney**** se aruncă asupra avangărzii trupelor aliate cucerind poziție după poziție, pînă cînd sosirea grosului armatei britanice schimbă soarta bătăliei de la Quatre Bras*****, escadroanele cu care călărea și Regulus dădură grabă de multă grabă în mișcarea lor de retragere din fața francezilor și fură pe rînd izgonite de pe pozițiile pe care le ocupau, cu foarte mare zor din partea lor. Mișcările trupelor belgiene fură oprite numai de înaintarea britanicilor în propria lor ariergardă. Silită astfel să se oprească, cavaleria inamică (a cărei sîngeroasă încăpățînare nu poate fi condamnată îndeajuns) avea în sfîrșit prilejul să dea ochi cu vitejii belgieni din fața lor, care, însă, preferară să se întîlnească cu englezii decît cu francezii și, întorcîndu-le numaidecît spatele, trecură în goană printre regimentele engleze, care erau în urma lor, și se împrăștiară care încotro.
De fapt regimentul nu mai exista. Nu era de găsit nicăieri. Nici urmă de cartier general. (...)
Regimentul din care făcea parte făcuse minuni de vitejie, iar o vreme ținuse piept atacului întregii armate franceze. Dar în cele din urmă fură copleșiți de numărul mare al acestora, situația în urma care se afla de altminteri toată armata engleză la ora aceea. Ney extermina regimentele rînd pe rînd. În zadar încercară belgienii să împiedice măcelărirea englezilor. Trupele lui Brunswick****** fură risipite și puse pe fugă, iar ducele lor, ucis. Era un debacle******* general.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 326-327.
NOTE M. T.
* HUSÁR, husari, s. m. Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/husar)** Revoluția franceză a început în 1789.*** La Congresul de la Viena din septembrie 1814 - iunie 1815, marile puteri învingătoare ale împăratului francez Napoleon I au decis ca Olanda, Belgia și Luxembourg să formeze Regatul Țărilor de Jos, sub domnia casei regale olandeze de Oranje-Nassau / Orange-Nassau. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)**** Michel Ney (1769-1815) = General republican, mareșal al lui Napoleon I și duce de Elchingen. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/03/31/enigma-maresalului-ney/)***** Quatre-Bras = Localitate în Belgia, la sud de Bruxelles. La 16 iunie 1815 mareșalul Ney a repurtat o victorie tactică împotriva armatei anglo-olandeze condusă de ducele de Wellington și prințul de Orange. (http://www.britishbattles.com/waterloo/quatre-bras.htm)****** Friedrich Wilhelm (1771-1815) = Duce de Brunswick (Germania). Nepot al regelui Prusiei. A murit în bătălia de la Quatre-Bras. (http://welfen.de/FriedWilh.htm) (http://www.napoleon.org/en/reading_room/biographies/files/brunswick.asp)******* debacle (fr.) = prăbușire.******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Se afișează postările cu eticheta husar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta husar. Afișați toate postările
joi, 11 februarie 2016
vineri, 3 octombrie 2014
Scriitor român interbelic versus fani (TEODOREANU 1935)
<
(...)
Regreta numai nivelul inferior al acestor scrisori. Înainte de a o cunoaște pe Luli primise și cîteva scrisori mai interesante: nici acelea nu depășeau normalul, dar în tot cazul nu erau compromițătoare ca acestea. În genere, scrisorile primite de la bărbați - studenți, profesori de prin funduri de provincie, tineri magistrați, doctori de plasă, ingineri silvici - dovedeau, dacă nu altceva, măcar o evlavie pentru lectură și scriitor, care emoționa. Simțeai în aceste scrisori respectul pentru cel care le umplea ceasurile de singurătate, dîndu-le vis, gînduri, meditații, îndoieli, curaj, perspective și, uneori, tovărășia unor ființe care trăiau, deși nu erau purcese din mamă. Auzeai în unele dintre ele sunetul singurătăților provinciale: huruitul roților unei trăsuri fără client, șuierul unui sergent fără hoți, tusea vecinului care aprinde întîia țigară pe stomahul gol, sau muzica militară care cîntă la grădina publică Traviata*, în timp ce două cumătre, oprite la poarta casei, comentează cu glas tare scumpirea pîinii. Altele aveau acel patetic S.O.S.al tinerilor scriitori nepublicați, muritori de foame, uneori și cu plămînii șubrezi, care-și destăinuiesc ispita sinuciderii.
Dar femeile, fără excepție, vedeau în scriitor pe regele amanților. Mai toate acestea asociau renumele de scriitor cu dragostea, socotind că cel care știe să scrie despre dragoste, trebuie să și o facă la fel. Adresîndu-se scriitorului, doreau numai să cucerească bărbatul, să-l pipăie de la distanță prin autograf și fotografie. Iar dacă scriitorul avea și nenorocul să nu fie urît, să nu fie respingător - în fotografii retușate bineînțeles - numele literar căpăta pentru ele semnificația zornăitului de pinteni de pe vremea huzarilor** virili pe calul luptei și al dragostei.
Multe dintre ele plagiau cu candoare, traducînd din franțuzește cu dicționarul. Altele delirau direct în românește cuvintele limbei țăranilor solemni pe culmi de munți, pe ogoare, în lanuri de grîu șila porțile orașelor, - căpătînd o trivială epilepsie erotică. Altele își dădeau adresa la o prietenă, fiindcă erau măritate cu un „burghez”. Acestea vedeau în artist exclusiv adulterul cu un „anti-burghez”. Altele scriau în franțuzește scriitorului român, dîndu-i a înțelege printre greșeli de ortografie că limba românească e un exil, de care se oferă să-l consoleze distins. În sfârșit, altele-și expediau imnul versificat, socotind versul șchiop, cu rime ca: „amant-diamant, amor-dor” -, e un vehicul liric mai aristocratic, cum ar fi aeroplanul față de tramvai.
Considerate în totalitatea lor, deveneau un murmur al mulțimii de subt balcon. Și, ca atare, cantitatea lor devenea un omagiu acceptat, dincolo de criteriul prețuirii individuale și calitative.
Iată de ce Catul Bogdan le dădea pe foc fără părere de rău, simțindu-le totuși absența, dacă nu le-ar fi primit de ajuns de regulat.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1991, p. 203-204.
NOTE M.T.
* Traviata = Operă a compozitorului italian Giuseppe Verdi, pe baza romanului „Dama cu camelii” a scriitorului francez Alexandre Dumas-fiul, a cărei premieră a avut loc în 1853. (http://www.artline.ro/La_Traviata-16764-1-n.html)
** Husar = Soldat călare în armata medievală maghiară. (http://adevarul.ro/news/eveniment/secuii-readuc-viata-regimentul-husarilor-1_50acbedb7c42d5a6638963cd/index.html)
(...)
Regreta numai nivelul inferior al acestor scrisori. Înainte de a o cunoaște pe Luli primise și cîteva scrisori mai interesante: nici acelea nu depășeau normalul, dar în tot cazul nu erau compromițătoare ca acestea. În genere, scrisorile primite de la bărbați - studenți, profesori de prin funduri de provincie, tineri magistrați, doctori de plasă, ingineri silvici - dovedeau, dacă nu altceva, măcar o evlavie pentru lectură și scriitor, care emoționa. Simțeai în aceste scrisori respectul pentru cel care le umplea ceasurile de singurătate, dîndu-le vis, gînduri, meditații, îndoieli, curaj, perspective și, uneori, tovărășia unor ființe care trăiau, deși nu erau purcese din mamă. Auzeai în unele dintre ele sunetul singurătăților provinciale: huruitul roților unei trăsuri fără client, șuierul unui sergent fără hoți, tusea vecinului care aprinde întîia țigară pe stomahul gol, sau muzica militară care cîntă la grădina publică Traviata*, în timp ce două cumătre, oprite la poarta casei, comentează cu glas tare scumpirea pîinii. Altele aveau acel patetic S.O.S.al tinerilor scriitori nepublicați, muritori de foame, uneori și cu plămînii șubrezi, care-și destăinuiesc ispita sinuciderii.
Dar femeile, fără excepție, vedeau în scriitor pe regele amanților. Mai toate acestea asociau renumele de scriitor cu dragostea, socotind că cel care știe să scrie despre dragoste, trebuie să și o facă la fel. Adresîndu-se scriitorului, doreau numai să cucerească bărbatul, să-l pipăie de la distanță prin autograf și fotografie. Iar dacă scriitorul avea și nenorocul să nu fie urît, să nu fie respingător - în fotografii retușate bineînțeles - numele literar căpăta pentru ele semnificația zornăitului de pinteni de pe vremea huzarilor** virili pe calul luptei și al dragostei.
Multe dintre ele plagiau cu candoare, traducînd din franțuzește cu dicționarul. Altele delirau direct în românește cuvintele limbei țăranilor solemni pe culmi de munți, pe ogoare, în lanuri de grîu șila porțile orașelor, - căpătînd o trivială epilepsie erotică. Altele își dădeau adresa la o prietenă, fiindcă erau măritate cu un „burghez”. Acestea vedeau în artist exclusiv adulterul cu un „anti-burghez”. Altele scriau în franțuzește scriitorului român, dîndu-i a înțelege printre greșeli de ortografie că limba românească e un exil, de care se oferă să-l consoleze distins. În sfârșit, altele-și expediau imnul versificat, socotind versul șchiop, cu rime ca: „amant-diamant, amor-dor” -, e un vehicul liric mai aristocratic, cum ar fi aeroplanul față de tramvai.
Considerate în totalitatea lor, deveneau un murmur al mulțimii de subt balcon. Și, ca atare, cantitatea lor devenea un omagiu acceptat, dincolo de criteriul prețuirii individuale și calitative.
Iată de ce Catul Bogdan le dădea pe foc fără părere de rău, simțindu-le totuși absența, dacă nu le-ar fi primit de ajuns de regulat.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1991, p. 203-204.
NOTE M.T.
* Traviata = Operă a compozitorului italian Giuseppe Verdi, pe baza romanului „Dama cu camelii” a scriitorului francez Alexandre Dumas-fiul, a cărei premieră a avut loc în 1853. (http://www.artline.ro/La_Traviata-16764-1-n.html)
** Husar = Soldat călare în armata medievală maghiară. (http://adevarul.ro/news/eveniment/secuii-readuc-viata-regimentul-husarilor-1_50acbedb7c42d5a6638963cd/index.html)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)