George Arion, Interviu cu Ștefan Augustin Doinaș, Eminescu, București, 1979
Ș. A. D. - (...) Era o dublă reacție: împotriva poeziei care
invadase atunci publicațiile literare, o poezie sentimentalistă, lacrimogenă și belicoasă, numită de Radu Stanca „pășunism”, înfeudată momentului istoric apoi, o reacție împotriva atmosferei generale, create de război: nemții se aflau în
țară, tinerii erau duși pe front. Dar nu o conștiință politică ne însuflețea pe noi, cît o
conștiință culturală, pornind de la conving. că literatura acelui moment nu avea valoare artistică.
Așa se explică întoarcerea noastră spre modelul de artă autentică, pe care le-am găsit în romantismul german, în ceea ce privește balada și în neoclasicismul
francez, în ceea ce privește luciditatea actului creator.
- (...) Ne-am declarat lovinescieni și prin Lovinescu, maiorescieni, în ce privește atitudinea noastră față de cultură. (...)
- (...) Fuziunea celor 2 domenii ni s-a relevat în personalitatea lui
Goethe, patronul nostru spiritual mereu recomandat de Blaga.
- (...) Aceasta pentru că trecutul nu ni se pare un domeniu care
s-a terminat, un fel de magazie a istoriei, plină de recuzită inutilizabilă. Trecutul este o prezență vie, pentru că nu
înseamnă cantitate, ci esență, transmisă
prin generații, care nu numai că ne
justifică, dar ne și modelează.
În atenția pe care noi o acordam trecutului exista, implicit, un refuz de a adera la prezent.
- (...) A răspunde unei chemări a prezentului înseamnă, într-o
cultură autentică, a implica viitorul.
-Fie că sîntem conștienți
sau nu, în cadrul culturii noastre noi ne îndeplinim niște datorii: realizăm un fel de „program biologic” al organizării culturii române,
înscris în niște gene, ca în biologie, care se transmit de la o generație la alta. A
nu lăsa să se risipească propriul tău talent înseamnă a valorifica o potență
spirituală a poporului tău, înseamnă a-ți îndeplini atît o datorie față de tine însuți, cît
și față de comunitatea etnică din care faci parte. (...) Nu știu să scriu decît în
română și, în momentul în care izbutesc să scriu bine,
îmi plătesc o datorie de onoare față de această limbă în care gîndesc, comunic și simt.
- O operă este
întotdeauna fructul unei duble determinări:
a epocii și a individului care o creează. (...) E ca și cum, odată ajuns în curentul unui
rîu, te lași dus de el, pe firul apei sau dimpotrivă, înoți, în direcția în care
vrei. Prin această opoziție față de curent, rîul nu-și schimbă cursul: în schimb,
cel care înoată nu mai alunecă la vale, ci traversează rîul. Modul specifici în
care îl traversează constituie pecetea personalității sale.
- Mitologia reprezintă un tezaur al umanității care întotdeauna va constitui o sursă de inspirație pentru unii creatori, ca sumă de situații fundamentale în conflictul omului cu natura sau cu sine
însuși. Dealtfel, în evoluția ei, umanitate își crează noi mituri, dintr-o necesitate elementară de a prinde în expresia verbală situații tipice. (...) Diverse teme, motive, realități poetice apărute în lirica modernă se manifestă ca niște ființe mitologice: Tăcerea și
Neantul la Mallarme, „spațiul interior” la Rilke, „eul modern” la G. Benn,
increatul la Blaga și I. Barbu, lucrurile și formele geometrice la J. Guillen, necuvintele
la N. Stănescu. Cît privește vechile mituri, ele pot fi, și sînt deseori,
reactualizate.
- Acești poeți erau puternic influențați de simbolism, expresionism sau ermetism,
care, ca o reacție la romantism, au
refuzat întoarcerea spre trecut, afirmînd în schimb o puternică ancorare în dramele personale sau colective ale timpului
timpului respectiv. Dealtfel, excepții există: Pillat,
Voiculescu, Goga, Beniuc.
- Cred că acest pesimism cu privire la viitorul artei, al poeziei, este doar un reflex de apărare, exagerat, al
ultimilor romantici, înspăimîntați de marșul spectaculos și, poate, agresiv al civilizației moderne.
După ce acest moment de spaimă trece – și el a și trecut : dovadă multe orientări poetice de avangardă – suflete sensibile descoperă poezia științei și tehnicii.
- Rolul educativ al
poeziei constă în capacitatea de a sensibiliza pe cititor de diverse aspecte ale lumii înconjurătoare, pe care acesta nu le
trece cu vederea, dar le privește în mod stereotip.
-(...) O greșeală orientativă a unor reviste literare, de a permite accesul în paginile lor a unei literaturi patriotarde. Înțelegînd în mod
greșit datoria de a răspunde literar unui eveniment social sau politic, revistele se grăbesc să publice simple versificări pe teme patriotice ist.orice Nu se
înțelege faptul că în mat. de cultură nu contează cantitatea, ci calitatea. (...)
Este greșit să se creadă cu un poet bun poate oricînd să scrie, la comandă, o poezie bună. Un poet bun e
acela care nu acceptă o poezie proastă.
-(...) Tipul poetului
retras – la propriu vorbind – în „turnul
de fildeș” a dispărut. Există doar un tip de scriitor care poate să
reacționeze cu întîrziere mai lent, la ceea ce se petrece în jurul său. Socotesc
că un asemenea poet merge foarte bine alături de celălalt tip, acela care imediat,
spontan, participă la diferite manifestări publice, dornic de a se confrunta nemijlocit cu
auditoriul său.
