Muntenii din Carpații Moldovei în secolul XX (SADOVEANU 1930)

<
(...) Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dînsa.
Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața*. Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței**; după aceea îi fac plute pe care le mînă pînă la Galați, la marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiază stîni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu și cu singurătățile, pînă se împuținează ziua. Asupra iernii coboară la locuri largi și-și pun turmele la iernat în bălți. Acolo-i mai ușoară viața, ș-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald ș-afară de asta munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.
(...)
Locuitorii aceștia de sub brad sînt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile lor de cuptor, plăcîndu-le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la cîmpie și venind la bîrlogul lor ca fiara de codru - mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește - de cîntec, de prietinie. (...)
Mult se minuna preotul de așa ființi fără inimă și fără omenie:
- Ne pare rău cînd spunem, dar ce să facem? Trebuie să spunem și să mărturisim că sînt și între noi muntenii oameni din aceștia crînceni, care-ți calcă dreptul tău, care-ți iau banul și nu-ți mai dau înapoi nimica. Pe-aceia Dumnezeu i-a blăstămat să fie răi, să prade cu uneltiri blajine, ori să iasă cu toporul la drumul cel mare să pălească pe gospodar în frunte și să-i  răpească avutul. Muntenii, reluă sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece, ș-aceștia toți avem s-avem intrare la rai - ori dușmani căpcăuni - ș-aceștia, puțini cîți sînt, au să se ieie de mînă ș-au să se ducă în iad la Caraoțchi***.  Pe dinafară, cerînd intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate! La noi nu sînt oameni de mijloc.
(...)
>

Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros/ col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 5, 62-63 (cap. I, X).

Notă M. T.
* cață = Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. (dexonline.ro)
** Bistrița = Râu lung de 288 km, care izvorăște din Munții Rodnei (1850 m) și se varsă în râul Siret (lângă Bacău), care la rândul său se varsă în Dunăre lângă Galați. (ro.wikipedia.org)
*** Scaraoțchi/Scaraoschi = Denumire dată căpeteniei dracilor. Din sl. (Iuda) Iskaraotisku. (dexonline.ro)

Dumnezeu și rânduiala neamurilor (SADOVEANU 1930)

<
Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rînduială și semn fiecărui neam.
Pe țigan l-a învățat să cînte cu cetera și neamțului i-a dat șurubul.
Dintre jidovi a chemat pe Moise* și i-a poruncit: Tu să scrii o lege; și cînd a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; și după aceea să îndurați mult năcaz și prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.
A chemat pe ungur cu degetul și i-a dat, din cîte avea pe lîngă sine, jucării: Iaca dumitale îți dau botfori și pinteni și rășină să-ți faci sfîrcuri la mustăți; să fii fudul și să-ți placă petrecerile cu soții.
S-a înfățișat și turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora cu sabia.
Sîrbului i-a pus în mînă sapa.
Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai bețiv dintre toți și să se dovedească bun cerșetor și cîntăreț la iarmaroace.
A poftit pe boieri și domni la ciubuc și cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiți în desmierdare, răutate și ticăloșie; pentru care să faceți bine a mi se zidi biserici și mănăstiri.
La urmă au venit și muntenii ș-au îngenunchiat la scaunul Împărăției. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:
- Dar voi, năcăjiților, de ce ați întîrziat?
- Am întîrziat, Prea slăvite, căci sîntem cu oile și cu asinii. Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile. Iar așezările nevestelor și pruncilor ne sînt la locuri strîmte între stînci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. Am dori stăpîniri largi, cîmpuri cu holde și ape line.
- Apoi ați venit cei din urmă, zise Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sînteți, dar n-am ce vă face. Rămîneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decît o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe.
Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii și nunți, la care în vremea iernii era nelipsit.
(...)
>

Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros / col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 3-4.

Notă M. T.
* Moise = Prooroc și etnarh al poporului evreu în mileniul II î. H. (www.ziarullumina.ro - 19 februarie 2008 - Nașterea lui Moise, renașterea poporului evreu)

„Muntele de nisip” (DUMAS 1889)

 Alexandre Dumas, Muntele de nisp, 2 vol., trad. M. Petrișor & A. Crivăț (orig. fr. 1889), pref. M. Petrișor, Meridiane/Delfin, București, 1990, 255 p. + 301 p.

Cuprins vol. 1
3 Prefață
7 I. Kîslar
18 II. O seară al guvernatorul din Kîslar
30 III. Gavrilovici-i
43 IV. Ofițerii ruși din Caucaz
56 V. Abrecii
69 VI. Renegatul
83 VII. Ruși și munteni
103 VIII. Urechile tătare și boturile de lup
112 IX. Tăietorii de capete
124 X. Secretul
136 XI. Prințul Ali
146 XII. Dragonii regimentului Nijni-Novgorod
156 XIII. Muntele de nisip
169 XIV. Aulul șamhalului Tarnovsky
181 XV. Lesghinii
192 XVI. Karanay
204 XVII. Derbend
216 XVIII. Olina Nesterzov
228 XIX. Marele zid al Caucazului
242 XX. Caravanseraiul lui Șah-Abbas
coperta 4
Pe măsură ce ne apropiam părea că muntele de nisip iese din pămînt, în vreme ce pămîntul se afunda; creștea văzînd ochii, întinzîndu-se asemenea unui mic lanț muntos, ce slujea drept contrafort ultimelor înălțimi ale Caucazului, pe o lungime de aproape două verste.
Am coborît din trăsură ca să examinez nisipul... Acest nisip este mișcător: după fiecare furtună, muntele își schimbă forma. Dar, oricît de puternică ar fi furtuna, ea nu risipește nisipul din cîmpie, iar vîrful muntelui își păstrează înălțimea obișnuită.
Tătarii, care nu și-au putut explic acest fenomen, au găsit cu cale că e mai simplu să inventeze  legendă decît să cerceteze adevărat cauză. La ei, ca și la noi, poetul o ia înaintea savantului.

Cuprins vol. 2

3 XXI Baku

15 XXII. Orașul, bazarurile, moscheea, apa și focul

29 XXIII. Tigri, pantere, șacali, cerbi, păianjeni, scorpioni, țînțari, lăcuste

40 XXIV. Hussein-Șah

48 XXV. Adio Mării Caspice

60 XXVI: Șumaka

74 XXVII. Șamil, soțiile și copiii săi

85 XXVIII. Drumul de la Șumaka la Nuka

93 XXIX. Casa Coroanei

106 XXX. Prințul Tarakov

120 XXXI. Nuka - străzile, lesghinii, bazarul, giuvaergii, șelarii, palatul hanilor

131 XXXII. Udiucii. Lupta de berbeci. Dans și luptă tătare. Mesagerul lui Badridze

143 XXXIII. Plecarea

153 XXXIV. Castelul reginei Tamara

168 XXXV. Tiflis - cei ce sînt spînzurați

174 XXXVI. Ce ce nu sînt spînzurați

183 XXXVII. Sala de spectacol, bazarurile, orfelina

191 XXXVIII. O scrisoare

206 XXXIX. Băile persane

214 XL. Prințesa Ciavciavadze

226 XLI. Captivele

237 XLII. Prințul Ellico Orbeliani

248 XLIII. Gemal-Eddin

262 XLIV. Tiflis

275 XLV. Drumul de la Tiflis la Vladikavkaz

coperta 4

Era întuneric și frig, iar vîntul ne sufla pe la urechi cu furie, și-n mijlocul acestei nopți, pe viscol, singurul lucru care se auzea era sunetul blînd și argintiu al zurgălăului calului înaintaș.

Pentru o clipă am fost siliți să ne oprim. Vizitii noștri nu-și mai luau nici o răspundere pînă nu sondau drumul. Sunetul zurgălăului a încetat, dar s-a auzit un altul al unui clopot de biserică, ce bătea în fundul unei văi.

Mărturisesc că am încercat o senzație nemaitrăită la sunetul clopotului ce se găsea în mijlocul acelui gol înspăimîntător în care ne aflam tot atît de pierduți și scufundați ca și în mijlocul valurilor agitate ale Oceanului.