Idealul de viață al pictorului P. Gaugain (DECULESCU 1969)

<
(...)
Să luăm, de exemplu, cazul unui  bărbat de 40 de ani, căsătorit, cu copii, ajuns la o situație socială bună, care se bucură de întreaga stimă a celor din jur. Deodată, își părăsește familia, situația, sfidează conveniențele sociale și se apucă cu frenezie de pictură. Flămînd, hărțuit. de datorii, părăsit de prieteni, uită de toate în izbucnirea năvalnică a acestei necesități imperioase, căreia i-a sacrificat totul. Devine robul dorinței de a pe pînză idealul lui de viață, de a imortaliza viziunea lui despre lume, în linii pure, simple și naive, ca și sufletul lui de copil. O poveste?... Desigur, dar o poveste adevărată, povestea marelui meșter al penelului, care, timp de 4 decenii, nu a știut că va rămîne în amintirea posterității: povestea pictorului Paul Gaugain!
(..)
>

Sursa
Adriana Deculescu, Viața și dragostea, ed. Medicală, București, 1969, pp. 85-86.

Notã
* Paul Gaugain (1848 Paris - 1903 Polinezia franceză) = Pictor impresionst. (wikipedia.ro)

Ruptura violentă de tradiție în pictura franceză de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)

<
(...) A fost așadar firesc să accepte invitația unchiului Adrian de a-l însoți la Expoziția de pictură franceză, din 1932. În ziua de 22 ianuarie, după un dejun frugal luat în Piccadilly, intrară pe ușa turnantă a expoziției și se opriră în fața Primitivilor (1). o sumedenie de vizitatori se luau la întrecere în încercarea de a evita aglomerarea, așa încît înaintarea era foarte înceată, și trecu o oră pînă să ajungă la tablourile lui Watteau (2).
- Gilles (3), constată Adrian, lăsîndu-și greutatea pe un picior, Dinny, am impresia că-i lucrul cel mai bun din tot ce am văzut pînă acum. E ciudat, cînd un pictor de gen din școala decorativă pune mîna pe un subiect sau pe un tip care-l pasionează, realizează o operă răscolitoare. Uită-te la fața pierrot-ului, ce expresie îngîndurată, fatală, interiorizată! Încarnarea cabotinului public care are o viață a lui, intimă.
Dinny rămase tăcută.
- Ei, tinerico?
- Mă întreb dacă arta este într-atît de conștientă. Nu crezi că pictorul a vrut doar să redea costumul ăsta alb și că tot restul îi aparține modelului? Expresia chipului e într-adevăr minunată, dar poate că asta era expresia lui. Unii oameni o au.
Adrian îi aruncă o privire cu coada ochiului. (...) Arta nu te poate satisface. Cînd îți redă spiritul, cînd îți concentrează esența, îți apare ireală; și cînd îți oferă suprafața vulgară, curentă, contradictorie, pare lipsită de valoare. Atitudini, expresii fugare, efecte de lumină, toate cu scopul de a reda ”real”, și totuși fără să reveleze nimic. Spuse brusc:
- Cărțile mari și portretele mari sînt atît de rare, pentru că artiștii nu pun în lumină esențialul, sau dacă o fac, depășesc măsura.
- Nu văd cum se aplică la acest tablou, unchiule. Ăsta nu e un portret, e un moment dramatic într-un costum alb.
- Poate că da. (...)
- O, ia te uită! ”Doamna de Pompadur” (4) a lui Boucher (5)!
După două minute petrecute în fața expansiuni acestuia, Adrian continuă:
- Mă rog, pentru un om care preferă nudul, se pricepea destul de bine să picteze ceea ce acoperă trupul femeiesc, nu?
- Madame de Maintenon (6) și Madame de Pompadour... Întotdeauna le încurc.
- Maintenon a fost o femeie cu pretenții de savantlîc și l-a slujit pe Ludovic al XIV lea.
- Ah, da! Unchiule, hai să mergem direct la Manet (7)!
- (...) Nu-i așa că-s bune Manet-urile astea?
Parcurseră încet sala și ajunseră la ultimul tablou.
- Cînd te gîndești că în 1910 Gaugain (8) mi se păruse a fi o culme excentricității, șopti Adrian; o dovadă de cum evoluează părerile. M-am dus la expoziția aceea a postimpresioniștilor (9) de la British Museum (10), unde cercetasem pictura chineză. Cezanne (11), Matisse (12), Gaugain, Van Gogh (13), ultimul strigăt pe atunci, și învechit azi. Fără îndoială, Gaugain este un colorist. Dar mie dați-mi pictura chineză, Dinny, mi-e teamă că eu sunt structurat ”de școala veche”.
- Îmi pot da seama că tablourile astea sînt foarte bune, cea mai mare parte din ele; dar n-aș putea trăi cu ele în casă.
- Francezii au metodele lor; nici o altă țară nu-ți poate demonstra tranzițiile artei. De la primitivi la Clouet (14), de la Clouet la Poussin (15) și la Claude (16), de la aceștia la Watteau și școala sa, apoi la Boucher și Greuze (17) mai departe de Ingres (18) și Delacroix (19), pînă la Școala de la Barbizon (20), apoi la impresioniști (21) și postimpresioniști; și mereu s-a ivit cîte un Chardin (22), un Lepicie (23), un Fragonard (24), Manet, Degas (25), Monet (26), Cezanne care s-o ia pe de lături sau s-o ia înainte.
- Dar a existat vreodată o rupere de tradiție mai violentă decît cea din zilele noastre?
- Niciodată înainte n-a existat o rupere atît de violentă în concepția oamenilor asupra vieții, și nici o confuzie atît de totală în mintea artiștilor asupra finalității lor.
- Și care e finalitatea lor, unchiule?
- Fie să creeze plăcerea estetică, fie să reveleze adevărul, sau poate amîndouă.
- Eu nu mă pot închipui plăcîndu-mi ce le place lor, cît despre adevăr, ce este adevărul?
Adrian ridică în sus degetele mari.
- Dinny, sînt mort de oboseală. Hai să plecăm!
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell (27), trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 212-214.

NOTE M. T.
(1) Pictorii primitivi francezi sunt pictorii secolului XIV. (http://www.library.istoria-artei.ro/library/cgi-bin/ViewTitluLite.cgi?l=ro&TID=9149)
(2) Jean Antoine Watteau (1684-1721) = Pictor francez ale cărui teme au fost curtea regală și teatrul. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10183/7/)
(3) Pierrot este tablou pictat de Watteau în 1718-1719, cunoscut inițial sub titlul Gilles. (http://www.louvre.fr/en/oeuvre-notices/pierrot-formerly-known-gilles)
(4) Marchiza de Pompadour (1721-1764) a fost amanta lui Ludovic XV și protectoarea lui Boucher. Tabloul a fost pictat în 1756. (http://www.bc.edu/bc_org/avp/cas/his/CoreArt/art/anc_bou_pomp.html)
(5) Francois Boucher (1701-1770) = Pictor francez, reprezentant al stilului Roccoco. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/11706/7/)
(6) Marchiza de Maintenon (1635-1719) a fost soția nerecunoscută oficial a lui Ludovic XIV. (http://www.iep.utm.edu/mainteno/)
(7) Edouard Manet (1832-1883) a fost un pictor francez, precursor al curentului impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10783/7/)
(8) Paul Gaugain (1848-1903) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9443/7/)

(9) Postimpresionismul a fost un curent din pictura vest-europeană din a doua jumătate a secolului XX. Reprezentanți: Cezanne, Seurat, Gauguin, de Toulouse-Lautrec. (http://www.crispedia.ro/Postimpresionism)

(10) British Museum a fost fondat în 1753, fiind primul muzeu public din lume. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/292/7/)

(11) Paul Cezanne (1839-1906) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/paul-cezanne-i-activitatea)

(12) Henri Matisse (1869-1954) a fost un pictor francez fauvist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5134/7/)

(13) Vincent van Gogh (1853-1890) a fost un pictor olandez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8511/7/)

(14) Jean Clouet cel Tânăr (1475/1485 - 1540/1541 Paris) a fost un pictor portretist. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/jean_clouet.html)

Francois Clouet (1515 Tours? - 1572 Paris) a fost fiul lui Jean Clouet cel Tânăr. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/francois_clouet.html)

(15) Nicolas Poussin (1594-1665 Roma) a fost un pictor francez reprezentant al curentului clasicist baroc. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9308/7/)

(16) Claude Gellee (Lorrain) (1600-1682) a fost un pictor francez reprezentant al curentului baroc. (http://www.artble.com/artists/claude_lorrain)

(17) Jean Greuze (1725-1805) a fost un pictor francez portretist. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)

(18) Jean Ingres (1780-1867) a fost un pictor francez neoclasic. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)

(19) Eugene Delacroix (1798-1863) a  fost un pictor francez reprezentant al romantismului. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xvi-eugene-delacroix-si-pictura-cu-mesaj-politic-de-calin-hentea-10935938)

(20) Barbizon este o localitate de lîngă Paris, în apropierea pădurii de la Fontainebleau. Aceasta a devenit loc de întîlnire, la mijlocul secolului XIX, pentru un grup de pictori francezi peisagiști precum Corot, Rousseau, Millet și Daubigny. (http://www.artcyclopedia.com/history/barbizon-school.html)

(21) Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. (http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/02/impresionismul.html)

(22) Jean Chardin (1699-1779) a fost un pictor francez reprezentant al portretismului și naturii moarte. (http://agora.qc.ca/dossiers/Jean-Baptiste-Simeon_Chardin)

(23) Nicolas Lepicie (1735-1784) a fost un pictor francez și profesor la Academia Regală de Pictură și Sculptură din Paris. (http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/c/chardin/index.html)

(24) Jean Fragonard (1732-1806) a fost un pictor francez reprezentant al curentilui Rococo. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8559/7/)

(25) Edgar Degas (1834-1917) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9203/7/)

(26) Claude Monet (1840-1926) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8803/7/)

(27) ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

I. L. Caragiale și lustragiul Osman din Constanța (TOMIS 2003)

 Titus Rusu, „Tomis”, Constanța, mai 2003

(...)
La Canara, Horia Roman a auzit, în 1928, pentru prima dată, istoria cu I. L. Caragiale și lustragiul Osman. Acasă, tatăl săpu i-a repetta-o cu „lux d eamănunte”. O reproducem mai jos, după Cenușa visurilor noastre: 
„Suntem în anul 1902. Caragiale, descins de câteva minute la Constanța, se duse la lustragiu, să-și facă ghetele.
Lustragiii, la Constanța, erau toți tătari și - deși născuți pe pământ românesc - vorbeau limba noastră fără nici un fel de gramatică, ba și cu un teribil accent. Purtau șalvari și fes. Reprezentau o notă pitorească prin violentele contraste de culori ale îmbrăcăminții și păreau un fel de pictură tahitiană de Gaugain, rătăcită, cine știe cum, pe ulițele bătrânului Tomis.
Pe ulițele bătrânului Tomis, ajuns prin secole Kustenge și abia mai târziu Constanța. Între Caragiale și lustragiu începu acest dialog:
- Marea Neagră e mare, Osmane?
-E mare, bre! răspunse Osman.
- Dar Dunărea o cunoști, Osmane?
-O cunoști, bre, văzut Cernavodă, îngăimă Osman.
Bătrânul Osman, om cu păr alb și neczuri, nu prea avea mare chef de vorbă și se zorea să termine lustruitul ghetelor. Dar Caragiale nu-i dădea răgaz: 
- Dar Dunărea e mare?
- E mare! răspunse Osman.
- Păi dacă Dunărea e mare, Marea cum e?
- E mare, bre, răspunse Osman.
Iar Caragiale:
- Nu mai înțeleg nimc, Osmane, cine mare? Marea sau Dunărea?
- Dunărea e mare, bre, și marea e mare.
Întrebările insistente ale lui Caragiale și răspunsurile din ce în ce mai încurcate ale bătrânului tătar mai durară câteva minute, întrr-un zig-zag de replici demne de logica lui Eugen Ionescu, după care, nemaiînțelegând nimic, încălzit și plin de nervi, bătrânul se ridică în picioare plin de nervi, lăsându-l pe Caragiale cu o ghetă lustruită și una nu. Își luă mica lui prăvălie ambulantă, cu perii și creme, și porni bombănind. Din celălalt colț al străzii se răsti la Caragiale:
-Marea - mare, bre... Dunărea mare, bre... Tu pezevenghi mare...”
Istoria a dispărut demult din folclorul constănțean. Prin 1960 unii intelectuali în vârstă o mai povesteau.
Avocatul Aram Agop ne-a relatat că, în 1935, când a dat examen la drept comercial, profesorul Fințescu l-a rugat să transmită salutări unui lustragiu tătar din Constanța, cu care, vara, discuta literatură. În timp ce lustragiul îi văxuia pantofii...
(...)

„Pictura franceză între anii 1900-1925” (ȘERB)

 I. Șerb, Expoziții. Pictura franceză între anii 1900-1925, „Litoral”, Constanța, 

Această expoziție, deschisă la Eforie Sud, tinde să sublinieze faptul că arta secolului XX a înregistrat un mare număr de mișcări revoluționare, de curente care au transformat modul de exprimare în pictură.

Noul mod de figurare a perspectivei, arta Evului Mediu european, orientală, africană, a Oceaniei sau Americii precolumbiene, au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură la fecundarea și crearea noilor mijloace de expresie plastică, mai adoptate, mai proprii modului de gândire și creație a omului modern de la începutul acestui veac.

Bineînțeles că această mișcare calitativă a fost pregătită încă de la sfârșitul secolului XIX, de aceea expoziția de reproduceri tinde să facă cunoscute liniile mari de dezvoltare a picturii franceze din perioada 1900-1925. Se poate astfel urmări importanța momentului istoric, a tradiției, a mijloacelor artistice folosite, a concepțiilor vizuale ale unei epoci, care sunt tot atâtea elemente ce au condiționat nașterea unei opere de artă.

Sunt grupați, deopotrivă, reprezentanți ai impresionismului ca Monet sau Renoir, al postimpresionismului ca Cezanne, Gaugain, van Gogh sau Geurat, ai expresionismului ca E. Munch sau J. Eusor, reprezentanți ai artei noi ca Bornardd sau Vuillard, ai fauvismului ca Matisse, Derain și Vlaming, ai cubismului ca Braque și Picasso, ca și ai artei nefigurative ca Mondrian, Kardinschi, Malevici.