<
(...)
Dar iată că pe orizontul liniștit al Iașului cultural, începînd din 1923, apăru o asociație așa-zis studențească, denumită Sf. Arhangheli Mihail și Gavril*, cu caracter antisemit, condusă de foști studenți care nu s-au ostenit să-și găsească plasamente în instituții de sta sau particulare,. Această asociație s-a afiliat pwntru cîtva timp la asociația antisemită a fostului profesor A. C. Cuza**.
Nu găsesc necesar să insust asupra felului cum a evoluat pînă la sfîrșit aceadtă organizație profascistă, transformată după cîtva timp într-o organizație politică numită Garda de Fier, iar membrii ei numindu-se legionari. Găsesc însă necesar să pomenesc doar cîteva din manifestările lor anarhice care l-au tracasat și ofensat pe fratele meu***.
Prima încercare de manifestare directă, care s-a soldat însă cu un eșec, a avut loc prin 1928. Cam în acea vreme scriitorul Panait Istrati**** revenise în țară după o lungă pribegie prin ținuturile mediteraneene, stabilindu-se apoi în Franța. (...) Înainte de a reveni în țară, vizitase Uniunea Sovietică. Întîlnindu-l la București, fratele meu l-a invitat la Iași, oferindu-i și găzduire.
De această vizită au aflat și cele două grupări de extremă dreaptă: legionari și cuziști, care între timp se certaseră, se despărțiseră, și acum erau la cuțite. Considerîndu-l pe Panait Istrati comunist, căutau un prilej să-și arate ura față de el. Între timp, fratele meu pusese la cale, împreună cu un grup de scriitori și intelectuali ieșeni, o șezătoare în cinstea lui Panait Istrati, în sala nare a cinematografului Trianon*****. Cu acastă ocazie, în tabăra organizațiilor de extremă dreaptă era bucurie că se ivise ocazia nimerită pentru o manifestație ostilă împotriva comunistului Istrati, sau chiar, dacă s -ar fi putut, să împiedice șezătoarea.
Fiind informați despre o astfel de posibilitate, organizatorii șezătorii au luat următoarele măsuri de siguranță: să nu se permită intrarea în sală decît a persoanelor cunoscute; grupe masive de cetățeni, cu vederi progresiste și din mișcările de stînga, aflați prin diferite cartiere: Sf. Lazăr, Malu, Socola, Nicolina, răspunzînd chemării organizațiilor de cartier, sã se așeze în fața intrării la cinematograf și pe cele două laturi din dreapta și stînga intrării. (...)
Eram prezent cu cîțiva colegi de breaslă în fruntea grupei din față și ne distram ascultînd glumele și apropourile tovarășilor dimprejur pe socoteala adversarilor noștri, care nu se prea simțeau în apele lor și tăceau ca peștii.
La ora hotărîtă, a apărut fratele meu însoțit de Panait Istrati și de o grupă de prieteni, făcîndu-și loc încet spre ibtrare prin coridorul lăsat de grupa din față. (...) Atunci din rîndurile celor două cete adverse, cîteva glasuri, destul de timid, au încercat să manifesteze împotriva șezătorii. N-au apucat bine acești demonstranți să-și dreagă glasurile, cînd maestrul, oprindu-se din mers, s-a întors brusc către ei, ațintindu-i cu o privire de oțel. La această mișcare și la această privire, glasurile firave au amuțit dintr-o dată, ca al acelor cîini care la un gest al stăpînului își încetează lătratul, singura urmă de manifestare nemaifiind decît un mîrîit înăbușit, și cu priviri pline de teamă grăbindu-se să părăsească cîmpul de luptă. (...) A doua manifestare mai îndrăzneață și mai semnificativă a avut loc prin 1929, cu ocazia vizitei la Iași a doi literați austrieci. În cinstea lor a avut loc o agapă în localul La Pavilion din str. Păcurari, la care în afară de fratele meu au participat prof. Traian Bratu*, prof. N. Șerban, G. Topîrceanu, dr. Gr. T. Popa și, mi se pate, Păstorel Teodoreanu.
Spre sfîrșitul agapei, sub terasa deasupra căreia avea loc masa, a fost aruncată o petardă, care a stricat buna dispoziție atît a musafirilor cît și a gazdelor. (...)
Alte manifestări de natură să tracaseze și să neliniștească pe cei vizați ca adversari ai extremei drepte era utilizarea telefonului. (...) Aproape zilnic, la receptor se auzeau amenințări și înjurături, care provocau membrilor familiei, pe lîngă o adîncă indignare, și o stare sufletească deprimantă.
Aceste manfiestări anarhice, care din zi în zi păreau a crește în intensitate, începură să-l neliniștească pe fratele meu. Avea impresia că ori nu pot fi stăvilite, ori erau combinații ale unor politicieni fără scrupule din așa-zisele partide istorice, care urmăreau anumite interese personale. Dacă la această neliniște se mai adăugau și deziluziile produse de trecerea în lagărul extrenei drepte a unor cunoscuți și pasivitatea binevoitorw a unor intelectuali marcanți, care în ascuns simpatizau mișcarea legionară, scontînd anumite interese personale, atunci putem înțelege mai bine neliniștea și îngrijorarea scriitorului-cetățean.
(,..)
>
Sursa
Vasile Sadoveanu, Bădia Mihai, Editura pentru Literatură, Bucurwști, 1968, pp. 166-169.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu