<
(...)
După mulți ani, întîlnind un vechi coleg de școală, băștinaș din Fălticeni, stînd cu el la un pahar de vin, am început a depăna vechi amintiri din tinerețe. Întrebîndu-l, între altele, de unele persoane din orașul lui pe care le-am cunoscut, am ajuns și la numele faimosului politician liberal, asupra căruia am făcut cîteva aprecieri aspre, cum se și cuvenea. (...)
- Dictonul că "de morți să nu vorbim decît de bine" nu se potrivește în cazul de față. (...) Am avut ocazia, în multe împrejurări, să cunosc și să aflu samavolniciile lui. Era proprietar a două moșii: una la Dumbrăvița și alta la Stolnicenii de lîngă Lespezi - ținutul Sucevei. Oamenii care munceau pe aceste moșii, ca zilieri, nu erau niciodată plătiți după munca lor, ci numai cît dcotea el, și pe deasupra îi lăsa și flămînzi. În ce privește pe dijmași*, partea ce le-o lăsa din recoltă era sub prevederile legii. Oamenii sufereau și răbdau toate acestea, deoarece, în afară că era moșier, era un politician cu mare trecere în partidul liberal și nu se putea atinge nimeni de dînsul. Cînd nu se putea înscăuna prefect, era neapărat deputat sau senator - după cum îi dictau interesele personale. Fiind în consiliul de admnistrație al Casei rurale**, nici o vînzare de moșie nu se făcea în nordul Moldovei fără voia lui. Primea pentru aceasta șperțuri grase de la cei interesați, majorînd astfel prețurile la moșii, ceea ce greva puterea de plată a țăranilor înscriși pentru cumpărare de pămînt.
Avea puteri fără margini în ce privește numirile de învățători și preoți în județ; iar magistrații, fiind creațiile lui, judecau așa cum le cînta el. Dar mai cu seamă stăpînea curțile cu juri - unde indica singur lista juraților -, impunînd achitarea multor infractori care se nimereau să fie unelte oarbe ale politicii sectare ce practica. Chiar cînd a mai îmbătrînit, și creditul politic i-a scăzut, nemaiputînd activa, fiind bolnav de inimă, îi rămăsese încă fama de puternic al zilei și rar întîmpina împotriviri în sistemul lui semicolonial de exploatare a muncii țărănești.
(...) A murit cu vreo 7-8 ani înainte de cel de-al doilea război mondial*** și a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în cripta zidită la moșia Dumbrăvița, în peisajul poetic al văii Moldovei. (...)
A venit însă 23 august 1944, ziua cea mare a eliberării țării de sub jugul fascist, cînd oamenii muncii sub conducerea partidului***** au alungat de la putere guvernarea burghezo-moșierească, instaurînd regimul de democrație populară. (...) În frămîntarea acelor zile istorice, acești țărani n-au uitat pe asupritorul lor. (...)
Drept care, într-o noapte, cripta a fost deschisă și osemintele luate și date pe apa Moldovei, ca să dispară orice urmă a aceluia care în viață fiind n-a vrut să știe ce-i omenia...
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 111-113.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu