<
(...)
Prietenia fratelui meu Mihail Sadoveanu cu Artur Gorovei* s-a înfiripat la Fălticeni, în perioada dintre anii 1901 și 1903. În ciuda deosebirilor de vîrstă (Artur Gorovei era cu 16 ani mai mare), prietenia aceasta, chiar de la primele contacte, s-a afirmat printr-o atitudine de prețuire reciprocă. (...)
Primele începuturi de activitate obștească la șezătorile culturale inițiate de Cercul cultural artistic, întemeiat de Artur Gorovei împreună cu cîțiva intelectuali progresiști din oraș; apoi întîlnirile dese în ceasuri lungi, în care aveau loc discuții variate avînd ca obiect problemele culturale, sociale și politice la ordinea zilei, au vădit în scurt timp aceeași identitate de păreri și sentimente.
(...) Așa se explică faptul că un mai în vîrstă, el însuși un intelectual distins și un literat de seamă, a socotit ca un lucru normal să-și împărtășească unuia mai tînăr dezamăgirile ce le avusese cu semenii săi din aceeași categorie socială și bucuriile în legătură cu oamenii de la țară și folclorul, pe care-l aduna și tipărea în revista "Șezătoarea"**. (...) Greutăți de aceeași natură întîmpina și Gorovei. Totuși, nu stătea la îndoială să facă sacrificii și să rupă din venitul modest de avocat o sumă pentru tipărirea revistei "Șezătoarea".(...)
Așadar, înarmat cu acest plan, în una din zilele de la începutul primăverii lui 1911, sui pînă la livadă, mai grăbit de cum avea obiceiul. (...)
- Cucoane Artur, azi te văd foarte preocupat și am impresia că dorești să-mi comunici ceva important.
(...)
- (...) Știi că am fost de carieră magistrat. Eram apreciat pentru pregătirea mea juridică și aveam perspectiva de a fi înaintat în grad. Funcția de magistrat îmi asigura traiul zilnic al familiei, iar pasiunea pentru folclor mi-o puteam satisfac în condiții mai ușoare decît în prezent. Cît privește mica răzeșie - dota soției mele -, îmi producea, ca și acum, multă bătaie de cap și puțin folos, ca un pămînt sărac așezat la margine de hotar cu Bucovina. Totuși, am plecat din magistratură. M-a hotărît să fac acest pas mediul nesănătos în care activam. Din experiența anilor serviți în magistratură, am putut constata la unii colegi slăbiciune față de stăruințele interesate ale politicienilor; la alții ușurință vinovată în judecata lor sau o interpretare greșită a textelor de legi ce le aplicau. Toate aceste lucruri văzute sau aflate de mine m-au zdruncinat credința într-o adevărată dreptate pe care justiția trebuie s-o împartă celor ce umblau însetați după ea, justiție în care oficiam și eu, strecurîndu-mi în suflet dorința de a mă elibera din acest cerc vicios.
M-am eliberat deci și am îmbrățișat cariera de avocat. Cu pregătirea mea juridică aveam credința că mă voi afirma altfel în societate: să fiu un interpret al adevărului și dreptății, așa cum simțeam că este construcția mea sufletească. Dar nu după mult tmp am avut o amară deziluzie și în această direcție. Am constata că o parte din clienți cere de la avocați să se preteze la șurubării și intervenții neoneste în multiplele feluri de procese pentru a reuși să-și răpună adversarii; că intervențiile politicienilor cu trecere pot schimba cursul normal al multor procese. Așa că a trebuit să mă resemnez și să mă mulțumesc cu acei clienți care sînt de bună-credință și apelînd la mine mă considerau ca atare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu