„Umanismul și condiția umană („TOMIS” 1985)

 ?, Umanismul și condiția umană, „Tomis”, Constanța

De mai bine de două decenii, Al. Tănase dezvoltă, cu precădere sub forma atractivă a eseului, problemele complexe și actuale ale raporturilor dintre cultură și umanism, condiției umane în societatea contemporană, interferențelor culturale etc. Urmînd o tradiție remarcabilă în cultura românească, inter și postbelică, reprezentată de Mihai Ralea, Tudor Vianu, G. Călinescu, At. Joja sau C. Noica, eseurile de filosofia culturii și civilizației publicate de Tănase îl înscriu între exponenții generației următoare, afirmată în anii socialismului, alături de Dumitru Ghișe, C. I. Gulian, Mircea Malița, L. Grunberg, C. Borgeanu, I. Ianoși ș a. Spirit deschis confluențelor, Tănase selectează și propune discuției aspecte importante, de vie rezonanță, aducînd, în conturarea și nuanțarea lor, argumente multiple, cu discernămînt, cu metodă, ori făcînd trimiteri varii, luminînd fațete inedite, într-un stil percutant, refuzînd ambiguitatea și permițînd înnoirile deopotrivă. Uneori abordează o problemă, un aspect, luînd ca punct de plecare un filosof, o carte a sa, prezentînd ideile interesante, subliniind eventuale sinapse, pentru a proceda apoi, sub semnul interogației, la disocieri menite să clarifice sau să adîncească „dialogul” subiacent. Alteori, abordează problema, aspectul, frontal ca un discurs ex abrupto, menționînd ceea ce este esențial, configurînd datele problemei, pentru a oferi apoi o deschidere, sugerînd posibile ramificații. Practicînd demersul ideatic, responsabil și creator, eseurile filosofice publicate de Tănase, în reviste și structurate în cărți (Cultură și umanism, Cultură și religie), au fost semnalate și comentate la apariție și în paginile revistei Tomis.

Noua sa carte, Umanismul și condiția umană în civilizația contemporană, apărută în prestigioasa colecție „Idei contemporane” a Editurii Politice, readuce în prim-plan probleme de vie actualitate, contribuind cu noi sondaje și argumente la sublinierea unor idei-forță, capabile să reliefeze necesitate unui dialog al permanenței și al înnoirii, al eforturilor conjugate. Într-un orizont al afirmării valorilor umaniste, culturale, soluționării constructive a problemelor cu care se confruntă lumea de azi, cultura românească își aduce contribuția activă la cauza progresului, înțelegerii și cooperării. Pornind de la convingerea că „mișcarea dialogică a ideilor și conștiința critică de sine a unei culturi sînt semne de maturitate și efervescență creatoare”, autorul atrage atenția asupra rolului filosofiei, responsabilităților acestei atît în comentarea trăsăturilor culturii românești, a permanențelor și aportului la universal ale spiritualității noastre, manifestate în timp, cît și în definirea noilor carate ale civilizației socialiste de azi, a problemelor pe care le incumbă, din prezent în perspectivă, afirmarea valorilor culturale, a disponibilităților creatoare înseși, în contextul creșterii participării conștiente a factorului uman, la proporții de mase. (...) Se înțelege că, în societățile împărțite în clase antagonice, bazate pe exploatarea omului de către om, nu a fost, nu e posibilă eliberarea omului din sclavia neomeniei, evoluția conceptului de libertate fiind benefică în plan teoretic și practic numai prin restructurări profunde, ceea ce Marx numea praxis-ul transformator. Citînd cunoscut afirmație kantiană „omul trebuie considerat totdeauna...  ca scop”, autorul consideră că „situarea omului în imperiul scopului -și nu doar pe plan teoretic sau juridic, ci ca statut practic obiectiv (subl. în text) - devine un criteriu esențial al valorii și eficienței sociale a principiului drepturilor omului”. Sublinind faptul că umanismul românesc, aflat mereu în concordanță cu o scară superioară de valori, clădită pe principiile muncii și cooperării pașnice, își  găsește, în noile condiții  ale societății socialiste, climatul favorabil afirmării deopotrivă ca „un umanism al scopurilor și un umanism al mijloacelor, al proiectelor și al realizării”, Tănase va urmări și în celelalte părți ale lucrării valorile etos-ului românesc, funcția constructivă, spiritul de conlucrare al culturii noastre astăzi. Ideile de excepțională însemnătate teoretică și practică ale secretarului general al partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, dinamizează discursul ideatic, revenind ca idei-forță în desfășurarea lucrării. Din multitudinea de aspecte propuse, problema formării omului nou, constructor conștient și devotat al noii societății, este corelată cu cea a afirmării multilaterale a personalității umane, accesului liber la cunoaștere și creație, înfloriri aptitudinii creatoare ale fiecăruia și ale tuturor. Este reliefată grija față de om, de stimulare a însușirilor creatoare, în concepția științifică a conducătorului partidului și statului nostru, socialismul fiind realizat „cu oamenii pentru oameni”, edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate implicînd deopotrivă valorile materiale și spirituale, într-un larg proces participativ, democratic. Autorul subliniază, în partea a doua cărții, dedicată exclusiv civilizației românești, contribuția specifică și orginalitatea culturii noastre în context universal, umanismul acțiunii politice, stilul de gîndire și practică revoluționară marcat de Congresul IX al partidului. O serie de idei revin, și sînt adîncite de-a lungul expunerii, în diferitele eseuri ale cărții, între care am menționa valorificarea etosului național, omenia românească și atributele ei, interferențele culturale, conștiința de sine și afirmarea umană etc. Autorul evidențiază necesitatea dialogului și rolul fertil al conlucrării culturale, considerînd că fiecare cultură națională poate și trebuie să-și aducă contribuția la tezaurul de valori universal, la înțelegerea și colaborarea între popoare. (...)