Intelectuali britanici din perioada interbelică despre materialism, socialism și comunism (LAWRENCE 1928)

În 1928 scriitorul englez David Herbert Lawrence publica romanul de dragoste Lady Chatterley.

Deoarece nobilul soț al tinerei eroine a fost rănit grav în primul război mondial și a rămas paralizat la picioare, Constance Chatterley s-a îndrăgostit de virilul și modestul paznic de vânătoare al domeniului lor. Ea însăși fiică de nobil, lady Chatterley îi împărtășește idila secretă lui Duncan Forbes, un vechi amic din copilărie, care deschide o discuție cu ea pe teme social-politice.

<- Constance, îți amintești de vremea cînd eram socialiști ardenți, sau să fi fost doar ultimul trandafir al verii fabienilor (1)?

-Era amuzant, aprecie ea.

-Amuzant un timp. Pe urmă devenise prea stil Webb (2). Mai simți azi ceva în genul acela?

-Eu? Îl privi curioasă. Aș zice că simt la fel. Sînt socialist în ce privește sentimentele față de aristocrație – mai ales după ce mi-au făcut vizite de protocol – sau mai curând lui Clifford – și m-au copleșit cu dulceața lor. Cînd îi văd, timp de o oră sau două sînt un adevărat Robespierre (3). Pe urmă trece. Cred că politica nu mă mai interesează.

-Nici nu-i interesantă. Și ce părere ai de comunism și de bolșevicii (4) „sută la sută”, cum le spune lumea?

-Mă rog. Nu sunt prea atrăgători, nu-i așa?

-Pentru mine, nu. Totuși, poate că au simțul unei nedreptăți autentice.Și pentru un popor care nu acceptă să fie obedient, e un lucru care contează.

-Da. Da. Numai că uneori nu mă interesează prea mult marile nedreptăți vagi care mă ating personal. Viața e întotdeauna nedreaptă.  E nedrept  pentru Clifford să fie paralizat – e nedrept pentru mine să-i fiu soție. Soarta și nedreptatea par să se confunde prea des. Fiecare trebuie să-și poarte nedreptatea.

-Și dacă unui simt că se pot scutura de ea?

-Atunci presupun că trebuie s-o facă.

Duncan cumpăni o clipă.

-Comunismul te sperie?

Constance se uită la el și cumpăni la rîndul ei.

-Da, răspunse ea încet. Cred că mă sperie. Mă sperie tot ce înseamnă materialism – salarii și prorprietate de stat – și nimic altceva.

-Dar ce altceva există azi în afară de materialism?

-Știu. Dar materialismul de azi îți lasă și libertatea de a nu fi materialist, dacă nu vrei să fii. Clifford și cu mine nu avem nevoie să fim materialiști tocmai pentru că ne bucurăm de o anumită cantitate de bunuri materiale. Mi se pare singura cale de a evita materialismul.

-Și tu și Clifford nu sînteți materialiști?

-Nu cred. Găsești că sîntem?

-Aș spune că nu vă găsiți prea departe.

Constance rămase tăcută, părînd să se gîndească la ceva.

-Oricum, răspunse ea înțepată, nu sîntem atît de materialiști, atavic materialiști, cum am fi dacă ne-am găsi în Rusia de azi. – Sau tu crezi cumva în Rusia?

-Nu, mă tem că nu cred. Dar nu pentru c-aș ști mare lucru despre ce se petrece acolo. Simt, însă, într-adevăr, că acolo-i vorba de un materialism atavic, așa cum în America se poate de un materialism progresist. Dar sînt gata să mă lase combătut.

-Da. Totuși, când te gândești la Rusia de azi nu se poate să nu încerci o strîngere de inimă. Și aceeași strîngere de inimă o simți cînd te gîndești la communism.

-Da, și eu simt la fel. Totuși, îmi dau seama că, mai devreme sau mai târziu, muncitorii vor trebui să-și spună cuvântul. Și, la urma urmei, Anglia nu-i Rusia. Un miner din Tevershall nu-i un mujic rus (5). Nu-i văd pe muncitorii englezi zdrobindu-ți capul numai pentru că locuiești la conacul Wragby. Tu-i vezi?

-Nu. Și nu-i cred în stare. Sînt mult prea umani.

-Așa e. Dar am impresia că an de an tot pierd din umanitate. E un lucru  lipsit de speranță. Cînd mă aflu prin părțile astea ale voastreîncerc o senzație de disperare, de moarte. Știi după ce cred eu cu adevărat englezii?

-După ce?

-Contact. Un fel de contact uman, pasional, între ei. Și poate dacă comuniștii or să sfărîme într-adevăr faimosul „sistem”, s-ar putea să se înfiripe un gen de relații noi între oameni: să nu se mai frămînte atîta pentru bani, să iubească viața, să se preocupe de fluxul vital în semenii lor.

Urmă o tăcere. Constance cosea cu încetineală.

-S-ar putea, spuse ea după un timp. Numai că nu văd cum ar putea rezulta așa ceva di socialism – sau din comunism. De ce n-am porni pe dată la asemenea acțiune?

-Pentru că știm foarte bine că sîntem angrenați în „sistem”. Sîntem cu toții încărcați cu toții în același autobuz, sau carusel, sau tramvai, sau tren, sau vagon de mină, sau automobil particular, și sîntem acționați de mecanismul unui sistem materialist. Nu ne întîlnim niciodată între noi pentru că sîntem mînați în aceeași direcție și nu facem  decît să coborîm dintr-un vehicul pentru ca peste o jumătate de oră să ne urcăm în altul.  Și tot așa mai departe, pînă ne urcăm în dric. – Ăsta-i sistemul. Cred că englezii, o bună parte dintre ei, sînt sătui de materialism  și sătui de nevoia de a-și înăspri inimile pentru ca vehiculul să poată merge înainte.  – Nu, de la sfîrșitul războiului încoace, am urît democrația. Și acum greșesc așteptînd ceva de la aristocrație. Lucrul de care avem nevoie este să ne transmitem unii altora fluxul vital – să rupem zăgazurile acestui flux natural care se cere eliberat. Numai că ne temem cu toții să nu fim striviți de autobuz, așa că preferăm să sărim în el și să ne lăsăm duși mai departe.>

SURSA

D.H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, traducere de Antoaneta Ralian, editura Cartea Românească, București, 1991, pp. 256-259.

NOTE M.T.

(1)Societatea Fabienilor=Asociație fondată în 1884 de intelectuali britanici (Shaw, Toynbee, Wells, Webb) care promovau un colectivism reformist, opus celui revoluționar promovat de Karl Marx și care vor contribui la constituirea partidului laburist (socialist) la 1900-1906. Denumirea a venit de la numele comandantului roman Fabius, care l-a hărțuit sistematic pe temutul cartaginez Hannibal, evitînd o bătălie de amploare (sec. II î. H.)

(2)Sydney Webb (1859-1947)=Întemeietor în 1895 al Școlii Engleze de Economie,  casa sa a devenit sediul Societății Fabienilor.

(3)Maximiliem Robespierre (1758-1794)=Lider al revoluționarilor radicali francezi (iacobini), a promovat teroarea ca mijloc de guvernare (1793-1794), fiind el însuși executat de adversarii săi politici.

(4)Bolșevici=Fracțiunea majoritară (1903) din Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia, promotoare a cuceririi puterii prin revoluție. Sub conducerea lui V. I. Lenin a preluat puterea prin lovitura de stat din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, după care a adoptat numele de Partid Comunist.

(5)Mujic=Categorie socială inferioară (țăran sărac) în Rusia țaristă.

Unitate socială englezească versus divizare socială rusească (LAWRENCE 1928)

<

(...)
Dar pentru prima dată în viața ei, Constance fu străbătută de un fior de spaimă, un presentiment al unei îndepărtate revoluții. Știa multe despre teribila revoluție din Rusia*, despre convulsiva ură de clasă care se dezlănțuise acolo, dar care nu se întinsese încă până aici. Da, Rusia era Rusia, romantică și teribilă și, oarecum, incomprehensibilă. Iar Anglia era altceva. ”Noi nu suntem divizați, noi formăm o unitate.” Cuvintele acestea i se păruseră întotdeauna adevărate. Într-adevăr, dincolo de suprafață, alcătuiau cu toții un întreg. Până atunci nu simțise niciodată cea mai mică spaimă, spaimă de clasă, față de concetățenii ei.

Și acum, un spasm ciudat, ca un spasm premonitoriu în travaliul facerii la o femeie care naște pentru prima oară, îi străbătu făptura. Un fior de spaimă nedefinită, dar îngrozitoare, o spaimă de semenii și semenele ei, o spaimă de clasă. Multă vreme nu putu crede în sursa care generase acel straniu spasm de groază. Dar în cele din urmă se văzu nevoită să admită: provenea din contactul ei cu clasa de jos.

Se atinsese de ei, într-un contact pasional. Și din atingere se iscase un fior de frică sălbatică, necunoscută. Poate că aceștia erau groparii ei, ai ei și ai clasei ei! Poate că în chiar acest moment paznicul se desfăta cu gîndul unei subtile distrugeri a ei. Își aminti de malițiozitatea infinit de subtilă a vocii lui cînd o întrebase: ”Nu simți că te-njosești cu oameni de teapa mea?” Oare simțise că, pe undeva, ea se înjosise cedîndu-i? Și se bucura de înjosirea ei? Și doamna Bolton**? Exista ceva sinistru în bunăvoința ei. Și ea se delecta cu o decădere?
(...)
>

SURSA

D. H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley***, editura Cartea Românească, București, 1991, pp. 95-96

NOTE M. T.

* Revoluția declanșată de partidul comunist din Rusia prin lovitura de stat din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 avea ca fundament teoretic ”lupta de clasă” inevitabilă dintre clasa proprietarilor de pământ și întreprinderi și cea a țăranilor și muncitorilor, ca urmare a ”urii de clasă” acumulate în timp de cei ”exploatați” împotriva ”exploatatorilor”.

** Infirmiera soțului eroinei, care era văduva unui miner mort într-un accident de mină din regiunea în care se afla domeniul.
*** Anne Tharesse, Amantul doamnei Chatterley - H. D. Lawrence, 19 martie 2014 (https://cartebunaonline.wordpress.com/2014/03/19/amantul-doamnei-chatterley-h-d-lawrance/)

O tânără englezoaică în lumea universitară din Germania imperială (LAWRENCE 1928)

În 1928 scriitorul englez David Herbert Lawrence (1885-1930) publica romanul de dragoste Lady Chatterley.

La începutul volumului autorul o prezintă pe eroină, vorbind și despre educația ei.

<În realitate era una dintre acele femei foarte moderne*, meditative, care cumpănesc întruna persistent și laborios. Își făcuse o parte din studii în Germania, la Dresda; trebuise să le părăsească în grabă odată cu izbucnirea războiului** și să se întoarcă acasă. Și cu toate că nu se putea gîndi la viața ei de acolo decît cu amară ironie acum cînd Germania sau cel puțin mitralierele germane îi zdrobiseră viața***, totuși petrecuse la Dresda zile foarte fericite. Sau poate că nu fericite, dar pline de emoții. Fusese profund mișcată de viața, de muzica, de discuțiile abstracte germanice, de filozofia lor. Nesfîrșitele dezbateri pe felurite teme îi încîntaseră sufletul. Cum mai vorbeau studenții de la filozofie, cei de la economie politică, tinerii profesori de literatură sau etnologie, cei de limbi clasice sau de științe! Și cum o mai ascultaseră! Și cum îi mai ascultase ea pe ei, tocmai pentru că și ei o ascultau!>

SURSA

D. H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, traducere de Antoaneta Ralian, editura Cartea Românească, 1991, pp. 13-14.

NOTE M.T.

*Sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX a reprezentat perioada de început a mișcării de emancipare a femeilor, marcată și de accesul la învățământul superior.

**Primul Război Mondial (1914-1918), în care Marea Britanie și Germania au luptat în tabere diferite.

***Tânărul soț al eroinei fusese rănit pe front și rămăsese paralizat.