Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
luni, 5 februarie 2018
Mitologie și filozofie greacă și mediu (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)
Prima sursă a culturii și civilizației vestice este Mitologia Greacă și apoi filosofia, care a fost diseminată în bazinul Mediteranean de către Imperiile Macedonean* și Roman**. Datorită revenirii ei în timpul Renașterii Europene***, a fost urmată direct direct și rapid de dezvoltarea științei vestice.
Cei mai importanți exponenți ai acestei culturi au fost Pytagora****, Platon***** și Democrit******. Unii vă nașterea unei eco-etici în credințele lui Pytagora referitoare la transmutația sufletelor de la oameni la animale și invers, lãrgind etica în îndepărtata sferă a relaților cu ființele non-umane. Cu toate acestea, etica pytagoreică are afinități mai mari cu etica contemporană a drepturilor animalelor decât cu o eco-etică. Totuși, acest concept care vede sufletul contaminat de închisoarea trupului și a pământului este profund in-etic.
Acest concept dualist - un suflet divin într-un corp muritor - a devenit piatra de temelie pentru filosofia platonică și, grație influenței sale, a devenit repede instituționalizat în cultura vestică. Între timp, filosofii greci s-au ocupat și de lumea fizică, natura naturii, așa cum ar spune unii. Aceasta a atins culmea prin Leucip******* și Democrit, care au dezvoltat teoria atomică a materiei - atomii ca particule indivizibile, solide, componente ale obiectelor materiale.
Acest concept dualist produce o ruptură între suflet - divin, separat și superior naturii - și natura materialistă. Se distruge astfel armonia cu mediul înconjurător. În această privință, filosofia greacă poate fi considerată la baza actualelor probleme ale eticii de mediu. Totuși, intenția de a crea o tehnologie care să nu producă impact negativ asupra naturii, poate duce la prevenirea și corectarea problemelor create anterior.
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 39-40.
Note M. T.
* Regii Macedoniei Filip II ș fiul său, Alexandru cel Mare (336-323 î. H.), au creat un imperiu în Europa de Sud-Est și Orientul Mijlociu, care a fost împărțit de comandanții lui Alexandru în regate influențate de cultura elenistică. (istoriiregasite.wordpresș.com - Lumea elenistcă - 2011)
** In perioada sec. III î. H. - sec. VII d. H. Roma republicană și imperială a stăpânit bazinul Mării. Mediterane. (www.historia.ro - Expansiunea romană: nașterea unui imperiu)
*** Renașterea din secolele XIV-XVI a făcut tranziția de la Evul Mediu la Epoca Modernă. (www.historia.ro - Renașterea, istoria unei epoci)
**** Pythagoras (cca 580 î. H. insula Samos - cca 500 î. H. Metaponum/Italia) = Filosof, matematician și politician. (www.crestinortodox.ro - Pitagora din Samos - 2012)
***** Platon (cca 427 î. H. Atena - cca 347 î. î.H.) = Fondatorul Academiei din Atena. (www.ceascadecultura.ro. - Platon, viața și opera, scurte considerații)
****** Democrit (cca 460 î. H. Abdera/Tracia - cca 380 î. H.) = (www.historia.ro - Ce ne învață atomistul Democrit?)
******* Leukippos (sec V î. H. Milet/Asia Mică - ?) = Elev al lui Zenon din Elea. După 450 î. H., înființează o școală de filosofie la Abdera, unde îl va avea ca discipol pe Democrit. (www.crestinortodox.ro - Leucipp din Milet - 2012)
luni, 1 septembrie 2003
„Agora” („TOMIS” 2003)
***, Agora, „Tomis”, Constanța, sept. 2003, p. 106
„Agora”, în numărul 11, printre nesfârșite articole îl propune pe acela al Marinei Capbun, concis, cu o analiză critică pertinentă a filmului Matrix reloaded. Se evidențiază americanizarea unui scenariu, care, în primul film al trilogiei, fusese foarte apreciat prin chestionarea valorilor promovate în timpul nostru. Articolul lui Victor Loghin Despre New World Order, Huntington și o lume fără Dumnezeu începe promițător cu dezavuarea labilității spirituale care-l paște pe omul contemporan în lipsa unor valori stabile, însă spre mijlocul articolului o dă spre antisemitism, văzând în demersurile evreilor de a-și afirma identitatea începutul unui veritabil sectarism de grup sau, mai corect, de grupuri presupus discriminate. În ceea ce privește teoria conform căreia locul lui Dumnezeu a fost luat de om, combătută de domnia sa, ne cerem permisiunea să-l anunțăm că noile studii vorbesc despre o lume postumană, în care nu mai există un centru al lumii, fie el uman sau divin.
vineri, 2 ianuarie 1976
Aztecii (SIMONI-ABBAT 1976)
MIREILLE SIMONI-ABBAT, Aztecii, trad. (fr. 1976) C. Toescu, Meridiane/Biblioteca de artă.
Arte și civilizații 257, București, 1979, 143 p.
Cuprins
5 Notă la ediția românească
8 Preambul
10 Topiltzin
/ Quetzalcoatl sau prima înfrîngere
20
Acamapichtli sau moștenirea toltecă
27 Tlaloc
sau ritmul anotimpurilor
45
Motecuzoma cel tînăr sau conducătorul de drept divin
67
Huitzilopochtli sau voința de voința de învinge
91
Tezcatlipoca/Quetzalcoatl sau copilul-chezășie
99
Quetzalcoatl sau destinul regîndit
104 Cortez
sau iluzia divină
114 Malinche
sau dilema
125 Note
127
Cronologie
130 Index
140
Bibliografie
Preambul
(8) „În adevăr, niciodată miturile – privitoare la geneză sau la escatologie – nu fuseseră mai constrîngătoare și niciodată o societate nu-și
sacrificase devenirea pe altarul zeilor săi.”
Topiltzin /
Quetzalcoatl sau prima înfrîngere
(15) „Rareori mitul și istoria se îmbină atît de strîns ca
în scurta existență a acestui popor.”
Tlaloc sau
ritmul anotimpurilor
(31) „Dar, ca și în alte părți, valorile perene se află în
apropierea pămîntului.”
(34) „Vînătoarea animalelor mari constituia pentru nobili un fel de joc, de distracție, un mijloate poate de
canalizare a energiilor cînd războiul nu era de ajuns.”
(37) „Comună tuturor
– nobili sau oameni simpli – era curățenia personală care, ca în unele civilizații din bazinul mediteraneean,
ținea totdeauna de igiena corporală și de curățenie morală.”
(38) „Este de la sine înțeles ca într-o țară și într-un
timp în care zeii erau mereu prezenți, originea bolilor erau în general atribuită mîniei
vreunei divinități.”
Huitzilopochtli
sau voința de voința de învinge
(68) „Binele și răul, valori morale, nu pot fi niciodată
escatologice.”
„Mai tîrziu, preoții călugări predicatori care au sosit în Noua Spanie – și printre ei primul veritabil etnolog
american Fra Bernardino de Sahagun – s-au pasionat de această civilizație. Dar pentru el `celălalt~ era anticristul...”
(79) „(...), războaiele erau înscrise în mit și ascultau de
reguli foarte stricte. Rezultatul lor depindea de voința divină, era întrucîtva asemănătoare cu
ordaliile evului nostru mediu: învingătorul dovedea dreptul său și acordul său cu
divinitatea.”
(86) „În ochii oamenilor secolului XX, unul din paradoxurile vieții
aztece care frapează cel mai mult este fără îndoială diferența dintre o lume extrem de morală și moralizatoare și o lume de apoi lipsită de orice valori morale.”
(88) „Popoarele din nord,
nomade, trebuiau în mod logic să-și ardă morții, iar cele sedentare să-i îngroape.”
(90) „Virtuile care permit unei societăți stricte să
funcționeze sînt fără îndoială aceleași pretutindeni. Beția, adulterul, sperjurul,
furtul constituie pretutindeni cauze de dezordine care nu pot fi acceptate într-o
lume în care transgresiunea formalizatoarea riscă repună întreaga cosmogonie.”
Tezcatlipoca/Quetzalcoatl sau copilul-chezășie
(97) „Ca și în alte religii, femeia pare să simbolizeze
persistența, vechile valori și vechile culte, dar această revendicare este poate una din
noutățile epocii aztece: Teteoinnan, ea însăși vechea zeiță-mamă, este ornată cu atributul războiului. Pe cînd înainte vreme feminitatea fusese legată de apă, de lașitate, în prezent,
în cursul călătoriei sufletului în jurul Soarelui, femeile moarte în timp ce nășteau preluau
la zenit cursa războnicilor morți în luptă.”
Cortez sau iluzia divină
(104-105) „Rareori în istorie ciocnirea între 2 lumi a fost
atît de violentă ca cea între lumea spaniolă și cea aztecă..”
sâmbătă, 20 februarie 1971
„Agonie și extaz” (STONE 1961)
Irving Stone, Agonie și extaz, 2 vol., trad. G. Dumitrescu & L. Dobrescu (orig. eng. 1961), Orizonturi, București, 1993, 382 p. + 414 p.
5 I.Atelierul
67 II.Grădina de sculptură
112 III.Palatul
202 IV.Fuga
coperta 4: Michelangelo stă față în față cu ideea divină, în luptă cu simbolismul etern. Cînd ajunge la simbolul etern, cînd se simte pe margine abstracției ultime, pe marginea lui Dumnezeu, cuprins de spaimă la gîndul singurătății sale, face un efort deznădăjduit, și realizînd dintr-o dată cel mai înalt echilibru, introduce cu violență în formă neantul pe care l-a întrezărit.
5 VI.Uriașul
104 VII.Papa
202 VIII.Familia Medici
268 IX.Războiul
325 X.Iubirea
373 XI.Cupola
coperta 4: Privirea ne e străfulgerată de lumina unui asemenea geniu. Lui Michelangelo i se cuvin cuvintele pe care el însuși le rostea despre Dante: „Nu se va putea spune despre el tot ceea ce ar trebui să se spună”