A patra generație de calculatoare 1973-1990 (MILOȘESCU 2000)

<
A patra generație de calculatoare se mai numește și generația utilizatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să-i aibă ca utilizatori pe nespecialști în informatică. Cerințele utilizatorilor vor determina dezvoltarea hardware și software a calculatorului. Este perioada în care calculatorul devine, din mjloc de producție, unealtă de lucru. Apar și se răspândesc foarte mult calculatoarele personale (Personal Computer - PC). Această perioadă a început în anul 1973 și s-a încheiat în anul 1990.
Calculatoarele acestei generații sunt construite folosind integrarea generalizată (circuite cu integrare pe scară medie - MSI, pe scară largă - LSI, pe scară foarte largă - VLSI), memoria internă este construită cu circuite integrate, iar memoriile externe folosesc în continuare. suportul magnetic, în special discul magnetic, a cărui capacitate crește foarte mult. Are loc o ultraminiaturizare a circuitelor integrate (un circuit poate să conțină circuite electronice cu un milion de tranzistori), având următoarele efecte:
- viteza de calcul a crescut la 30 MIPD
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 70 de nanosecunde
- capacitatea memoriei interne a crescut la 16 Mb
- volumul și greutatea echipamentului au scăzut atât de mult încât calculatorul poate fi montat pe birou (desktop) sau poate fi luat în călătorie ca o servietà (laptop)
- prețul a scăzut foarte mult, astfel încât poate fi cumpărat și de persoane particulare; el devine calculator personal (Personal Computer), căpătând și o întrebuințare domestică (Home Computer).
Se construiesc microprocesoare din ce în ce mai performante. Predomină familia Intel 80x86 folosită pe calculatoarele IBM PC. Activitatea procesorului este îmbunătățită prin coprocesoare matematice și memoria cache. Din punct de vedere hardware există două generații de microcalculatoare:
- microcalculatoare pe 8 biți care permit numai lucrul monopost,
- microcalculatoare pe 16 biți și 32 biți care permit lucrul multipost, adică mai mulți utilizatori pot lucra de la mai multe console (consola este ansamblul tastatură + ecran) cu același microcalculator, partajându-i resursele (procesor, memorie internă, memorie externă, imprimantă și programe).
Sistemele de operare sunt din ce mai evoluate. Firmele care s-au specializat în sisteme de operare au fost Digital Research și Microsoft. Prima generație de microcalculatoare a fost de sistemul de operare CP/M (Digital Research), iar a doua generație de microcalculatoare a fost dominată de sistemul de operare MS-DOS (Microsoft) și începe să fie dominată de sistemul Windows 98 (Microsoft).
Apar pachete de programe de largă utilizare pentru: procesare de texte, gestiuni de date, prelucrare de imagini, proiectare asistată de calculator etc. În comunicarea cu calculatorul limbajul de comandă începe să fie înlocuit cu medii de lucru. Utilizatorul învață mai ușor să folosească un calculator, interfața de comunicare este tot mai "prietenoasă".
Se dezvoltă rețelele de calculatoare, teleprelucrarea, lucrul în regim interactiv de la terminal, bazele de date relaționale și bazele de date distribuite. Apare teleinformatica. Prin aceste metode de lucru datele pot să fie exploatate de mai mulți utilizatori aflați în puncte teritoriale diferite. Crește eficiența și productivitatea prelucrării automate.
În domeniiul programării se caută o standardizare a limbajelor de programare de nivel înalt. Se dezvoltă limbajele orientate pe obiect. Apar limbajele concurente, care asigură prelucrarea concurentă a informației. Acest tip de prelucrare asigură existența simultană a mai multor programe active (sau module de program) care solicită aceleași resurse ale calculatorului și care pot fi executate în paralel. Pornind de la PASCAL CONCURENT (1975) se dezvoltă MODULA - 2 (1979), ADA (1980) și EDISON (1980). Încep să se dezvolte limbajele neprocedurale (LISP  de origine americană și PROLOG de origine franceză) pentru sistemele expert și inteligența artificială. Atunci când se folosesc limbajele procedurale calculatorul execută un program, deci nu i se poate cere să gândească. Inteligența artificială înseamnă să i se ceară unui calculator să dezvolte raționamente.
>

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282-286.

„Commedia dell` arte la Constanța prin filieră bucureșteană” (SPÎNU 2002)

 Alina Spînu, Commedia dell` arte la Constanța prin filieră bucureșteană, „Tomis”, Constanța, 2002, mai

Teatrul Dramatic din Constanța a găzduit pe data de 15 aprilie 2002 reprezentația clasicei piese a lui Moliere Scapino, în regia lui Horațiu Mălăele. Așa cum era de așteptat, punerea în scenă a piesei într-o variantă modernă, care însă a păstrat farmecul originar al commediei dell` arte, a fost contaminată de imensa plăcere a regizorului și totodată a actorului Mălăele de a improviza. O singură sintagmă ar putea rezuma experiența teatrală care le-a fost oferită constănțenilor: teatru interactiv. Bariera dintre public și actori a fost anihilată, dându-le posibilitatea acestora din urmă să intre în text, să-i activeze sensurile latente sau chiar să ajute la „scrierea” piesei prin viu grai, să devină co-autori cu Moliere. Actualizarea textului clasic al farsei comice a dramaturgului francez a fost posibilă în mare parte datorită spontaneității și spiritului ludic extrem de dezvoltat al actorilor. În capul listei revine Mălăele (Scapino), care prin gestica și mimica sa contorsionată și expresivă, cât și prin tonalitățile schimbătoare ale vocii, a reușit performanța unui one man show, gata să se adapteze la orice situație și la orice tip de cultură. Urmează și ceilalți actori, fără de care schimbul năucitor de replici, de multe ori redundant, mimând desfășurarea repetițiilor pentru spectacol, nu ar mai fi avut loc: Valentin Teodosiu (Argonte), Mircea Constantinescu (Geronte), George Alexandru (Sylvestro). Aducerea artei mai aproape de realitățile contemporane, de evenimentele socio-politice care ne hăituiesc zi de zi a fost atent semnificată atât la nivelul costumelor actorilor, constituite din haine lejere de casă, doar cămașa cu volane ample a lui Sylvestro amintind în treacăt de epoca farsei comice, cât și la nivelul decorului, neschimbat pe tot parcursul piesei și alcătuit din niște banale panouri căptușite cu pânză gri. Aparenta neglijență a acestor detalii semnificative ale unei reprezentații teatrale a ascuns, de fapt, intenția regizorală de a-l transforma pe Moliere într-un contemporan al nostru, într-un balcanic sadea.

În ceea ce privește prezența publicului în sală nu ne putem plânge. Cei care s-au decis în ultimul moment să-și petreacă o seară de început de săptămână râzând cu poftă au avut surpriza de a nu mai găsi locuri decât pe treptele sălii de spectacol. Chiar și așa, publicul constănțean, în mare parte tânăr (nelipsind totuși fragmentul reprezentativ al snobilor orașului) s-a dovedit receptiv la invitațiile actorilor de a facilita comunicarea teatrală și a intuit punctele de rezistență ale piesei. Aș reaminti cu acest prilej o veche și adevărată veche românească: obișnuința este a doua natură. Poate că obișnuindu-ne să mergem la teatru, de preferință un teatru made in Constanța, vom reuși să fim mai deconectați, mai puțin frustrați de grijile cotidiene și, nu în ultimul rând... mai puțin teatrali.

„Commedia dell`arte la Constanța prin filieră bucureșteană” (SPÎNU)

 Alina Spînu, Commedia dell`arte la Constanța prin filieră bucureșteană, „Tomis”, Constanța, 2002, aprilie

Teatrul Dramatic din Constanța a găzduit la 25 aprilie 2002 reprezentația clasicei piese a lui Moliere Scapino, în regia lui Horațiu Mălăiele. Așa cum era de așteptat, punerea în scenă a piesei într-o variantă modernă, care însă a păstrat farmecul original al commediei dell`arte, a fost contaminată de imensa plăcere a regizorului și actorului Mălăiele de a improviza. O singură sintagmă ar putea rezuma experiența teatrală care le-a fost oferită constănțenilor: teatru interactiv. Bariera dintre public și actori a fost anihilată, dându-le posibilitatea acestora din urmă să intre text, să-i activeze sensurile latente și chiar să ajute la „scrierea” piesei prin viu grai, să devină co-autori cu Moliere. Actualizarea textului clasic al farsei comice a dramaturgului francez a fost posibilă în mare parte datorită spontaneității și spiritului ludic extrem de dezvoltat al actorilor. În capul listei revine Mălăiele (Scapino), care prin gestica și mimica sa contorsionată și expresivă, dar și prin tonalitățile schimbătoare ale vocii, a realizat performanța unui one man show, gata să se adapteze la orice situație și la orice tip de cultură. Urmează și ceilalți actori, fără de care schimbul năucitor de replici, de multe ori redundant, mimând desfășurarea repetițiilor pentru spectacol, nu ar fi avut loc: Valentin Teodosiu (Argonte), Mircea Constantinescu (Geronte), George Alexandru (Sylvestro). Aducerea artei mai aproape de realitățile contemporane, de evenimentele socio-politice care ne hăituiesc zi de zi a fost atent semnificată, atât la nivelul costumelor actorilor, constituite din haine lejere de casă, doar cămașa cu volane ample a lui Sylvestro amintind în treacăt de epoca farsei comice, cât și la nivelul decorului, neschimbat pe tot parcursul piesei și alcătuit din banale panouri căptușite cu pânză gri. Aparenta neglijență a acestor detalii semnificative ale unei reprezentații teatrale a ascuns, de fapt, intenția regizorală, de a-l transforma pe Moliere într-un contemporan al nostru, într-un balcanic sadea.

În ceea ce privește prezența publicului în sală, nu ne putem plânge. Cei care s-au decis în ultimul moment să-și petreacă o seară de început de săptămână râzând cu poftă, au avut surpriza de a nu mai găsi locuri decât pe treptele sălii de spectacol. Chiar și așa, publicul constănțean, în mare parte tânăr (nelipsind totuși fragmentul reprezentativ al snobilor orașului), s-a dovedit receptiv la invitația actorilor de a facilita comunicarea teatrală și a intuit punctele de rezistență ale piesei. Aș reaminti vechea și adevărat vorbă românească: obișnuința este a doua natură. Poate că obișnuindu-ne să mergem la teatru made in Constanta vom reuși să fim mai decontractați, mai puțin frustrați de grijile cotidiene și, nu în ultimul rând... mai puțin teatrali.