„Un întemeietor al viitorului european al românilor” (DELUREANU 1993)

 Ștefan Delureanu, Un întemeietor al viitorului european al românilor, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1993

Aureolat ca o geneză, anul ai cărui zori au fost prevestiți sub impactul miracolului din 1989 are ca protagonist Europa. O Europă care va înceta să mai fie a celor Douăsprezece întrucât tinde să redevină Europă și acea parte în care a fost răsturnat comunismul, pe alocuri doar în forme contradictorii peste mai stăruie penumbre și tenebre, De restaurat în unitatea spiritului ei, mărgăritar al globului, minte privilegiată a unui vast corp sustras în sfârșit fărâmițării, exacerbării devastatoare a naționalismelor și localismelor pentru o uniune a patriilor care să nu le estompeze diversitatea, ci dimpotrivă să le-o ocrotească și să le-o exalte. Pentru că nu e vorba precum insinuează echivoce refrene pentru auzuri neformate de a pune în cauză statul național, așa cum a emers el din vocații, evoluții și tradiții ce nu pot fi despărțite de istoria cea mai bună a comunității care l-a elevat, de a se alimenta procese separatiste destinate oricum falimentului.

Așa cum ideea de România a creat precondițiile construirii statului național român unitar, materializarea unei intuiții culturale a unor precursori devenită în timp aspirație corală programatică, fără a diminua ori sărăci în vreun fel, ideea de Europa lansează criteriile și premisele unei asocieri salutare și pe tărâmul securității statelor. Procesul inserării românești în Europa unită, al unei deveniri ca parte a ei, apare ca unul de accelerat cu devoțiune din toate puterile.

Ecloziunea proiectului de unitate europeană și-a avut artizanii și promotorii săi, stegarii și pionii, insuficient cunoscuți sau ignorați cu desăvârșire, cu demersurile, dăruirile, impulsurile și actele lor. Din ele și-au extras seva inițiativele și finalizările parlamentelor și guvernelor. Trecerea la ele n-ar fi fost posibilă fără suflul vitalizant, de cele mai multe neelevat, care a unit fire și curente în mișcări de opinie  și mișcările în confluențe, permițând ca marile planuri să fie definite onomastic în modul chiar dacă ele n-au fost totdeauna sau exclusiv opera acelora al căror nume îl poartă. 

Între precursorii, arhitecții și constructorii Europei distanța de timp este enormă. Finalitate a unei evoluții, Europa unită e o entitate în curs de edificare ca operă a contemporanilor și a posterității imediate.

În anii patruzeci proliferează grupuri și curente federaliste, dezvoltate rapid în mișcarea pentru Statele Unite ale Europei, expresii ale unor orientări politice liberale, conservatoare, democrat-creștine, socialiste. Multitudinea de inițiative ale elitelor e întâmpinată în ansamblu cu simpatie de destinatarii la care mesajul poate ajunge. În 1947 se constituie un Comitet internațional de coordonare, în 1949 se naște Consiliul Europei.  

De la iluminiști la decembriștii anului 1989, europeismul a avut la noi interpreți reprezentativi, promotori, purtători de stindard, apostoli. În etapa premergătoare primei încorporări în act a ideii și ulterior a filonului federalist a fost reprezentat de spirite precum Grigore Gafencu și George Ciorănescu, care l-au înnobilat printr-o angajantă reflecție și statornică militanță, marcând faze și episoade ale gestației Europei unite printr-o prezență activă și multiformă care le dă dreptul să se prenumere între protagoniștii ei români.

În demersul de substanță și în prestația ultimului a prevalat acea inspirație ce a avut în Luigi Sturzo pe cel mai eficace teoretician și a făcut din democrația-creștină o relevantă componentă a panoramei politice europene și latino-americane.

Constrâns să se expatrieze, ilustrul fondator al Partidului Popular Italian a menținut contacte cu exponenții grupărilor similare, inclusiv cu partidele țărănești din Europa centrală, între care se afla la loc de frunte puternica forță creată în România de Iuliu Maniu. S-a instituit în acel scop la Paris un secretariat internațional. După eclipsa determinată de totalitarismul nazifascist, acesta avea să promoveze o intensă activizare în rândul Noilor Echipe Internaționale, cărora li s-a afiliat cu fervoare și George Ciorănescu.   

Creștin prin universalitatea crezului și rigoarea unei conduite care au modelat din el pe paladinul persecutaților, un cavaler al ofrandei de sine pentru acel bine comun prefixat ca țel fundamental de democrație creștină, dimensiunea religioasă a ființei sale nu s-a exprimat prin observare mașinalizată de prescripții, afișare de confesionalitate nudă, ortodoxia lui însemnând reverență pentru un patrimoniu comunicare în comunitatea ecleziastică străbună, prezență în act în adunarea comărturisitorilor.

Singur non-catolic și non-protestant în reuniuni semnificative ale democrației postbelice, aconfesionalitatea i-a permis ca printr-un pluralism de maximă deschidere să se insereze în mișcarea federalistă respectivă, angajându-se cu excepțional simț istoric și integră responsabilitate în miezul programului de restaurare a societății civile europene grav tulburate de totalitarismele de dreapta și de stânga și contribuind printr-un aport calificant în valide valorizări în câmpul etno-politic a atributelor orientări democrat-creștine, de nepropus model în poligeneza unei lumi traumatizate ca acea românească: adresarea la valorile creștine semnificând aici înainte de toate adeziune etnoconfesionale la o etică politică și socială, căutare precumpănitoare de fervori spirituale, morale și civile, laice în măsură să restituie comunității conotatele și dimensiunile identității sale.

În plină eră a unei răsturnări fără pereche în omenire, George Ciorănescu s-a aflat între fondatorii ferventei organizații federaliste democrat-creștine a Noilor Echipe Internaționale cu ținta edificării Europei unite, ca președinte al secției sale românești, Cel dintâi congres al ei s-a ținut în 1948 la Fiuggi. În același an, el a participat la Congresul Europei de la Haga, care a adoptat rezoluții determinante pentru punerea bazelor primelor structuri și organisme ale uniunii. Noile Echipe Internaționale erau una din mișcările federaliste majore. Activitatea politică diplomatică desfășurată, cu prudența și ritmurile specifice, a fost secondată, solicitată și stimulată prin intervențiile și cooperarea organizată a reprezentanțelor popoarelor inițiatoare și aderate pe parcurs. Între ele s-a remarcat în exil și cea românească, strânsă în jurul personalității dinamice a lui George Ciorănescu, desemnat să prezinte la Congresul NEI de la Hofgastein (1949) raportul despre „Protecția socială a tineretului european”, să colaboreze la definirea Cartei acestuia.

În rechizitoriul la adresa sistemelor totalitare care exploatau și mutilau entuziasmele generației vârstei celei mai pure, dimensionând enorma a guvernelor democrației, raportorul propunea remedii care să înlăture rigorile unei stări de lucruri ce compromitea viitorul națiunilor. Soluțiile pentru salvarea fizică și redarea echilibrului spiritual, a încrederii și speranței unui tineret grav frustrat, dar conștient că instituțiile trebuie transformate și animate „pentru a servi omul și nu pentru a nu-l aservi” rămân de aceeași palpitantă actualitate ca atunci când ai revendica adânc cutremurat pentru tineri nu numai „ocrotirea societății, dar și un rol mai activ și răspunderi mai mari în cea mai spectaculoase dintre luptele pe care omenirea trebuie să le ducă împotriva tiraniei.”   

„Creștinii în spatele cortinei de fier”, un amplu studiu realizat în 1952 a constituit substanța altui remarcabil raport prezentat la Freibourg la cel de-al șaselea Congres Internațional al NEI. Înfățișând cu o riguroasă documentare aspecte ale degradării caracterului umanist, liberal-democratic de matrice occidentală a educației, ale pervertirii culturii prin obsesia împotriva credinței și a ordinii morale, cu exemplificări ale rezistenței împotriva comunismului a cărei istorie rămâne încă de scris, Ciorănescu chema lumea liberă să utilizeze larg informațiile și datele privind oprimarea și formele de înjosire practicate în Europa aservită, îndemnându-i pe intelectuali să-și revizuiască eventualele atitudini de neutralism nepăsător, reprobabil, să respingă înrolarea facilă în direcții de natură să-i facă să abdice de la magisterul lor nobil, să nu cauționeze prin prestigiul lor pe sterilizatorii de conștiințe devenind astfel copărtași la un asasinat moral.  

Preocupat în special de exterminarea masivă, premeditată a țărănimii, el reclama urgenta intervenție umanitară a forurilor guvernamentale democratice pentru „eliberarea sclavilor albi ai zilelor noastre” și avertiza cu severitate persoanele cu funcții administrative de decizie sau execuție că vor răspunde într-o zi pentru crimele dispuse ori săvârșite. Occidentul era declarat dator să refuze recunoașterea ca definitivă a aservirii sovietice în jumătatea de est a Europei, eliberarea ei urmând să devină o idee forță, formulată și reformulată până la împlinire. Păstrând speranța că ea nu putea întârzia să se producă, George Ciorănescu considera necesar ca, în acord și cu sprijinul partidelor democrației creștine occidentale, să se redacteze tempestiv planuri de reconvertire și reconstrucție a țărilor ocupate, să se formeze experți și militanți sindicali instruiți în problemele moderne ale muncii, care să se poată opune cu succes cadrelor comuniste, să se aplice un vast program de redresare morală și economică în cadrul Europei unite de mâine, inspirat de umanismul creștin, un ansamblu de propuneri de și de măsuri fundamentale pe baza Dreptului nepieritor, primite în totalitate ca rezoluții ale Congresului.    

Participant la o multitudine de reuniuni de studii, mese rotunde și conferințe internaționale democrat-creștine și federaliste, el primea în 1954 recunoașterea de a fi ales președinte al secției de politică culturală pentru unitatea Europei a Noilor Echipe Internaționale și ca deputat al tineretului în primul parlament european. În 1955, ca membru al biroului executiv al „Consiliului tineretului liber din Europa centrală și de răsărit”, reconstituia la Paris succesiunea de avataruri infinite ale ființei umane în comunism, de la stadiul primei copilării până la adolescență și maturitate, identificând în aiuritoarea mistificare permanentă, în disimularea adevărului menite să răpească subiecților posibilitatea instituirii de comparații, în pervertirea intelectului, atrofierea simțului moral și omogenizarea conștiințelor, elemente ale celui mai criminal atentat la care ea fusese supusă vreodată în istorie.   

În bătălia pentru salvarea tineretului privită ca bătălie pentru salvarea viitorului ca și în altele ale democrației creștine, el a fost întâlnit ca participant de seamă și protagonist la reuniuni importante desfășurate la Tutzing (1955), Strasbourg (1958), unde a rostit la adunarea națiunilor captive o comunicare despre colonialismul sovietic, Lucerna și Paris (1961), tratând prevalent teme privind problemele și progresele unității europene.

În 1977, la Conferința pentru Europa reunită la Versailles în perspectiva primelor alegeri prin sufragiu universal pentru parlamentul european, a făcut, între altele, propunerea ca refugiaților din partea ei aservită să li se acorde cu prioritate pașapoarte europene și drept de vot. Construirea unității europene considerată ca deschizătoare de eră nouă, avea să se regăsească constant în centrul problematicii mișcării federaliste, în manifestările actele și inițiativele căreia, în final, ca secretar național, George Ciorănescu va fi prezent până la moarte. Devenit un for european ce nu se mai limita la un rol consultativ, parlamentul trebuia, în viziunea sa, să-și demonstreze virtuțile construind cu curaj o Europă stabilă și pacifică. evitând birocratismul și supercentralizarea, eliberând-o din stagnare și rutină, respingând tratarea tehnicistă a așteptărilor cetățenilor și imaginând soluții moderne, îndrăznețe, pe măsura timpului trăit. Elementul fundamental, definitoriu, al politicii externe a Europei unite nu putea deveni pentru el altul decât doctrina drepturilor omului, de codificat într-un tratat internațional cu forță obligatorie.

Percepția europeist-federalistă a lui George Ciorănescu imaginativă de soluții de eficace modernitate anticipatoare, restauratoare ale dreptului violat, inclusiv pentru neamul din care provenea, i-a permis să întrevadă din anii redactării primelor eseuri și studii reunite în 1985 în sinteza Basarabia. Disputed Land betwen East and West perspectiva întoarcerii pământurilor strămoșești înstrăinate la răsărit, într-o Europă unificată, recuprinse în ansamblul unei Românii ajunse în sfârșit la unitate politică după recrearea spațiului organic al unei unice culturi.   

În secolul ce-i apărea istoricului lucid și avizat ca acela al demontării marilor imperii și al triumfului universal al ordinii democratice disoluția așteptată a celui sovietic care crea și premisele rezolvării problemei Basarabiei, l-a făcut să prevadă că ea „poate deveni parte integrantă a continentului european în momentul în care evoluția internă a Uniunii Sovietice și situația internațională vor favoriza înfăptuirea treptată a autodeterminării independenței și în cele din urmă a unirii ei cu o Românie aparținând Federației Democratice Europene.

În prezentul etern al istoriei noastre morale, ținuta europeanului George Ciorănescu emerge între acele distinse de o rară, pură exemplaritate, demonstrată și în anii uriașei rătăciri în care, într-o jumătate de lume, ființa umană era degradată, stingându-se programatic în  cel mai abject dintre abatoarele subistoriei. Ieșit din țara în care ideea unității europene a avut un statornic, impresionant curs, George Ciorănescu a fost un nobil purtător de stindard. În procesul de recuperare și redefinire a identității sale, România e datoare să onoreze în el un precursor al resurecției ei și a Europei.