<
Un om în uniformă străbate-n două cîrji curtea închisorii. Piciorul stîng, bandajat voluminos pe labă, stă îndoit între cataligele de lemn pornite din subsoară. Trei circonflexe de aur brodate pe mîneca stîngă a tunicii ne fac să ne apropiem de el și să-l întrebăm. Omul poartă o beretă de marinar și vîrsta de patruzeci și unu de ani cu o tinerețe de treizeci, are o privire bine așezată, în figura de o bărbăție tare și tăiată-n două de diagonala unei puternice mustăți. Cu trei trese de rănit pe braț, prezența unui erou în pușcărie, - unde sînt mai mulți, - ne miră. Îl acostăm cu o țigară.
Să povestim liniștit și pe scurt pățaniile autentice ale acestui om, care nu se plînge și înfruntă împrejurările cu o bravură agresivă.
E sergentul de marină Răiculeanu Nicolae, oltean din Tg. Jiu, fiu de medic, și care a intrat în războiul de front, nu de birouri, dimpreună cu ceilalți unsprezece frați ai lui, în total: doisprezece flăcăi. Dacă toți vor fi fost chipeși, voinici și deștepți ca el, țara putea să plîngă trimițîndu-i în foc. Din doisprezece, nouă au rămas morți pe cîmpul de bătaie, iar ceilalți trei au ieșit din război măcelăriți. Sergentul din fața noastră, spînzurat de două lemne, a primit întîi o rană în mîna dreaptă, vindecată în exterior, dar estropiată pe dinlăuntru; a doaua oară, o rană la piept; și a treia oară, două în piciorul stîng. A luptat la Turtucaia, a luptat pe Valea Jiului, a luptat la Pietroșani și a căzut la Mărășești, în iulie 1917, pe ziua de 15. Are șase decorații: 1. Virtutea Militară cl. I, 2. Serviciul Credinios, 3. Luptă și bărbăție, 4. Avîntul țării, 5. Crucea serviciului sanitar, 6. Cordonul militar sîrbesc.
Din batalionul de specialități de marină, comandamentul a constituit o trupă de elită de uscat, o legiune transcarpatină; iată cum se găsește un sergent de mare luptîndu-se în munți. Pricina pentru care a fost dat judecății acest brav, și condamnat la trei ani închisoare, poartă o dată anterioară cu șapte zile căderii lui la Mărășești... Era în pădurea Nemțoaica, situată între Mărășești și Tecuci, cînd, pe la două jumătate noaptea, comandantul lui îi dete ordin să invadeze linia inamică. Inamicul se găsea la opt kilometri distanță, și sergentul Răiculeanu, socotind timpul de atac, face atent pe ofițer că se întreprinde o încercare necugetată și că trupa nu va putea parveni la punctul de invazie înnainte de orele patru, în plină zi, cînd atacul ar fi fost o nebunie. Atacurile de asemenea natură se dau în plin întuneric, spune sergentul, la orele unu sau două din noapte. Repetîndu-i-se porunca, el refuză să se supuie ordinului <<absurd>>. În locul lui a fost trimis un alt sergent,a căruia trupă fu într-adevăr <<făcută praf>> fără nici un folos. Răiculeanu e dat în judecata Curții Marțiale, și între data procesului, care avu loc la la 17 martie 1918, el e grav rănit la Mărășești...
Procesul s-a judecat de o Curte Marțială din Chilia Veche, în Dobrogea, prezidată de comandorul Ciuchi, colonel de marină, care, spune sergentul, <<a băgat mulți oameni în pămînt>>. Apărători: locotenenții Izvoarnu și Chiriac. Sentința a fost dată <<fără deliberare>>. Stupefiat, sergentul Răiculeanu izbucnește într-o protestare injurioasă, își zmulge cele șase decorații din piept, le aruncă și le calcă în picioare. Curtea, cu liniște, dă în judecată din nou pe Răiculeanu, pe care vrea să-l condamne la moarte. Intervin însă doi medici militari, care asistau la proces emoționați, și izbutesc să facă din actul sergentului un act de nebunie, și din sergent un dement.
Condamnatul face cerere de recurs, care i s-a judecat azi, sămbătă, 5 iulie 1919, de către Curtea Superioară de Justiție Militară din București. Pînă acum, el a stat un an și jumătate la închisoarea din Galați, unde i s-a redeschis rana piciorului, s-a complicat și s-a gangrenat. Transportat la Văcărești în vederea recursului, i s-au amputat zilele acestea trei degete, însă fără succes; laba întreagă a piciorului va fi amputată.
Membrii Curții Superioare s-au arătat mișcați de romanul sergentului Răiculeanu și l-a invitat să șadă jos: o <<favoare>>. Sentința Curții din Chilia Veche a fost casată, și sergentul retrimis în judecata altei Curți. El e ținut încă arestat...
>
SURSA
Tudor Arghezi, Sergentul Răiculeanu: Tudor Arghezi, Subiecte, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 315-316.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu