<
(...)
Musafirii de la Iași veniră mulți, ca-n toți anii. Unii erau rude de-ale lui Filoti*, alții prieteni politici. Era numai bărbați, și masa fu destul de însuflețită.
Se aflau în scaunele cu spătare înalte chipuri simpatice și prietinoase, din zilele nebuniilor tinereții, mai ales din auria vreme de la Paris, pe care în asmenea împrejurări, toți îl evocau melancolic, ca pe a doua patrie. În anii aceia se legaseră și prin idealuri și visuri de regenerare a țărișoarei lor orientale. Acumau zîmbeau amintindu-și de-atîtea planuri mărețe și înțelegeau că aici e o lume cu totul alta. Tinerii așa de vioi, care făceau studii strălucite și băteau pe occidentali în propriile lor școli, păreau obosiți și dezamăgiți îndată ce se întorceau acasă. Unii se îngrășau la moșii, alții își cheltuiau banii în politică, alții vegetau ca-ntr-un fel de somn, visînd sezonurile periodice cînd se puteau întoarce iar în lumea civilizată. <<Totuși - se gîndea Filoti - privind la amicii lui, cu zîmbetu-i obosit, la urmă ajung să înțeleagă că-i mai bine așa, în situația de seniori feudali, pe care au moștenit-o de la părinți, decît în nivelarea obștească spre care tind burgheziile europene.>>
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Venea o moară pe Siret, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 230, București, 1990, p. 59.
NOTĂ M.T.
* Alexandru Filoti = Mare proprietar de moșii din Moldova, unul din personajele principale ale romanului, pe a cărui moșiei Buciumeni de pe rîul Siret începe acțiunea operei în 1888.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu