<
(...)
Din anul 1906, cînd a revenit de la București la Fălticeni, și pînă la dezlănțuirea primului război mondial*, în vîrtejul căruia a intrat și țara noastră în 1916**, fratele meu*** a avut o perioadă cu cele mai multe și variate preocupări. Cu o putere de muncă puțin comună, se ocupa de gosopodărie, de cercurile culturale, de biblioteca pentru popor, editată de fosta Casă a Școalelor****, de redactarea și difuzarea acelei renumite gazete pentru săteni "Răvașul poporului"*****; de conducerea Teatrului Național din Iași******, pe care a reușit să- l scoată din marasmul în care intrase, imprimîndu-i o viață nouă, să se ducă la vînat și pescuit, făcînd dese incursiuni la munte, deal și șes; să se perfecționeze în jocul de șah, pentru care prinsese pasiune, să-și vadă prietenii din Fălticeni și Iași; să se bucure în liniștea înnoite de plăcerile ce-i oferea viața de familie. Și toate astea fără a neglija scrisul.
(...) Trebuia să intervină însă cumnata mea, cucoana Catincuța*******, ca să facă ordine și copiii******** să se hotărască, cu părere de rău, să se despartă de un tată atît de blajin, pe care-l așteptau totdeauna cu nerăbdare să sosească din călătorie.
După ce se odihnea două-trei ceasuri, începea să colinde livada, să cerceteze stupii, să cerceteze cum e hrănită vaca. Apoi se abătea și pe la moara din capătul de la deal al grădinii, unde sta mai mult de vorbă cu sătenii, să le asculte păsurile, decît să controleze pe morar.
De sosirea fratelui meu aflau îndată cunoscuții mai apropiați: Artur Gorovei********, doctorul Rossignon, doctorul Lateș, profesorul Dizu Zaharescu și alții, care nu întîrziau să vină să-l vadă și să-l cerceteze ce vești aduce din țară și... ce mai are de gînd să scrie. Printre vizitatorii care veneau mai regulat era și o rudă a cumnatei mele, doamna Tinu, pensionară, fostă institutoare; o persoană care se ținea încă bine și nu-i plăcea să stea degeaba. Dădea lecții particulare la copiii cîtorva fanilii fruntașe din tîrg, unde era căutată mai ales de cucoane, care o apreciau ca bună profesoară, dar mai cu seamă ca o excelentă informatoare de tot ce se petrecea în tîrg, lucru care după cum se știe, de cînd lumea, interesează foarte mult pe urmașele Evei.
În timpul vizitelor pe care mătușa Tinca obișnuia să le facă în livada de la deal, departe de lume - ziua aleasă fiind vinerea după masă- fratele meu și mai ales cumnata mea erau puși îndată la curent cu toate cancanurile din oraș, așa că nu mai era nevoie de gazetă locală. (...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 81-83.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu