<
(...)
Înainte de al doilea război mondial*, hotelul Traian din Iași, cu cele patru etaje ale lui, era o clădire destul de impunătoare. Felul cum era situat, avînd trei fațade: spre strada Arcu, strada Lăpușneanu, și cea principală spre Piața Unirii - unde străjuiește statuia lui Cuza-Vodă -, cu scara monunentală din piatra cioplită, ce syia pînă la primul etaj, îți lăsa impresia că hotelul seamănă mai degrabă a instituție oficială decît a clădire de raport. Parterul era ocupat de prăvălii, iar sus, la etajul întîi, de unde începea hotelul propriu-zis, la aripa dreaptă, venea cafeneaua. Acest local cuprindea următoarele încăperi: prima, un salon spațios și luminos, avînd ca mobilier un biliard, mese cu tăblii de marmură și picioare metalice, canapele și scaune, destul de numeroase; alături, mai în fund, cu vedere spre strada Arcu, un salon ceva mai mic, îngrijit mobilat, unde amatorii de șah puteau găsi un loc potrivit pentru a-și satisface pasiunea; în sfîrșit, în dreapta ușii de intrare era "laboratorul", unde concesionarul servea preparatele cerute de numeroșii clienți care frecventau localul: ceai, cafea neagră, cafea cu lapte și chiar cîte un mic aperitiv.
La această cafenea venea o lume destul de variată ca ocupație: mulți misiți*, mici patroni meseriași, negustori, funcționari, medici, profesori, avocați, ziariști, scriitori și pensionari. Dintre aceștia, funcționarii, avocații, puținii medici și profesori, micii patroni și negustori veneau din obișnuință să bea o cafea sau un ceai, să citească gazetele puse la dispoziție, să afle vreo știre nouă, apoi nu întîrziau prea mult și plecau, afară de puținii care se încurcau la table fie jucînd, fie chibițînd. Scriitorii, puțini la număr, frecventau sala de șah. Misiții, pensionarii și ziariștii erau însă stîlpii cafenelei, și de dimineață pînă aproape de ora două după amiază umpleau localul cel mare.
Pensionarii, neavînd ce face, își pierdeau timpul acolo, bînd rar cîte o cafea sau un ceai, jucînd sau mai des chibițînd. Ziariștii își luau grăbiți ceaiul sau cafeaua și-și scriau reportajele pentru gazetele respective pe colțuri de mese. În ce privește misiții, aici era lumea lor, "bursa", cum spuneau ei. Îi vedeai mișcîndu-se și grupîndu-se cîte doi-trei, cap la cap, discutînd încet sau cu aprindere diferitele probleme în legătură cu ocupația lor: vînzări și închirieri de case, de moșii, păduri, vii sau produse agricole; de împrumuturi importante și presante cerute de unii moșieri care nu mai țibeau seama de procentele oneroase; de intervenții felurite la autoritățile comunale, prefectură, Eforia* Sf. Spiridon, unii din ei mergînd cu îndrăzneala să se avînte chiar și în sectoarele unde se împărțea dreptatea. (...)
Dar parcă era o înțelegere între părți și, căci după masă salonul cel mare nu mai era așa de zgomotos, iar pînă seara, pe la orele cinci sau șase, rămîneau numai unii pensionari, funcționari, ziariști și mici patroni. Atunci apăreau și șahiștii, care erau imdiat încadrați de chibiți, și jocul începea în tăcere, întreruptă rar de mici discuții, cînd se producea cîte o mișcare greșită sau nereglementară pe tabla de șah. Partenerii, ca și cum s-ar fi aflat în altă lume, își continuau jocul neîntrerupt pînă la orele nouă, apoi locurile începeau să se rărească atît la șahiști cît și la chibiți. Era u însă și jucători pasionați care întîrziau pînă peste miezul nopții, trezindu-se cîteodată singuri, fără chibiți.
(...)
Cum fratele meu*, în toamna 1918, își stabilise domiciliul de la Fălticeni la Iași, n-a trecut mult timp și, după îndemnurile poetului Mihai Codreanu și mai cu seamă curios să cnoască lumea de după război, a încep să frecventeze sala de șah de la cafeneaua Traian. (...) Găsea acolo, după cîte mi-aduc aminte, pe: Mihai Codreanu, inginerul Alecu Dimitriu, institutorul Mihai Pastia de la "Viața Românească", tehnicianul Osterzeter, D. Lernovici și I. Damscher, admnistratori de ga
zete locale, negustorul Olivenbaum și alții, ale căror nume îmi scapă. (...) Dar avea o preferință deosebită, în afară de poetul Codreanu, să se măsoare cu încă doi buni jucători: Osterzeter, un om în vîrstă, scund, cu capul nare și pleșuv. Purta ochelari și vorbea cam stricat românește, însă față de fratele meu căuta să pronunțe cuvintele cît mai corect. Al doilea era inginerul Alecu Dimitriu, poreclit "Bărbosul", o cunoștință mai veche, cu care mergea și la vînat.
Acești trei și fratele meu erau socotiți jucători tari și, cînd se nimerea să se întîlnească tuspatru la cafenea, se alegea îndată între ei două partide. (...)
În ce privește pe Mihai Codreanu, vechi partener de șah al fratelui meu, pentru mine era o cunoștință veche, încă dinainte de primul război mondial*. Venise de vreo două-trei ore în vizită la Fălticeni**, și întîmplarea făcuse să-l duc la o bodegă renumită pe atunci pentru vinul vechi de Cotnari*** ce-l avea. Această atenție l-a încîntat pe poetul "Diafanelor" în așa măsură încît m-a socotit prieten al său pe viață, lucru ce nu l-am crezut, după apucături caracterizîndu-l a fi un m cu sentimente reci ca și "Statuile" lui. (...)
- Bădiță Vasile, începu Mihai Codreanu, ceea ce vreau să-ți spun am vrut să i-o spun și lui Mihai, dar de cîte ori m-am hotărît la aceasta, ceva m-a oprit: să nu creadă că-l perii. Trebuie să știi că apariția lui, săptămînal, la jocul de șah de la Traian a produs senzație deosebită în salonul cel mare, unde domnesc misiții și pensionarii. E de necrezut cum s-a ridicat prestigiul întregii cafenele, iar sala de șah e privită cu respect. Dacă înainte chibiții care asistau la jocul nostru nu prea erau selecționați, acum nu oricine îndrăznește să calce în sala cu călușei. Fără placarde, fără recomandări speciale, clienții dn salonul cel mare singuri și-au dat seama că șahul este un joc subțire, în care nu se urmărește un interes meschin de cîștig bănesc, ci un joc de calcul și ambiție, unde partenerii își măsoară forțele intelectuale. Eu cred că Mihai are în el un fluid special de impune respect oricărui cetățean cu care vine în contact.
(...)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 141-145.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu