Biografie cronologică a scriitorului M. Sadoveanu (1880-1961) (BĂLAN 1983)

<
1880
- La 5 noiembrie se naște,  la Pașcani, Mihail Ursaki, primul copil al avocatului Alexandru Sadoveanu, fiu de țăran din ținuturile Gorjului, cătorit cu Profira Ursaki, fiică de răzeși din satul Verșeni* din Moldova.
1880-1892
Sadoveanu își petrece copilăria la Pașcani și vara, la bunici, la Verșeni. La școala primară are învățător pe domnul Busuioc, prototipul Domnului Trandafir din schița cu același titlu**.
1891
Copilul Mihai Ursaki capătă numele Sadoveanu.
1892-1897
Sadoveanu urmează cursurile gimnaziului "Alecu Donici" din Fălticeni.
1895
Moare Profira Sadoveanu - mama scriitorului. Durerea încercată - va mărturisi în lucrarea sa de mai târziu, Anii de ucenicie***: "Cînd a murit mama aveam șaisprezece ani, elev al gimnaziului din Fălticeni. A fost o lovitură așa de brutală, încât am simțit-o îndelung după aceea. Ea iubea în mine pe primogenitura ei și avea și bucuria asemănării mele cu ea."
1897
- Cu pseudonimul Mihai din Pașcani, Sadoveanu publică versuri și schița Domnișoara M... din Fălticeni.
1897-1900
- Urmează cursurile Liceului Național din Iași, unde leagă mare prietenie cu N. N. Beldiceanu, Neculai Dunăreanu și alții.
1899-1900
- Cu pseudonimul M. Cobuz, Sadoveanu publică versuri și proză în revista "Pagini literare".
1900
- Sadoveanu pleacă la București și se înscrie la Facultatea de drept, rătăcește, însă, prin boema literară a capitalei.
1901
- Sadoveanu se stabilește la Fălticeni și se căsătorește cu Ecaterina Bâlu.
- Sadoveanu colaborează la "Revista Modernă" cu poezii, recenzii, traduceri, semnând: M. Sadoveanu - Cobuz, S. Prisăcaru, C. Săteanu, Ilie Pușcașu.
1902
- În iunie este încorporat.
-Colaborează la revista "Pagini literare".
1903
- Colaborează la revista "Sămănătorul". În toamnă va lucra chiar în redacție și va începe colaborarea cu revista "Luceafărul" din Sibiu.
1904
- Sadoveanu debutează editorial cu 4 volume: Povestiri, romanul Șoimii, Dureri înăbușite și Crîșma lui Moș Precu (nuvele), fiind remarcat de Nicolae Iorga, E. Lovinescu, Sextil Pușcariu.
1905
- Sadoveanu se întâlnește cu T. Maiorescu, care făcuse un raport elogios volumului de Povestiri pentru a fi premiate de Academie.
- Sadoveanu publică volumele: Floare ofilită (roman al tîrgului de provincie), Mormîntul unui copil și Amintirile căprarului Gheorghiță. Colaborează la "Convorbiri literare".
- În martie ia ființă la Iași revista "Vatra românească", la care Sadoveanu va deveni un colaborator statornic.
1907
- Au loc marile răscoale țărănești. După înăbușirea lor în sînge, Sadoveanu va fi numit se Spiru Haret inspector al cercurilor culturale sătești și al bibliotecilor populare.
- Împreună cu folcloristul Artur Gorovei scoate, la Fălticeni, o gazetă: "Răvașul poporului. Publică volumul La noi în Viișoara.
1908
- Apar Oameni și locuri, O istorie de demult, Duduia Margareta.
- Se constituie Societatea Scriitorilor Români și Sadoveanu e ales vicepreședinte.
1909
- Scoate revista "Cumpăna" împreună cu Șt. O. Iosif, Ilarie Chendi, D. Anghel.
- Apare Cîntecul amintirii.
1910
- Sadoveanu este numit director al Teatrului Național din Iași, unde va rămîne pînă în 1919.
- Apar Povestiri de seară, Genoveva de Brabant.
1911
Apare Apa morților și în "Viața românească" piesa De ziua mamei.
1912
- Apar Un instigator, Bordeenii.
- În "Viața românească" începe să publice în foileton romanul istoric Neamul Șoimăreștilor.
1913
- Sadoveanu, sublocotenent în rezervă, este încorporat și participă la războiul româno-bulgar****; din experiența războiului se vor ivi volumele Priveliști dobrogene (1914) și 44 de zile în Bulgaria (1916).
1917
- Sadoveanu e director al ziarului de front "România", ce apărea la Iași. Adevăratul conducător al ziarului e O. Goga. Aici publică aproape toți scriitorii activi ai țării.
1918
- Sadoveanu se stabilește la Iași, în casa care a fost a lui M. Kogălniceanu.
1919
- Împreună cu G. Topârceanu, scoate la Iași, revista "Însemnări literare", care va pregăti reapariția "Vieții românești".
1921
- Începe să colaboreze la "Adevărul literar și artistic".
- Apare Cocostîrcul albastru.
1923
- Sadoveanu e ales membru al Academiei Române. Cu acest prilej ține discursul de recepție despre Poezia populară.
1924
- M. Sadoveanu scoate revista "Lumea - bazar săptămânal".
1925
- Apare volumul Venea o moară pe Siret.
1926
- Apare Țara de dincolo de negură.
1927
- În luna iunie va face o călătorie în Olanda, țară pe care în anul următor o va evoca într-o carte.
1928
- Apar Demonul tinereții, Împărăția apelor, Olanda și capodopera Hanu-Ancuței.
1929
- Vizitează Constantinopolul împreună cu Ionel Teodoreanu și Ștefana Velisar.
- Apare Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă.
1930
- Apare romanul Baltagul; autorul va fi sărbătorit cu prilejul semicentenarului nașterii sale.
1931
- Apar Trenul fantomă și Măria sa, Puiul pădurii.
1932
- Apar Nunta domniței Ruxandra și Uvar de M. Sadoveanu
1933
- Apar Locul unde nu s-a întâmplat nimic și Creanga de aur de Mihail Sadoveanu.
1934
- Apar Nopți de Sînziene și Viața lui Ștefan cel Mare de M. Sadoveanu.
1935
- Apare întîiul volum din trilogia sadoveniană Frații Jderi, Ucenicia lui Ionuț.
1936
- Apare Izvorul alb, al doilea volum al trilogiei Frații Jderi.
1937
- Politicienii de dreapta încep atacurile împotriva lui M. Sadoveanu, încercând să-i ardă opera în piața publică.
1938
- La 6 februarie, Universitatea din Iași îi acordă lui M. Sadoveanu titlul de Doctor Honoris Causa.
1939
- Apar scrierile Valea frumoasei și Ochi de urs.
1939
- Numărul 5 al revistei "Viața românească" este dedicat în întregime lui Mihail Sadoveanu.
1940
- Apar Vechime și Divanul persian.
1942
- Apare cel de-al treilea volum al trilogiei Frații Jderi și anume Oamenii Măriei Sale.
1943
- Apare volumul Poveștile de la Bradul Strîmb.
1944
- Apare Anii de ucenicie de M. Sadoveanu.
1945-1949
- Sadoveanu desfășoară o bogată activitate publicistică, colaborînd la "Veac nou", "Jurnal de dimineață", "România liberă", "Scînteia" etc.
- Văd lumina tiparului cărțile sale Fantezii răsăritene (1946), Caleidoscop (1946), Păuna Mică (1948), Mitrea Cocor (1949).
1950
- Împlinind vîrsta de 70 de ani, Sadoveanu e sărbătorit pe scară națională.
1951
- Apare Nada florilor, o reluare a cărții Împărăția apelor.
1952
- Apare romanul istoric Nicoară Potcoavă, o reluare a primului său roman Șoimii din 1904.
1955
- Lui Sadoveanu i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.
- Începe publicarea ediției de Opere.
1956
- Se tipărește volumul Omagiu lui Mihail Sadoveanu.
1960
- Are loc o strălucită omagiere a vîrstei de 80 de ani în toate revistele țării: "Viața românească", "Gazeta literară", "Contemporanul", "Luceafărul", "Steaua", "Utunk"*****.
1961
- Sadoveanu e distins cu Premiul Lenin pentru pace******.
- 19 octombrie. Moare M. Sadoveanu.
- Înmormîntarea are loc, cu funeralii naționale, la cimitirul Bellu în ziua de 21 octombrie. Pentru veșnicie a fost așezat lîngă Eminescu. Cu acest prilej, Geo Bogza scria: "... în toamna aceasta noi l-am dus la locul de veșnică odihnă pe Ștefan cel Mare al literaturii românești".
>

Sursa
Mihail Sadoveanu, Baltagul, ed. I. D. Bălan, editura Albatros / col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. XV - XXIV. (Tablou cronologic)

Note M. T.
* În județul Iași. (ro.wikipedia.org)
** Apărută în 1905, în revista "Albina" din București. (crispedia.ro)
*** Apărut în 1944.
**** Războiul româno-bulgar a fost o componentă a celui de-Al Doilea Război Balcanic, declanșat prin atacarea de către Bulgaria a Serbiei și Greciei, foștii săi aliați din Primul Război Balcanic (1912-1913). (www.historia.ro - Al Doilea Război Balcanic și iluzia succesului diplomatic și militar al României)
***** Revistă marxistă de limbă maghiară, care a apărut la Cluj în anii 1946-1989. (phantasma.lett.ubbcluj.ro - Tito în Utunk)
****** Cea mai înaltă distincție a URSS. A fost creată în 1930. (www.adevarul.ro/locale/slatina - 2015)

Amintirile lui V. Sadoveanu despre fratele său M. Sadoveanu (1968)

Vasile Sadoveanu (1888 - ) a fost fratele cel mai mic al lui Mihail Sadoveanu (1880 - 1961 București).
În 1968, el și-a publicat la Editura pentru literatură din București, amintirile despre celebrul scriitor, cu sugestivul titlu Bădia Mihai.
Pe coperta IV, sub fotografia celor doi la vârsta senectuții, a fost inserată o propoziție din autobiografia Ani de ucenicie (1945), în care scriitorul descrie legătura specială cu mezinul familiei: "Vasile Sadoveanu, bun prieten al meu, e inginer agronom și profesor la Iași".
De altfel, și marele critic literar Șerban Cioculescu, autorul prefeței acestor amintiri, sublinia că volumul "stă sub semnul Prieteniei" dintre doi frați asemănători nu numai din punct de vedere fizic, dar și psihologic și moral. Cioculescu regreta că V. S. nu a dezvoltat biografia celebrului său frate mai mare, în umbra căruia a preferat să rămână, deși și mezinul a dovedit că era "un povestitor înnăscut".
Cele 178 de pagini ale volumului sunt structurate în 17 capitole, grupate în patru părți, având ca titluri numele localităților în care a locuit Mihail Sadoveanu de-a lungul vieții: Pașcani, Fălticeni, Iași, București.
Partea întâi cuprinde trei capitole: "Bădia Mihai", O întâmplare cu vulpile, Ultimul haiduc.
Partea a doua include nouă capitole: Istoria unei livezi, Despre Fălticeni și "Crîșma lui Moș Precu", O percheziție la Sadoveanu în 1907, "Răvașul poporului",  Farsă cu revers, Un partener neașteptat la șah, Moara din deal, Judecata asupriților, Concentrări și manevre.
Partea a treia formată din patru capitole: Cercul vînătorilor, O partidă de șah la "Traian", Jockei-Club, Un mic episod.
Partea a patra cuprinde un singur capitol: Toamna 1936.
Titlul capitolului "Bădia Mihai" și al cărții arată respectul pe care mezinul i l-a purtat celui mai mare frate încă din fragedă copilărie. Publicarea primelor creații literare încă din timpul studiilor gimnaziale de la Fălticeni îi aduseseră semne de respect din partea personalităților din Pașcani când se întorcea aici în vacanță. Ca urmare, V. S., chiar dacă avea doar șase ani, devenise un tovarăș de nedespărțit de M. S. oriunde acesta mergea cu cei dn generația sa: pescuit, vânat, oină, înot. Astfel, în timpul lung petrecut împreună, fratele cel mare a devenit un model de viață și intelectual pentru mezin.
Acțiunea din capitolul O întâmplare cu vulpi s-a petrecut în timpul vacanței de vară a anului 1898. Autorul și-a însoțit fratele la vânătoare de becaține și găinușe în balta Boroiului din lunca Siretului. Dar când V. S. a descoperit o vulpe cu patru pui, M. S. s-a mulțumit să observe scena, explicîndu-și astfel atitudinea: "Era și ea mamă și avea pui (...)".
Capitolul Ultimul haiduc prezintă cei doi ani de haiducie ai lui Ion Florea, un țăran intrat în conflict cu. autoritățile locale și care câștigase simpatia multora, inclusiv a fraților Sadoveanu. Deși nu omorâse pe nimeni în timpul jafurilor la drumul mare împotriva celor bogați, în cele din urmă a fost ucis de jandarmii care-l urmăreau permanent. (vezi postare)
Capitolul Istoria unei livezi descrie modul neașteptat în care scriitorul a devenit în 1906 proprietarul unei luvezi neîngrijite de la marginea Fălticeniului, la capătul străzii Rădășeni. După ce s-a căsătorit în 1901 în Fălticeni, scriitorul s-a mutat la București în 1903, la cererea poetului Șt. O. Iosif de a face parte din conducerea revistei "Semănătorul". Dar înainte de mutare, în plimbările făcute cu fratele său descoperiseră cu plăcere livada sădită cu peste 40 de ani în urmă de farmacistul Vorel cu nuci, molifți, castani și plante medicinale. Acesta decedase în 1896 și fiica sa de la Iași considera o povară livada mare cu căsuță, magazie, beci și fântână. În 1906, nemulțumit de atmosfera tumultuoasă a capitalei, a decis să revină în Fălticeni împreună cu prietenul Nicușor Beldiceanu și l-a creditat pe acesta cu acontul necesar cumpărării livezii. Dar cum Beldiceanu s-a răzgândit, M. S. a hotărât să cumpere el livada în rate, pentru a face din aceasta un loc de creație literară. Lucrările de refacere a livezii de către cei doi frați au durat doi ani, iar în 1908 scriitorul a adus de la Galați și 32 de stupi.
În capitolul Despre Fălticeni și "Crîșma lui moș Precu" este prezentată situația edlitară negativă a orașului de provincie și revigorarea de către scriitor a vieții sale culturale (vezi postare), precum și impactul moral neașteptat al vechii sale povestirii sale "Crîșma lui moș Precu". Cârciuma lui moș Precu dispăruse odată cu decesul proprietarului, dar unul din clienții, popa Tărăboi, devenise o personalitate locală. Întâmplarea face ca tinerii lucrători de la tipografia-librărie din Fălticeni să expună în vitrină câteva cărți ale M. S. , în semn de respect, printre care și "Crîșma lui moș Precu". Preotul cunoștea conținutul cărții editate la București și fiind prima oară când volumul era difuzat în Fălticeni, a cumpărat în secret toate exemplarele. Surprinși, librarii au mai expus de două ori cu același rezultat. Dar, descurajat, popa a ales calea penitenței: s-a transferat într-un sat izolat de munte, unde timp de șapte ani nu a mai băut. Apoi, la întoarcere, l-a vizitat pe scriitor și i-a mulțumit pentru hinele făcut în mod indirect.
În capitolul O percheziție la Sadoveanu în 1907, autorul își amintește de o percheziție efectuată în timp ce scriitorul ers la București. După răscoala din primăvara lui 1907, M. S., funcționar la Casa Școalelor fusese convocat la București de Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice, pentru a discuta problema țărănească. În lipsa sa, procurorul Tufescu și comisarul-șef i-au percheziționat casa, locuită doar de V. S.,  în căutarea unei mașini de tipărit manifeste  La întoarcere, M. S. a aflat că autorii denunțului erau marii proprietari funciari Ștefan Bonachi și Sterea. Dacă procurorul și-a cerut transferul, denunțătorii l-au evitat mereu pe scriitor.
Capitolul "Răvașul poporului" prezintă editarea acestei "gazete" în 1907-1909 la inițiativa lui M. S. După reprimarea răscoalei țăranilor din primăvara lui 1907, scriitorul a considerat necesară publicarea unei broșuri bilunare despre viața satelor din nordul Moldovei, împreună cu prietenul folclorist Artur Gorovei și un grup de învățători voluntari din zonă. Dar numirea lui M. S. ca director al Teatrului Național din Iași a dus la încetarea apariției revistei. (vezi postare)
În capitolul O farsă cu revers, autorul povestește farsa pe care i-au jucat-o cei doi frați mătușii Tinca, o învățătoare pensionară, rudă a soției scriitorului.  La ideea lui M. S., V. S. i-a dat pensionarei vizitatoare, la curent cu toate cancanurile târgului, o știre falsă căreia chiar el a ajuns să-i cadă victimă după câteva luni.
Capitolul Un partener neașteptat la șah este dedicat pasiunii pentru șah a marelui scriitor. În timp ce studia o problemă, a fost întrerupt cu o observație pertinentă de tapițerul Rimer, venit să-i repare niște scaune. Invitația de a juca o partidă s-a prelungit și în timpul cinei până la miezul nopții, reparațiile fiind amânate.
În capitolul Moara din deal este prezentată afacerea inițiată în 1911 la propunerea prietenului Artur Gorovei, avocat și folclorist amator. Pentru asigurarea situației lor financiare, cei doi asociați au cumpărat în rate o moară cu motor germană, pe care au instalat-o în livadă. În cei trei ani de funcționare a morii, aici și-au măcinat grâul țărani din multe sate, mai apropiate și mai depărtate de Fălticeni. Dar concurența apărută prin instalarea în zonă a altor trei mori i-a determinat pe cei doi morari "diletanți" să-și lichideze afacerea.
Capitolul Judecata asupriților prezintă soarta postumă a unui "baron local" din regiune, latifundiar și parlamentar sau prefect. Comportamentul său brutal cu tăranii i-a determinat pe aceștia ca după instalarea regimului comunist să-i scoată noaptea osemintele din mormânt și să i le arunce în apa Moldovei (vezi postare).
Capitolul Concentrări și manevre descrie perioada de neutralitate a României în Primul Război Mondial (1914-1916), când ofițerii rezerviști M. S. și V. S. au fost concentrați periodic în regimentul de infanterie din Fălticeni. (vezi postare)
În capitolul Cercul vînătorilor este povestită înființarea acestei asociații în Iașiul antebelic de către inginerul englez Ifould și înscrierea lui M. S. (vezi postare)
În capitolul O partidă de șah "Traian" se descrie atmosfera de la cafeneaua hotelului "Traian" din Iași și ridicarea prestigiului acesteia prin participarea scriitorului la salonul de șah. (vezi postare)
În capitolul Jockei-Club este descrisă degradarea atmosferei în acest select club patronat de rege, situație care l-a determinat pe M. S. să nu-l mai frecventeze. (vezi postare)
Capitolul Un mic episod prezintă o întâmplare amuzantă în care un tânăr ofițer, care nu îndrăznea să-l abordeze pe scriitorul său preferat, a ordonat soldaților cu care mergea la instrucție să-i prezinte onorul în timp ce M. S. se plimba.
În capitolul Toamna 1936 sunt descrise două episoade conflictuale ale scriitorului cu legionarii în 1928 și 1929, precum și decizia sa din 1936 de a accepta mutarea provizorie la București, pentru a prelua conducerea ziarelor de stânga "Dimineața" și "Adevărul", la care colabora. (vezi postări)

Biografia lui M. Sadoveanu în 1906-1916 (V. SADOVEANU 1968)

<
(...)
Din anul 1906, cînd a revenit de la București la Fălticeni, și pînă la dezlănțuirea primului război mondial*, în vîrtejul căruia a intrat și țara noastră în 1916**, fratele meu*** a avut o perioadă cu cele mai multe și variate preocupări. Cu o putere de muncă puțin comună, se ocupa de gosopodărie, de cercurile culturale, de biblioteca pentru popor, editată de fosta Casă a Școalelor****, de redactarea și difuzarea acelei renumite gazete pentru săteni "Răvașul poporului"*****; de conducerea Teatrului Național din Iași******, pe care a reușit să- l scoată din marasmul în care intrase, imprimîndu-i o viață nouă, să se ducă la vînat și pescuit, făcînd dese incursiuni la munte, deal și șes; să se perfecționeze în jocul de șah, pentru care prinsese pasiune, să-și vadă prietenii din Fălticeni și Iași; să se bucure în liniștea înnoite de plăcerile ce-i oferea viața de familie. Și toate astea fără a neglija scrisul.
(...) Trebuia să intervină însă cumnata mea, cucoana Catincuța*******, ca să facă ordine și copiii******** să se hotărască, cu părere de rău, să se despartă de un tată atît de blajin, pe care-l așteptau totdeauna cu nerăbdare să sosească din călătorie.
După ce se odihnea două-trei ceasuri, începea să colinde livada, să cerceteze stupii, să cerceteze cum e hrănită vaca. Apoi se abătea și pe la moara din capătul de la deal al grădinii, unde sta mai mult de vorbă cu sătenii, să le asculte păsurile, decît să controleze pe morar.
De sosirea fratelui meu aflau îndată cunoscuții mai apropiați: Artur Gorovei********, doctorul Rossignon, doctorul Lateș, profesorul Dizu Zaharescu și alții, care nu întîrziau să vină să-l vadă și să-l cerceteze ce vești aduce din țară și... ce mai are de gînd să scrie. Printre vizitatorii care veneau mai regulat era și o rudă a cumnatei mele, doamna Tinu, pensionară, fostă institutoare; o persoană care se ținea încă bine și nu-i plăcea să stea degeaba. Dădea lecții particulare la copiii cîtorva fanilii fruntașe din tîrg, unde era căutată mai ales de cucoane, care o apreciau ca bună profesoară, dar mai cu seamă ca o excelentă informatoare de tot ce se petrecea în tîrg, lucru care după cum se știe, de cînd lumea, interesează foarte mult pe urmașele Evei.
În timpul vizitelor pe care mătușa Tinca obișnuia să le facă în livada de la deal, departe de lume - ziua aleasă fiind vinerea după masă- fratele meu și mai ales cumnata mea erau puși îndată la curent cu toate cancanurile din oraș, așa că nu mai era nevoie de gazetă locală. (...)
>

Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 81-83.

Biografia juristului și folcloristului A. Gorovei în 1864-1911 (V. SADOVEANU 1968)

<
(...)
Prietenia fratelui meu Mihail Sadoveanu cu Artur Gorovei* s-a înfiripat la Fălticeni, în perioada dintre anii 1901 și 1903. În ciuda deosebirilor de vîrstă (Artur Gorovei era cu 16 ani mai mare), prietenia aceasta, chiar de la primele contacte, s-a afirmat printr-o atitudine de prețuire reciprocă. (...)
Primele începuturi de activitate obștească la șezătorile culturale inițiate de Cercul cultural artistic, întemeiat de Artur Gorovei împreună cu cîțiva intelectuali progresiști din oraș; apoi întîlnirile dese în ceasuri lungi, în care aveau loc discuții variate avînd ca obiect problemele culturale, sociale și politice la ordinea zilei, au vădit în scurt timp aceeași identitate de păreri și sentimente.
(...) Așa se explică faptul că un mai în vîrstă, el însuși un intelectual distins și un literat de seamă, a socotit ca un lucru normal să-și împărtășească unuia mai tînăr dezamăgirile ce le avusese cu semenii săi din aceeași categorie socială și bucuriile în legătură cu oamenii de la țară și folclorul, pe care-l aduna și tipărea în revista "Șezătoarea"**. (...) Greutăți de aceeași natură întîmpina și Gorovei. Totuși, nu stătea la îndoială să facă sacrificii și să rupă din venitul modest de avocat o sumă pentru tipărirea revistei "Șezătoarea".(...)
Așadar, înarmat cu acest plan, în una din zilele de la începutul primăverii lui 1911, sui pînă la livadă, mai grăbit de cum avea obiceiul. (...)
- Cucoane Artur, azi te văd foarte preocupat și am impresia că dorești să-mi comunici ceva important.
(...)
- (...) Știi că am fost de carieră magistrat. Eram apreciat pentru pregătirea mea juridică și aveam perspectiva de a fi înaintat în grad. Funcția de magistrat îmi asigura traiul zilnic al familiei, iar pasiunea pentru folclor mi-o puteam satisfac în condiții mai ușoare decît în prezent. Cît privește mica răzeșie - dota soției mele -, îmi producea, ca și acum, multă bătaie de cap și puțin folos, ca un pămînt sărac așezat la margine de hotar cu Bucovina. Totuși, am plecat din magistratură. M-a hotărît să fac acest pas mediul nesănătos în care activam. Din experiența anilor serviți în magistratură, am putut constata la unii colegi slăbiciune față de stăruințele interesate ale politicienilor; la alții ușurință vinovată în judecata lor sau o interpretare greșită a textelor de legi ce le aplicau. Toate aceste lucruri văzute sau aflate de mine m-au zdruncinat credința într-o adevărată dreptate pe care justiția trebuie s-o împartă celor ce umblau însetați după ea, justiție în care oficiam și eu, strecurîndu-mi în suflet dorința de a mă elibera din acest cerc vicios.
M-am eliberat deci și am îmbrățișat cariera de avocat. Cu pregătirea mea juridică aveam credința că mă voi afirma altfel în societate: să fiu un interpret al adevărului și dreptății, așa cum simțeam că este construcția mea sufletească. Dar nu după mult tmp am avut o amară deziluzie și în această direcție. Am constata că o parte din clienți cere de la avocați să se preteze la șurubării și intervenții neoneste în multiplele feluri de procese pentru a reuși să-și răpună adversarii; că intervențiile politicienilor cu trecere pot schimba cursul normal al multor procese. Așa că a trebuit să mă resemnez și să mă mulțumesc cu acei clienți care sînt de bună-credință și apelînd la mine mă considerau ca atare.