(…)
Cînd eram copil îmi făceam îmi făceam mii de vise despre lucrurile mărețe pe care o să le înfăptuiesc cînd mă fac mare. Ambiția mea era nețărmurită, ca întinsele hățișuri necultivate în mijlocul cărora mi-am dus totdeauna zilele. Pe măsură ce am crescut, m-am lămurit că sînt fată, că din mine o să se aleagă o femeie! Fată doar! Atît și nimic mai mult! A fost ca lovitură de măciucă pentru mine cînd m-am dumirit că numai bărbații puteau să ia viața în piept și să-și croiască singuri soarta, în vreme ce femeile sînt silite să șadă, metaforic vorbind cu mîinile legate și să îndure răbdătoare ca valurile vieții să le azvîrle încoace și încolo, izbindu-le și zdrobindu-le fără mile. Familiaritatea cu acest jug m-a făcut să mă obișnuiesc cu el. M-am vindecat de dezamăgirea de a mă fi născut fată și m-am împăcat cu soarta mea, în această privință. De fapt, găseam că e foarte plăcut să fii fată, până în clipa cînd în mintea mea s-a făcut lumină și mi s-a impus un adevăr hîd. Acest adevăr mi-a otrăvit întreaga existență. Mă face să petrec zile și nopți de agonie. E o durere vie care nu se va vindeca niciodată, un spectru cumplit pe care nimic nu-l poate alunga. Reputația că aș fi deșteaptă mi s-a creat în legătură cu acest stigmat infernal. Din ce în ce mai rău! Fetelor, fetelor! Cele dintre voi care au inimă și aspiră prin urmare la fericire, la viitoare cămine și al un soț, să nu vă creați niciodată renumele că sînteți deștepte. Asta vă va scoate din cursa matrimonială cu tot atîta eficacitate cum ar face zvonul că ați avea lepră. Dacă vi se pare, așadar, că sînteți năpăstuite cu ceva mai multă inteligență decît se obișnuiește și mai ales dacă priviți realist lucrurile, ascundeți-vă puterea de gîndire, ferecați-vă strîns mintea, străduiți-vă să păreți neintelectuale – e singura voastră șansă! Atunci cînd o femeie e frumoasă, i se scuză toate defectele. Poate fi imorală, anostă, frivolă, limbută, fără suflet și chiar și isteață; atît timp cît e plăcută la înfățișare, bărbații se vor îmbulzi în jurul ei și cum pe lumea asta bărbații sînt vei care fac legea, ei sînt puterea în fața căreia să te pleci. Unei femei neatractive nu i se va ierta nimic. Soarta ei este o asemenea soartă, că părinții copiilor urîți de sex feminin ar trebui obligați să-i sacrifice de la naștere.
Cînd eram copil îmi făceam îmi făceam mii de vise despre lucrurile mărețe pe care o să le înfăptuiesc cînd mă fac mare. Ambiția mea era nețărmurită, ca întinsele hățișuri necultivate în mijlocul cărora mi-am dus totdeauna zilele. Pe măsură ce am crescut, m-am lămurit că sînt fată, că din mine o să se aleagă o femeie! Fată doar! Atît și nimic mai mult! A fost ca lovitură de măciucă pentru mine cînd m-am dumirit că numai bărbații puteau să ia viața în piept și să-și croiască singuri soarta, în vreme ce femeile sînt silite să șadă, metaforic vorbind cu mîinile legate și să îndure răbdătoare ca valurile vieții să le azvîrle încoace și încolo, izbindu-le și zdrobindu-le fără mile. Familiaritatea cu acest jug m-a făcut să mă obișnuiesc cu el. M-am vindecat de dezamăgirea de a mă fi născut fată și m-am împăcat cu soarta mea, în această privință. De fapt, găseam că e foarte plăcut să fii fată, până în clipa cînd în mintea mea s-a făcut lumină și mi s-a impus un adevăr hîd. Acest adevăr mi-a otrăvit întreaga existență. Mă face să petrec zile și nopți de agonie. E o durere vie care nu se va vindeca niciodată, un spectru cumplit pe care nimic nu-l poate alunga. Reputația că aș fi deșteaptă mi s-a creat în legătură cu acest stigmat infernal. Din ce în ce mai rău! Fetelor, fetelor! Cele dintre voi care au inimă și aspiră prin urmare la fericire, la viitoare cămine și al un soț, să nu vă creați niciodată renumele că sînteți deștepte. Asta vă va scoate din cursa matrimonială cu tot atîta eficacitate cum ar face zvonul că ați avea lepră. Dacă vi se pare, așadar, că sînteți năpăstuite cu ceva mai multă inteligență decît se obișnuiește și mai ales dacă priviți realist lucrurile, ascundeți-vă puterea de gîndire, ferecați-vă strîns mintea, străduiți-vă să păreți neintelectuale – e singura voastră șansă! Atunci cînd o femeie e frumoasă, i se scuză toate defectele. Poate fi imorală, anostă, frivolă, limbută, fără suflet și chiar și isteață; atît timp cît e plăcută la înfățișare, bărbații se vor îmbulzi în jurul ei și cum pe lumea asta bărbații sînt vei care fac legea, ei sînt puterea în fața căreia să te pleci. Unei femei neatractive nu i se va ierta nimic. Soarta ei este o asemenea soartă, că părinții copiilor urîți de sex feminin ar trebui obligați să-i sacrifice de la naștere.
A doua descoperire neplăcută pe care am făcut-o cu privire la mine însămi a fost că sînt jalnic de neadaptată la mediu. Le-am studiat pe fetele de vîrsta mea din jur și m-am comparat cu ele. Fusesem crescute alături. Avuseseră parte de aceleași avantaje ca și mine; unele, ce-i drept, avuseseră avantaje mai mari. Ne mișcam toate în aceeași lume mică și neinteresantă, dar ele nu figurau pur și simplu în această lume, ci făceau parte din ea; eu una, nu. Lor, ocupațiile zilnice și micile distracții le asigurau suficient combustibil pentru opaițul existenții; al meu pretindea mai mult decît îmi putea oferi Possum Gully. Ele ignorau cu desăvîrșire lumea din afara mediului lor. Patti, Melba, Irving, Terry, Kipling, Caine, Corelli, pînă și numele de Gladstone erau pentru ele simple nume. Dacă erau insule sau cai de curse nu știau și nici nu le păsa.Cu mine lucrurile stăteau altfel. De unde îmi obțineam informațiile, cînd nu era ceva înnăscut, n-am idee. Noi nu cumpăram regulat nici un ziar, în afară de ziarul local, îmi ieșeau în cale puține cărți, n-aveam plăcerea să conversez cu o persoană cultă, din păturile suspuse, mai des decît o dată pe am, și totuși auzisem de toate celebritățile din domeniul literaturii, artei, muzicii și teatrului; lumea acestora era și lumea mea, și cu imaginația printre ei. Părinții mei mă descurajau de la astfel de prostii. Fuseseră și ei pasionați de literatură și de artele frumoase, însă acum nemaiavînd ce face cu așa face, își pierduseră pentru ele.
(...)
>
(...)
>
SURSA
Miles Franklin, Strălucita mea carieră*, trad. Corina Popescu, ed. Univers, București, 1991, pp. 61-63.
NOTE M. T.
* Colțul Colecționarului - 23 iulie 2010 (http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/stralucita-mea-cariera-de-miles-franklin/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu