(83) „-Nu-ți închipui că Turkestanul chinez se desoebește mult de Turkestanul rusesc. (...)
S-a dus vremea cînd emirii domneau peste Kashgaria. (...) În acest sfârșit de secol ajungem mereu prea tîrziu și minunile orientale, datinile necunoscute, capodoperele artei asiatice nu se mai află decît în
stare de amintire ori în ruine. (...) Kashgar
nu mai e capitala Kashgariei; e o stație a Marelui Transasiatic, punct de întîlnire al trenurilor rusești și chinezești
și panglica de fier care are 3.000 km de la M.
Caspică pînă aici, se desprinde doar pentru a se prelungi alți 4.000 km pînă
în capitala Chinei.”
(84) „(...) trebuie să ieși din incintă și la o mică
distanță se află resturi de fortificații
vechi de 500 ori 2000 de ani după punctul de vedere al diferiților arheologi. Mai sigur e că Kashgar
a fost asediat de Tamerlan. După el
au stăpînit ținutul sultani fioroși –
între alții Uali-Han-Tulla, care l-a
omorît în 1857 pe Schlagintweit, unul din cei mai buni
cunoscător și îndrăzneți exploratori ai
continentului asiatic. Două plăci de bronz dăruite de Societățile de geografie din Paris și Petersburg, împodobesc monumentul său comemorativ. K. e un important centru comercial: mătăsurile de Khotan, țesăturile de bumbac,
covoarele de lînă sînt principalele articole pe piețele provinciei și sînt chiar exportate peste frontieră între Tașkent și Kulja (2),
spre N Turkestanului E. Populația din K. e turkmenă, dar
numără și mulți chinezi, cea mai
mare parte meseriași și negustori ambulanți. (...) Acum nu mai
întîlnești infanteriștii djighiți,
nici sarbazii care mărșăluiau pe
aici. Au pierit minunatele corpuri de armată ale tefurcilor,
înarmate și disciplinate după sistemul chinezesc;
nu mai vezi superbi lăncieri, arcașii kalmuci, purtînd arcuri înalte
de 5 picioare, acești `tigri` cu scuturi vopste în culori vii și cu puști cu
feștilă, puși pe post de trăgători.
(89) „Numai că această porțiune a Kashgariei a fost răvășită groaznic de războaie în epoca în care se lupta
să-și cucerească independența. Pe
acest pământ au curs valuri de sînge și lungul linei ferate este prevăzut cu tumuluri în care sînt înmormîntate
leșurile patrioților.”
J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40,
București, 1989, p. 5-138.
